ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3500/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3500/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 287 din 3 martie

2014, Tribunalul Mureș a respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională

formulată de pârâta - reclamantă reconvențională Societate Cooperativă

Meșteșugărească „C.” Sovata, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă

reconvențională Congregația S.M.D., Cluj Napoca, având ca obiect confirmarea

dreptului de superficie asupra imobilului-teren în suprafață de 4.748 mp,

înscris în C.F. nr. xx Sovata, nr. topografic T1.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul a reținut că terenul din litigiu a trecut în mod nelegal în

proprietatea Statului Român, nulitatea actului de naționalizare fiind constatată

prin sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Mureș, iar faptul

că ulterior, reclamanta reconvențională a edificat unele construcții, nu a condus

automat la dobândirea unui drept de superficie, a cărei existență să fie confirmată

în procesul de față, sub acest aspect statuându-se, atât doctrinar, cât și jurisprudențial,

că dreptul de superficie nu se constituie prin simplul fapt al deținerii sau ridicării

unei construcții pe terenul altuia, ci doar în baza unei convenții, prescripție

sau ex lege, or, niciuna dintre aceste modalități nu a fost invocată în cauză.

De asemenea, s-a reținut

că art. 492 și 494 C. civ. nu au relevanță în cauză, din punctul de vedere al recunoașterii

unui drept de superficie în favoarea reclamantei reconvenționale. Astfel, art. 492

arată că „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului

sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și că

sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”, în cauză făcându-se dovada edificării

construcțiilor de către reclamanta reconvențională, iar art. 494 instituie principiul

că proprietarul terenului devine, prin accesiune, și proprietarul construcțiilor,

plantațiilor sau lucrărilor, cu obligația de a-l despăgubi pe constructor în temeiul

îmbogățirii fără justă cauză, în funcție de cum constructorul a fost de bună sau

de rea credință, însă aceste aspecte exced cadrului procesual, obiectul acțiunii

reconvenționale constituindu-l doar recunoașterea dreptului de superficie dobândit

concomitent cu edificarea construcțiilor.

Pentru motivele arătate,

în temeiul dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., Tribunalul a respins acțiunea.

Reclamanta reconvențională

a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând schimbarea integrală a sentinței

atacate, în sensul admiterii acțiunii și constatării dreptului său de superficie

asupra terenului în suprafață de 4.748 mp., corelativ cu obligarea pârâtei reconvenționale

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului

s-a arătat că dreptul de superficie asupra terenului din litigiu s-a născut odată

cu dobândirea dreptului de folosință asupra acestuia și edificarea construcțiilor,

cu mult înainte de anul 1989, prin convenție tacită cu Statul Român, care și-a manifestat

acordul expres pentru înscrierea dreptului de folosință în cartea funciară, astfel

încât constatarea caracterului nelegal al trecerii acestuia în patrimoniul Statului

nu poate afecta drepturile născute anterior în favoarea reclamantei reconvenționale,

care este proprietara construcțiilor.

Pârâta reconvențională

nu a depus întâmpinare.

Examinând apelul dedus

judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv

al căii de atac, reglementat de art. 292 și 294 - 295 C. proc. civ., Curtea reține

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 177 din 24 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 6637.3/1/2006,

s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Congregația S.M.D.,

în sensul că s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea Statului Român

a imobilului înscris în C.F. nr. zz Sovata, A+ 111, nr. top. T1, vilă din cărămidă

cu 4 camere și teren în suprafață de 4.748 m.p., situat în Sovata, str. C., transcris

în C.F. nr. xx Sovata, nr. top.T1, s-a dispus radierea dreptului de proprietate

al Statului Român asupra imobilului teren și repunerea în situația anterioară, respectiv

reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei. De asemenea, pârâtul a fost

obligat să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil

și să i-l predea, respingându-se cererea pentru acordarea de despăgubiri. Prin aceeași

hotărâre, a fost admisă și acțiunea reconvențională formulată de pârâta Societate

Cooperativă Meșteșugărească C. Sovata și s-a dispus constituirea în favoarea acesteia

a unui drept de superficie asupra imobilului-teren în suprafață de 4.748 m.p., aferent

și necesar folosinței imobilelor construcții edificate pe acesta, aflate în proprietatea

reclamantei reconvenționale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul a reținut că potrivit înscrierii din cartea funciară, preluarea

imobilului revendicat s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, iar ulterior, pe

terenul în suprafață de 4.548 mp., s-a construit Secția de Auto-Motoare de către

pârâta - reclamantă reconvențională, aceasta având înscris dreptul de proprietate

asupra construcțiilor (3 ateliere de cărămidă, lăcătușerie, vulcanizare, reparații

autoturisme, birouri, magazii, 4 șoproane, 2 rampe auto, 2 WC, un punct de control),

evidențiate în anul 1998.

