ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2044/2012

Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 431 din 1 iunie 2010, Tribunalul Arad, secția civilă, (sesizat prin declinare de competență - sentința civilă nr. 5830 din 17 iunie 2009 a Judecătoriei Arad) a respins acțiunea reclamantei R.F., în contradictoriu cu pârâții C.D., S.C. și F.A.R.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate simulația contractului de împrumut autentificat din 15 septembrie 2008, atât sub aspectul sumei împrumutate cât și sub aspectul persoanei împrumutătorului, să se constate că în aceeași zi s-a încheiat și actul secret sub semnătură privată, care îndeplinește condițiile de validitate impuse de lege și să se dispună, odată cu desființarea înscrisului aparent, radierea ipotecii pentru suma de 368.000 euro și să se reînscrie ipoteca pentru 240.000 RON în favoarea moștenitorilor după defunctul F.G.L., conform cotelor de succesiune. Tribunalul a constatat că actul public îl reprezintă contractul de împrumut încheiat între pârâtul de ordin III și pârâții de ordin I și II, iar actul secret reprezintă un raport juridic între un alt împrumutător, reclamanta și pârâții de ordin I și II.

Acest aspect nu întrunește condițiile prevăzute de art. 1175 C. civ., care prevede că actul secret nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali. Din probatoriul administrat a rezultat faptul că F.A.R. nu avea cunoștință despre actul secret și nici nu l-a semnat. Faptul că nu a semnat actul secret la notar nu justifică împrejurarea că nu a semnat actul secret, care s-ar fi încheiat la el acasă și în prezența sa, fiind greu de crezut că nu era interesat de o sumă atât de mare de bani. împrejurarea că a mandatat-o pe reclamantă să semneze acte în numele său nu are relevantă când el se află de fată. Un alt aspect care invalidează actul secret este că nu are dată certă, iar reclamanta și-a scris numele menționând căsătorită cu F.G.L., când se putea scrie și F.G.L., iar sintagma căsătorită sună ca și moștenitoarea lui F.G.L.

Aceasta apare în mod evident interesată, întrucât, fiind moștenitoare în cotă de 2/8, iar ceilalți doi copii în cotă de 3/8, suma în cauză având regim de bun comun, i-ar fi revenit 120.000 euro, cealaltă făcând obiectul succesiunii. Prin decizia nr. 243A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă și cererea de aderare la apel formulată de pârâții C.D. și S.C. A schimbat în totalitate hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea și a constatat simulatia contractului de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat din 15 septembrie 2008. A constatat că actul sub semnătură privată din 15 septembrie 2008, numit „contract de împrumut", reprezintă voința reală a părților în ceea ce privește suma împrumutată și persoana împrumutătorului.

A dispus rectificarea CF nr. XX Arad, prin radierea ipotecii pentru suma de 368.000 euro în favoarea pârâtului F.A.R. și înscrierea ipotecii pentru suma de 240.000 euro în favoarea moștenitorilor lui F.G.L., respectiv 10/16 în favoarea reclamantei R.F., 3/16 în favoarea lui A.F. și 3/16 în favoarea lui F.I. A obligat pe pârâtul F.A.R. la plata cheltuielilor de judecată la prima instanță și în apel în favoarea reclamantei. Instanța de apel a reținut că, din contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub din 15 septembrie 2008, rezultă că pârâtul F.A.R. le-a împrumutat pârâților C.D. și S.C.

suma de 368.000 euro, fără dobândă, cei din urmă garantând restituirea împrumutului cu imobilul înscris în CF XX Arad și obligându-se să restituie suma împrumutată până la 15 septembrie 2009. Invocând simulația prin interpunere de persoane, reclamanta a arătat că adevăratele raporturi juridice rezultă din actul secret sub semnătură privată, intitulat „contract de împrumut" și încheiat tot la data de 15 septembrie 2008. Din acest înscris rezultă că reclamanta R.F. este cea care a efectuat împrumutul, iar suma împrumutată a fost de 240.000 euro. Din același înscris rezultă că părțile contractante au fost de acord ca garanția ipotecară să se înscrie pentru suma de 368.000 euro pe numele pârâtului F.A.R., iar suma împrumutată să fie restituită până la 15 septembrie 2009 reclamantei și soțului acesteia.

