ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3036/2014

Prin decizia nr. 149A din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta

J.A. împotriva sentinței civile nr. 799 din 13 noiembrie 2012 a Tribunalului Cluj.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, cât privește nerespectarea prevederilor legale în materia probațiunii administrate în cauză, că, potrivit doctrinei, contractul aparent sau public este prezumat că exprimă adevărul, adică voința reală a părților până în momentul în care se dovedește contrariul.

Proba simulației se face diferit după cum actul secret este invocat de una dintre părțile contractante, succesorii lor universali sau cu titlu universal sau de o terță persoană.

Între părțile contractante, proba simulației se face potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice, ori de câte ori actul aparent a fost perfectat în formă scrisă, dovada existenței și cuprinsului actului secret se face numai printr-un înscris.

De la această regulă există excepția când părțile sunt de acord să deroge de la dispozițiile prevăzute la art. 1191 alin. (2) C. civ., dar și excepția cazului prevăzut de art. 1198 C. civ. când părțile contractante au fost în imposibilitatea morală de a-și preconstitui un înscris pentru dovada actului real.

Relația tată fiică cât și poziția pârâtei exprimată prin declarația de apel în care arată că „în relația tată-fiică cele două părți au fost apropiate până în luna iulie 2008, când au fost revocate procurile de administrare”, întăresc instanței de apel convingerea că dovada existenței actului secret se poate face, în speță, prin orice mijloc de probă, inclusiv declarația de martori.

Critica privind neobservarea sau ignorarea neîndeplinirii condiției minime a existenței și valabilității simulației constând în încheierea actului secret, cel mult concomitent actului public:

Pârâta este fiica reclamantului și a defunctei soții a acestuia și conform certificatului de moștenitor nr. RR/2000 eliberat de Biroul Notarului Public L.B.M. la data de 15 martie 2000, sunt coproprietari asupra cotei de ½ parte din imobilele în litigiu în cotă de ¼ parte reclamantul și ¾ parte pârâta.

La data de 26 martie 2004 prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. C1, C2, C3, C4, C5 și C6 de notarul public L.M., reclamantul a vândut paratei cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 2, situat în Cluj-Napoca, str. R., jud. Cluj, înscris în CF nr. xx Cluj, nr. top C1 și PIC aferente din CF col. nr. C2, pentru prețul de 17185 euro, cota de 4/5 parte din imobilul compus din casa și teren, situat în Cluj-Napoca, str. A.B., jud. Cluj, înscris în CF nr. zz Cluj, nr. top C3, pentru prețul de 64000 euro, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 1, situat în Cluj-Napoca, str. C., jud. Cluj, înscris în CF nr. aa Cluj, nr. top C4, având PIC aferente înscrise în CF col. nr. bb Cluj, nr. top C5, pentru prețul de 20625 euro, imobilul compus din teren și construcție, situat în Cluj-Napoca, str. A.B., jud. Cluj, înscris în CF nr. kk Cluj, nr. top C6, pentru prețul de 64000 euro, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 16, situat în Cluj-Napoca, str. M., jud. Cluj, înscris în CF nr. ss Cluj, nr. top C7, cu PIC aferente, pentru prețul de 20000 euro și cota de 5/8 parte din imobilul compus din teren și casa, situat în Cluj-Napoca, str. C., jud. Cluj, înscris în CF nr. cc Cluj, nr. top C5, C9, pentru prețul de 62500 euro, în total prețul pentru cotele de proprietate ce au format obiectul convențiilor fiind de 248310 euro, care s-a stipulat că a fost plătit anterior semnării contractelor.

Prin aceste contracte, părțile au convenit ca asupra cotelor ideale de proprietate ce formează obiectul lor să se noteze interdicția de înstrăinare și grevare, pe numele și în favoarea vânzătorului, pe tot timpul vieții acestuia.

La data de 6 martie 2004, prin procurile autentificate de același birou notarial, pârâta a împuternicit pe reclamant să administreze bunurile imobile în litigiu, să încheie orice act de închiriere, să încaseze chiriile, să plătească impozitele aferente și să efectueze reparațiile necesare, precum și orice act pe care îl va socoti necesar pentru buna administrare a imobilelor.

Prin procurile speciale autentificate de același notar, reclamantul a fost împuternicit să încheie și să semneze acte necesare în vederea obținerii unui credit, să vândă imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.B.

