ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2016

Decizia nr. 1361/1/2016 Prin Sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/1/2006, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta A., în sensul că s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea Statului Român a imobilului înscris în C.F. Sovata, vilă din cărămidă cu 4 camere și teren în suprafață de 4.748 mp, situat în Sovata, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului teren și repunerea în situația anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei. De asemenea, pârâtul a fost obligat să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil și să i-l predea, respingându-se cererea pentru acordarea de despăgubiri.

Prin aceeași hotărâre, a fost admisă și acțiunea reconvențională formulată de pârâta Societate Cooperativă Meșteșugărească "B." Sovata și s-a dispus constituirea în favoarea acesteia a unui drept de superficie asupra imobilului-teren în suprafață de 4.748 mp, aferent și necesar folosinței imobilelor construcții edificate pe acesta, aflate în proprietatea reclamantei reconvenționale. Prin Decizia civilă nr. 39/A din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul și a schimbat în parte Sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, în sensul respingerii acțiunii reconvenționale formulate de pârâta Societate Cooperativă Meșteșugărească "B." Sovata, soluție pe care aceasta din urmă a atacat-o cu recurs.

Prin Decizia civilă nr. 3370 din 13 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat în parte decizia atacată, în sensul că a desființat Sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureș, în ceea ce privește acțiunea reconvențională. În considerentele deciziei de recurs s-a reținut că prima instanță a dispus constituirea unui drept de superficie asupra terenului din litigiu, deși prin acțiunea reconvențională formulată, pârâta a solicitat în termeni clari, expreși, nesusceptibili de o altă interpretare, "confirmarea dreptului de superficie", adică să se constate pe cale judecătorească existența acestui drept. Instanța, însă, a transformat din oficiu acțiunea în constatare, reglementată de art. 111 C. proc.

civ., într-o acțiune în realizarea dreptului, pronunțându-se astfel asupra unei cereri cu care nu a fost învestită și care nu a făcut obiectul judecății. La rândul său, Curtea de Apel Târgu Mureș, admițând apelul declarat, a schimbat hotărârea primei instanțe și a respins cererea reconvențională cu motivarea că dreptul de superficie nu poate fi dobândit (constituit) pe cale judiciară, încălcând astfel principiul disponibilității părților. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca instanța de trimitere să analizeze acțiunea reconvențională ca o acțiune în constatare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic al acesteia, reglementat de art. 111 C. proc. civ. și art. 492 și 494 C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 287 din 3 martie 2014, Tribunalul Mureș a respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională Societate Cooperativă Meșteșugărească "B." Sovata, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională A., Cluj-Napoca, având ca obiect confirmarea dreptului de superficie asupra imobilului-teren în suprafață de 4.748 mp, înscris în C.F. Sovata. În considerentele hotărâri judecătorești, Tribunalul a reținut că este nefondată acțiunea reconvențională dedusă judecății având în vedere că pe terenul în litigiu reclamanta reconvențională a edificat unele construcții, fapt care nu conduce automat la dobândirea unui drept de superficie, a cărui existență să fie confirmată prin procesul pendinte.

Instanța de fond a apreciat că suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparținând unei persoane cu dreptul de proprietate asupra construcției al altei persoane nu dă naștere, prin ea însăși, unui drept de superficie în absența unui act juridic sau fapt juridic pe care să se întemeieze. Prin Decizia nr. 319/A din 10 iunie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă Societatea Cooperativă Meșteșugărească "B." și s-a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că s-a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SCM "B." Sovata, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. și s-a constatat că pârâta-reclamantă SCM "B." Sovata are un drept de superficie asupra imobilului-teren în suprafață de 4548 mp, înscris în CF Sovata.

De asemenea, reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata în favoarea pârâtei-reclamante a sumei de 6.510 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 3500 din 10 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat împotriva Deciziei nr. 319/A din 10 iunie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Dreptul de superficie este, potrivit definiției date de literatura juridică de specialitate ca fiind un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate pe care îl are o persoană denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe terenul altei persoane, teren cu privire la care superficiarul are un drept de folosință.

În cazul acestui drept real imobiliar se suprapun două drepturi de proprietate, respectiv dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcțiilor sau plantațiilor edificate și dreptul de proprietate asupra terenului pe care s-au edificat aceste construcții și care aparține altei persoane decât constructorul. Suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparținând unei persoane cu dreptul de proprietate asupra construcției ce aparține altei persoane nu dă naștere prin ea însăși unui drept de superficie în absența unui act juridic (convenție) sau fapt juridic (uzucapiune, prescripție achizitivă) care să-l constituie, ori a unei dispoziții legale pe care să se întemeieze.

