ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1889/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1889/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului de față,

din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 896/2010 la C.A.C. de pe lângă C.C.I. Cluj

-Tribunalul Arbitral reclamanta SC R.O. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC

C.N. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea

acesteia la plata sumei de 169.152,45 lei reprezentând penalități de întârziere

contractuale cu cheltuieli de judecată aferente.

În motivarea cererii, reclamanta -

creditoare - a arătat că între părți s-au încheiat relații comerciale constând

în livrarea unor cantități de combustibil în favoarea debitoarei - pârâta din

prezenta cauză - conform comenzilor transmise către aceasta, încheindu-se contractul

de vânzare - cumpărare din 5 martie 2007, potrivit căruia părțile au stabilit

de comun acord condițiile de desfășurare a raporturilor comerciale, pe perioada

unui an de zile, cu posibilitatea prelungirii acestuia, conform actului

adițional încheiat la data de 7 mai 2007.

Ulterior, părțile au încheiat un nou

contract înregistrat sub nr. 918 din 01 februarie 2008, având același obiect.

A mai arătat reclamanta că în baza

celor două contracte a livrat pârâtei diferite cantități de combustibil,

scadența facturilor emise fiind stabilite de comun acord la 30 de zile de la

data emiterii facturilor, în caz contrar, cu obligarea cumpărătorului - pârâtei

din prezenta cauză - la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pentru

fiecare zi de întârziere.

Cum pârâta a achitat cu întârziere o

parte din facturile fiscale, reclamanta a calculat penalități de întârziere în

cuantum de 169.152,45 lei, invocând în cauză incidența O.U.G. nr. 119/2007,

întrucât sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii privind

creanța datorată.

Ulterior, promovării acțiunii

arbitrale, reclamanta și-a micșorat câtimea pretențiilor solicitând emiterea

unei ordonanțe de plată pentru suma de 168.064,31 lei.

C.A.C. de pe lângă C.C.I. Cluj -

Tribunalul Arbitraj prin Hotărârea nr. 13 din 17 iunie 2010 pronunțată în Dosarul

nr. 9/2010 a admis cererea formulată de reclamanta SC R.O. SRL împotriva

pârâtei SC C.N. SA pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de

168.064,31 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale și la plata

sumei de 6759,97 lei reprezentând taxă arbitralâ.

Tribunalul Arbitral a reținut că

potrivit art. 5 și 7 din contractele de vânzare-cumpărare a rezultat voința

părților în sensul stabilirii scadenței de plată a livrărilor de combustibil la

30 de zile de la data livrării, iar pentru anumite facturi au stabilit expres

termene de 40 de zile, pentru care s-a calculat penalități în alt modalitate.

S-a mai reținut că în vederea

stabilirii penalităților s-au avut în vedere dispozițiile art. 969, 970 C. civ.

și art. 1066 din același cod, precum și dispozițiile art. 43 - 46 C. com.,

coroborate cu clauza contractuală înserată la art. 7 clin contractele de

vânzare - cumpărare din 5 martie 2007 și din 01 februarie 2008 încheiate de

părțile din litigiu, conform cărora au prevăzut penalități de întârziere de 0,1

% pentru fiecare zi de întârziere a plății serviciilor facturate. Pentru

acoperirea prejudiciului produs reclamantei prin întârzierea pârâtei în

executarea prestațiilor contractuale pârâta a fost obligată la plata

penalităților în sumă de 168.064,31 lei. în ceea ce privește instrumentul de

plată. cecul, instanța arbitrată a apreciat că este un instrument acauzal, care

creează între emitent și beneficiar raporturi juridice distincte de raportul

juridic fundamental, care, în acest caz, este reprezentat de operațiunea de

vânzare cumpărare. în acest, context, s-a mai reținut în considerentele

hotărârii arbitrate, că „ stabilirea instrumentelor de plată a unei scadențe

diferite nu se răsfrânge asupra scadenței contractual stabilite în raportul

fundamental, iar părțile au tăcut referire la cec numai ca instrument de plată

în vederea garantării unei securități juridice suplimentare pentru vânzător,

neputându-se ajunge la lipsirea vânzătorului de beneficiul scadenței

contractual stabilite doar prin efectul acceptării titlurilor de plată

emise/scadente la date ulterioare".

