ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiune în

constatare a calității de lucrător al Securității, în ceea ce-l privește pe

pârâtul H.D.I.

În motivarea cererii

s-a arătat că pârâtul, având gradul de locotenent-colonel în cadrul Serviciului

1 din Inspectoratul Județean de Securitate Bihor, a desfășurat activități prin

care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 3751 din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea și a fost constatată calitatea

de lucrător al Securității a pârâtului H.D.I.

În motivarea

hotărârii, instanța de fond a reținut că activitățile desfășurate de către

pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la

viață privată și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor,

fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008.

Astfel, pârâtul a

propus lucrarea informativă, în cadrul dosarului de problemă

"învățământ-tineret" a unei persoane, semnalată cu "manifestări

ostile la adresa situației economice din țara noastră, ironii tendențioase la

adresa conducerii superioare de partid și legături neoficiale cu cetățeni

străini (Maroc)".

De asemenea, în

aceeași calitate de locotenent-colonel în cadrul Serviciului 1 din

Inspectoratul Județean de Securitate Bihor, pârâtul a propus urmărirea unei

persoane care "în anul 1987 a fost exmatriculat de la facultate, pentru

unele manifestări necorespunzătoare, atitudini protestatare,

contra-revoluționare, fiind un element predispus a exercita o influență

negativă în rândul tinerilor".

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul H.D.I. și a solicitat admiterea recursului,

modificarea sentinței atacate și, în consecință, respingerea cererii

reclamantului deoarece instanța de fond nu a luat în considerare aspectele

invocate în întâmpinare.

Se arată, în motivele

de recurs, că sindromul antisecuritate prin instituția Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a început după evenimentele din 1989

prin etichetarea globală a foștilor ofițeri de informații drept torționari și

alte epitete denigratoare.

O.U.G. nr. 24 din 10

martie 2008, aprobată prin Legea nr. 293 din 28 noiembrie 2008 direcționează

neconstituțional, retroactiv, vinovăția, menționând că în perioada comunistă,

P.C.R., prin organele de securitate ale statului, a exercitat o permanentă

teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților

fundamentale, deoarece cadrele de informații îndeplineau de drept un serviciu

legalmente datorat țării, iar urmărirea avea caracter strict secret și prin

aceasta celui vizat nu putea să-i fie obstrucționată exercitarea drepturilor.

Doar în cazurile în

care se confirmau riscurile aducerii de prejudicii siguranței naționale se

proceda la probațiune și luarea unor măsuri, fie de prevenire, fie penale.

Actualele

reglementări privind Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

încalcă decizia Curții Constituționale deoarece:

- administrează probe

și impune trimiterea în fața Curții de apel pentru a se acorda calificativul de

lucrător de securitate ofițerilor de informații;

- jurisdicția este

una extraordinară iar natura juridică a organelor care o exercită este cea a

instanțelor extraordinare - neconstituționale;

- Curtea de Apel

București are competența să judece dosare instrumentate de Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității pe calea acțiunii în constatare care dă

astfel certificare juridică unor acte de răzbunare juridică.

Pe lângă problemele

de constituționalitate, acțiunile în constatare prezintă vicii de fond pentru

că nu țin cont de cadrul legal al activităților informative din perioada

socialistă, deciziile standard date pe bandă rulantă incriminează activitățile

operative derulate în strictă conformitate cu prevederile legale ale perioadei

respective.

Cadrele de informații

pot fi trase la răspundere doar în măsura în care au încălcat legea sau au

aplicat-o abuziv, iar pentru faptul că legislația ce reglementa activitatea

informativ-operativă a fost pe unele segmente excesivă sau represivă,

responsabilă este clasa politică a etapei respective.

Reglementarea

cuprinsă în actul normativ are caracter discriminatoriu pentru că are în vedere

ofițerii de informații și reprezintă singura categorie profesională trasă la

răspundere pentru activități specifice.

Ar trebui trași la

răspundere și procurorii care au instrumentat infracțiunile îndreptate

împotriva securității statului sau infracțiuni de drept comun și judecătorii

care au dat sentința de condamnare în asemenea spețe.