În speță, potrivit înscrierii în cartea funciară preluarea imobilului revendicat, înscris în CF Sovata, s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, iar din mențiunile efectuate în foaia de sarcini a cărții funciare Sovata la data de 25 februarie 1986, când s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român s-a intabulat și dreptul de folosință asupra terenului în favoarea Cooperativei Meșteșugărești "C." din Sovata, antecesoarea pârâtei - reconvenționale din prezenta cauză. Mai rezultă că pe terenul în suprafață de 4548 mp, s-a construit Secția de Auto-Moto cu trei ateliere de cărămidă, lăcătușărie, vulcanizare reparații autoturisme, birouri, magazii, patru șoproane, două rampe auto, WC, un punct de control și se intabulează cu drept de construcții în favoarea SCCA B. Sovata.

Din aceeași carte funciară reiese că înscrierea terenului din CF s-a făcut în baza adresei nr. x/1986 a Consiliului Popular al Orașului Sovata, a schiței și Deciziei nr. 139/1986 a Consiliului Popular al Județului Mureș. Prin urmare, dreptul de proprietate din care derivă dreptul de folosință este incontestabil un drept de proprietate publică. Din categoria drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate publică fac parte dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosință acordat în baza legii.

Terenurile pe care organizațiile cooperatiste au edificat construcții în cadrul cărora acestea și-au desfășurat și își desfășoară activități economice au fost atribuite de către stat fără plată și fără termen în folosința acestora, conform actelor normative în vigoare până în decembrie 1989. În aceste condiții, instanța de apel avea obligația să analizeze natura dreptului de folosință și regimul său juridic în raport cu dreptul de superficie statuat jurisprudențial și doctrinar sub imperiul vechiului C. civ. Nașterea, prin convenția părților, a unui drept de superficie, presupune existența neechivocă a unui act juridic care, în mod ferm, să îi ofere superficiarului prerogativa folosinței terenului pe care a edificat construcțiile.

Sub acest aspect, instanța de apel trebuia să clarifice, dacă prin actele de atribuire menționate în cartea funciară, respectiv, adresa nr. x/1986 a Consiliului Popular al Orașului Sovata, a schiței și a Deciziei nr. 139/1986 a Consiliului Popular al Județului Mureș a fost exprimat acordul proprietarului terenului, pentru construirea unor imobile, respectiv statul, prin organele sale administrative, acord ce poate reprezenta un element esențial al nașterii dreptului de superficie.

În condițiile în care recurenta a susținut că prin Sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul Mureș a admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Primăria Orașului Sovata și în consecință, a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului înscris în CF Sovata, dispunând radierea dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor teren și repunerea în situația anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei, instanța de apel, trebuia să stabilească dacă dreptul de folosință înscris în cartea funciară mai subzistă, dacă a fost radiat și dacă admiterea acțiunii în revendicare în raport cu dreptul de folosință, a avut consecințe.

Prin Decizia nr. 869A din data de 3 noiembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul formulat de pârâta-reclamantă reconvențională Societatea Cooperativa Meșteșugărească "B.", împotriva Sentinței civile nr. 287 din 3 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/1/2013; a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că s-a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională Societatea Cooperativa Meșteșugărească "B." Sovata, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională A.; a constatat că pârâta-reclamantă reconvențională are un drept de superficie asupra imobilului, teren în suprafață de 4548 m 2 , înscris în CF Sovata, și, a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențională la plata sumei de 6510 lei în favoarea pârâtei reclamante-reconvenționale, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3500 din 10 decembrie 2004, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, precizându-se că este necesar a se clarifica dacă proprietarul terenului și-a exprimat acordul pentru construirea unor imobile, și anume statul, prin organele sale administrative, acord ce poate reprezenta un element esențial al nașterii dreptului de superficie. În consecință, s-a procedat la rejudecarea apelului, având în vedere dispozițiile obligatorii ale instanței de casare.