Reclamantul a susținut că în realitate înțelegerea dintre el și pârâtă a fost aceea de a-i dona cota parte din imobilele în litigiu, achiziționate în timpul căsătoriei cu mama pârâtei, că în realitate nu s-a discutat despre vânzarea cotei părți, că de altfel pârâta nici nu avea posibilități materiale de a plăti prețul în condițiile în care nu realiza în mod constant venituri, că pârâta s-a aflat în întreținerea sa și după terminarea liceului și plecarea ei în străinătate.

Pârâta a susținut că a plătit prețul stipulat în contracte de 300.000 euro, că a avut ca sursă de venit munca pe care a prestat-o fiind plecată în străinătate. Pârâta a mai susținut că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu reclamantul, întrucât acesta avea nevoie de bani.

Simulația este o operație juridică complexă care constă în încheierea și existența concomitentă, între aceleași părți contractante, a două contracte, unul aparent sau public, prin care se creează o situație juridică aparentă, contrar realității și altul secret, care dă naștere situației juridice reale dintre părți, anihilând sau modificând efectele produse în aparență în temeiul actului public.

Contractul secret este cel care exprimă voința reală a părților și stabilește adevărata situație juridică născută între ele. El se mai numește și contraînscris, pentru că, în general, se încheie în formă scrisă.

Existența simulației presupune existența unor condiții specifice: contraînscrisul să fie un act secret, contraînscrisul să fie contemporan cu actul public și intenția comună a părților de a simula.

Cu privire la prima condiție, aceasta înseamnă că existența și cuprinsul actului real sau contraînscrisul să fie necunoscute terților. Cea de-a doua condiție, presupune obligatoriu ca actul public și actul secret să fie încheiate simultan, adică în același moment, fiind de esența simulației încheierea simultană a celor două acte.

Cele două acte sunt contemporane nu numai când au fost încheiate simultan, ci și atunci când a avut loc încheierea mai întâi a actului secret și apoi a actului public, aparent, sau când actul secret nu s-a încheiat. Esențial, pentru existența simulației este ca între părți să se fi realizat anterior acordul de voință cu privire la operațiunea juridică în ansamblul ei.

În speță, în contractele de vânzare-cumpărare s-a inserat interdicția de înstrăinare și grevare a imobilelor ce au făcut obiectul acelor contracte pe durata vieții reclamantului, iar în unul dintre contracte s-a inserat dreptul de uzufruct viager în favoarea reclamantului pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B. (fostă R.).

Probele administrate de instanța de fond au demonstrat că reclamantul a fost cel care a avut posesia și folosința imobilelor în litigiu.

Răspunsul pârâtei la interogatoriu la întrebarea nr. 30 și 31 confirmă faptul că reclamantul a fost cel care a folosit banii proveniți din închirierea imobilelor înainte și după perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare, că reclamantul se comporta ca un adevărat proprietar, că în realitate, părțile au înțeles să încheie o liberalitate și nu un act cu titlu oneros.

Aceste probe se coroborează cu declarația martorului B.D.I., care a arătat că „reclamantul s-a gândit să doneze fiicei sale imobilele dobândite în timpul căsătoriei cu mama acesteia, intenție despre care mi-a vorbit în anul 2004, preocupat fiind de faptul că i se va mai naște un copil și apreciind că aceste imobile s-ar cuveni pârâtei, deoarece au fost dobândite împreună cu defuncta sa soție” (mama pârâtei), cât și cu declarația martorei I.D.G., care a declarat că „pârâta i-a spus că au încheiat contractele în această formă în urma sfaturilor avocaților, pentru că numai așa nu vor putea fi atacate”.

Prin urmare, menționarea acestor interdicții de înstrăinare și grevare și uzufructul viager dovedesc existența înțelegerii secrete dintre părți. A accepta contrariul ar însemna că pârâta și-a limitat dreptul de a dispune de partea sa din imobile pe toată durata vieții tatălui ei, iar reclamantul nu ar obține nici un folos practic de pe urma inserării acestor clauze în contractele publice.

Susținerea apelantei că reclamantul a fost un administrator și nu un uzufructuar este contrazisă și de procurile notariale speciale de vânzare și de administrare încheiate concomitent contractelor de vânzare-cumpărare, procuri în baza cărora reclamantul a încasat banii proveniți din închirierea acestor imobile, ceea ce dovedește că înțelegerea dintre părți a fost ca dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor vândute rămâne în patrimoniul reclamantului. Încasarea acestor sume provenite din chirii de către reclamant este dovedită de documentele bancare și extrasele de cont prin care s-a transferat contravaloarea chiriei din contul pârâtei în contul reclamantului, și de recunoașterea pârâtei la interogatoriu atunci când a răspuns că reclamantul a fost cel care a folosit banii proveniți din închirierea imobilelor, atât înainte cât și după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

Referitor la prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, la plata acestuia, instanța reține următoarele:

Prețul stipulat în contractele de vânzare-cumpărare a fost de 300.000 euro, iar pârâta a susținut că a plătit acest preț urmare a muncii prestate în străinătate. Astfel, pârâta a susținut că a lucrat în Italia între anii 2001-2003, unde câștiga 400-500 euro/zi, respectiv 3000 euro/lună, iar ulterior, în anul 2003 a plecat în SUA unde a lucrat la un restaurant exclusivist, câștigând 5.000-6.000 dolari SUA pe lună.

Martorele audiate de instanța de fond au relatat că știu din spusele pârâtei că aceasta a achitat prețul de 300.000 euro, că o parte din această sumă a provenit din economiile pârâtei care lucra în New York la un restaurant exclusivist, iar o altă parte au provenit de la logodnicul acesteia, o persoană de origine arabă care avea calitatea de vicepreședinte al unei cunoscute bănci.

Martorele audiate de instanța de apel au arătat că în anul 2001 pârâta a plecat în Italia la studii, că din anul 2002 până în vara anului 2003 pârâta a lucrat în calitate de hostes, câștigând 200-300 euro pe zi iar în weekend câștiga până la 5000 euro pe lună, o perioadă de timp a lucrat la un showroom, câștigând peste 1500 euro (5000-6000 euro pe lună), că nu a avut încheiat contract de muncă pentru aceste perioade.

Pârâta nu a făcut dovada unui venit lunar cu acte, deși a susținut că lucra la firme cu renume, ca de exemplu F. și L.M., din Monte Carlo, fiind greu de acceptat că aceste firme ar practica munca fără forme legale.

La data perfectării contractelor de vânzare-cumpărare pârâta avea vârsta de 22 de ani, conform recunoașterii ei a plecat în Italia pentru continuarea studiilor, și nu a depus la dosarul cauzei acte cu care să dovedească câștigurile realizate.

Pârâta a depus la dosarul cauzei un extras de cont privind suma de 6000 dolari SUA, în legătură cu care a susținut că reprezintă dovada de încasare a salariului de 6000 dolari SUA de la restaurantul C., iar la fila 127 a depus la dosarul cauzei un act tradus la fila 128, prin care se confirmă că în perioada 2002-2003 a prestat servicii de traducător pentru societatea U.F. SPA.

Pârâta nu a făcut însă dovada provenienței acestei sume și titlul cu care a fost încasată și nici dovada salariului pe care l-a primit în condițiile în care a prestat munca de traducător, motiv pentru care instanța va înlătura aceste probe.

În legătură cu perioada cât a locuit în New York pârâta a susținut că a lucrat la restaurantul C. Martora audiată în legătură cu această perioadă a arătat că a vizitat-o pe pârâtă în New York, că aceasta locuia într-un apartament luxos lângă Parcul Central, urmare muncii prestate la restaurantul C. câștiga 5000-6000 euro, dar că presta această muncă fără a exista un contract de muncă. Aceeași martoră a arătat că pârâta într-o discuție și-a exprimat bucuria pentru că a făcut o investiție de 300.000 euro în imobilele pe care le-a dobândit, cumpărând partea tatălui ei.

Ulterior, pârâta a susținut că parte din suma plătită cu titlu de preț pentru imobilele în litigiu, respectiv 300.000 euro, a obținut-o de la prietenul ei din SUA, care avea calitatea vicepreședinte al unei cunoscute bănci, și că a adus această sumă în țară fără a o trece prin conturi bancare, fără a oferi o explicație cu privire la motivul și condițiile în care i s-a dat această sumă.

Pârâta a susținut că a adus această sumă în țară plecând din New York cu un avion privat al prietenului său, a făcut escală la Milano, unde a fost trecută de același prieten pe la vama pentru diplomați. Din Milano a venit la Cluj cu o cursă A.I. sau T., iar la aeroportul din Cluj a fost ajutată de un prieten, care lucra la aeroport, pentru a nu fi supusă controlului vamal.

Poziția pârâtei nu exprimă adevărul pentru mai multe considerente. Astfel, pârâta susține că suma de bani reprezintă euro, în condițiile în care în SUA moneda de efectuare a tranzacțiilor o reprezintă dolari SUA; se poate introduce sau scoate din SUA suma de până la 10.000 dolari SUA, pentru sumele care depășesc acest plafon, urmând a fi completate documente speciale cu privire la proveniența și destinația acestor sume; expunerea funcționarilor vamali din cele 3 puncte de control care au ajutat-o să evite controlul vamal, fără nici un beneficiu, la suportarea unor consecințe juridice deosebite, este greu de acceptat, după cum este greu de acceptat și expunerea acelui prieten al pârâtei, care avea calitatea de vicepreședintele unei cunoscute bănci din SUA, care i-ar fi data această sumă de bani fără a o evidenția în documente justificative și care a ajutat-o să-i aducă în România, în modalitatea arătată.

Pârâta susține că actul secret donație cu rezerva dreptului de uzufruct viager, dacă s-ar admite că există, este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită și imorală. În aceste condiții, implicit pârâta recunoaște existența actului secret, deoarece pentru a invoca nulitatea acestuia pentru cauză ilicită și imorală, trebuie ca mai întâi actul să existe.

În al doilea rând, între părțile contractante, singurul act juridic care își produce efectele este actul secret, potrivit dispozițiilor art. 1175 C. civ., actul public nu produce nici un efect pentru că acesta nu reprezintă realitatea juridică dintre ele. Dacă am accepta poziția pârâtei că actul secret este nul pentru cauză ilicită și imorală - fraudarea intereselor minorului M.Ș.I., ar trebui anulat și actul public, pentru că în situația contrară anularea doar a actului secret nu-i va profita acestuia dacă s-ar păstra actul public.

Pârâta a susținut că, motivul de nulitate absolută, cauza ilicită și imorală avut în vedere la încheierea contractului de vânzare-cumpărare constă în sustragerea reclamantului de la plata pensiei de întreținere datorată minorului M.Ș.I. Afirmația pârâtei este contrazisă de sentința civilă nr. 4371 din 1 aprilie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, Dosar nr. 10016/2004 în care s-a reținut că în anul 2004 venitul realizat de reclamantul din prezenta cauză din cedarea folosului bunurilor este de 297.681.081 RON, respectiv un venit lunar de 24.806.756 RON, că la stabilirea pensiei de întreținere instanța a avut în vedere nu numai mijloacele de plată ale debitorului întreținerii care sunt mai mari, dar că suma de 6.000.000 RON acoperă nevoile de întreținere ale minorului.

Încălcarea celor două principii, „nimeni nu-și poate invoca propria culpă” și „nimeni nu se poate contrazice pe sine însuși”, nu-și găsesc aplicare în materia simulației, având în vedere că este de esență simulației ca părțile să declare o situație prin actul public care este contrară voinței reale a părților cuprinsă în actul secret. Acțiunea în simulație poate fi exercitată de orice persoană interesată să invoce în favoarea sa actul secret, ea putând fi promovată chiar de una din părțile contractante, împotriva celeilalte părți, care prevalându-se de actul public nu-și execută obligația asumată prin actul real.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost criticată și cu privire la modalitatea în care a fost soluționată cererea reconvențională.

Cu privire la această critică, instanța de apel reține că prin declarațiile autentificate din 25 iunie 2008 și din 30 iunie 2008 aduse la cunoștința reclamantului pin notificarea din 22 iulie 2008, pârâta a revocat procurile date reclamantului.

Suma de 175.401,60 RON a fost ridicată de reclamantă din cont la data de 26 iunie 2008 iar suma de 4200 euro a fost ridicată de reclamant la data de 6 iulie 2008, conform actelor existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, având în vedere că revocarea procurilor a fost comunicată reclamantului la data de 22 iunie 2008, Curtea constată că, încasarea acestor sume a fost anterioară comunicării de revocare a procurilor de administrare, astfel că, susținerile pârâtei referitoare la faptul că reclamantul ar fi încasat aceste sume după revocarea procurilor de administrare, sunt nereale.