Instanța de apel a constatat că ceea ce diferă între cele două contracte este suma împrumutată și persoana împrumutătorului. Deși pârâtul F.A.R. nu a semnat actul secret, probele administrate în cauză infirmă susținerile acestuia că nu a avut cunoștință de actul secret. Astfel, notarul la care au mers părțile inițial pentru perfectarea împrumutului, a relatat că la biroul notarial s-au prezentat reclamanta, soțul acesteia, nepotul lor, pârâtul F.A.R. și pârâții C.D. și S.C., iar din discuția cu aceștia, notarul a înțeles că suma împrumutată este de 240.000 euro, iar împrumutători sunt cei doi soți F. I s-a solicitat ca în actul autentic să fie trecută suma de 368.000 euro și ca împrumutător să fie trecut pârâtul F.A.R., iar taxele să fie calculate la suma de 240.000 euro.

Pentru că notarul nu a fost de acord, au renunțat să încheie actul la biroul acestuia. Acest martor i-a sfătuit, toți fiind de față, să încheie și un act secret din care să rezulte care este adevărata sumă împrumutată. Prezent a fost și numitul I.T.M., căruia pârâții C.D. și S.C. i-au predat o parte din suma împrumutată, respectiv 112.000 euro, reprezentând o datorie mai veche, acest aspect fiind consemnat în actul autentic. Aceleași discuții referitoare la suma împrumutată s-au purtat și la biroul notarului C.M.B., care nu și-a pus nici un semn de întrebare, știind că cei trei fac parte din aceeași familie. Instanța de apel a reținut că acordul simulatoriu s-a realizat între toate părțile implicate, inclusiv în ceea privește pe pârâtul F.A.R., care a luat parte la discuțiile preliminare, discuții din care rezultă că acest pârât a fost doar o persoană interpusă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul F.A.R. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul - pârât a arătat, sub un prim aspect, că instanța de apel, încălcând principiul disponibilității și al contradictorialității, a interpretat întâmpinarea depusă la dosar de pârâții S.C. și C.D. ca fiind cerere de aderare la apel, fără să pună în discuția părților acest aspect. În acest mod, instanța s-a pronunțat pe mai mult decât a fost investită, interpretând greșit actul procedural și făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale.

Recurentul a arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că operează simulația prin interpunere de persoane și a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 1175 C. civ., deoarece, în cazul unei asemenea simulații, părțile care încheie actul aparent prevăd printr-o înțelegere secretă faptul că una dintre ele nu are calitatea de parte contractantă, stabilind, totodată, cine este adevăratul titular al dreptului. Sub acest aspect, instanța de apel a analizat în mod lacunar și cu o motivare mai mult decât succintă apărările formulate în cauză.

Invocând puncte de vedere exprimate în doctrină, recurentul a arătat că nu a existat o simulație prin interpunere de persoane, deoarece era necesar ca ambele acte să fie încheiate între aceleași părți, interpunerea de persoane presupunând existența unui act juridic public, ale cărui părți, împreună cu o a treia persoană, ce rămâne anonimă, încheie actul secret care prevede că efectele actului public se produc față de acest din urmă participant la actul ocult. Prin urmare, este necesar ca toate părțile implicate în operațiune să aibă cunoștință de existența actului public și a actului secret. Or, prin probele administrate în cauză, nu rezultă că recurentul și-ar fi asumat calitatea de persoană interpusă.

Dimpotrivă, din declarația martorului C., notarul care a perfectat actul public, rezultă că el este adevăratul împrumutător. Instanța de apel, însă, s-a raportat doar la depoziția interesată a martorului V.A., primul notar la care părțile s-au deplasat. Actul secret, a mai arătat recurentul, nu poate combate actul public, pentru că s-ar trece peste dispozițiile legale privind efectele actelor juridice în raport de părțile contractante, iar instanța, de altfel, nu a analizat aspectele îndoielnice ale modalității de întocmire a acestuia. Recurentul a mai arătat că instanța de apel a administrat proba cu martori cu încălcarea dispozițiilor art. 1191 C. civ., deoarece admiterea probei cu martori peste un înscris autentic este inadmisibilă.

Acordul simulatoriu este un act juridic ce nu poate fî dovedit decât printr-un înscris, respectiv prin actul secret, iar reclamanta, parte în actul public, nu putea face dovada cu martori peste înscrisul autentic. Nici cea de a doua condiție a simulației nu este îndeplinită în cauză, deoarece, pentru a exista simulația, este necesar ca actul secret să fie anterior sau, cel puțin, simultan cu cel public. Actul invocat de reclamantă nu a fost semnat niciodată la data când se pretinde că a fost semnat, iar recurentul nu a avut cunoștință de el, în realitate, el fiind semnat ulterior, chiar martorii arătând că nu se știa de existența unui act secret. Instanța de apel nu a făcut nici o referire la contractul de mandat tară reprezentare, ca varietate a simulației invocată de reclamantă.