La dosar apel se află extrasul CF , din care rezultă că proprietar este Statul Român, în cota de 1/1, cu titlu de naționalizare în data de 25 februarie 1986. La același dosar există adresa Consiliului Popular al Orașului Sovata, Biroul Executiv din 15 aprilie 1986, emisă către Notariatul de Stat Sighișoara, prin care se arată cu claritate că, prin Decizia nr. 139 din 8 aprilie 1986 a Biroului permanent al Consiliului Popular Județean Mureș, s-a transmis în folosința Cooperativei "C." Sovata suprafața de 4548 mp teren intravilan, înscris în CF, conform extrasului menționat anterior.

La dosar apel rejudecare se regăsește Decizia nr. 139 din 8 aprilie 1986, prin care s-a transmis din administrarea Biroului executiv al Consiliului Popular al orașului Sovata în folosința Cooperativei Meșteșugărești "C." din Sovata suprafața de 4548 mp teren, înscris în CF Sovata, în vederea executării obiectivului de investiții denumit "depozite materiale produse finite", cu termen de începere 1 ianuarie 1987 și terminare la 31 decembrie 1987. La dosar apel rejudecare este necesar a sublinia existența unui acord unic din 28 aprilie 1986, conform adresei din 28 aprilie 1986 a Consiliul Popular al județului Mureș, Comitetul Executiv, secția arh. sist. tehn.

și investiții, emisă către Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești UJCM, în care se precizează următoarele: "suntem de acord cu amplasarea și executarea depozitului pentru materii prime și produse finite într-o construcție P+1 în incinta bazei de producție a Cooperativei "C." Sovata, în care scop se va ocupa o suprafață de 212 mp teren". Față de aceste înscrisuri, instanța de apel consideră că există acordul proprietarului terenului pentru edificarea unor construcții pe terenul în litigiu, în conformitate cu cerința cuprinsă în decizia de trimitere a cauzei spre rejudecarea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 287 din 3 martie 2014 a Tribunalului Mureș.

În soluționarea cauzei s-a făcut referire la existența avizului aflat la dosar apel rejudecare, de care se face vorbire în adresa din 22 martie 1986, emisă către Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești de către Oficiul de cadastru, organizarea teritoriului și asolamente Târgu Mureș, pentru realizarea obiectivului prevăzut în investiția privind atelierul de producție mixt la Cooperativa "C." Sovata. Pentru elucidarea oricărui dubiu referitor la transmiterea terenului în administrarea cooperativei "C." Sovata este necesar a se sublinia existența - la dosar apel rejudecare - a adresei din 3 martie 1986, emisă de Consiliul Popular al orașului Sovata către Cooperativa Meșteșugărească "C." Sovata, prin care se arată că Biroul executiv al Consiliului Popular al orașului Sovata, în ședința din 26 februarie 1986, a aprobat în principiu transmiterea terenului situat în orașul Sovata, înscris în CF, cu 4548 mp, în folosința Cooperativei Meșteșugărești "C." Sovata.

În aceste condiții, se constată existența acordului proprietarului terenului - Statul Român - pentru transmiterea în folosința Cooperativei Meșteșugărești "C." Sovata a terenului în litigiu. De altfel, în CF Sovata (dosar apel), emisă la 16 noiembrie 1993 este înscris dreptul de folosință asupra terenului în favoarea Cooperativei Meșteșugărești "C." Sovata. Din planul de situație privind evidențierea construcțiilor în CF pentru imobilul din str. X, în suprafață de 4548 mp, rezultă că toate clădirile sunt în proprietatea SCCA "B." Sovata, iar dreptul de proprietate al SCCA "B." SOVATA a fost intabulat în anul 1998 în cartea funciară (dosar apel rejudecare). Demn de subliniat este faptul că la 25 februarie 1986, sub nr. 215, s-a intabulat dreptul de folosință asupra terenului în litigiu în favoarea Cooperativei Meșteșugărești "C." Sovata - dosar apel rejudecare.

Cu alte cuvinte, SCCA "B." Sovata este proprietar tabular pentru construcțiile edificate pe terenul înscris în CF, în suprafață de 4548 mp și, conform contractului de închiriere încheiat cu orașul Sovata la 27 februarie 2015, plătește chirie pentru acest teren. În consecință, s-a constatat că pârâta-reclamantă reconvențională are un drept de superficie asupra imobilului teren în suprafața de 4858 mp, înscris în CF 5105 Sovata. Recunoașterea legislativă a dreptului de superficie a fost făcută prin Legea nr. 115/1938, prin care, la art. 11, se menționează printre drepturile reale imobiliare supuse intabulării în cartea funciară, dreptul de superficie, ca fiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate, în acest caz suprapunându-se două drepturi de proprietate.