În declarația de apel se aduce critică hotărârii instanței de fond și prin modul în care a fost soluționată cererea de restituire a taxei judiciare de timbru.

Curtea a apreciat că aceste critici sunt nefondate întrucât cu ocazia soluționării apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3137/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a plăti taxă judiciară de timbru raportat la valoarea imobilelor ce face obiectul acțiunii, la care s-a adăugat taxa judiciară de timbru aferentă valorii ce face obiect al cererii reconvenționale, cuantumul total al taxei judiciare de timbru fiind de 56.289,5 RON.

Pârâta a susținut că prima instanță a stabilit o taxă judiciară de timbru de 17.445 RON și că în această modalitate taxă judiciară de timbru achitată pentru soluționarea apelului de 56.289,5 RON este prea mare.

Pârâta nu a contestat cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina ei, așa cum îi oferă posibilitatea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face contestație potrivit dispozițiilor aplicabile în materie fiscală”.

Prin urmare, singura modalitate în care se poate stabili dacă taxa judiciară de timbru a fost sau nu corect calculată, este cea prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 156/1997, cale pe care pârâta nu a înțeles să o urmeze.

2.1. Motive

Pârâta J.A. a declarat recurs, prin care a formulat următoarele critici:

Hotărârea este nelegală prin prisma modalității de administrare a probațiunii încuviințate în dosar și prin prisma cenzurării probațiunii încuviințate, respectiv a refuzului de administrare a unei probe încuviințate.

Hotărârea este nelegală întrucât nu a fost analizat motivul de apel vizând critica referitoare la constituirea unui drept nou, uzufructul viager, din prezumția existenței actului simulat al donației, în forma contractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv din critica adusă hotărârii primei instanțe referitoare la o construcție juridică inadmisibilă - prezumție din prezumție.

Această critică nu a fost reținută deloc de către instanța de apel în cadrul soluției pronunțate și nu a fost deloc analizată în cadrul considerentelor.

Hotărârea este nelegală prin prisma motivelor străine pe care se sprijină hotărârea instanței de apel referitoare la poziția de recunoaștere a simulației, deși în mod uniform și constant declarațiile pârâtei au fost în sensul de a nega existența vreunei convenții de donație.

Poziția constantă a pârâtei a fost aceea că cele 6 contracte de vânzare-cumpărare ce formează obiect al pretențiilor reclamantului sunt reale contracte de vânzare-cumpărare.

De asemenea, hotărârea cuprinde motive contradictorii referitoare la considerentele vizând realitatea veniturilor pârâtei și realitatea prețului. Instanța de apel a reținut o situație contradictorie celei demonstrate de probele administrate, iar concluziile la care a ajuns sunt în contradicție cu probele administrate. Decizia este în contradicție chiar cu motivele pe care se sprijină.

Hotărârea este nelegală prin prisma greșitei interpretări și respectiv a schimbării naturii și înțelesului vădit al actelor deduse judecății.

Instanța a apreciat că existența procurilor de administrare și a interdicției de grevare și înstrăinare dovedesc actul secret al donației. Această interpretare dată de instanță este în afara conținutului actelor respective și nici nu corespunde stării de fapt derulate între 26 martie 2004 și până la revocarea procurilor de administrare.

Niciunul dintre martorii audiați, inclusiv ai reclamantului, nu a reușit să furnizeze vreo informație din care să reiasă că anterior sau posterior semnării actelor autentice de vânzare-cumpărare ar fi existat vreo înțelegere între părți privind dreptul reclamantului de a exploata pentru sine imobilele.

Nu există probe de natură să determine interpretarea procurilor în orice alt sens decât al mandatului acordat de pârâtă reclamantului în limitele definite în actele respective.

Hotărârea este nelegală raportat la analiza cauzei ilicite a actului secret pretins de către reclamant, față de care instanța opune o decizie judecătorească ulterioară cu peste un an momentului la care reclamantul pretinde că ar fi existat o convenție secretă de donație. Or, aprecierea licitului sau ilicitului cauzei unui act juridic se analizează în raport de momentul încheierii actului respectiv, nu în raport de un act ulterior.

Instanța a încălcat prevederile art. 1541 C. civ. privind obligația mandatarului de a da socoteală mandantului pentru modul de îndeplinire a mandatului acordat.

