ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5572/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 15 februarie

2011, pronunțată în Dosarul nr. 5834/314/2008 al Tribunalului Suceava, a fost

amânată cu șapte zile pronunțarea în cauza având ca obiect contestație la

executare, formulată de contestatorul D.I.C., motivat de faptul că instanța

avea nevoie de timp pentru deliberare.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs contestatorul, iar Curtea de Apel Suceava, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 187 din 1

iunie 2011 a respins, ca inadmisibil recursul.

Contestatorul a atacat

cu recurs această decizie a Curții de Apel.

Învestită cu

judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea de ședință din

data de 21 septembrie 2012 suspendarea judecării cauzei în temeiul

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a

neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat în

nelucrare până la data de 14 octombrie 2013, când instanța a dispus, din

oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop

termen la data de 15 noiembrie 2013.

La acest termen de

judecată, s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 2

decembrie 2013, întrucât s-a încuviințat cererea de lipsă de apărare formulată

de recurentul-contestator.

La acest termen,

Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se

impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de

diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea

să o facă.

Aceasta este și

situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 21 septembrie

2012, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să

fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de

recurs.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 23 septembrie 2013,

când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C.

proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe

rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de contestatorul D.I.C. împotriva Deciziei civile nr. 187 din

1 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM