ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând, asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 208/PI din 16 septembrie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara, secția Penală în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 5491 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.., s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și, în consecință, s-a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat Antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat între S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., autentificat prin încheierea de autentificare nr. x emisă de notar public C..
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la data de 09.06.2021 pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat, în temeiul art. 5491 C. pen., desființarea antecontractului autentificat cu nr. x/10.10.2017 de către C., încheiat între S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., având în vedere mențiunea referitoare la grevarea imobilului în cauză cu ipoteca pentru suma de 757.013 RON, în favoarea D., Sucursala București, mențiune care nu corespunde adevărului nici în privința cuantumului ipotecii, nici a beneficiarului.
În acest context, s-a notat faptul că prin ordonanța de clasare din data de 09.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea penală formulată de către S.C. B. S.R.L., împotriva notarului public C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzut de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 320 C. pen., fals intelectual, prevăzut de art. 321 C. pen., abuz în serviciu, prevăzut de art. 297 alin. (1) C. pen., neglijență în serviciu, prevăzut de art. 298 C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzut de art. 367 C. pen., falsul în declarații, prevăzut de art. 326 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., precum și sesizarea penală formulată de către S.C. B. S.R.L. împotriva S.C. A. S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzut de înșelăciune, prevăzut de art. 244 alin. (1) C. pen., uz de fals, prevăzut de art. 323 C. pen., fals în declarații, prevăzut de art. 326 C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzut de art. 367 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, pentru a se pronunța asupra desființării antecontractului autentificat cu nr. x/10.10.2017 de către C., încheiat între S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., având în vedere mențiunea referitoare la grevarea imobilului în cauză cu ipoteca pentru suma de 757.013 RON, în favoarea D., Sucursala București, mențiune care nu corespunde adevărului nici în privința cuantumului ipotecii, nici a beneficiarului.
Verificând plângerea sub aspectele invocate, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel a reținut, în fapt, că între petenta S.C. B. S.R.L. și intimata S.C. A. S.R.L. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care intimata se obliga să vândă un imobil situat în Arad, pe str. x, pentru care intimata se obliga să plătească suma de 250.000 euro, din care aceasta din urmă a achitat 30.000 euro cu titlu de arvună, urmând ca în termen de 10 zile lucrătoare, să fie încheiat contractul de vânzare cumpărare, sub condiția ca promitenta vânzătoare să radieze dreptul de ipotecă pentru suma de 757.013 RON și interdicțiile aferente înscrise în favoare D.
Antecontractul de vânzare cumpărare astfel încheiat a fost autentificat prin încheierea de autentificare nr. 4212/10.10.2017 de către notarul public C., din cadrul C., la momentul autentificării notarul public utilizând un extras de carte funciară neactualizat cu privire la imobilul ce urma să fie înstrăinat, aflat în arhiva cabinetului notarial.
După trecerea perioadei de timp stipulate în antecontract, la momentul prezentării petentei la sediul cabinetului notarial pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, aceasta a constatat că ipoteca înscrisă în cartea funciară privind imobilul ce urma să fie achiziționat nu a fost radiată de intimată, conform obligațiilor asumate, ci dimpotrivă, imobilul figura ca fiind ipotecat pentru suma de 3.650.000 RON în favoarea E. S.A. Sucursala Arad. Intimata nu s-a mai prezentat pentru încheierea contractului și nici nu a restituit dublul garanției achitate de petentă, așa cum era stipulat în antecontractul încheiat, în situația nerespectării obligației de radiere a ipotecii.
Curtea de Apel a constatat că soluția de clasare s-a întemeiat pe art. 16 lit. b) C. proc. pen.., procurorul de caz apreciind că faptele reclamate de petent nu au fost comise cu forma de vinovăție prevăzută de lege, nici de către intimata S.C. A. S.R.L., nici de către notarul public C.
În ceea ce privește propunerea de desființare a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., autentificat prin încheierea nr. 4212/10.10.2017 emisă de notar public C., formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în temeiul art. 5491alin. (1) C. proc. pen.., prima instanță a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, acest înscris cuprinde mențiuni neconforme realității, în sensul că la data autentificării, imobilul nu era grevat de o ipotecă pentru suma de 757.013 RON, în favoarea D., Sucursala București, ci de o ipotecă în valoare de 3.650.000 RON în favoarea E. S.A. Sucursala Arad.
În acest context nu s-au putut reține susținerile intimatului C., formulate prin apărător ales, potrivit cărora actul nu poate fi desființat, având în vedere temeiul soluției de clasare, aceasta întrucât, chiar dacă procurorul a apreciat că fapta intimatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, în privința laturii subiective, totuși este cert faptul că în circuitul civil se află un înscris care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului.
Or, instituția reglementată de dispozițiile art. 5491 alin. (1) C. proc. pen.. vizează tocmai ipoteza similară celei din prezenta cauză, în care, din diverse considerente, autorul unei acțiuni de falsificare a unui înscris nu poate fi tras la răspundere penală, însă se impune înlăturarea consecințelor acțiunii sale ilicite, în vederea înlăturării din circuitul juridic a înscrisurilor ce conțin mențiuni nereale.
Referitor la susținerile subsidiare ale intimatului C., potrivit cărora se impune doar anularea clauzei contractuale privind cuantumul ipotecii și a beneficiarului acesteia, necorespunzătoare adevărului și menținerea în rest a contractului ce reprezintă acordul de voință al părților, Curtea de Apel le-a apreciat, de asemenea, nefondate, căci în procedura reglementată de art. 5491 alin. (1) C. proc. pen.., judecătorul de cameră preliminară are în vedere înscrisul ca "instrumentum probationis", analizând astfel realitatea consemnărilor și a semnăturilor care sunt trecute în înscris și nu va analiza actul juridic privit ca negotium, așadar nu va verifica validitatea manifestărilor de voință ale părților, acesta fiind atributul instanțelor civile, persoanele interesate având posibilitatea de a proba existența și conținutul manifestării de voință potrivit legii civile.
Concluzionând, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 5491 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.., a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și, în consecință, a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat Antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat între S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., autentificat prin încheierea de autentificare nr. 4212/10.10.2017 emisă de notar public C.
Împotriva încheierii nr. 208/PI din 16 septembrie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara, secția Penală în dosarul nr. x/2021, C. a formulat contestație.
În susținerea contestației, contestatorul C., în esență, a solicitat:
· în principal - respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind desființarea înscrisului intitulat "Antecontract de vânzare cumpărare" autentificat sub nr. x/10.10.2017 emis de notarul public C..
· în subsidiar - admiterea în parte a cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara de desființare a înscrisului intitulat "Antecontract de vânzare cumpărare" autentificat sub nr. x/10.10.2017 emis de notarul public C. în sensul desființării doar a clauzelor din cadrul acestui contract care nu corespund adevărului obiectiv, respectiv clauzele conținute la pagina 2 alin. (3) și (4) din acest contract.
În acest context s-a susținut faptul că din punct de vedere juridic este ineficient desființarea întregului înscris pentru două clauze care nu afectează restul documentului, dar afectează nu numai înscrisul ca probationem ci și ca și negotium.
Astfel, s-a susținut că, în cauză, desființarea înscrisului în întreg afectează și clauze care nu sunt condiționate sau derivate din cele două clauze supuse controlului și care în concepția contestatorului sunt supuse unui control civil și nu unuia penal, în cauză ele fiind ineficiente ca nefiind conforme cu realitatea atât în plan civil cât și în plan penal, clauzele în discuție neavând vreo înrâurire la finalizare contractului și nici nu au avut vreo înrâurire la luarea deciziei de a contracta.
Ca urmare s-a susținut că deși art. 5491 din C. proc. pen.. nu face distincție între act în integralitatea lui sau clauze din acesta, și că prevede expresis verbis faptul că; "...în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris..." ar exista posibilitatea prevăzută de art. 315 alin. (2) lit. d) C. proc. pen.. ca acolo unde este cazul, ordonanța de clasare să cuprindă: d)"... sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris ..."
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 20 octombrie 2021, sub nr. x/2021, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C8 - 2 Judecători A cu termen de judecată fixat pentru data de 10 noiembrie 2021.
Examinând contestația formulată de contestatorul C., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Preliminar analizării motivelor de contestație formulate în cauză, Înalta Curte - Completul de 2 judecători va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv:
Potrivit art. 5491 alin. (1) din C. proc. pen.: "În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, ordonanța de clasare, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea fost respinsă."
Conform art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen.: "Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind: (...) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris"
În contextul dispozițiilor legale precizate, Înalta Curte reține că obiectul cauzei pendinte îl constituie contestația formulată de contestatorul C. împotriva încheierii nr. 208/PI din 16 septembrie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara, secția Penală în dosarul nr. x/2021 prin care s-a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat Antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat între S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., autentificat prin încheierea de autentificare nr. 4212/10.10.2017 emisă de notar public C..
Astfel, în ceea ce privește aspectele de critică invocate, Completul de 2 judecători din cadrul Înaltei Curți constată că judecătorul de cameră preliminară al curții de apel a apreciat, în mod corect, că se impune admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu privire la desființarea înscrisului anterior indicat.
În acest sens, se reține faptul că din conținutul dispozițiilor legale menționate, rezultă în mod clar că mecanismul legal de desființare a unui înscris nu distinge cu privire la temeiul în baza căruia s-a dispus soluția de clasare întrucât, pe planul dreptului procesual penal, săvârșirea faptei fără vinovăția prevăzută de lege reprezintă o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.
Astfel cum reiese din textele de lege incidente în cauză, mai sus evocate, procedura este inițiată de către procurorul care, investigând o infracțiune de fals în înscrisuri, este împiedicat, în condițiile art. 16 din C. proc. pen., să exercite acțiunea penală și să dispună trimiterea în judecată a vreunei persoane.
Soluționarea acestei cereri a procurorului, de desființare a înscrisurilor care din cercetările efectuate rezultă că sunt falsificate, are natura unei verificări pe cale principală a înscrisurilor; diferența esențială fiind că în această procedură specială judecătorul nu este învestit și cu acțiunea penală, respectiv cu solicitarea procurorului de tragere la răspundere penală a persoanei vinovate de infracțiunea care a generat înscrisul fals.
Astfel, procurorul nu poate solicita decât desființarea acelor înscrisuri pentru care a efectuat cercetări sub aspectul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen. când s-a dispus o soluție de clasare pentru o infracțiune care a făcut cel puțin obiectul urmăririi penale in rem.
Prin urmare, din moment ce, s-a reținut cu titlu definitiv faptul că acțiunea de falsificare materială a înscrisului există, Completul de 2 judecători din cadrul Înaltei Curți arată că se justifică desființarea acestuia și în ipoteza în care s-a stabilit că făptuitorul a acționat fără vinovăția prevăzută de lege, esențial fiind să se constate că respectivul înscris nu corespunde - sub aspectul elementelor/conținutului - realității obiective.
Or, în speță, din analizarea probatoriul administrat în cauză s-a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat între S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., autentificat prin încheierea de autentificare nr. 4212/10.10.2017 de contestatorul C., în calitate de notar public, cuprinde mențiuni neconforme realității, în sensul că la data autentificării, imobilul ce a făcut obiectul tranzacției nu era grevat de o ipotecă pentru suma de 757.013 RON, în favoarea D., Sucursala București, ci de o ipotecă în valoare de 3.650.000 RON în favoarea E. S.A. Sucursala Arad.
În ceea ce privește susținerea apărării referitor la caracterul nefondat al soluției pronunțate de prima instanța prin care s-a dispus desființarea integrală a înscrisului și nu doar parțial cu referire la clauzele nr. (3) și (4) de la pagina 2 a acestui act ce vizează cuantumul ipotecii și a beneficiarului acesteia, Completul de 2 judecători din cadrul Înaltei Curți, în acord cu prima instanță, constată că desființarea potrivit procedurii speciale prevăzute de art. 5491 C. proc. pen. privește înscrisul ca instrumentum probationis, deci exclusiv aspecte de formă, aspectele privind fondul (negotium), printre care și validitatea manifestărilor de voință ale părților, fiind de competența exclusivă a instanței civile.
Așadar, ori de câte ori un înscris înglobează o manifestare de voință juridică, desființarea potrivit procedurii speciale nu va aduce atingere acesteia, în sensul de negotium iuris, ci va viza strict actul privit ca instrumentum probationis, aspect ce rezultă și din practica recentă și constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (încheierea nr. 889 din 16 iunie 2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheierea nr. 849 din 19 septembrie 2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheierea nr. 637 din 30 iunie 2021 a completului de 2 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul C. împotriva încheierii penale nr. 208/PI din data de 16 septembrie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul C., va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul C. împotriva încheierii penale nr. 208/PI din data de 16 septembrie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2021.
Procesat de GGC - LM