ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4789/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4789/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, la data de 12 iulie 2006, reclamantul I.M. (M.) T. (T.)

a chemat în judecată pârâta Primăria Orașului Popești-Leordeni, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i predea în deplină

și exclusivă proprietate imobilul compus din teren în suprafață de 5 ha și

construcții, situat în Popești-Leordeni, șos. Olteniței nr. 22 - 24, sector 4.

Prin Sentința civilă

nr. 482 din 11 februarie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a

respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.

Pentru a hotărî

astfel tribunalul a reținut, în esență, că prin notificarea înregistrată sub

nr. 2526 din 17 iulie 2001 la Primăria comunei Popești - Leordeni sub nr. 2526

din 17 iulie 2001 și sub nr. 1319/2001 la BEJ A.P., reclamantul a solicitat să

îi fie restituit în natură imobilul construcție situat în comuna Popești -

Leordeni nr. 24 și terenul aferent ce a aparținut autorului său I.M. Prin

notificarea nr. 1320/2001 înregistrată la BEJ A.P., acesta a solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafață de 5 ha, trecut în proprietatea

statului, ce a aparținut autorului său, I.M.

Tribunalul a reținut

că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2225 din 17

februarie 1932 de fostul Tribunalul Ilfov - Secția Notariat I.M. a dobândit

prin cumpărare dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren arabil

de 5 ha, situată în comuna Popești - Leordeni.

Prin Autorizația de

construire nr. 190 din 8 aprilie 1935 autorul reclamantului a fost autorizat să

construiască o casă din cărămidă, conform planurilor vizate la aceea dată,

retrasă la 30 m de aliniamentul șoselei. Această construcție urma a fi

construită pe terenul în suprafață de 4.887 mp unde se afla o fermă de pomi

fructiferi.

Prin Contractul de

închiriere încheiat la data de 23 aprilie 1949, autorul reclamantului a

închiriat un imobil situat în comuna Popești-Leordeni, șos. O. nr. X, compus

din două camere construite din paiantă.

În ceea ce privește

suprafața de teren de 5 ha, tribunalul a reținut că aceasta a făcut obiectul

Legii nr. 18/1991, emițându-se Titlul de proprietate autorului reclamantului

nr. 72202 din 26 noiembrie 2004, pentru suprafața de 5 ha teren arabil.

S-a reținut,

totodată, că din contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de

proprietate al reclamantului a rezultat că terenul în suprafață de 5 ha era

teren arabil, iar la data preluării de către stat acesta se afla în afara vatra

satului, cum a rezultat din Adresa nr. 1506/2008 emisă de Primăria orașului

Popești-Leordeni, astfel încât s-a apreciat că sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește

construcția, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței

acesteia, în prezent, în proprietatea orașului Popești-Leordeni și nici a

preluării acesteia de către stat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că instanța de fond a

extrapolat, în mod nejustificat, acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr.

10/2001, când acțiunea era întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. Astfel,

aceasta confunda în mod voit noțiunile de „intravilan”, „extravilan”, „vatra

satului”, „perimetrul construit”, pentru a forța în mod artificial

aplicabilitatea art. 8 din Legea nr. 10/2001.

În realitate,

acțiunea reclamantului fiind o acțiune în revendicare, prin care a cerut

Primăriei Popești-Leordeni să-i restituie terenul în suprafață de 5 ha și

construcțiile aferente situat în Popești-Leordeni, șos. O. nr. X - X1, sector

4, iar faptul că terenul în cauză, era arabil la data preluării de către stat,

iar acum este intravilan nu este de natură să ducă la aplicabilitatea în speță

a art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că la

interogatoriu s-a arătat instanței de fond, că titlul aflat la dosar nesemnat

și neacceptat de apelantul-reclamant, se referă la o altă suprafață de teren,

este nerelevantă atâta timp cât obiectul dosarului de față îl constituie

imobilul pe care reclamantul l-a dobândit prin act autentic și legal transcris,

și pe care deși l-a preferat restituibil în natură a fost refuzat în mod

nejustificat, oferindu-i-se un alt teren situat în extravilan, pe care evident

nu l-a acceptat.

Instanța de fond este

în eroare atunci când a reținut că apelantul ar fi trebuit să facă dovada

acestui titlu în proprietatea orașului Popești-Leordeni și a preluării acestuia

de către stat, deoarece în cadrul unei acțiuni în revendicare,

reclamantul-proprietar neposesor, ar trebuit să facă dovada titlului de

proprietate, în timp ce pârâtul - posesor - neproprietar, datorită caracterului

provocator al acțiunii, ar trebui să prezinte titlul în baza căruia îl

stăpânește.