Relativ la cererea de

revendicare a imobilului, instanța a constatat că situația acestuia este similară

cu cea a celorlalte imobile cu privire la care a fost formulată cererea inițială

și cu privire la care acțiunea în revendicare a fost admisă irevocabil prin sentința

civilă nr. 63 din 23 martie 2001 a Tribunalului Mureș, decizia nr. 342 din 29

noiembrie 2007 a Tribunalului Mureș și decizia civilă nr. 1600 din 24 noiembrie

2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, iar considerentele acestor hotărâri se impun

în cauză cu autoritate de lucru.

S-a mai reținut că, deoarece

la data preluării imobilului reclamanta aparținea cultului greco-catolic, care a

fost desființat, imobilul ar intra sub incidența Decretului nr. 358/1948, însă în

condițiile în care în cartea funciară s-a menționat preluarea în temeiul Decretului

nr. 92/1950, fără a fi prezentate acte doveditoare cu privire la preluarea imobilului

în baza Decretului nr. 358/1948, acesta nu a fost inclus în lista bunurilor ce urmau

a fi predate din proprietatea Statului în proprietatea Bisericii Greco-Catolice.

De asemenea, s-a arătat

că înscrierea efectuată în cartea funciară cu privire la preluarea imobilului este

opozabilă terților și că, prin urmare, legalitatea trecerii în proprietatea Statului

trebuie analizată prin prisma prevederilor Decretului nr. 92/1950, sub care aspect

instanța a subliniat că decretul menționat se referea la naționalizarea imobilelor

aflate în „mâna exploatatorilor”, însă reclamanta nu se încadra în această categorie

și nici imobilul nu se încadra în categoria imobilelor supuse naționalizării, prevăzute

de acest act normativ.

Prin urmare, fiind vorba

de o preluare a imobilului de către Stat cu nerespectarea prevederilor legale în

vigoare la data preluării, Tribunalul a reținut că aceasta constituie o preluare

abuzivă, admițând acțiunea în revendicare a reclamantei.

Referitor la cererea subsidiară,

instanța a reținut că aceasta a rămas fără obiect ca urmare a admiterii cererii

principale și că acțiunea a fost promovată pe calea dreptului comun, ca o acțiune

în revendicare, a cărei finalitate este recunoașterea dreptului de proprietate,

prin urmare, câtă vreme nu s-au uzat procedurile speciale de acordare de măsuri

reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de Statul Român după anul 1945,

nu este posibilă acordarea de despăgubiri bănești în cadrul acestei proceduri.

În ceea ce privește cererea

reconvențională formulată de pârâta

Societate Cooperativă Meșteșugărească C. Sovata,

instanța a reținut că aceasta a dobândit un drept de folosință asupra terenului

odată cu construirea edificatelor asupra cărora este proprietară, drept de folosință

ce a fost înscris în cartea funciară (C.F. nr. xx Sovata, sub B +136, 137) în anul

1998, iar potrivit expertizei topografice efectuate în cauză, cu privire la amplasamentul

construcțiilor, s-a reținut că terenul în suprafață de 4.748 mp., cu privire la

care a fost admisă acțiunea în revendicare, este aferent și necesar folosinței acestora,

astfel încât a admis acțiunea reconvențională, dispunând constituirea unui drept

de superficie în favoarea pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel reclamanta - pârâtă reconvențională Congregația S.M.D., solicitând

schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei și la plata

despăgubirilor în cuantum de 230.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilului.

Prin decizia civilă

nr. 39/A din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul și a schimbat

în parte sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, în sensul respingerii acțiunii

reconvenționale formulate de pârâta Societate Cooperativă Meșteșugărească C. Sovata,

soluție pe care aceasta din urmă a atacat-o cu recurs.

Prin decizia civilă

nr. 3370 din 13 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

și a casat în parte decizia atacată, în sensul că a desființat sentința civilă

nr. 177 din 24 ianuarie 2012 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureș,

în ceea ce privește acțiunea reconvențională.

