ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4504/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2231 din 22 noiembrie 2010,

Tribunalul Dâmbovița a disjuns capătul de cerere privind excepția de nelegalitate

a H.G. nr. 737/2010 invocată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâții Casa

Județeană de Pensii Dâmbovița, Guvernul României, a dispus trimiterea cauzei spre

soluționare la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, suspendând judecarea acțiunii principale, având ca obiect anulare decizie

stabilire pensie, până la soluționarea excepției de nelegalitate.

În motivarea excepției

de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, reclamantul T.I. a arătat că actul normativ

contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, art. 1 din Protocolul

nr. 1 la C.E.D.O., art. 14 din Convenția pentru interzicerea discriminării.

Reclamantul a arătat că

H.G. nr. 737/2010 a fost emisă cu nerespectarea de către Guvern a procedurii de

transparență decizională, că încalcă principiul neretroactivității legii și aduce

atingere drepturilor câștigate anterior.

H.G. nr. 737/2010 încalcă

principiul nediscriminării, întrucât nu se aplică întregii populații, deși conține

sintagma siguranță și securitate națională și de asemenea nesocotește și noțiunea

de speranță legitimă, noțiune reținută în numeroase soluții de speță ale C.E.D.O.

și ale Curții de Justiție Europene.

H.G. nr. 737/2010 a încălcat

și imperativul caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor

patrimoniale, în jurisprudența C.E.D.O. recunoscându-se posibilitate de diminuare

a pensiei stabilite pentru anumite profesii decât în cazuri excepționale și cu respectarea

principiului proporționalității, ceea ce înseamnă că măsura trebuie să fie justificată

de scopul legitim urmărit. Reclamantul nu neagă dificultățile bugetare ale României,

însă există obligația instituțiilor publice de a menține un just echilibru între

interesul general și obiectivele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei,

iar acest echilibru nu trebuie obținut prin diminuarea drepturilor patrimoniale,

prin obligarea la o sarcină excesivă și disproporționată.

Prin completarea motivelor

excepției de nelegalitate, reclamantul T.I. a detaliat motivele expuse inițial,

subliniind și faptul că în mod fals legiuitorul a invocat prevederile constituționale

pentru eliminarea pensiilor de serviciu, nefiind respectate dispozițiile art. 47

alin. (1) și art. 135 alin. (2) lit. f).

La data de 15 martie 2011

pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia, în principal,

a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010,

iar pe fond a arătat că nu sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate de

către reclamant, neputându-se reține nerespectarea textelor de lege menționate în

motivare.

La aceeași dată, Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat cerere de intervenție în interesul

pârâtului Guvernul României, invocând aceeași excepție de inadmisibilitate a excepției

de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010.

Excepția inadmisibilității

a fost respinsă în ședința publică din data de 03 mai 2011, potrivit considerentelor

menționate în practicaua prezentei sentințe.

Prin sentința civilă nr.

137 din 03 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 invocată de reclamant

constatând nelegalitatea acestei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că pierderea ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu

o veritabilă expropriere aducând atingere art. 1 parag. (2) din Protocolul nr. 1

la Convenție și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, că tratatele privind drepturile omului, ratificate

de România, au o poziție specifică în ansamblul surselor normative interne, ele

fiind superioare legilor interne, consecința fiind că, în caz de contradicție cu

aceste legi, prevalează tratatul internațional. Or, reține prima instanță, deși

Convenția nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micșorat

semnificativ de autoritățile statului, prin măsuri legislative, atunci se aduce

atingere însăși substanței dreptului protejat de Convenție.

În opinia primei instanțe,

H.G. nr. 737/2010 încalcă imperativul caracterului temporar, rezonabil, previzibil

și proporțional al limitării dreptului, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție,

din conținutul actului normativ atacat nerezultând că acordarea noului cuantum mai

scăzut al pensiei, stabilit prin recalculare, s-ar limita la o anume perioadă de

timp.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, H.G. nr. 737/2010 încalcă principiul ierarhiei

normelor juridice și contravine principiului constituțional al separației și echilibrului

puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din Constituția României și de

art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs pârâții Guvernul României

și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Recurentul Guvernul României

a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că H.G. nr. 737/2010

contravine principiului neretroactivității legii civile și principiului drepturilor

câștigate conform art. 15 alin. (2) din Constituție cât și Jurisprudenței C.E.D.O.

Astfel, susține recurentul,

măsura recalculării pensiilor își produce efecte de la data intrării în vigoare

a legii, fără a afecta pensiile deja încasate și, prin urmare, nu se încalcă principiul

neretroactivității. Totodată, dreptul la pensie este dreptul garantat de Constituție,

iar nu cuantumul acestuia, legiuitorul fiind în drept să modifice, ori de câte ori

apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a pensiilor, modul

de calcul și cuantumul acestora.

Recurentul a mai susținut

că asupra obiectului de neconstituționalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri

în domeniul pensiilor Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 873/2010 a stabilit

că dispozițiile privind recalcularea pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 din

lege sunt constituționale, excepție făcând pensiile de serviciu ale judecătorilor,

procurorilor, magistraților asistenți de la Curtea Constituțională.

La rândul său, recurentul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a susținut că a avut calitatea

de inițiator al H.G. nr. 737/2020 și că actul normativ în cauză a fost adoptat cu

respectarea prevederilor legale în temeiul art. 108 din Constituția României și

al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, potrivit prevederilor

art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor, „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se

aprobă prin hotărâre a Guvernului”.

În temeiul acestor prevederi

legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României

a adoptat H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de

pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul

actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează

„metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la

art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor

legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție.

H.G. nr. 737/2010 nu conține,

așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea

fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din

urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ

contestat.

Aceasta rezultă din însuși

conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3

alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de

reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela

de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se

realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică

(tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate

de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea

nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității

actului administrativ contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010,

precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de

ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ

cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare

a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871

din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională

analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor

constituționale și comunitare invocate în speța de față, după cum urmează: art.

1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor,

art. 15

alin. (2) referitor la

neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi

a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor

la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului

unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului

de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum

și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale:

Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, și anume

art.

1

referitor

la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume

art. 17

cu privire la dreptul

de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă

și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent;

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea

umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile

persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența

socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și

principiilor.

Față de cele prezentate

se va reține că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamantul își manifestă

nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse în

Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ

contestat, iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de

acest din urmă act.

Așa fiind, constatându-se

că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare

a fost emis și că în mod greșit, cu o motivare generală, întemeiată pe argumente

disparate, a apreciat prima instanță că este întemeiată excepția de nelegalitate

a H.G.. nr. 737/2010, recursurile vor fi admise, iar hotărârea atacată va fi modificată,

în sensul respingerii excepției, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Guvernul României împotriva

sentinței civile nr. 137 din 03 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge ca nefondată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2011.