Împotriva acestei hotărâri a formulat

acțiune în anulare petenta SC C.N. SA solicitând pe de o parte suspendarea Hotărârii

arbitrate din 17 iunie 2010 în baza art. 365 alin. (3) C. proc. civ., iar pe de

altă parte admiterea acțiunii în anulare, desființarea hotărârii arbitrale cu

consecința respingerii acțiunii reclamantei.

Cererea de suspendare, a fost motivată

prin invocarea împrejurării că suma la care a fost obligată reclamanta este

substanțială plata devenind ca atare dificilă pentru societatea deja

confruntată cu probleme financiare având în vedere domeniul în care activează,

construcțiile, iar o eventuală întoarcere a executării silite ar fi incertă și

greoaie.

Petenta a susținut inadmisibilitatea

acțiunii arbitrale în raport de prevederile art. 66 din Regulile de procedură

arbitrată ale C.A.C. de pe lângă C.C.I. Cluj, respectiv art. 366 C. proc. civ.

și apreciază că hotărârea arbitrată încalcă ordinea publică bunele moravuri și

dispoziții imperative ale legii motiv de desființare a hotărârii prevăzut de

art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Petenta a învederat, în motivarea

acțiunii în anulare, că după constituirea la 18 mai 2010 a Tribunalului

Arbitral a fost depusă întâmpinare la 23 aprilie 2010 pentru termenul de

judecată stabilit la 7 iunie 2010 când în lipsa arbitrului desemnat de

reclamantă s-a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 17 iunie 2010,

fiindu-i comunicată citația la data de 8 iunie 2010 pentru termenul din 17

iunie 2010 împreună cu răspunsul la întâmpinare al reclamantei. La termenul

stabilit în raport de poziția exprimată prin răspunsul la întâmpinare a

solicitat admiterea probei cu interogator și audierea unui martor pentru a

demonstra netemeinicia pretențiilor reclamantei.

A mai susținut că tribunalul arbitrai

a respins cererile în probațiune atât ca nelîind concludente și utile

soluționării cauzei cât și ca tardiv formulate în raport de dispozițiile art. 5

alin. (3) din regulile de procedură arbitrală, astfel că i-a fost încălcat

dreptul la apărare, instituit prin dispozițiile art. 358 C. proc. civ.

În acest context, petenta mai arată că

dispozițiile art. 356

1

alin. (1) statuează asupra necesității

ridicării prin întâmpinare a probelor propuse în apărare, totuși consecința nu

este decăderea din dreptul de a mai propune probe, întrucât din dispozițiile

alineatului următor în opinia petentei, trebuia dedus faptul că excepțiile și

alte mijloace de apărare trebuie ridicate sub sancțiunea decăderii cel târziu

la primul termen de înfățișare. Procedând în acest mod, hotărârea arbitrală a

fost dată cu ignorarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) cu atât mai mult cu cât

în fața arbitrajului comercial trebuie să acorde prioritate mijloacelor de

probă în susținerea apărărilor.

Subsecvent anulării hotărârii

arbitrale s-a solicitat rejudecarea fondului cauzei cu consecința respingerii

cererii reclamantei întrucât nu poate fi acceptată teza potrivit căreia C.E.C.-ul

sau biletul la ordin ar fi un instrument acauzal instanța reținând în mod

eronat că reclamanta prin acceptarea unor instrumente de plată ce cuprindeau

scadențe de plată diferite față de cele contractuale nu ar putea sta la baza

reținerii unei prezumții judiciare că aceasta a acceptat și noile termene de

plată menționată pe instrumentele de plată primite.

Reclamanta nu și-a manifestat în nici

un fel nemulțumirea față de plățile efectuate fiind încheiate subsecvent alte

convenții.