Cât privește

reținerea că reclamantul nu ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra

construcției, întrucât nu au făcut dovada că aceasta a fost terminată prin

prezentarea procesului-verbal de recepție, aceasta este eronată și nelegală,

deoarece din probele aflate la dosar (contract de închiriere), rezultă fără

echivoc ca această construcție este terminată.

De altfel, în mod

uzual, dovada dreptului de proprietate asupra construcției edificate în urmă cu

peste 50 de ani se face cu autorizația de construcție cu sau fără coroborarea

unor altor probe, și nu cu procesul-verbal de recepție, care este o creație a

Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării construcțiilor și unele

măsuri pentru realizarea locuințelor.

Prin Decizia civilă

nr. 848 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 8

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

Or, astfel cum

apelantul a arătat, prin apărător, chiar în fața instanței de apel, la termenul

din 18 noiembrie 2008, pentru suprafața de teren de 5 ha în litigiu a fost

eliberat Titlul de proprietate nr. 72202 din 26 noiembrie 2004 în temeiul Legii

nr. 18/1991.

Reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenul în litigiu pe un alt amplasament nu îl

îndreptățește pe apelantul-reclamant să solicite restituirea sa și în temeiul

Legii nr. 10/2001 întrucât sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din

acest act normativ, în acest caz având mai puțină relevanță dacă terenul se

afla în intravilanul localității la data preluării de către stat.

În ceea ce privește

dovada dreptului de proprietate asupra construcției, s-a apreciat că în corect

prima instanță a reținut că dovezile produse de către apelantul-reclamant nu

sunt concludente.

Astfel,

„autorizațiunea” din 8 aprilie 1935 a fost eliberată în vederea construirii

unei case din cărămidă, iar contractul de închiriere a fost încheiat cu privire

la „o casă cu două camere (paiantă)”.

Coroborând cele două

înscrisuri depuse în dovedirea dreptului de proprietate asupra construcției

solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea a apreciat că nu s-a făcut

dovada că acestea privesc același imobil, în lipsa unui proces-verbal de

recepție a lucrării autorizate la data de 8 aprilie 1935, or a actului în baza

căruia imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 9052 din 5

noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

Proprietate Intelectuală a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza

pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța

aceasta soluție, instanța suprema a reținut că deși învestită cu soluționarea

unei acțiuni de drept comun - acțiune în revendicare imobiliară întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ., instanța de apel a analizat pricina în raport de

alte dispoziții legale decât cele invocate, extrapolând cauza acțiunii pe

tărâmul legii speciale - art. 8 din Legea nr. 10/2001, pronunțându-se astfel în

alte limite decât cele ale învestirii.

În rejudecarea

apelului au fost administrate înscrisuri, expertiza topografică și construcții.

Prin Decizia civilă

nr. 615A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant.

În argumentarea

soluției pronunțate curtea de apel a avut în vedere aspectul tranșat irevocabil

prin decizia de casare pronunțată de ICCJ, în sensul că pricina trebuie

soluționată în cadrul în care cererea de chemare în judecată a fost formulată,

anume în cadrul unei acțiuni de revendicare de drept comun.

Astfel, instanța de

control a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Primăria

Popești-Leordeni să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul de 5 ha

situat actualmente în șos. O. nr. X - X1, precum și a construcției care a

aparținut autorului sau, I.M.

S-a reținut că în

cauză reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului sau I.M.

asupra imobilului teren revendicat, prin Contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2225 din 17 februarie 1932 de fostul Tribunalul Ilfov -

Secția Notariat, contract prin care I.M. a dobândit prin cumpărare dreptul de

proprietate cu privire la suprafața de teren arabil de 5 ha, situată în comuna

Popești-Leordeni.

Prin Autorizația de

construire nr. 190 din 8 aprilie 1935 autorul reclamantului a fost autorizat să

construiască o casă din cărămidă, conform planurilor vizate la aceea dată,

retrasă la 30 m de aliniamentul șoselei. Această construcție urma a fi

construită pe terenul în suprafață de 4.887 mp unde se afla o fermă de pomi

fructiferi.