Dreptul de superficie este un drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren, care constă în dreptul de proprietate al unei persoane, numită superficiar, privitor la construcții - în speța pendinte SCCA "B." - ce se află pe terenul proprietatea altuia, teren asupra căruia superficialul are un drept de folosință. A se vedea în acest sens, la fila de proprietate a cărții funciare Sovata, înscrierea la poziția 2 cu data de 30 iunie 1998, dreptul de construire a construcțiilor în favoarea SCCA "B." (dosar apel rejudecare pendinte). S-a subliniat caracterul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, dreptul de proprietate al SCCA "B." înscris în cartea funciară asupra construcțiilor fiind opozabil erga omnes.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, modificarea Deciziei nr. 869/A din 3 noiembrie 2015, reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul respingerii apelului formulat de SCM B., cu consecința respingerii cererii reconvenționale formulate de SCM B., ca fiind, în principal, inadmisibilă, iar, în secundar, nefondată. În motivarea recursului s-au arătat următoarele: Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale care reglementează natura acțiunii deduse judecații, anume cele privitoare la acțiunea în constatare și la dreptul de superficie, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în susținerea recursului promovat.

În ceea ce privește interpretarea eronată a dispozițiilor legale privind acțiunea în constatare, arată că prin acțiunea reconvențională formulată în prezenta cauză reclamanta reconvențională arată în mod expres că solicită constatarea existenței unui drept de superficie asupra terenul aflat în prezent în proprietatea recurentei, ca efect al admiterii acțiunii în revendicare. De altfel acest aspect a fost lămurit anterior și prin Decizia nr. 3370 din 13 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin această decizie, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureș și a dispus ca instanța de trimitere să analizeze acțiunea reconvențională ca o acțiune în constatare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic al acesteia.

Cu toate acestea, prin decizia recurată, Curtea de Apel Târgu Mureș, chiar dacă a pronunțat in terminis o soluție de constatare a dreptului de superficie, în realitate a dispus constituirea, stabilirea existenței acestui drept. Referitor la interpretarea eronată a dispozițiilor legale privind dreptul de superficie și dreptul de folosință, arată că instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei faptul că între dreptul de folosință constituit în favoarea antecesoarei reclamantei reconvențională și dreptul de superficie invocat de reclamanta reconvențională, există o diferență atât cu privire la natura dreptului cât și cu privire la regimul juridic. Principalul motiv pentru care instanța de apel a dispus admiterea apelului și modificarea sentinței atacate, o constituie împrejurarea potrivit căreia ar fi existat acordul proprietarului terenului pentru edificarea unor construcții pe terenul în litigiu.

În foaia de sarcini a cărții funciare aferente imobilului în litigiu, CF Sovata, la data de 25 februarie 1986, odată cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, s-a întabulat și dreptul de folosință asupra terenului în favoarea Cooperativei Meșteșugărești "C." din Sovata, antecesoarea pârâtei reclamantă reconvențională. Or, acest drept de folosință este un drept real derivat din dreptul de proprietate publică. Cu toate acestea, instanța de apel nu a analizat natura dreptului de folosință existent în cauză și nici regimul său juridic raportat la dreptul de superficie, astfel cum acesta a fost statuat jurisprudențial și doctrinar sub imperiul vechiului C. civ. Practic, prin soluționarea apelului numai sub aspectul existenței sau nu a unui acord din partea proprietarului terenului, la data edificării construcției, pentru edificarea acesteia, instanța de apel a încălcat și dispozițiile deciziei de casare.

Analiza naturii dreptului real de folosință, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, se impunea a fi făcută, atâta timp cât instanța de apel, prin admiterea apelului a "constatat" existența unui drept de superficie, care este un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată.

În speță, dreptul de folosință în favoarea Cooperativei Meșteșugărești "C." din Sovata, antecesoarea paratei reclamanta reconvențional s-a realizat în baza art. 21 din Legea nr. 14/1968, potrivit acestei dispoziției legale "Statul, prin organele sale, sprijină organizațiile cooperației meșteșugărești în realizarea obiectivelor lor, prin: (...) - atribuirea de terenuri în folosință din fondul funciar de stat". Așadar în baza dispoziției legale mai sus citate s-a constituit un drept de folosință în favoarea Cooperativei Meșteșugărești "C." din Sovata, însă în continuare era necesar să se procedeze la analizarea naturii dreptului astfel constituit, anume că acest drept este un drept real principal derivat din dreptul de proprietate publică.