În considerentele deciziei

de recurs s-a reținut că prima instanță a dispus constituirea unui drept de superficie

asupra terenului din litigiu, deși prin acțiunea reconvențională formulată, pârâta

a solicitat în termeni clari, expreși, nesusceptibili de o altă interpretare, „confirmarea

dreptului de superficie”, adică să se constate pe cale judecătorească existența

acestui drept. Instanța, însă, a transformat din oficiu acțiunea în constatare,

reglementată de art. 111 C. proc. civ., într-o acțiune în realizarea dreptului,

pronunțându-se astfel asupra unei cereri cu care nu a fost învestită și care nu

a făcut obiectul judecății. La rândul său, Curtea de Apel Târgu Mureș, admițând

apelul declarat, a schimbat hotărârea primei instanțe și a respins cererea reconvențională

cu motivarea că dreptul de superficie nu poate fi dobândit (constituit) pe cale

judiciară, încălcând astfel principiul disponibilității părților.

Prin urmare, Înalta Curte

de Casație și Justiție a dispus ca instanța de trimitere să analizeze acțiunea reconvențională

ca o acțiune în constatare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic

al acesteia, reglementat de art. 111 C. proc. civ. și art. 492 și 494 C. civ.

Prin decizia civilă

nr. 319 A din 19 iunie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis

apelul declarat de pârâta - reclamantă Societatea Cooperativă Meșteșugărească C.

împotriva sentinței civile nr. 287 din 3 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Mureș

în Dosarul nr. 181/1/2013*.

A admis acțiunea reconvențională

formulată de pârâta - reclamantă Societatea Cooperativă Meșteșugărească C. Sovata

în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă Congregația S.M.D.

A constatat că pârâta

- reclamantă Societatea Cooperativă Meșteșugărească C. Sovata are un drept de superficie

asupra imobilului - teren în suprafață de 4548 m.p., înscris în CF nr. xx Sovata,

nr. top. T1.

A obligat pe reclamanta

- pârâtă să plătească pârâtei - reclamante suma de 6510 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Prin precizarea depusă

la data de 7 noiembrie 2013, pârâta - reclamantă reconvențională a arătat că cererea

sa reprezintă o acțiune în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., aspect

care rezultă atât din conținutul acțiunii reconvenționale cât și din considerentele

deciziei de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procedând la rejudecarea

în limitele arătate a acțiunii reconvenționale, Tribunalul a dispus respingerea

acesteia prin sentința civilă nr. 287 din 3 martie 2014, reținând, în esență, că

dreptul de superficie nu se constituie prin simplul fapt al deținerii sau ridicării

unei construcții pe terenul altuia, ci doar în baza unei convenții, prescripție

sau ex lege, or, niciuna dintre aceste modalități nu a fost invocată în cauză.

Tribunalul a omis să observe,

însă, că potrivit mențiunilor efectuate în foaia de sarcini a cărții funciare aferente

imobilului-teren din litigiu - C.F. nr. xx Sovata, la data de 25 februarie 1986,

odată cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, s-a intabulat

și dreptul de folosință asupra terenului în favoarea Cooperativei Meșteșugărești

M. din Sovata, antecesoarea pârâtei-reclamante reconvenționale din prezenta cauză

(Dosar nr. 3237/2000 al Tribunalului Mureș).

Or, dreptul de superficie

este un drept real, care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană,

denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care

se află pe o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane, teren asupra căruia

superficiarul dobândește un drept de folosință.

Cum potrivit dispozițiilor

art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în vigoare la data efectuării mențiunii

amintite în cartea funciară, intabularea are efect constitutiv de drepturi, Tribunalul

a respins în mod greșit acțiunea, fiind evident că a existat acordul de voință din

partea proprietarului de la acel moment al terenului – Statul Român, pentru constituirea

dreptului de superficie în favoarea proprietarului construcțiilor, chiar dacă acestea

au fost evidențiate în proprietatea pârâtei - reclamante reconvenționale ulterior,

respectiv la data de 30 iunie 1998.