Din modul în care și instanța de apel a raționat în menținerea soluției de respingere a cererii reconvenționale, anume că reclamantul nu mai trebuia să dea socoteală pentru sumele încasate în baza procurii de administrare pentru sume încasate mai înainte de data comunicării declarației de revocare a procurilor, înseamnă că se recunoaște existența procurilor de administrare și a obligației de a da socoteală pentru sumele care ar fi fost eventual încasate de reclamant după data comunicării revocării mandatului.

Hotărârea este nelegală din cauza felului în care a fost soluționată cererea de restituire a sumelor plătite în plus cu titlu de taxă judiciară de timbru. S-a încălcat art. 23 din Legea nr. 146/1997.

2.2. Precizarea motivelor de recurs

La 27 octombrie 2014 recurenta și-a precizat motivele de recurs arătând că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 1175 C. civ. întrucât nu a existat niciodată un act secret. Chiar admițând că ar fi existat, acesta ar fi fost nul absolut întrucât încalcă dispozițiile art. 948, art. 966 și art. 968 C. civ.

Simulația ilicită sau imorală va fi sancționată cu nulitatea, indiferent de cauza concretă a acestei sancțiuni. În ipoteza în care nulitatea lovește actul secret pentru cauză ilicită sau imorală, între părți actul secret nu își mai poate produce efectele deoarece este nul.

Chiar dacă s-ar admite existența unui acord verbal simulatoriu, acest acord verbal trebuie să îndeplinească toate condițiile de valabilitate ale actelor juridice, în condițiile art. 948 C. civ. Actul ar fi nul pentru cauză ilicită decurgând din intenția de exheredare a celui de-al doilea copil.

Instanța a încălcat dispozițiile art. 1191, 1203 și 1198 C. civ. pentru că nu s-a probat în mod temeinic imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului.

Instanța a schimbat natura actelor juridice atât în ceea ce privește procurile de administrare, cât și în ceea ce privește interdicția de înstrăinare și grevare a imobilelor.

Interdicțiile de înstrăinare și grevare nu sunt de natură a dovedi nicidecum o înțelegere secretă între părți. Inserarea acestor interdicții a urmărit tocmai scopul pentru care au și fost menținute, acela al protejării patrimoniului cumpărătoarei și, implicit, a intereselor reclamantului.

Uzufructul viager dovedește tocmai faptul că existența lui a fost inserată de părți în mod expres acolo unde a existat într-adevăr o înțelegere asupra uzufructului viager - contractul de vânzare-cumpărare.

Existența procurilor de vânzare demonstrează inexistența uzufructului viager.

2.3. Excepțiile nulității recursului

Intimatul a invocat excepția nulității precizărilor la motivele de recurs în raport cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., precum și excepția nulității întregului recurs, potrivit dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., arătând că motivele invocate nu reprezintă motive de nelegalitate, ci de netemeinicie, bazate pe reaprecierea probelor în recurs.

2.4. Analiza excepțiilor

Excepțiile formulate nu sunt întemeiate.

Astfel, deși nu toate criticile formulate prin motivele de recurs pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute în art. 304 C. proc. civ. - la unele dintre ele, cum ar fi cele referitoare la interpretarea probatoriului, la neanalizarea unui motiv de apel și la modul de soluționare a cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru renunțând însăși recurenta, reprezentanta acesteia arătând că nu pot fi încadrate în motivele prevăzute la art. 304 C. proc. civ. - sunt critici care pot fi încadrate în motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în sensul ce va fi analizat în cadrul considerentelor din recurs.

Pe de altă parte, din verificarea precizărilor la motivele de recurs a rezultat că nu a făcut obiect de critică, în limitele impuse de art. 303 alin. (1) C. proc. civ., numai aspectul vizând încălcarea dispozițiilor art. 1191, 1203 și 1198 C. civ. privitoare la probarea temeinică a imposibilității morală de preconstituire a înscrisului. Așadar, numai aceste critici nu vor fi analizate, fiind formulate după împlinirea termenului de recurs.

2.5. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul de apel vizând critica referitoare la constituirea dreptului de uzufruct viager prin simulație a fost analizat de către instanța de apel, care a stabilit că, de vreme ce se invocă nulitatea unui act juridic, înseamnă că actul juridic este recunoscut. Împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor menționate în cererea de apel, în susținerea acestei critici, nu poate conduce la o altă concluzie.