În speță dreptul de proprietate asupra căruia s-a constituit dreptul de folosință în cauză este incontestabil un drept de proprietate publică. Așadar imobilul teren a fost în proprietatea publică a statului român. Asta, cu atât mai mult cu cât domeniul privat al statului și al unităților administrativ teritoriale, a primit consacrarea legală prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 și art. 4 din Legea nr. 213/1998, de unde rezultă că înainte de anul 1991 imobilele aflate în proprietatea statului și al unităților administrativ-teritoriale nu puteau fi în proprietatea privată a acestor entități, fiind incontestabil în proprietate publică. Prin urmare dreptul de proprietate derivat poate fi analizat exclusiv sub aspectul proprietății publice, iar drepturile reale derivate din dreptul de proprietate publică sunt limitative, fiind vorba de dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință acordat în baza legii.

Or, în speță suntem în fața ultimei ipoteze și anume dreptului de folosință, drept real derivat din dreptul de proprietate publică. De aici rezultă confuzia vădită a instanței de apel, care califică dreptul astfel dobândit ca fiind un drept de superficie. Dreptul de superficie este un drept real principal derivat din dreptul de proprietate privată, și nicidecum din dreptul de proprietate publică. Sub aspectul regimul juridic, instanța de apel avea obligația, raportat și la dispozițiile decizie de casare, să analizeze dacă dreptul de folosință constituit în favoarea antecesoarei reclamantei reconvenționale, este un veritabil drept de superficie, care putea lua naștere în absența unei convenții a părților sau a altui mijloc juridic care să permită constituirea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate privată.

Instanța de apel, cu ocazia pronunțării deciziei recurate nu a luat în considerare și nu a respectat efectele admiterii acțiunii în revendicare formulate de recurentă, rămase irevocabile, încălcând astfel principiul consacrat resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. Așadar, făcând abstracție de cele mai sus analizate, chiar dacă s-ar accepta că s-a constituit un drept de superficie, consideră că drept efect al admiterii acțiunii în revendicare, bunul se restituie adevăratului proprietar liber de sarcinile constituite de pârât în favoarea unor terțe persoane. Astfel, prin Sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș s-a constatat nulitatea actului de naționalizare prin care imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului.

Totodată, prin sentința amintită s-a dispus radierea dreptului de proprietate al statului român asupra imobilului și repunerea în situația anterioară. Drept urmare, imobilul în cauză a intrat proprietatea recurentei liber de orice sarcini. Având în vedere că în prezent bunul imobil nu mai face parte din proprietatea publică, fiind în proprietatea recurentei, acesta nu mai poate face obiectul unui drept de folosință, astfel cum acesta era reglementat de Legea nr. 213/1998. Totodată, având în vedere caracterul temporar al dreptului de folosință, odată cu încetarea proprietății publice asupra imobilului și repunerea în situația anterioară, anume intrarea imobilului în proprietatea recurentei liber de orice sarcini, dreptul de folosință al reclamantei reconvenționale a încetat de drept.

De altfel, instanța de apel a omis să soluționeze cauza și prin prisma dispozițiilor deciziei de casare referitoarea la necesitatea stabilirii de către instanța de apel a împrejurării dacă dreptul de folosință înscris în cartea funciară mai subzistă, dacă a fost radiat și dacă acțiunea în revendicare a avut consecințe asupra dreptului de folosință. Intimata nu a formulat întâmpinare. Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. Este nefondat primul motiv de recurs prin care se susține interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează natura acțiunii deduse judecații, anume cele privitoare la acțiunea în constatare și la dreptul de superficie, și astfel a Deciziei de casare nr. 3370 din 13 iunie 2013, motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Instanța de apel nu a dispus constituirea unui drept de superficie ci a constatat că acest drept ar fi existat în patrimoniul pârâtei-reclamante încă din 1986, când s-a întabulat dreptul de folosință asupra terenului în favoarea acesteia. Este fondat al doilea motiv de recurs prin care se susține, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neluarea în considerare a unei părți din dezlegările date prin Decizia de casare nr. 3500 din 10 decembrie 2014 și a dispozițiilor legale privind regimul juridic al celor două drepturi reale afirmate în prezenta cauză, și anume dreptul de superficie și dreptul de folosință asupra unor bunuri proprietate publică atribuite unor organizații cooperatiste.