Reclamanta SC R.O. SRL prin

întâmpinarea formulată a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de

suspendare a executării hotărârii arbitrale și respingerea acțiunii în

principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.

Prin sentință civilă nr. 432 din 15

noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare a executării

hotărârii arbitrale și a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de

petenta.

Pentru a pronunța această sentință,

Curtea de Apel Cluj a reținut în ceea ce privește cererea de suspendare a

executării că este netemeinică, întrucât a fost raportată prin invocarea

împrejurării recunoașterii prin hotărâre arbitrală a creanței în materie

comercială în raport de care o eventuală suspendare ar aduce

grave

prejudicii reclamantei, temporizarea determinând o sporire a prejudiciului deja

înregistrat.j

Înadmisibilitatea acțiunii în anulare

a fost raportată la împrejurarea neîncadrării motivelor invocate la prevederile

art. 364 lit. i) C. proc. civ., din analiza cărora, instanța a constatat că

acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile enunțate nemulțumirile părții cu

privire la modalitatea de apreciere a probelor de către tribunalul arbitrai nu

sunt subsumate tezei finale prevăzută de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

S-a apreciat caracterul neîntemeiat al

motivelor din acțiunea în anulare întrucât petenta le-a motivat prin raportare

la administrarea probelor solicitate, pe care Curtea de Apel Cluj le-a

considerat ca fiind nereale în fapt, motiv în raport de care le-a înlăturat ca

fiind inutile față de existența înscrisurilor necontestate de către părți.

S-a constatat că solicitările în

probațiune au fost făcute cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art.

356 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 40 pct. 1 și art. 53 pct. 2 și 3

din Regulile de procedură arbitrală întrucât prin întâmpinare trebuia propuse

probele în apărare putând fi încuviințate ulterior doar dacă au fost solicitate

printr-un script depus anterior primului termen de înfățișare și comunicat

celeilalte părți.

În motivarea sentinței, instanța în

considerentele expuse, a apreciat că în cauză „trebuie reținut cu

prioritate" convenția expresă a părților asupra modalității de modificare

a contractelor doar prin act scris potrivit prevederilor art. 8 din contract,

iar potrivit prevederilor art. 5 din ambele contracte scadența facturilor

fiscale a fost stabilită de comun acord la 30 de zile de la data emiterii, în

caz contrar, neplata la scadență atrăgând penalități de întârziere de 0,1% pe

zi de întârziere.

A fost înlăturată susținerea petentei

vizând acceptarea plății la 40 de zile pentru toate facturile, întrucât

titlurile de valoare au fost predate strict pentru garantarea obligațiilor de

plată, care prin însuși conținutul lor, reglementau modalitatea și condițiile

temporare, în care acestea vor fi executate.

S-a constatat că cererea de

suspendare, astfel cum a fost aceasta precizată, în sensul dispunerii

suspendării hotărârii arbitrale până la momentul soluționării irevocabile a

acțiunii în anulare apare formulată cu ignorarea limitelor învestirii

instanței.

Astfel, suspendarea executării

hotărârii arbitrale poate fi dispusă de către instanța învestită cu

soluționarea acțiunii în anulare până la momentul soluționării cererii, ori, în

condițiile în care la prima zi de înfățișare instanța a reținut cauza în

pronunțare, acesta fiind momentul la care și cererea de suspendare îndeplinea

toate exigențele pentru analizarea ei fiind achitată taxa de timbru aferentă și

cauțiunea stabilită, la momentul analizării acesteia cererea apare ca fiind

rămasă fără obiect având în vederea epuizarea intervalului de timp pentru care

suspendarea executării hotărârii arbitrale putea opera astfel că în raport de

dispozițiile art. 365

1

alin. (3) C. proc. civ. Curtea de Apel Cluj a

respins cererea de suspendare astfel cum a fost aceasta precizată.