Și prin raportare la această varietate a simulației, respinsă de doctrină, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, pentru că recurentul nu a avut cunoștință de actul secret. Analizând pe larg declarațiile martorilor audiați în cauză, recurentul a arătat că actul public reflectă adevărul, că nu s-a dovedit acordul simulatoriu, care nu a existat și că actul secret este simulat, fals, mincinos și preconstituit. La data de 7 aprilie 2011, după expirarea termenului de declarare și motivare a recursului, recurentul a completat motivele de recurs, arătând că, potrivit legii notarilor publici, notarul percepe în mod direct voința părților, consemnând-o ca atare în proces-verbal.

Recursul declarat nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Sub un prim aspect, recurentul pârât susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și al contradictorialității, a dat mai mult decât s-a cerut și a interpretat în mod greșit întâmpinarea depusă la dosar de pârâții C.D. și S.C. ca fiind o cerere de aderare la apel. Această critică nu poate fi primită, deoarece, analizând documentele aflate la dosarul cauzei, se constată că, la data de 1 noiembrie 2010, C.D. și S.C. au depus la Curtea de Apel Timișoara un înscris olograf, care nu poartă vreo denumire, dar în cuprinsul căruia cei doi intimați au arătat că „în calitate de pârâți - intimați, în conformitate cu dispozițiile art. 293 vă rugăm să luați act de faptul că aderăm la apelul declarat de reclamantă (...)". Cererea formulată îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile art. 293 1 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece a fost făcută de intimați printr-o cerere proprie, a tins la schimbarea hotărârii primei instanței și a fost făcută în termenul legal, până la prima zi de înfățișare, care, în cauză, a fost 3 noiembrie 2010. Prin urmare, instanța de apel a judecat în mod corect și în limitele învestirii sale cererea de aderare la apel, pe care pârâții C.D. și S.C. au formulat-o în termeni lipsiți de echivoc. De altfel, acești pârâți au formulat separat întâmpinare la cererea principală de apel, astfel încât nu se punea problema interpretării întâmpinării ca cerere de aderare la apel. În ceea ce privește fondul raportului juridic dedus judecății, se constată că reclamanta a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se constate simulația contractului de împrumut autentificat din 15 septembrie 2008, atât sub aspectul sumei împrumutate, cât și sub aspectul persoanei împrumutătorului, invocând simulația prin interpunere de persoane.

Aceleași susțineri au fost făcute de reclamantă și în cererea de declarare a apelului. Este, așadar, nefondată critica recurentului pârât că reclamanta ar fi invocat contractul de mandat fără reprezentare, ca varietate a simulației, iar instanța de apel nu a analizat cauza sub acest aspect. Recurentul a arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că operează simulația prin interpunere de persoane și a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 1175 C. civ. Nici această susținere nu este fondată, deoarece simulația este operațiunea juridică prin care, printr-un act juridic public se creează o altă situație juridică decât cea stabilită printr-un act juridic secret, dar adevărat. Prin urmare, simulația presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte, unul public, care nu corespunde voinței reale a părților și altul secret, care reflectă voința acestora.

În cauză, prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat la 15 septembrie 2008, F.A.R. a dat cu titlu de împrumut soților C.D. și S.C. suma de 368.000 euro, restituirea împrumutului fiind garantată cu imobilul proprietatea împrumutaților, părțile declarând că sunt de acord cu intabularea în cartea funciară a dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 368.000 euro și notarea interdicțiilor de înstrăinare, grevare, restructurare și demolare în favoarea lui F.A.R. În cuprinsul contractului este inserată declarația numitului I.T.M. că a primit de la soții C.D. și S.C. integral suma de 112.000 euro, datorată în baza unui contract de împrumut anterior. Prin înscrisul sub semnătură privată, datat 15 septembrie 2008, R.F., căsătorită cu F.G.L.

a dat cu împrumut lui C.D. și S.C. suma de 240.000 euro. În actul secret este menționat ca împrumutul să fie garantat la notar cu imobilul proprietatea lui C.D. pentru o ipotecă de 368.000 euro, pe numele lui F.A.R. Trebuie subliniat faptul că, deși recurentul pârât susține că înscrisul sub semnătură privată a fost încheiat ulterior contractului de împrumut autentificat la notar, în scopul de a-l prejudicia, nu l-a defăimat ca fals și nu a sesizat organele competente pentru constatarea falsului. Este evident, așadar, că pentru aceeași operațiune juridică există două înscrisuri care diferă în ceea ce privește suma acordată cu titlu de împrumut și persoana împrumutătorului, dar în care recurentul pârât figurează ca beneficiar al garanțiilor imobiliare, până la concurența sumei de 368.000 euro.

