ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiune în constatare a calității de lucrător al Securității, în ceea ce-l privește pe pârâtul H.D.I. În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul, având gradul de locotenent-colonel în cadrul Serviciului 1 din Inspectoratul Județean de Securitate Bihor, a desfășurat activități prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3751 din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea și a fost constatată calitatea de lucrător al Securității a pârâtului H.D.I.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, pârâtul a propus lucrarea informativă, în cadrul dosarului de problemă "învățământ-tineret" a unei persoane, semnalată cu "manifestări ostile la adresa situației economice din țara noastră, ironii tendențioase la adresa conducerii superioare de partid și legături neoficiale cu cetățeni străini (Maroc)". De asemenea, în aceeași calitate de locotenent-colonel în cadrul Serviciului 1 din Inspectoratul Județean de Securitate Bihor, pârâtul a propus urmărirea unei persoane care "în anul 1987 a fost exmatriculat de la facultate, pentru unele manifestări necorespunzătoare, atitudini protestatare, contra-revoluționare, fiind un element predispus a exercita o influență negativă în rândul tinerilor". 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul H.D.I.

și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, în consecință, respingerea cererii reclamantului deoarece instanța de fond nu a luat în considerare aspectele invocate în întâmpinare. Se arată, în motivele de recurs, că sindromul antisecuritate prin instituția Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a început după evenimentele din 1989 prin etichetarea globală a foștilor ofițeri de informații drept torționari și alte epitete denigratoare. O.U.G.

nr. 24 din 10 martie 2008, aprobată prin Legea nr. 293 din 28 noiembrie 2008 direcționează neconstituțional, retroactiv, vinovăția, menționând că în perioada comunistă, P.C.R., prin organele de securitate ale statului, a exercitat o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților fundamentale, deoarece cadrele de informații îndeplineau de drept un serviciu legalmente datorat țării, iar urmărirea avea caracter strict secret și prin aceasta celui vizat nu putea să-i fie obstrucționată exercitarea drepturilor. Doar în cazurile în care se confirmau riscurile aducerii de prejudicii siguranței naționale se proceda la probațiune și luarea unor măsuri, fie de prevenire, fie penale.

Actualele reglementări privind Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității încalcă decizia Curții Constituționale deoarece: - administrează probe și impune trimiterea în fața Curții de apel pentru a se acorda calificativul de lucrător de securitate ofițerilor de informații; - jurisdicția este una extraordinară iar natura juridică a organelor care o exercită este cea a instanțelor extraordinare - neconstituționale; - Curtea de Apel București are competența să judece dosare instrumentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe calea acțiunii în constatare care dă astfel certificare juridică unor acte de răzbunare juridică.

Pe lângă problemele de constituționalitate, acțiunile în constatare prezintă vicii de fond pentru că nu țin cont de cadrul legal al activităților informative din perioada socialistă, deciziile standard date pe bandă rulantă incriminează activitățile operative derulate în strictă conformitate cu prevederile legale ale perioadei respective. Cadrele de informații pot fi trase la răspundere doar în măsura în care au încălcat legea sau au aplicat-o abuziv, iar pentru faptul că legislația ce reglementa activitatea informativ-operativă a fost pe unele segmente excesivă sau represivă, responsabilă este clasa politică a etapei respective. Reglementarea cuprinsă în actul normativ are caracter discriminatoriu pentru că are în vedere ofițerii de informații și reprezintă singura categorie profesională trasă la răspundere pentru activități specifice.

Ar trebui trași la răspundere și procurorii care au instrumentat infracțiunile îndreptate împotriva securității statului sau infracțiuni de drept comun și judecătorii care au dat sentința de condamnare în asemenea spețe. Se arată că recurentul a fost ofițer superior în serviciile de informație a României până în 1989 și în continuare fără întrerupere după 30 decembrie 1989, fiind integrat la constituirea serviciului de informații în martie 1990 în Serviciul Român de Informații până la limita de vârstă. Recurentul a depus concluzii scrise și a invocat neconstituționalitatea actelor normative care reglementează activitatea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, excepția lipsei competenței materiale a instanțelor de contencios.

4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Mai întâi, vor fi analizate chestiunile prealabile, respectiv cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008 și excepția de necompetență materială a instanțelor de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În cauză sunt îndeplinite primele două condiții, dar se observă că recurentul, deși a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24 din 20 martie 2008, respectiv a Legii nr. 293 din 28 noiembrie 2008, nu a indicat textele constituționale care ar fi încălcate, astfel că nu poate fi sesizată Curtea Constituțională. Neconstituționalitatea unei legi, a unei ordonanțe de urgență, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență nu este o chestiune care să fie analizată în raport cu Constituția, ca lege fundamentală, ci în raport cu anumite prevederi ale acesteia. De aceea, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 24 din 20 martie 2008, respectiv a Legii nr. 293 din 28 noiembrie 2008. Excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ este nefondată. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma inițială, acțiunea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității se introduce la Secția de contencios administrativ a Tribunalului București, motiv pentru care cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe. Ulterior, prin Legea nr. 293/2008, art. 1 alin. (1) a fost modificat și s-a stabilit competența exclusivă în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, suntem în prezența unei competențe exclusive, speciale stabilită printr-o dispoziție expresă a legii și nu poate fi contestată competența materială a instanței care a soluționat cauza în fond.

Pe fondul cauzei, se constată că, criticile din motivele de recurs se referă la aspecte legate de modul cum s-a reglementat prin lege stabilirea calității de lucrător al Securității, aspectele de neconstituționalitate neputând fi soluționate de instanța de judecată pentru că singura autoritate care poate analiza constituționalitatea unei legi este Curtea Constituțională. Referirile la oportunitatea acestei reglementări și la extinderea ei și la alte categorii de persoane pentru că altfel s-ar crea o discriminare față de foștii lucrători ai Securității nu pot fi nici ele analizate pentru că instanța trebuie să verifice modul de aplicare a legii, astfel cum aceasta este în vigoare la momentul introducerii acțiunii, iar modificarea unei legi nu poate fi dispusă de instanță.

În motivele de recurs nu s-au făcut referiri exprese la cele reținute de instanța de fond pentru a fi admisă acțiunea, dar recurentul recunoaște că a fost ofițer de Securitate, deși susține că nu a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securității este considerată orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a stabili calitatea de lucrător al Securității trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - persoana să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, inclusiv acoperit, în perioada 1945 - 1989; - persoana să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În cauză, aceste condiții sunt îndeplinite pentru că s-a făcut dovada că prin activitățile desfășurate a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, activități pe care recurentul nici nu le-a contestat. Nu pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora instanțele ar da decizii standard pe bandă rulantă deoarece practica instanțelor a dovedit că atunci când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, sunt respinse acțiunile în constatare formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.D.I. împotriva Sentinței civile nr. 3751 din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2012. Procesat de GGC - GV