Cazurile în care hotărârea arbitrală

poate fi desființată prin acțiunea în anulare sunt strict determinate prin

dispozițiile art. 364 C. proc. civ. iar petenta a invocat incidența

dispozițiilor art. 364 lit. i) din același cod potrivit cărora se poate dispune

desființarea dacă hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică bunele moravuri

ori dispoziții imperative ale legii.

Prima aserțiune vizează incidența

dispozițiilor art. 358 C. proc. civ. care statuează că întreaga procedură

arbitrală trebuie să asigure părților sub sancțiunea nulității egalitatea de

tratament respectarea dreptului de apărare și a principiului

contradictorialității.

Respectarea egalității de tratament

presupune asigurarea în cadrul procedurii pentru toate părțile implicate a

aceluiași tratament ori în procedura arbitrală derulată tuturor părților li s-a

dat posibilitatea de a își exprima pretențiile și respectiv apărările iar în

analizarea acestora tribunalul arbitrai s-a aplecat deopotrivă asupra

pretențiilor deduse judecății cât și asupra argumentelor invocate în apărare de

către pârâtă.

Respingerea cererii de administrare a

probelor a fost justificată, decizia fiind motivată reținându-se atât lipsa de

concludentă și utilitate a acestora evidențiindu-se în mod expres rațiunile

care au stat la baza soluției adoptate respectiv împrejurarea că întrebările

propuse prin interogator au vizat aspecte față de care reclamanta s-a pronunțat

deja prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar; ori în raport de prevederile

art. 218 C. proc. civ. care vizează încuviințarea chemării la interogatoriu

privitor la fapte personale în raport de prevederile art. 222 C. proc. civ.

exigența a fost îndeplinită exprimarea poziției procesuale prin scriptul

denumit răspuns la întâmpinare relevând cu prisosință că s-a reținut în mod

corect și cu respectarea principiilor procedurii caracterul neconcludent și

inutil al administrării acestei probe.

Tribunalul arbitrai așadar primordial

a analizat utilitatea și pertinența probelor solicitate și doar în subsidiar a

invocat incidența prevederilor art. 53 alin. (3) din Regulile de arbitraj care

stabilesc în mod expres limitele temporare în care poate fi formulată o astfel

de cerere în cursul arbitrajului termene care în mod evident nu au fost

respectate, susținerile petentei referitoare la împrejurarea că a solicitat

proba printr-un înscris separat anterior primei înfățișări neîndeplinând

cealaltă exigență instituită de textul legal a comunicării prealabile tocmai

pentru a fi asigurată respectarea principiului egalității de tratament și al

contradictorialității.

Analiza realizată de către tribunalul

arbitrai asupra probațiunii administrate a relevat că au fost clarificate toate

aspectele legate de existența contractului și s-a realizat o corectă aplicare

și interpretare a dispozițiilor legale incidente astfel că nu poate fi reținută

prezența motivului de desființare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

invocat de petentă.

În consecință, conchide Curtea de Apel

Cluj, că determinarea voinței părților de către tribunalul arbitrai a fost

corect realizată în raport de probațiunea administrată, interpretarea clauzelor

contractuale exprese primind prevalentă în fața ipoteticelor prezumții alegate

de pârâtă care în raport de dispozițiile legale de excepție care reglementează

instrumentele de plată au primit valoarea corectă în fața instanței de arbitraj

care a apreciat că acestea nu pot determina modificarea unor clauze

contractuale, asigurând corecta aplicare a principiilor instituite de art. 358

C. proc. civ.

Aserțiunile petentei referitoare la

ignorarea principiilor instituite de art. 358 C. proc. civ. pentru

considerentele evidențiate anterior au fost respinse, astfel că s-a constatat

că acțiunea în anulare formulată nu poate fi circumscrisă sferei dispozițiilor

art. 364 lit. i) C. proc. civ. sens în care acțiunea în anulare a fost

respinsă.

Împotriva acțiunii în anularea

hotărârii arbitrale, petenta a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile pct. 9

al art. 304 C. proc. civ. criticând soluția dată pentru netemeinicie și

nelegalitate fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale

incidente cauzei.