Or, această împrejurare este specifică simulației prin interpunere de persoane, în care ambele părți din contractul aparent, public urmăresc în mod conștient ca efectele să se producă față de o terță persoană, căreia i se păstrează anonimatul. Recurentul pârât pretinde că nu a existat simulația, pentru că nu a cunoscut că există un act secret, în care nu a figurat ca parte și că este de natura simulației ca actul public și actul secret să fie încheiate între aceleași părți. A mai susținut că actul secret are condiții discutabile de valabilitate. Această susținere nu poate fi primită, deoarece toate probele administrate în cauză, dovedesc faptul că recurentul a cunoscut existenta actului secret.

Astfel, toți martorii care au fost de față la încheierea contractului au arătat că la notar nu s-au prezentat doar părțile din actul public, ci și soții F.G.L. și R.F. Martorul I.T.M. a relatat că soții C.D. și S.C. i-au spus că au luat bani cu împrumut de la „domnii" (soții F.), iar martorul C.M.B., notarul ce a autentificat contractul, a relatat că suma de bani acordată cu titlu de împrumut a fost dată de F.P. (alt nume sub care era cunoscută reclamanta) din poșetă. Acest din urmă martor a mai relatat și faptul că defunctul F.G.L. i-a solicitat să treacă în act ca împrumutător pe F.A.R. Mai mult decât atât, martorul V.A., notarul la care părțile s-au deplasat inițial, a arătat că nu a încheiat contractul pentru că i s-a cerut să se consemneze că suma împrumutată era de 368.000 euro, deși împrumutul avea ca obiect suma de 240.000 euro și să treacă pe F.A.R.

în calitate de împrumutător, deși împrumutătorii erau soții F.G.L. și R.F. Singurul martor propus de pârât nu a participat la încheierea contractului și toate declarațiile sale reflectau ceea ce i-a comunicat pârâtul, iar nu percepții personale. Cât privește faptul că nu a figurat ca parte în actul secret, acest lucru este justificat de împrejurarea că pârâtul însuși era persoana interpusă. Desigur situația analizată, spre deosebire de exemplele clasice avute în vedere de doctrină, diferă prin faptul că pârâtul nu a fost parte în actul ocult și nu a fost beneficiarul acestui act decât în ceea ce privește garanțiile imobiliare. Important însă, este faptul că intenția de a simula actul public a existat din partea tuturor persoanelor implicate în operațiunile juridice amintite, iar în cauză s-a făcut dovada că pârâtul a cunoscut și a acceptat încheierea unui act public care să mascheze părțile reale ale contractului de împrumut încheiat și valoarea acestuia.

De aceea, instanța de apel nu a nesocotit efectele actelor juridice în raport de părțile contractante, pentru că sancțiunea specifică simulației este inopozabilitatea față de terți a situației juridice reale din actul secret. Or, pârâtul, deși nu apare ca parte în actul secret, nu este terț față de acesta pentru că, prin acțiunea proprie, acceptând să figureze ca parte în actul public a disimulat operațiunea juridică reală încheiată.

A-l considera terț și a înlătura efectele față de pârât ale unui act secret despre care a avut cunoștință, înseamnă a înlătura efectele principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Faptul că voința reală a părților a fost aceea de a disimula și suma de bani ce a făcut obiectul contractului de împrumut nu este demonstrat doar de diferența dintre actul public și actul secret sub acest aspect, ci și de împrejurarea că în chiar actul secret, deși se menționează că suma împrumutată este de 240.000 euro, se precizează că garanția imobiliară se va înființa pentru suma de 368.000 euro. Cât privește faptul că actul secret nu a fost încheiat anterior sau cel puțin concomitent cu actul secret, spre deosebire de cele susținute de recurent, se constată că actul secret poartă data 15 septembrie 2008, aceeași cu cea a încheierii contractului în formă autentică.

În lipsa înscrierii în fals și față de împrejurarea că înscrisul secret, reprezentat de un act sub semnătură privată este scris în totalitate, semnat și datat de împrumutați și poartă mențiunea dublului exemplar, sunt întrunite condițiile de validitate prevăzute de art. 1179 - 1180 C. civ., aspecte avute în vedere implicit de instanța de apel, care a constatat că actul sub semnătură privată reprezintă voința reală a părților. Cât privește cererea prin care motivele de recurs au fost completate, se constată că aceasta a fost depusă peste termenul legal de declarare a recursului, motiv pentru care nu va fi luată în considerare. Față de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefundat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul F.A.R. împotriva deciziei nr. 243/A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2012.