În plus, ambele instanțe de fond au analizat materialul probator administrat și au ajuns la concluzia că, prin inserarea într-unul dintre contractele de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager în favoarea reclamantului, respectiv prin întocmirea procurilor de administrare a imobilelor, ce au permis reclamantului să se comporte în continuare ca proprietar al imobilelor, intenția reală a părților a fost ca imobilele cu privire la care s-au încheiat contracte autentice de vânzare-cumpărare să fie donate, iar nu vândute pârâtei.

Așadar, s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1175 C. civ., atunci când s-a stabilit că între părți a intervenit operațiunea juridică a simulației.

Nu a fost găsită întemeiată nici critica privitoare la nelegalitatea deciziei, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dedusă din existența, în cuprinsul considerentelor, a unor motive străine de natura pricinii determinate de faptul că recurenta ar fi negat în tot cursul procesului existența simulației.

Aceasta, deoarece, soluția instanței în aprecierea existenței simulației nu s-a întemeiat numai pe considerentele constând în admiterea implicită a actului secret, dedusă din invocarea nulității acestuia. Instanța de apel, ca de altfel și prima instanță de fond, a arătat că pârâta nu a probat realitatea susținerii că singurele acte juridice încheiate între părți sunt cele care au îmbrăcat forma scrisă, respectiv contractele de vânzare-cumpărare, câtă vreme nu a putut proba dobândirea sumelor de bani pe care pretinde că le-ar fi dat reclamantului cu titlu de preț al vânzării.

Prin urmare, considerentele pretins străine de natura pricinii nu ar fi influențat hotărâtor soluția dată în cauză, în așa fel încât să fie incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În același context, în care s-a reținut că pârâta nu a administrat dovezi pentru a putea proba că a fost în măsură să obțină suma de 300.000 euro, pe care să o fi plătit cu titlu de preț al unei vânzări-cumpărări, nu se poate considera că s-a schimbat natura și înțelesul vădit al procurilor, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Actele juridice intitulate „Procuri de administrare” sau „Procuri speciale”, încheiate în aceeași zi în care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare, probează actul secret al simulației, din nicio altă probă neputându-se deduce că intenția reală a părților a fost ca reclamantul să fie numai un simplu administrator al imobilelor, iar nu un uzufructuar. Reclamantul a fost beneficiarul real al sumelor încasate cu titlu de chirii pentru imobile, lucru recunoscut și de pârâtă la interogatoriul administrat în primă instanță. Deci, s-a manifestat ca titular al dreptului de dispoziție asupra imobilelor.

Pe de altă parte, pârâta nu are interesul procesual să invoce nulitatea donației decurgând din nesocotirea intereselor minorului reclamantului dintr-o altă căsătorie, exheredat prin actul de donație făcut pârâtei, singurul eventual păgubit printr-un asemenea act juridic fiind copilul. Faptul că pârâta are interes să obțină anularea actului public, consecință a anulării actului secret, nu-i conferă interes procesual pentru anularea donației, care este actul secret. Aceasta deoarece, interesul procesual este apreciat în raport cu fiecare act juridic în parte.

Instanțele de fond nu au încălcat prevederile art. 1541 C. civ. conform cu care,

mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.

Revocarea procurilor de administrare a fost notificată reclamantului la 22 iulie 2008, deci până la această dată el a fost „însărcinat” cu îndeplinirea mandatului, în sensul art. 1539 C. civ. Or, câtă vreme sumele a căror restituire a fost solicitată prin cererea reconvențională au fost încasate de reclamant înainte de data notificării încetării mandatului, înseamnă că au fost primite în puterea mandatului.

Reprezentanta recurentei a învederat instanței, cu ocazia dezbaterilor în fond, faptul că nu susține

criticile referitoare la interpretarea probatoriului și referitor la neanalizarea unui motiv de apel, „prin care nu știe ce s-a dorit să se susțină”, respectiv critica referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru. Drept urmare, asupra tuturor acestor aspecte instanța de recurs nu se va mai pronunța - nulitatea criticilor fiind evidentă.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate de către recurentă nu au întrunit cerințele art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

În condițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge excepțiile nulității recursului și a cererii de precizare a motivelor de recurs invocate de către intimatul-reclamant J.M.

Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta J.A. împotriva deciziei nr. 149A din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe pârâtă la 9886 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant J.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2014.