În motivarea recursului, recurenta

susține că în mod eronat a reținut Curtea de Apel Cluj în considerente că

„analiza realizată de către tribunalul arbitrai asupra probațiunii administrate

a relevat că au fost clarificate toate aspectele legate de existența

contractului și s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor

legale incidente astfel că nu poate fi reținută prezența motivului de

desființare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. invocat de

petentă".

De asemenea, recurenta critică soluția

dată sub aspectul că în mod greșit a apreciat că probele solicitate nu sunt

concludente și că tribunalul arbitrai a analizat cu respectarea principiilor

procedurii caracterul neconcludent și inutil al administrării acestei probe. în

același sens, mai arată recurenta că în mod nelegal i-au fost respinse probele

cerute, criticând considerentele sentinței recurate :" împrejurarea că

întrebările propuse prin interogator au vizat aspecte față de care reclamanta

s-a pronunțat deja prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar ori în raport

de prevederile art. 218 C. proc. civ. care vizează încuviințarea chemării la

interogatoriu privitor la fapte personale în raport de prevederile art. 222 C.

proc. civ. exigența a fost îndeplinită exprimarea poziției procesuale prin

scriptul denumit răspuns la întâmpinare relevând cu prisosință".

Recurenta susține că în mod greșit

i-au fost respinse ca tardive cererile în probațiune, întrucât în cauză chiar

dacă nu a propus probe prin întâmpinare, ea putea să le depună până la prima zi

de înfățișare adică la 17 iunie 2010 și nu la 7 iunie 2010, cum eronat a

calculat Curtea de Apel Cluj. în același sens, recurenta mai arată că instanța

avea obligația să stăruie în aflarea adevărului prin administrarea probelor

solicitate, mai ales în urma comunicării răspunsului la întâmpinare la data de

8 iunie 2010, iar solicitarea administrării probelor s-a făcut la „ primul

termen de înfățișare".

Recurenta critică sentința atacată și

sub aspectul greșitei aprecieri a instrumentelor de plată în sensul că nu pot

determina modificarea unor clauze contractuale, asigurând corecta aplicare a

principiilor instituite de art. 358 C. proc. civ., sens în care teza susținută

în considerentele sentinței potrivit căreia cecul sau biletul la ordin ar fi un

instrument acauzal, care creează între emitent și beneficiar raporturi juridice

distincte față de raportul fundamental reprezentat de operațiunea de vânzare -

cumpărare, nu poate fi primită întrucât : biletul la ordin și cecul sunt

instrumente de plată care au înscrise fără dubiu, termenele de plată care se

înmânează personal reprezentantului legal al creditorului, prin acceptarea

acestor înscrisuri se acceptă implicit și mențiunile cuprinse în acestea cu

toate efectele juridice care iau naștere în urma acceptării.

Referitor la plățile efectuate cu

ordinul de plată, recurenta susține că intimata a acceptat termenele de plată

menționate în instrumentele de plată folosite de părțile din litigiu, situație

în care !operează o prezumție simplă, respectiv intimata a acceptat termenele

de plată astfel cum au fost emise. În același context, recurenta susține că

intimata a fost de acord cu aceste instrumente de plată și cu termenele

înscrise în acestea, împrejurare ce se confirmă prin atitudinea acesteia prin

încheierea unui alt contract de vânzare - cumpărare. Mai mult, intimata a

continuat să livreze combustibil, ceea ce demonstrează acceptarea acesteia la

termenele menționate în instrumentele de plată menționate.

În consecință, recurenta solicită

admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

acțiunii arbitrale formulată de reclamantă.

Recursul este nefondat.