Se arată că

recurentul a fost ofițer superior în serviciile de informație a României până

în 1989 și în continuare fără întrerupere după 30 decembrie 1989, fiind

integrat la constituirea serviciului de informații în martie 1990 în Serviciul

Român de Informații până la limita de vârstă.

Recurentul a depus

concluzii scrise și a invocat neconstituționalitatea actelor normative care

reglementează activitatea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, excepția lipsei competenței materiale a instanțelor de contencios.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, vor fi

analizate chestiunile prealabile, respectiv cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008 și

excepția de necompetență materială a instanțelor de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea

uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de

arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața

instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea

logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr.

47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de

neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod

cumulativ:

- excepția să fie

invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau

de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca

obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de

excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca

fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În cauză sunt

îndeplinite primele două condiții, dar se observă că recurentul, deși a invocat

excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24 din 20 martie 2008, respectiv

a Legii nr. 293 din 28 noiembrie 2008, nu a indicat textele constituționale care

ar fi încălcate, astfel că nu poate fi sesizată Curtea Constituțională.

Neconstituționalitatea

unei legi, a unei ordonanțe de urgență, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau

dintr-o ordonanță de urgență nu este o chestiune care să fie analizată în raport

cu Constituția, ca lege fundamentală, ci în raport cu anumite prevederi ale

acesteia.

De aceea, a fost

respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24 din 20 martie 2008, respectiv a Legii nr.

293 din 28 noiembrie 2008.

Excepția de

necompetență materială a instanței de contencios administrativ este nefondată.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma inițială, acțiunea în constatarea

calității de lucrător sau colaborator al Securității se introduce la Secția de

contencios administrativ a Tribunalului București, motiv pentru care cererea a

fost înregistrată pe rolul acestei instanțe.

Ulterior, prin Legea

nr. 293/2008, art. 1 alin. (1) a fost modificat și s-a stabilit competența exclusivă

în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Prin urmare, suntem

în prezența unei competențe exclusive, speciale stabilită printr-o dispoziție

expresă a legii și nu poate fi contestată competența materială a instanței care

a soluționat cauza în fond.

Pe fondul cauzei, se

constată că, criticile din motivele de recurs se referă la aspecte legate de

modul cum s-a reglementat prin lege stabilirea calității de lucrător al

Securității, aspectele de neconstituționalitate neputând fi soluționate de

instanța de judecată pentru că singura autoritate care poate analiza

constituționalitatea unei legi este Curtea Constituțională.

Referirile la

oportunitatea acestei reglementări și la extinderea ei și la alte categorii de

persoane pentru că altfel s-ar crea o discriminare față de foștii lucrători ai

Securității nu pot fi nici ele analizate pentru că instanța trebuie să verifice

modul de aplicare a legii, astfel cum aceasta este în vigoare la momentul

introducerii acțiunii, iar modificarea unei legi nu poate fi dispusă de

instanță.

În motivele de recurs

nu s-au făcut referiri exprese la cele reținute de instanța de fond pentru a fi

admisă acțiunea, dar recurentul recunoaște că a fost ofițer de Securitate, deși

susține că nu a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securității este considerată

orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin

care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din interpretarea

acestui text rezultă că pentru a stabili calitatea de lucrător al Securității

trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- persoana să fi avut

calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, inclusiv acoperit, în

perioada 1945 - 1989;

- persoana să fi

desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

În cauză, aceste

condiții sunt îndeplinite pentru că s-a făcut dovada că prin activitățile

desfășurate a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului,

activități pe care recurentul nici nu le-a contestat.

Nu pot fi reținute

susținerile recurentului potrivit cărora instanțele ar da decizii standard pe

bandă rulantă deoarece practica instanțelor a dovedit că atunci când nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege, sunt respinse acțiunile în constatare

formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de H.D.I. împotriva Sentinței civile nr. 3751 din 27 mai 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 martie 2012.

Procesat de GGC - GV