Prin Contractul de închiriere

încheiat la data de 23 aprilie 1949, autorul reclamantului a închiriat un

imobil situat în comuna Popești-Leordeni, șos. O. nr. X, compus din două camere

construite din paiantă.

S-au depus la dosar

și alte înscrisuri care atestă existența la nivelul anilor 1950 pe terenul în

discuție a unei construcții, respectiv declarații pentru impunerea veniturilor,

care conțin mențiuni privind existența unei construcții la acea adresa.

Astfel, instanța de

apel a constatat că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al

autorului sau asupra terenului revendicat și asupra construcției existente la

nivelul anilor 1950 pe acest teren.

În ce privește modul

de preluare a imobilului de către stat, cu relevanță directa asupra dobândirii

de către stat a dreptului de proprietate, Curtea a constatat că pârâta nu a

putut face dovada că imobilul a fost preluat de către statul comunist într-unul

din modurile de dobândire a proprietății prevăzute legal, însă din cuprinsul

H.G. nr. 820/1995 (conform relațiilor comunicate de PMB fila 67 și copiei H.G.

nr. 820/1995) a rezultat că terenul figura ca fiind proprietate de stat, fiind

trecut în administrarea Primăriei Municipiului București, drept urmare,

instanța a statuat că preluarea s-a făcut abuziv, fără niciun titlu.

Pe de altă parte,

instanța apelului a constatat că din cauza că terenul nu se mai afla în

deținerea Primăriei Popești-Leordeni, nici total, nici parțial, situație

rezultată atât din relațiile comunicate de Serviciul Impozite și Taxe Locale

din cadrul Primăriei Popești-Leordeni cu Adresa nr. 11422/13 mai 2010, cât și

din înscrisurile depuse la filele 111 - 162 dosar apel rejudecare, înscrisuri

și relații care atesta faptul ca terenul din șos. O. nr. X - X1 este deținut de

diverse persoane particulare. Această situație, susține curtea, s-a confirmat

și prin expertizele tehnice întocmite în cauza în rejudecarea apelului,

expertize care au identificat loturi și construcții deținute de persoane

particulare (expertizele întocmite de experții G.V. și P.D.N.).

De asemenea, prin

adresa comunicată de Primăria Popești-Leordeni aceasta și-a precizat expres

poziția, în sensul că nu deține nicio suprafață de teren sau construcție

revendicată de reclamant.

În consecință, față

de această situație de fapt instanța de apel a reținut că soluția care se

impune în cauză nu poate fi decât aceea de respingere a pretenției

reclamantului, căci pârâta nu poate fi obligată la restituirea unui bun care nu

se afla în deținerea sa.

Referitor la

construcția revendicată, Curtea a reținut că din expertizele efectuate în cauză

a rezultat că la acest moment nu se mai afla pe terenul în discuție construcția

care a aparținut autorului reclamantului, toate construcțiile existente la

acest moment fiind noi, iar în plus nicio construcție aflată pe teren nu se

afla în deținerea pârâtei din cauză, motiv pentru care nici cererea de

revendicare a construcției nu poate fi admisă.

Totodată, Curtea a

constatat că cererea reclamantului este neîntemeiată și din altă perspectivă,

sens în care a reținut că pentru același teren revendicat în prezenta cauza

reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.

18/1991, prin Titlul de proprietate nr. 72202 din 26 noiembrie 2004. Prin acest

titlu de proprietate s-a reconstituit în favoarea reclamantului suprafața

totală de 5 ha teren, situată exclusiv în extravilan, în calitate de moștenitor

al autorului I.M., fiind depuse la dosar toate actele care au stat la baza

emiterii acestui titlu de proprietate, iar analiza acestora relevă că au fost

aceleași acte de proprietate care sunt invocate și în prezentul dosar.

Prin urmare, a

susținut instanța, suprafața de teren astfel reconstituită în conformitate cu

Legea nr. 18/1991 este aceeași cu suprafața de teren revendicată în prezenta

cauză, reconstituirea făcându-se într-adevăr pe alt amplasament, fapt recunoscu

în mod constant pe parcursul judecății de reclamant, dar cu mențiunea că

reconstituirea s-a făcut pe alt amplasament și ca el nu a acceptat acest

amplasament.

Astfel, Curtea a

constatat că odată emis în favoarea reclamantului acest titlu de proprietate,

care a intrat în circuitul civil, acesta și-a produs deplin consecințele de a-i

recunoaște reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren,

în considerarea acelorași 5 ha, teren preluate de la autorul său, nefiind

posibilă admiterea cererii reclamantului și acordarea în favoarea acestuia a

unei duble reparații pentru aceeași proprietate preluată abuziv.