Prin urmare, Curtea constată

că aceasta este îndreptățită la recunoașterea dreptului de superficie asupra terenului

din litigiu, drept constituit prin înscriere în cartea funciară în favoarea antecesoarei

sale, acțiunea reconvențională a acesteia fiind întemeiată din perspectiva dispozițiilor

art. 111 C. proc. civ., astfel încât se impune a fi admisă, pârâta - reconvențională

neinvocând în favoarea sa prevederile art. 492 și 494 C. civ.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta - pârâtă Congregația S.M.D. invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că față de

prevederile art. 111 C. proc. civ., acțiunea în constatare este admisibilă dacă

are ca obiect constatarea unui drept și nu a unui fapt și numai dacă partea nu are

deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului.

În caz contrar instanța

va respinge acțiunea ca inadmisibilă ca efect al admiterii unei excepții de fond,

întrucât este pusă în discuție o cerință ce trebuie îndeplinită pentru a putea fi

promovată acțiunea în constatare.

Or, în speță, instanța

de apel a analizat acțiunea dedusă judecății sub aspectul elementelor unei acțiuni

în realizarea dreptului și nicidecum strict raportat la cadrul procesual, respectiv

cea de acțiune în constatare.

Recurenta a mai susținut

că, potrivit deciziei civile nr. 3370 din 13 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, instanța de trimitere este ținută să analizeze acțiunea

reconvențională ca o acțiune în constatare, cu toate considerentele ce decurg din

regimul juridic al acesteia.

În rejudecare, Tribunalul

Mureș, în limitele arătate a dispus respingerea acțiunii, reținând în esență, că

dreptul de superficie nu se constituie prin simplul fapt al deținerii sau ridicării

unor construcții pe terenul altuia, ci doar în baza unei convenții, principii sau

ex lege, or niciuna dintre aceste modalități nu a fost invocată în cauză.

Or instanța de apel, examinând

ansamblul probator administrat în cauză a făcut abstracție de natura reală a cererii

de chemare în judecată, de acțiune în realizarea dreptului, în ciuda faptului că

pârâta - reclamantă nu a fost în măsură să facă dovada dreptului său.

În ceea ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susținut

pe lângă interpretarea eronată a dispozițiilor art. 11 C. proc. civ., și în special

a condițiilor unei acțiuni în constatare, instanța de apel a interpretat în mod

greșit și a aplicat în mod necorespunzător și dispozițiile actelor normative la

care a făcut referire în cuprinsul considerentelor hotărârii.

Principalul motiv pentru

care instanța de apel a admis apelul și a modificat sentința atacată o constituie

împrejurarea că în foaia de sarcini a cărții funciare aferente imobilului în litigiu,

C.F. nr. xx Sovata la data de 25 februarie 1986, odată cu înscrierea dreptului de

proprietate în favoarea Statului Român, s-a intabulat și dreptul de folosință asupra

terenului în favoarea Cooperativei Meșteșugărești M. din Sovata, antecesoarea pârâtei

reclamante.

Însă, fără a analiza natura

dreptului real, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, instanța a constatat

pur și simplu că este vorba de un drept de superficie, făcând astfel o confuzie

vădită între diferite drepturi reale ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

A mai susținut recurenta

că instanța de apel nu a dezlegat nici natura dreptului de proprietate asupra căreia

s-ar fi constituit dreptul real principal reținut în speță.

Că, în speță, dreptul

de folosință în favoarea Cooperativei Meșteșugărești M. din Sovata antecesoare a

pârâtei reclamante reconvențional s-a realizat în baza art. 21 din Legea nr. 14/1968,

acesta fiind un drept real principal derivat din dreptul de proprietate publică,

ce poate fi analizat exclusiv sub aspectul proprietății publice.

Recurenta a mai susținut

că acest drept real de folosință poate fi dobândit numai prin acte administrative,

a căror existență nu s-a dovedit în speță și de orice confuzie vădită a instanței

de apel care a calificat dreptul astfel dobândit ca fiind un drept de superficie.

Recurenta a mai criticat

decizia atacată ca fiind nelegală și pentru că instanța de apel nu a luat în considerare

și nu a respectat efectele admiterii acțiunii în revendicare formulată de subscrisa,

rămasă irevocabilă încălcând astfel principiul resoluto jure dantis resolvitur jus

accipientis.

Pentru aceste considerente,

recurenta a solicitat admiterea recursului cu consecința directă a modificării deciziei

atacate.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de

recurenta Congregația S.M.D. este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare:

Dreptul de superficie

este, potrivit definiției date de literatura juridică de specialitate ca fiind un

drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate pe care îl are o

persoană denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări

care se află pe terenul altei persoane, teren cu privire la care superficiarul are

un drept de folosință.

