ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC C.F.O.I. SRL prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1547/1285/2012 al Tribunalului Comercial Cluj. La apelul nominal a răspuns petenta prin avocat C.A., lipsind intimații Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj prin Primar. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată al instanțelor, Dosarul nr. 1547/1285/2012 al Tribunalului Comercial Cluj, a cărui strămutare se cere, a fost soluționat a data de 26 noiembrie 2012. Deși legal citată, cu mențiunea de a timbra cererea de strămutare, petenta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Se mai referă că, la 30 ianuarie 2013, petenta a depus la dosar, prin fax, o cerere de renunțare la judecată, iar intimații depun întâmpinare. Curtea, nu va lua act de cererea de renunțare la judecata cererii de strămutare, întrucât această cerere nu întrunește cerințele impuse de art. 246 C. proc. civ. Avocat C.A. arată că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Solicită anularea cererii, ca netimbrată. Procurorul pune concluzii de anulare a cererii de strămutare, ca netimbrată. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petenta SC C.F.O.I. SRL prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1547/1285/2012 al Tribunalului Comercial Cluj. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.