Odată ce a uzat de

prevederile Legii nr. 18/1991, acesta a obținut în această procedura

despăgubirea corespunzătoare pentru proprietatea preluată, pe care nu a

contestat-o, în consecință, nu mai poate pretinde la acest moment o dubla

reparație, iar în ce privește solicitarea făcuta cu prilejul cererilor de probe

de a se evalua construcția și terenul, instanța de apel a reținut că obiectul

judecății l-a constituit exclusiv pretenția de restituire în natură și nu vreo

pretenție de obligare a pârâtei la plata vreunei despăgubiri bănești.

Împotriva acestei din

urmă decizii a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, prevalându-se în drept de dispozițiile art. 304 pct. (4), (6),

(8), și (9) C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs a susținut că instanța de fond a extrapolat, în mod

nejustificat, acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, deși

acțiunea era întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.

Instanța a confundat

în mod voit noțiunile de ”intravilan”, „extravilan”, „vatra satului”,

„perimetrul construit”, pentru a forța în mod artificial aplicabilitatea art. 8

din Legea nr. 10/2001.

Instanța nu a dorit

să constate adevărata realitate pentru a nu deranja vânzările de teren ilegale

făcute de primar după ce reclamantul formulase notificare (din 30 martie 1998).

Instanța a fost în

eroare când a considerat că suprafața de 5 ha se află în extravilan, în

realitate ea se află în vatra satului, altfel primarul nu ar fi emis

autorizații de construcție pe acest teren. Arată că a anexat certificatul emis

la data de 21 noiembrie 2002 de Tribunalul București, secția V-a civilă, în

Dosarul nr. 4445/20022(830/3/002), din care rezultă că s-a constatat de această

instanță, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

abuziv între SC A.C. SA, C.I., C.A., R.A., G.L.D., G.D., P.E. și primarul T.,

întrucât, susține recurentul Primăria avea numai un drept de administrare și

nefiind proprietară nu avea dreptul să le înstrăineze.

Mai susține că odată

cu notificarea înregistrată sub nr. 1623 din 30 martie 1998 la Primăria

Popești-Leordeni a depus și toate documentele care-i atestau proprietatea,

inclusiv schița topografică, iar dovada existenței construcțiilor pe terenul în

litigiu a făcut-o cu autorizația de construcție.

proprietate emis de Comisia Județeană Ilfov cu nr. 72202 din 26 noiembrie 2004,

invocat de instanțe, nu a fost acceptat de recurent, întrucât se referă la o

suprafață de 5 ha situată pe un alt amplasament decât cel al autorului său.

Acest titlu nu i-a

fost adus la cunoștință, nu este însoțit de procesul-verbal de punere în

posesie și nici personal și nici prin mandatar recurentul nu a semnat vreun act

referitor la acest titluI.

fondului au fost în eroare când au statuat că recurentul trebuie să facă dovada

proprietății, întrucât, în virtutea rolului activ, fiind vorba de o acțiune în

revendicare, instanțele trebuiau să stăruie ca pârâta să facă dovada titlului

în baza căruia stăpânește terenul în litigiu.

că a făcut dovada proprietății asupra construcției edificate înaintea perioadei

comuniste cu autorizația de construcție, iar faptul folosinței acesteia susține

că a fost dovedit cu contractele de închiriere și declarația individuală de

impunere.

a formulat plângere penală împotriva Primăriei Popești-Leordeni și a

primarului, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, însă plângerea nu a

fost soluționată până în prezent.

Înalta Curte

analizând recursul prin prisma criticilor formulate îl constată nefondat,

pentru următoarele considerente:

Preliminar, constată

că dispozițiile art. 304 pct. (4), (6), (8), au fost invocate formal, deoarece

nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezelor pe

care aceste teze le prevăd.

Pe fondul recursului,

întrucât, cele dezvoltate de recurent, cu titlu de critici împotriva deciziei

instanței de apel, deși sunt în mare parte susțineri de fapt care nu au

legătură cu decizia recurată, sunt susceptibile de a fi încadrate în

prevederile art. 304 pct. (9) C. proc. civ., dar care sunt nefondate pentru

cele ce se succed:

Astfel, cum rezultă

din expozeul prezentei decizii, reclamantul a învestit instanțele de judecată

cu o acțiune în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, respectiv, la data de 12 iulie 2006, în contradictoriu cu pârâta Primăria

Orașului Popești-Leordeni, potrivit dreptului comun, cu privire la imobilul

compus din teren în suprafață de 5 ha și construcții, situat în

Popești-Leordeni, șos. O. nr. X - X1, sector 4, preluat abuziv, având de

analizat dacă reclamantul justifică un drept de proprietate, posibil de

valorificat pe această cale.