Prin Decizia de casare nr. 3500 din 10 decembrie 2014 au fost dezlegate probleme de drept și cu privire la natura dreptului de proprietate din care derivă dreptul de folosință care a fost întabulat în 1986 asupra terenului în favoarea Cooperativei Meșteșugărești "C." din Sovata, antecesoarea pârâtei - reconvenționale din prezenta cauză. Astfel, în această decizie s-a reținut că "dreptul de proprietate din care derivă dreptul de folosință este incontestabil un drept de proprietate publică. Din categoria drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate publică fac parte dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosință acordat în baza legii.

Terenurile pe care organizațiile cooperatiste au edificat construcții în cadrul cărora acestea și-au desfășurat și își desfășoară activități economice au fost atribuite de către stat fără plată și fără termen în folosința acestora, conform actelor normative în vigoare până în decembrie 1989. În aceste condiții, instanța de apel avea obligația să analizeze natura dreptului de folosință și regimul său juridic în raport cu dreptul de superficie statuat jurisprudențial și doctrinar sub imperiul vechiului C. civ." Ținând cont de vechimea litigiului și de principiul soluționării cauzei într-un termen rezonabil această analiză urmează a fi făcută de instanța de recurs, prin raportare la cele reținute de instanța de apel din probele administrate.

Instanța de casare a reținut că în 1986, când a fost dat în folosință antecesoarei pârâtei-reclamante terenul în cauză, natura dreptului de proprietate era publică. De asemenea, s-a reținut că în cazul proprietății publice din categoria drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate publică fac parte dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosință acordat în baza legii. În speță, deși a reținut că dreptul pârâtei reclamante asupra terenului a fost întabulat în 1986 ca drept de folosință și că prin art. 11 din Legea nr. 115/1938, se menționează printre drepturile reale imobiliare supuse intabulării în cartea funciară, dreptul de superficie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, instanța de apel nu a oferit o explicație pentru întabularea în cartea funciară a dreptului de folosință asupra terenului, iar nu în mod expres a dreptului de superficie, dacă aceasta a fost într-adevăr voința constituitorului.

Pentru a face distincția între regimul juridic al dreptului real de folosință asupra terenurilor proprietate publică și dreptul de superficie nu este suficientă existența acordului de a construi pe terenul dat în folosință, ci trebuie să se probeze existența acordului în sensul constituirii dreptului real de superficie. De asemenea, dacă terenul dat în folosință era guvernat de un anumit regim juridic la data transmiterii nu se poate deduce că simplul acord de a construi pe acel teren ar fi de natură să schimbe regimul juridic anterior menționat expres. Un indiciu în sensul că în speță nu este vorba despre un drept de superficie este și faptul că, așa cum a reținut instanța de apel, conform contractului de închiriere încheiat cu orașul Sovata, pârâta-reclamantă plătește chirie pentru acest teren.

Potrivit Deciziei nr. 139/1986 (dosar apel rejudecare), care a stat la baza întabulării, terenul în cauză a fost transmis în folosință antecesoarei pârâtei-reclamante în temeiul Decretului nr. 244/1955 cu privire la reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului în folosința organizațiilor cooperatiste și obștești, de unde rezultă că folosința transmisă se circumscrie dreptului real de folosință acordat în baza legii, specific drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate publică, iar nu dreptului de superficie. Astfel, instanța de apel a constatat greșit existența dreptului de superficie asupra terenului în cauză în patrimoniul pârâtei-reclamante. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica, în tot, decizia atacată, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Societatea Cooperativă Meșteșugărească B. împotriva Sentinței nr. 287 din data de 3 martie 2014 a Tribunalului Mureș, secția civilă pronunțată în dosarul nr. x/1/2013. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va obliga pe intimata-pârâtă Societatea Cooperativă Meșteșugărească B. către recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2175 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 869A din data de 3 noiembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Modifică în tot decizia atacată. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Societatea Cooperativă Meșteșugărească B. împotriva Sentinței nr. 287 din data de 3 martie 2014 a Tribunalului Mureș, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/1/2013. Obligă pe intimata-pârâtă Societatea Cooperativă Meșteșugărească B. la plata sumei de 2175 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2016. Procesat de GGC - CL