Referitor la criticile vizând

respingerea cererilor în probațiune ca tardive, Înalta Curte urmează a le

respinge ca nefondate, deoarece așa cum a stabilit instanța anterioară, acestea

au fost analizate primordial utilitatea și pertinența probelor solicitate și,

doar în subsidiar a invocat incidența prevederilor art. 53 alin. (3) din

Regulile de arbitraj, care stabilesc în mod expres limitele temporare în care

poate fi formulată o astfel de cerere, termene pe care recurenta în cursul

arbitrajului nu le-a respectat așa cum corect s-a reținut de instanța învestită

cu soluționarea acțiunii în anulare. In același sens, în mod corect instanța de

arbitraj a apreciat că cererile în probațiune au fost depuse tardiv în raport

de dispozițiile art. 53 alin. (3) din Regulile de arbitraj. în cauză, cererile

de probațiune trebuiau formulate anterior primei zile de înfățișare - în cauză

7 iunie 2010 - or, acestea au fost formulate la data de 17 iunie 2010, ulterior

primei zile de înfățișare. Susținerea recurentei că prima zi de înfățișare era

la 17 iunie 2010, nu poate fi primită, întrucât prima zi de înfățișare a fost

la data de 7 iunie 2010, când în lipsa arbitrului desemnat s-a amânat cauza la

data de 17 iunie 2010 când s-a soluționat pricina în fond, instanța arbitrală

aplicând corect legea de procedură aplicabilă arbitrajul înserată în Regulile

de arbitraj; prin urmare, nu poate fi incident textul de lege evocat de

recurentă în susținerea datei primei zi de înfățișare. Așa fiind, nedepunerea

probelor în termenele stabilite de legea de procedură a arbitrajului prevăzute

în Regulile de arbitraj, atrage după sine sancțiunea decăderii părții din

dreptul de a le mai cere.

În ceea ce privește înlăturarea

criticilor privind greșita respingere a cererilor în probațiune ca fiind

neconcludente și neutile soluționării cauzei, Înalta Curte constată că, curtea

de apel în mod corect a apreciat că întrebările propuse la interogatoriu

vizează aspecte față de care intimata s-a pronunțat deja prin răspunsul la

întâmpinare, iar martorul propus avea calitatea de prepus al recurentei, ceea

ce diminua valoarea probatorie a unei astfel de probe.

Referitor la motivul de anulare a

hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că prima instanță în mod corect a apreciat că nu sunt motive de

desființare a hotărârii arbitrale, hotărârea pronunțată de tribunalul arbitrai

nu încalcă nici ordinea publică, nici vreo dispoziție legală imperativă, ci

doar interpretează voința părților exprimată prin contractele de vânzare -

cumpărare, așa cum s-a solicitat prin acțiunea arbitraiă.

Este de observat că prin acțiunea în

anulare, reclamanta - recurentă a invocat motivul de anulare prevăzut de art.

364 lit. i) C. proc. civ. prin raportare la respectarea prevederilor art. 358

C. proc. civ.

Art. 358 C. proc. civ. dispune că „în

întreaga procedură arbitraiă trebuie să se asigure părților, sub sancțiunea

nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului

de apărare și a principiului contradictorialității ". Prin urmare ceea ce

a urmărit reclamanta prin acțiunea în anulare a fost, de fapt, constatarea

nulității hotărârii arbitrale iar nu anularea pentru vreunul din motivele

limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Această abordare a tăcut posibilă

examinarea de mai sus a criticilor cu privire la aspectele procedurale

concretizate în pronunțarea asupra probelor de către instanța arbitraiă. Art.

358 C. proc. civ. nu permite însă examinarea pe fond a raporturilor juridice

dintre părți întrucât el limitează verificarea numai la procedura arbitrală cu

consecința asigurării egalității de tratament, respectării dreptului la apărare

și a principiului contradictorialității.

Prin urmare criticile recurentei

privind interpretarea instrumentelor de plată folosite de părți în derularea

raporturilor juridice de drept comercial și criticile recurentei vizând

acceptarea tacită a părții adverse referitoare la modificarea termenelor de

plată stabilite contractual și implicit un eventual consimțământ de modificare

a contractelor încheiate de părți exced limitelor de verificare permise de art.

358 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul declarat

în prezenta cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC C.N. SA Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 432 din 15 noiembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

la 17 mai 2011.