- Dosarul nr.
- 8945/111/2013
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 16 octombrie 2014
Decizia nr. 2751/2014 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 8945/111/2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 8945/111/2013
ROMÂN
A Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită și că petenții nu au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși au fost legal citați cu această mențiune. S-a arătat și că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 8945/111/2013 al Curții de Apel Oradea , a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 11 noiembrie 2014. Mandatarul petenților a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON. La interpelarea instanței, arată că nu are studii juridice și nici nu este rudă cu petenții. Înalta Curte a informat pe mandatarului petenților despre prevederile art. 83 alin. (1) și (2) C. proc.
civ., conform cărora „dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului, decât prin avocat”. Reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge cererea formulată de petenții C.I., G.M., U.I. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 8945/111/2013 al Curții de Apel Oradea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2014.