În cazul acestui drept

real imobiliar se suprapun două drepturi de proprietate, respectiv dreptul de proprietate

al superficiarului asupra construcțiilor sau plantațiilor edificate și dreptul de

proprietate asupra terenului pe care s-au edificat aceste construcții și care aparține

altei persoane decât constructorul.

Suprapunerea dreptului

de proprietate asupra terenului aparținând unei persoane cu dreptul de proprietate

asupra construcției ce aparține altei persoane nu dă naștere prin ea însăși unui

drept de superficie în absența unui act juridic (convenție) sau fapt juridic (uzucapiune,

prescripție achizitivă) care să-l constituie, ori a unei dispoziții legale pe care

să se întemeieze.

În speță, potrivit înscrierii

în cartea funciară preluarea imobilului revendicat, înscris în C.F. nr. zz Sovata,

nr. ord. A + 111, nr. top. T1 s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, iar din

mențiunile efectuate în foaia de sarcini a cărții funciare nr. xx Sovata la data

de 25 februarie 1986, când s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului

Român s-a intabulat și dreptul de folosință asupra terenului în favoarea Cooperativei

Meșteșugărești M. din Sovata, antecesoarea pârâtei - reconvenționale din prezenta

cauză.

Mai rezultă că pe terenul

în suprafață de 4548 m.p., s-a construit Secția de Auto-Moto cu trei ateliere de

cărămidă, lăcătușărie, vulcanizare reparații autoturisme, birouri, magazii, patru

șoproane, două rampe auto, WC, un punct de control și se intabulează cu drept de

construcții în favoarea Societțtii Cooperative Meșteșugărești C. Sovata.

Din aceeași carte funciară

reiese că înscrierea terenului din C.F. nr. zz s-a făcut în baza adresei nr. 1247/1986

a Consiliului Popular al Orașului Sovata, a schiței și deciziei nr. 139/1986 a Consiliului

Popular al Județului Mureș.

Prin urmare, dreptul de

proprietate din care derivă dreptul de folosință este incontestabil un drept de

proprietate publică.

Din categoria drepturilor

reale derivate din dreptul de proprietate publică fac parte dreptul de administrare,

dreptul de concesiune, dreptul de folosință acordat în baza legii.

Terenurile pe care organizațiile

cooperatiste au edificat construcții în cadrul cărora acestea și-au desfășurat și

își desfășoară activități economice au fost atribuite de către stat fără plată și

fără termen în folosința acestora, conform actelor normative în vigoare până în

decembrie 1989.

În aceste condiții, instanța

de apel avea obligația să analizeze natura dreptului de folosință și regimul său

juridic în raport cu dreptul de superficie statuat jurisprudențial și doctrinar

sub imperiul vechiului C. civ.

Nașterea, prin convenția

părților, a unui drept de superficie, presupune existența neechivocă a unui act

juridic care, în mod ferm, să îi ofere superficiarului prerogativa folosinței terenului

pe care a edificat construcțiile.

Sub acest aspect, instanța

de apel trebuia să clarifice, dacă prin actele de atribuire menționate în cartea

funciară, respectiv, adresa nr. 1847/1986 a Consiliului Popular al Orașului Sovata,

a schiței și a deciziei nr. 139/1986 a Consiliului Popular al Județului Mureș a

fost exprimat acordul proprietarului terenului, pentru construirea unor imobile,

respectiv statul, prin organele sale administrative, acord ce poate reprezenta un

element esențial al nașterii dreptului de superficie.

În condițiile în care

recurenta a susținut că prin sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul

Mureș a admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta Congregația

S.M.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Primăria Orașului Sovata și

în consecință, a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului

înscris în C.F. nr. xx Sovata nr. top. T1, dispunând radierea dreptului de proprietate

al statului asupra imobilelor teren și repunerea în situația anterioară, respectiv

reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei, instanța de apel, trebuia

să stabilească dacă dreptul de folosință înscris în cartea funciară mai subzistă,

dacă a fost radiat și dacă admiterea acțiunii în revendicare în raport cu dreptul

de folosință, a avut consecințe.

În raport cu cele mai

sus expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite

recursul formulat de recurenta Congregația S.M.D., cu consecința casării deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Congregația S.M.D. împotriva deciziei nr. 319 A din 19 iunie

2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași Curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie

2014.