- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 13 martie 2014
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 13.03.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 2214/177/2010
S-a luat în examinare cererea de strămutare a Dosarului nr. 2214/177/2010** al Curții de Apel Oradea, formulată de petentul M.D.A. La apelul nominal au lipsit petentul și intimații A.D.V., M.D.R. și Biroul Executorului Judecătoresc N.M. Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ș. Procedura de citare este legal îndeplinită Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea a fost legal timbrată, iar potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la data de 31 martie 2014. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul M.D.A. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2214/177/2010** al Curții de Apel Oradea. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2014. Procesat de GGC - NN