ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1865/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 16 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, formulată de reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Prahova și Guvernul României și a constatat nelegalitatea acestei hotărâri.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești, a apreciat că dispozițiile hotărârii contestate contravin prevederilor Constituției României, precum și Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocoalelor adiționale, reținând, în esență, următoarele: Hotărârea contravine prevederilor art. 15 alin. (2) Constituție, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", modificarea retroactivă a unor drepturi civile deja câștigate nefiind posibilă fără a se încălca prevederile constituționale, întrucât pensia aflată deja în plată constituie un drept legal câștigat și nu poate fi afectată. S-a arătat în considerentele sentinței atacate că tratatele privind drepturile omului, ratificate de România, au o poziție specifică în ansamblul surselor normative interne, ele fiind superioare legilor interne, consecința fiind că, în caz de contradicție cu aceste legi, prevalează tratatul internațional.

Or, a reținut prima instanță, deși Convenția nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micșorat semnificativ de autoritățile statului, prin măsuri legislative, atunci se aduce atingere însăși substanței dreptului protejat de Convenție. În opinia primei instanțe, H.G. nr. 737/2010 încalcă imperativul caracterului temporar, rezonabil, previzibil și proporțional al limitării dreptului, prevăzut de art. 47 alin. (2) Constituție, din conținutul actului normativ atacat nerezultând că acordarea noului cuantum mai scăzut al pensiei, stabilit prin recalculare, s-ar limita la o anume perioadă de timp. De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinței atacate, H.G. nr. 737/2010 încalcă principiul ierarhiei normelor juridice și contravine principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) Constituția României și de art. 4 Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând dispozițiile art. 299 și următoarele din C. proc. civ.. În motivarea recursului se arată, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., că în mod eronat instanța a reținut faptul că H.G. nr. 737/2010 contravine principiului neretroactivității legii civile și principiului drepturilor câștigate, că dispozițiile acesteia nu sunt în concordanță cu jurisprudența CEDO, astfel că instanța de judecată în mod greșit a constatat nelegalitatea actului administrativ normativ contestat. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”. În temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție. H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în speța de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent;

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor. Față de cele prezentate se va reține că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamanta își manifestă nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de acest din urmă act.

Așa fiind, constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis și că în mod greșit, cu o motivare generală, întemeiată pe argumente disparate, a apreciat prima instanță că este întemeiată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, recursul va fi admis iar hotărârea atacată va fi modificată, în sensul respingerii excepției, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 16 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.