Contrar susținerilor

recurentului instanța de apel s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectiv, dezlegării date de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin Decizia de casare nr. 7679 din 6 octombrie 2005, în

sensul că a analizat pretențiile acestuia din perspectiva dreptului comun, în

speță a dispozițiilor art. 480 C. civ.

Astfel, în raport

situația de fapt stabilită de instanța de apel pe baza probatoriul administrat

în cauză, care nu mai poate face obiectul controlului de legalitate în această

etapă procesuală, întrucât nu mai constituie motiv de recurs în actuala

reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 din legea menționată,

singurul în baza căruia se putea solicita cenzurarea în recurs a modului de

aprecierea a probele în faza procesuală a recursului a fost abrogat odată cu

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte constată că instanța de

apel a făcut o corectă aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 480 C.

civ.

Potrivit art. 480 C.

civ. „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un

bun în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege”, iar acțiunea

în revendicare este definită ca fiind acea acțiune reală și petitorie prin care

proprietarul neposesor cere recunoașterea dreptului său de proprietate și

restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.

Potrivit acestor

dispoziții legale, reclamantul trebuia să facă dovada identității între

persoana chemată în judecată și posesorul neproprietar. Or, în speță, imobilul

revendicat nu se mai află în deținerea pârâtei Primăriei Popești-Leordeni,

astfel cum rezultată din expertizele tehnice întocmite în cauză (în rejudecarea

apelului) de experții G.V. și P.D.N., expertize care au identificat loturi și

construcții deținute de persoane particulare, situație rezultată și din

relațiile comunicate de Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei

Popești-Leordeni cu Adresa nr. 11422 din 13 mai 2010, cât și din înscrisurile

depuse la dosar apel rejudecare, care atestă faptul că terenul din șos. O. nr.

X - X1 este deținut de diverse persoane particulare, situație de altfel

recunoscută și de recurent, consecința fiind respingerea acțiunii reclamatului

față de această pârâtă, cum corect a procedat și instanța de apel.

Referitor la

construcția care a aparținut autorului reclamantului, din expertizele efectuate

în cauză a rezultat că pe terenul în litigiu, în prezent, există numai

construcții noi și nicio construcție aflată pe acest teren nu se află în

posesia pârâtei, consecința fiind, pentru aceleași considerente sus-prezentate,

respingerea acțiunii cu privire la revendicarea construcției de la pârâta

Primăria Popești-Leordeni.

Totodată, Înalta

Curte constată că nu se poate face abstracție de faptul că reclamantului i s-a

reconstituit dreptul de proprietate în calitate de moștenitor al autorului

I.M., prin Titlul de proprietate emis de Comisia Județeană Ilfov, cu nr. 72202

din 26 noiembrie 2004, pentru suprafața totală de 5 ha teren, care este aceeași

cu suprafața de tern revendicată în prezenta cauză.

Susținerile

recurentului cu privire la neacceptarea acestui titlu, cu motivarea că dreptul

său de proprietate a fost reconstituit pentru o suprafață de teren situată pe

un alt amplasament decât cel al autorului său nu pot fi primite, câtă vreme

reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi conformat dispozițiilor speciale ale

Legii nr. 18/1991, decât în sensul că a refuzat să semneze primirea acestui

titlu, fără să demonstreze respectarea celorlalte cerințe vizând epuizarea

procedurii speciale instituite de această lege, de care a uzat inițiaI.

Prin urmare, cum

corect a reținut și instanța de apel, Titlul de proprietate nr. 72202 din 26 noiembrie

2004, emis de Comisia Județeană Ilfov, a intrat în circuitul civil, această

situație neputând fi ignorată, chiar dacă acțiunea în prezenta cauză a fost

întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, întrucât, s-ar încălca principiul

„electa una via non datur recursus ad alteram”, cu consecința unei duble

reparații, ceea ce nu este admis.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat în cauză,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul I.M.T. împotriva Deciziei nr. 615A din 14

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM