ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1361/1/2016
Prin
Sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, pronunțată de
Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/1/2006, s-a admis în parte acțiunea
formulată și precizată de reclamanta A., în sensul că s-a
constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea Statului Român a imobilului
înscris în C.F. Sovata, vilă din cărămidă cu 4 camere
și teren în suprafață de 4.748 mp, situat în Sovata, s-a dispus
radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului teren
și repunerea în situația anterioară, respectiv reînscrierea
dreptului de proprietate al reclamantei. De asemenea, pârâtul a fost obligat
să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui
imobil și să i-l predea, respingându-se cererea pentru acordarea de
despăgubiri. Prin aceeași hotărâre, a fost admisă și
acțiunea reconvențională formulată de pârâta Societate
Cooperativă Meșteșugărească "B." Sovata
și s-a dispus constituirea în favoarea acesteia a unui drept de superficie
asupra imobilului-teren în suprafață de 4.748 mp, aferent și
necesar folosinței imobilelor construcții edificate pe acesta, aflate
în proprietatea reclamantei reconvenționale.
Prin Decizia
civilă nr. 39/A din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a
admis apelul și a schimbat în parte Sentința civilă nr. 177 din
24 ianuarie 2012, în sensul respingerii acțiunii reconvenționale
formulate de pârâta Societate Cooperativă
Meșteșugărească "B." Sovata, soluție pe care
aceasta din urmă a atacat-o cu recurs.
Prin Decizia
civilă nr. 3370 din 13 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul și a casat în parte decizia atacată,
în sensul că a desființat Sentința civilă nr. 177 din 24
ianuarie 2012 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureș,
în ceea ce privește acțiunea reconvențională.
În
considerentele deciziei de recurs s-a reținut că prima
instanță a dispus constituirea unui drept de superficie asupra
terenului din litigiu, deși prin acțiunea reconvențională
formulată, pârâta a solicitat în termeni clari, expreși,
nesusceptibili de o altă interpretare, "confirmarea dreptului de
superficie", adică să se constate pe cale
judecătorească existența acestui drept. Instanța, însă,
a transformat din oficiu acțiunea în constatare, reglementată de art.
111 C. proc. civ., într-o acțiune în realizarea dreptului,
pronunțându-se astfel asupra unei cereri cu care nu a fost învestită
și care nu a făcut obiectul judecății. La rândul său,
Curtea de Apel Târgu Mureș, admițând apelul declarat, a schimbat
hotărârea primei instanțe și a respins cererea
reconvențională cu motivarea că dreptul de superficie nu poate
fi dobândit (constituit) pe cale judiciară, încălcând astfel
principiul disponibilității părților.
Prin urmare,
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca instanța de
trimitere să analizeze acțiunea reconvențională ca o
acțiune în constatare, cu toate consecințele ce decurg din regimul
juridic al acesteia, reglementat de art. 111 C. proc. civ. și art. 492
și 494 C. civ.
Prin
Sentința civilă nr. 287 din 3 martie 2014, Tribunalul Mureș a
respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională
formulată de pârâta-reclamantă reconvențională Societate
Cooperativă Meșteșugărească "B." Sovata, în
contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională A.,
Cluj-Napoca, având ca obiect confirmarea dreptului de superficie asupra
imobilului-teren în suprafață de 4.748 mp, înscris în C.F. Sovata.
În
considerentele hotărâri judecătorești, Tribunalul a reținut
că este nefondată acțiunea reconvențională dedusă
judecății având în vedere că pe terenul în litigiu reclamanta
reconvențională a edificat unele construcții, fapt care nu
conduce automat la dobândirea unui drept de superficie, a cărui
existență să fie confirmată prin procesul pendinte.
Instanța
de fond a apreciat că suprapunerea dreptului de proprietate asupra
terenului aparținând unei persoane cu dreptul de proprietate asupra
construcției al altei persoane nu dă naștere, prin ea
însăși, unui drept de superficie în absența unui act juridic sau
fapt juridic pe care să se întemeieze.
Prin Decizia
nr. 319/A din 10 iunie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a admis
apelul declarat de pârâta-reclamantă Societatea Cooperativă
Meșteșugărească "B." și s-a schimbat în tot
hotărârea atacată în sensul că s-a admis acțiunea
reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SCM
"B." Sovata, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. și
s-a constatat că pârâta-reclamantă SCM "B." Sovata are un
drept de superficie asupra imobilului-teren în suprafață de 4548 mp,
înscris în CF Sovata. De asemenea, reclamanta-pârâtă a fost obligată
la plata în favoarea pârâtei-reclamante a sumei de 6.510 lei, reprezentând
cheltuieli de judecată.
Prin Decizia
nr. 3500 din 10 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul declarat împotriva Deciziei nr. 319/A din 10
iunie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș și a dispus trimiterea
cauzei spre rejudecare.
În motivarea
deciziei s-au reținut următoarele.
Dreptul de
superficie este, potrivit definiției date de literatura juridică de
specialitate ca fiind un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului
de proprietate pe care îl are o persoană denumită superficiar, asupra
construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află
pe terenul altei persoane, teren cu privire la care superficiarul are un drept
de folosință.
În cazul
acestui drept real imobiliar se suprapun două drepturi de proprietate,
respectiv dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcțiilor
sau plantațiilor edificate și dreptul de proprietate asupra terenului
pe care s-au edificat aceste construcții și care aparține altei
persoane decât constructorul.
Suprapunerea
dreptului de proprietate asupra terenului aparținând unei persoane cu
dreptul de proprietate asupra construcției ce aparține altei persoane
nu dă naștere prin ea însăși unui drept de superficie în
absența unui act juridic (convenție) sau fapt juridic (uzucapiune,
prescripție achizitivă) care să-l constituie, ori a unei
dispoziții legale pe care să se întemeieze.
În
speță, potrivit înscrierii în cartea funciară preluarea
imobilului revendicat, înscris în CF Sovata, s-a făcut în baza Decretului
nr. 92/1950, iar din mențiunile efectuate în foaia de sarcini a
cărții funciare Sovata la data de 25 februarie 1986, când s-a înscris
dreptul de proprietate în favoarea Statului Român s-a intabulat și dreptul
de folosință asupra terenului în favoarea Cooperativei
Meșteșugărești "C." din Sovata, antecesoarea pârâtei
- reconvenționale din prezenta cauză.
Mai
rezultă că pe terenul în suprafață de 4548 mp, s-a
construit Secția de Auto-Moto cu trei ateliere de cărămidă,
lăcătușărie, vulcanizare reparații autoturisme,
birouri, magazii, patru șoproane, două rampe auto, WC, un punct de
control și se intabulează cu drept de construcții în favoarea
SCCA B. Sovata.
Din
aceeași carte funciară reiese că înscrierea terenului din CF s-a
făcut în baza adresei nr. x/1986 a Consiliului Popular al Orașului
Sovata, a schiței și Deciziei nr. 139/1986 a Consiliului Popular al Județului
Mureș.
Prin urmare,
dreptul de proprietate din care derivă dreptul de folosință este
incontestabil un drept de proprietate publică.
Din categoria
drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate publică fac parte
dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosință
acordat în baza legii.
Terenurile pe
care organizațiile cooperatiste au edificat construcții în cadrul
cărora acestea și-au desfășurat și își
desfășoară activități economice au fost atribuite de
către stat fără plată și fără termen în
folosința acestora, conform actelor normative în vigoare până în
decembrie 1989.
În aceste
condiții, instanța de apel avea obligația să analizeze
natura dreptului de folosință și regimul său juridic în
raport cu dreptul de superficie statuat jurisprudențial și doctrinar
sub imperiul vechiului C. civ.
Nașterea,
prin convenția părților, a unui drept de superficie, presupune
existența neechivocă a unui act juridic care, în mod ferm, să îi
ofere superficiarului prerogativa folosinței terenului pe care a edificat
construcțiile.
Sub acest
aspect, instanța de apel trebuia să clarifice, dacă prin actele
de atribuire menționate în cartea funciară, respectiv, adresa nr.
x/1986 a Consiliului Popular al Orașului Sovata, a schiței și a
Deciziei nr. 139/1986 a Consiliului Popular al Județului Mureș a fost
exprimat acordul proprietarului terenului, pentru construirea unor imobile,
respectiv statul, prin organele sale administrative, acord ce poate reprezenta
un element esențial al nașterii dreptului de superficie.
În
condițiile în care recurenta a susținut că prin Sentința
civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul Mureș a admis, în
parte, acțiunea civilă formulată și precizată de
reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Primăria Orașului
Sovata și în consecință, a constatat dreptul de proprietate al
reclamantei asupra imobilului înscris în CF Sovata, dispunând radierea
dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor teren și repunerea
în situația anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de
proprietate al reclamantei, instanța de apel, trebuia să
stabilească dacă dreptul de folosință înscris în cartea
funciară mai subzistă, dacă a fost radiat și dacă
admiterea acțiunii în revendicare în raport cu dreptul de
folosință, a avut consecințe.
Prin Decizia
nr. 869A din data de 3 noiembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș,
secția I civilă, a admis apelul formulat de pârâta-reclamantă
reconvențională Societatea Cooperativa
Meșteșugărească "B.", împotriva Sentinței
civile nr. 287 din 3 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Mureș
în dosarul nr. x/1/2013; a schimbat în tot hotărârea atacată în
sensul că s-a admis acțiunea reconvențională formulată
de pârâta-reclamantă reconvențională Societatea Cooperativa
Meșteșugărească "B." Sovata, în contradictoriu cu
reclamanta-pârâtă reconvențională A.; a constatat că
pârâta-reclamantă reconvențională are un drept de superficie
asupra imobilului, teren în suprafață de 4548 m
2
, înscris
în CF Sovata, și, a fost obligată reclamanta-pârâtă
reconvențională la plata sumei de 6510 lei în favoarea pârâtei
reclamante-reconvenționale, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea
deciziei s-au reținut următoarele:
Înalta Curte
de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3500 din 10 decembrie
2004, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, precizându-se că este
necesar a se clarifica dacă proprietarul terenului și-a exprimat
acordul pentru construirea unor imobile, și anume statul, prin organele
sale administrative, acord ce poate reprezenta un element esențial al
nașterii dreptului de superficie.
În
consecință, s-a procedat la rejudecarea apelului, având în vedere
dispozițiile obligatorii ale instanței de casare.
La dosar apel
se află extrasul CF , din care rezultă că proprietar este Statul
Român, în cota de 1/1, cu titlu de naționalizare în data de 25 februarie
1986.
La
același dosar există adresa Consiliului Popular al Orașului
Sovata, Biroul Executiv din 15 aprilie 1986, emisă către Notariatul
de Stat Sighișoara, prin care se arată cu claritate că, prin Decizia
nr. 139 din 8 aprilie 1986 a Biroului permanent al Consiliului Popular
Județean Mureș, s-a transmis în folosința Cooperativei
"C." Sovata suprafața de 4548 mp teren intravilan, înscris în
CF, conform extrasului menționat anterior.
La dosar apel
rejudecare se regăsește Decizia nr. 139 din 8 aprilie 1986, prin care
s-a transmis din administrarea Biroului executiv al Consiliului Popular al
orașului Sovata în folosința Cooperativei
Meșteșugărești "C." din Sovata suprafața de
4548 mp teren, înscris în CF Sovata, în vederea executării obiectivului de
investiții denumit "depozite materiale produse finite", cu
termen de începere 1 ianuarie 1987 și terminare la 31 decembrie 1987.
La dosar apel
rejudecare este necesar a sublinia existența unui acord unic din 28 aprilie
1986, conform adresei din 28 aprilie 1986 a Consiliul Popular al județului
Mureș, Comitetul Executiv, secția arh. sist. tehn. și
investiții, emisă către Uniunea Județeană a
Cooperativelor Meșteșugărești UJCM, în care se
precizează următoarele: "suntem de acord cu amplasarea și
executarea depozitului pentru materii prime și produse finite într-o
construcție P+1 în incinta bazei de producție a Cooperativei
"C." Sovata, în care scop se va ocupa o suprafață de 212 mp
teren".
Față
de aceste înscrisuri, instanța de apel consideră că există
acordul proprietarului terenului pentru edificarea unor construcții pe
terenul în litigiu, în conformitate cu cerința cuprinsă în decizia de
trimitere a cauzei spre rejudecarea apelului declarat împotriva Sentinței
civile nr. 287 din 3 martie 2014 a Tribunalului Mureș.
În
soluționarea cauzei s-a făcut referire la existența avizului
aflat la dosar apel rejudecare, de care se face vorbire în adresa din 22 martie
1986, emisă către Uniunea Județeană a Cooperativelor
Meșteșugărești de către Oficiul de cadastru,
organizarea teritoriului și asolamente Târgu Mureș, pentru realizarea
obiectivului prevăzut în investiția privind atelierul de
producție mixt la Cooperativa "C." Sovata.
Pentru
elucidarea oricărui dubiu referitor la transmiterea terenului în
administrarea cooperativei "C." Sovata este necesar a se sublinia
existența - la dosar apel rejudecare - a adresei din 3 martie 1986,
emisă de Consiliul Popular al orașului Sovata către Cooperativa
Meșteșugărească "C." Sovata, prin care se
arată că Biroul executiv al Consiliului Popular al orașului
Sovata, în ședința din 26 februarie 1986, a aprobat în principiu
transmiterea terenului situat în orașul Sovata, înscris în CF, cu 4548 mp,
în folosința Cooperativei Meșteșugărești
"C." Sovata.
În aceste
condiții, se constată existența acordului proprietarului
terenului - Statul Român - pentru transmiterea în folosința Cooperativei
Meșteșugărești "C." Sovata a terenului în
litigiu.
De altfel, în
CF Sovata (dosar apel), emisă la 16 noiembrie 1993 este înscris dreptul de
folosință asupra terenului în favoarea Cooperativei
Meșteșugărești "C." Sovata.
Din planul de
situație privind evidențierea construcțiilor în CF pentru
imobilul din str. X, în suprafață de 4548 mp, rezultă că
toate clădirile sunt în proprietatea SCCA "B." Sovata, iar
dreptul de proprietate al SCCA "B." SOVATA a fost intabulat în anul
1998 în cartea funciară (dosar apel rejudecare). Demn de subliniat este
faptul că la 25 februarie 1986, sub nr. 215, s-a intabulat dreptul de
folosință asupra terenului în litigiu în favoarea Cooperativei
Meșteșugărești "C." Sovata - dosar apel
rejudecare.
Cu alte
cuvinte, SCCA "B." Sovata este proprietar tabular pentru
construcțiile edificate pe terenul înscris în CF, în suprafață
de 4548 mp și, conform contractului de închiriere încheiat cu orașul
Sovata la 27 februarie 2015, plătește chirie pentru acest teren.
În
consecință, s-a constatat că pârâta-reclamantă
reconvențională are un drept de superficie asupra imobilului teren în
suprafața de 4858 mp, înscris în CF 5105 Sovata.
Recunoașterea
legislativă a dreptului de superficie a fost făcută prin Legea
nr. 115/1938, prin care, la art. 11, se menționează printre
drepturile reale imobiliare supuse intabulării în cartea funciară,
dreptul de superficie, ca fiind un dezmembrământ al dreptului de
proprietate, în acest caz suprapunându-se două drepturi de proprietate.
Dreptul de
superficie este un drept real principal, dezmembrământ al dreptului de
proprietate asupra unui teren, care constă în dreptul de proprietate al
unei persoane, numită superficiar, privitor la construcții - în
speța pendinte SCCA "B." - ce se află pe terenul
proprietatea altuia, teren asupra căruia superficialul are un drept de
folosință. A se vedea în acest sens, la fila de proprietate a cărții
funciare Sovata, înscrierea la poziția 2 cu data de 30 iunie 1998, dreptul
de construire a construcțiilor în favoarea SCCA "B." (dosar apel
rejudecare pendinte).
S-a subliniat
caracterul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, dreptul de proprietate
al SCCA "B." înscris în cartea funciară asupra
construcțiilor fiind opozabil erga omnes.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea
recursului, modificarea Deciziei nr. 869/A din 3 noiembrie 2015, reținerea
cauzei spre rejudecare, în sensul respingerii apelului formulat de SCM B., cu
consecința respingerii cererii reconvenționale formulate de SCM B.,
ca fiind, în principal, inadmisibilă, iar, în secundar, nefondată.
În motivarea
recursului s-au arătat următoarele:
Instanța
de apel a interpretat greșit dispozițiile legale care
reglementează natura acțiunii deduse judecații, anume cele
privitoare la acțiunea în constatare și la dreptul de superficie,
motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. în susținerea recursului promovat.
În ceea ce
privește interpretarea eronată a dispozițiilor legale privind
acțiunea în constatare, arată că prin acțiunea
reconvențională formulată în prezenta cauză reclamanta
reconvențională arată în mod expres că solicită
constatarea existenței unui drept de superficie asupra terenul aflat în
prezent în proprietatea recurentei, ca efect al admiterii acțiunii în
revendicare.
De altfel
acest aspect a fost lămurit anterior și prin Decizia nr. 3370 din 13
iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin
această decizie, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul
Mureș și a dispus ca instanța de trimitere să analizeze
acțiunea reconvențională ca o acțiune în constatare, cu
toate consecințele ce decurg din regimul juridic al acesteia.
Cu toate
acestea, prin decizia recurată, Curtea de Apel Târgu Mureș, chiar
dacă a pronunțat in terminis o soluție de constatare a dreptului
de superficie, în realitate a dispus constituirea, stabilirea existenței
acestui drept.
Referitor la
interpretarea eronată a dispozițiilor legale privind dreptul de
superficie și dreptul de folosință, arată că
instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei faptul
că între dreptul de folosință constituit în favoarea antecesoarei
reclamantei reconvențională și dreptul de superficie invocat de
reclamanta reconvențională, există o diferență atât cu
privire la natura dreptului cât și cu privire la regimul juridic.
Principalul
motiv pentru care instanța de apel a dispus admiterea apelului și
modificarea sentinței atacate, o constituie împrejurarea potrivit
căreia ar fi existat acordul proprietarului terenului pentru edificarea
unor construcții pe terenul în litigiu.
În foaia de
sarcini a cărții funciare aferente imobilului în litigiu, CF Sovata,
la data de 25 februarie 1986, odată cu înscrierea dreptului de proprietate
în favoarea Statului Român, s-a întabulat și dreptul de
folosință asupra terenului în favoarea Cooperativei
Meșteșugărești "C." din Sovata, antecesoarea
pârâtei reclamantă reconvențională.
Or, acest
drept de folosință este un drept real derivat din dreptul de
proprietate publică. Cu toate acestea, instanța de apel nu a analizat
natura dreptului de folosință existent în cauză și nici
regimul său juridic raportat la dreptul de superficie, astfel cum acesta a
fost statuat jurisprudențial și doctrinar sub imperiul vechiului C.
civ.
Practic, prin
soluționarea apelului numai sub aspectul existenței sau nu a unui
acord din partea proprietarului terenului, la data edificării
construcției, pentru edificarea acesteia, instanța de apel a
încălcat și dispozițiile deciziei de casare.
Analiza
naturii dreptului real de folosință, ca dezmembrământ al
dreptului de proprietate publică, se impunea a fi făcută, atâta
timp cât instanța de apel, prin admiterea apelului a "constatat"
existența unui drept de superficie, care este un dezmembrământ al
dreptului de proprietate privată.
În
speță, dreptul de folosință în favoarea Cooperativei
Meșteșugărești "C." din Sovata, antecesoarea
paratei reclamanta reconvențional s-a realizat în baza art. 21 din Legea
nr. 14/1968, potrivit acestei dispoziției legale "Statul, prin
organele sale, sprijină organizațiile cooperației
meșteșugărești în realizarea obiectivelor lor, prin: (...)
- atribuirea de terenuri în folosință din fondul funciar de
stat".
Așadar
în baza dispoziției legale mai sus citate s-a constituit un drept de
folosință în favoarea Cooperativei Meșteșugărești
"C." din Sovata, însă în continuare era necesar să se
procedeze la analizarea naturii dreptului astfel constituit, anume că
acest drept este un drept real principal derivat din dreptul de proprietate
publică.
În
speță dreptul de proprietate asupra căruia s-a constituit
dreptul de folosință în cauză este incontestabil un drept de
proprietate publică.
Așadar
imobilul teren a fost în proprietatea publică a statului român. Asta, cu
atât mai mult cu cât domeniul privat al statului și al
unităților administrativ teritoriale, a primit consacrarea
legală prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991
și art. 4 din Legea nr. 213/1998, de unde rezultă că înainte de
anul 1991 imobilele aflate în proprietatea statului și al
unităților administrativ-teritoriale nu puteau fi în proprietatea
privată a acestor entități, fiind incontestabil în proprietate
publică.
Prin urmare
dreptul de proprietate derivat poate fi analizat exclusiv sub aspectul
proprietății publice, iar drepturile reale derivate din dreptul de
proprietate publică sunt limitative, fiind vorba de dreptul de
administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință
acordat în baza legii. Or, în speță suntem în fața ultimei
ipoteze și anume dreptului de folosință, drept real derivat din
dreptul de proprietate publică.
De aici
rezultă confuzia vădită a instanței de apel, care
califică dreptul astfel dobândit ca fiind un drept de superficie. Dreptul
de superficie este un drept real principal derivat din dreptul de proprietate
privată, și nicidecum din dreptul de proprietate publică.
Sub aspectul
regimul juridic, instanța de apel avea obligația, raportat și la
dispozițiile decizie de casare, să analizeze dacă dreptul de
folosință constituit în favoarea antecesoarei reclamantei
reconvenționale, este un veritabil drept de superficie, care putea lua
naștere în absența unei convenții a părților sau a
altui mijloc juridic care să permită constituirea unui
dezmembrământ al dreptului de proprietate privată.
Instanța
de apel, cu ocazia pronunțării deciziei recurate nu a luat în
considerare și nu a respectat efectele admiterii acțiunii în
revendicare formulate de recurentă, rămase irevocabile,
încălcând astfel principiul consacrat resoluto jure dantis resolvitur jus
accipientis.
Așadar,
făcând abstracție de cele mai sus analizate, chiar dacă s-ar
accepta că s-a constituit un drept de superficie, consideră că
drept efect al admiterii acțiunii în revendicare, bunul se restituie
adevăratului proprietar liber de sarcinile constituite de pârât în
favoarea unor terțe persoane.
Astfel, prin
Sentința civilă nr. 177 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de
Tribunalul Mureș s-a constatat nulitatea actului de naționalizare
prin care imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului.
Totodată, prin sentința amintită s-a dispus radierea dreptului
de proprietate al statului român asupra imobilului și repunerea în
situația anterioară. Drept urmare, imobilul în cauză a intrat
proprietatea recurentei liber de orice sarcini.
Având în
vedere că în prezent bunul imobil nu mai face parte din proprietatea
publică, fiind în proprietatea recurentei, acesta nu mai poate face
obiectul unui drept de folosință, astfel cum acesta era reglementat
de Legea nr. 213/1998.
Totodată,
având în vedere caracterul temporar al dreptului de folosință,
odată cu încetarea proprietății publice asupra imobilului
și repunerea în situația anterioară, anume intrarea imobilului
în proprietatea recurentei liber de orice sarcini, dreptul de
folosință al reclamantei reconvenționale a încetat de drept.
De altfel,
instanța de apel a omis să soluționeze cauza și prin prisma
dispozițiilor deciziei de casare referitoarea la necesitatea stabilirii de
către instanța de apel a împrejurării dacă dreptul de
folosință înscris în cartea funciară mai subzistă,
dacă a fost radiat și dacă acțiunea în revendicare a avut
consecințe asupra dreptului de folosință.
Intimata nu a
formulat întâmpinare.
Înalta Curte
a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Este nefondat
primul motiv de recurs prin care se susține interpretarea
greșită a dispozițiilor legale care reglementează natura
acțiunii deduse judecații, anume cele privitoare la acțiunea în
constatare și la dreptul de superficie, și astfel a Deciziei de
casare nr. 3370 din 13 iunie 2013, motiv de recurs întemeiat pe prevederile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanța
de apel nu a dispus constituirea unui drept de superficie ci a constatat
că acest drept ar fi existat în patrimoniul pârâtei-reclamante încă
din 1986, când s-a întabulat dreptul de folosință asupra terenului în
favoarea acesteia.
Este fondat
al doilea motiv de recurs prin care se susține, în temeiul prevederilor
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neluarea în considerare a unei părți
din dezlegările date prin Decizia de casare nr. 3500 din 10 decembrie 2014
și a dispozițiilor legale privind regimul juridic al celor două
drepturi reale afirmate în prezenta cauză, și anume dreptul de
superficie și dreptul de folosință asupra unor bunuri
proprietate publică atribuite unor organizații cooperatiste.
Prin Decizia
de casare nr. 3500 din 10 decembrie 2014 au fost dezlegate probleme de drept
și cu privire la natura dreptului de proprietate din care derivă
dreptul de folosință care a fost întabulat în 1986 asupra terenului
în favoarea Cooperativei Meșteșugărești "C." din
Sovata, antecesoarea pârâtei - reconvenționale din prezenta cauză.
Astfel, în această
decizie s-a reținut că "dreptul de proprietate din care
derivă dreptul de folosință este incontestabil un drept de
proprietate publică.
Din categoria
drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate publică fac parte
dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosință
acordat în baza legii.
Terenurile pe
care organizațiile cooperatiste au edificat construcții în cadrul
cărora acestea și-au desfășurat și își
desfășoară activități economice au fost atribuite de
către stat fără plată și fără termen în
folosința acestora, conform actelor normative în vigoare până în
decembrie 1989.
În aceste
condiții, instanța de apel avea obligația să analizeze
natura dreptului de folosință și regimul său juridic în
raport cu dreptul de superficie statuat jurisprudențial și doctrinar
sub imperiul vechiului C. civ."
Ținând
cont de vechimea litigiului și de principiul soluționării cauzei
într-un termen rezonabil această analiză urmează a fi
făcută de instanța de recurs, prin raportare la cele
reținute de instanța de apel din probele administrate.
Instanța
de casare a reținut că în 1986, când a fost dat în
folosință antecesoarei pârâtei-reclamante terenul în cauză,
natura dreptului de proprietate era publică.
De asemenea,
s-a reținut că în cazul proprietății publice din categoria
drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate publică fac parte
dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosință
acordat în baza legii.
În
speță, deși a reținut că dreptul pârâtei reclamante
asupra terenului a fost întabulat în 1986 ca drept de folosință
și că prin art. 11 din Legea nr. 115/1938, se menționează
printre drepturile reale imobiliare supuse intabulării în cartea
funciară, dreptul de superficie, ca dezmembrământ al dreptului de
proprietate, instanța de apel nu a oferit o explicație pentru
întabularea în cartea funciară a dreptului de folosință asupra
terenului, iar nu în mod expres a dreptului de superficie, dacă aceasta a
fost într-adevăr voința constituitorului.
Pentru a face
distincția între regimul juridic al dreptului real de folosință
asupra terenurilor proprietate publică și dreptul de superficie nu
este suficientă existența acordului de a construi pe terenul dat în
folosință, ci trebuie să se probeze existența acordului în
sensul constituirii dreptului real de superficie. De asemenea, dacă
terenul dat în folosință era guvernat de un anumit regim juridic la
data transmiterii nu se poate deduce că simplul acord de a construi pe
acel teren ar fi de natură să schimbe regimul juridic anterior
menționat expres. Un indiciu în sensul că în speță nu este
vorba despre un drept de superficie este și faptul că, așa cum a
reținut instanța de apel, conform contractului de închiriere încheiat
cu orașul Sovata, pârâta-reclamantă plătește chirie pentru
acest teren.
Potrivit
Deciziei nr. 139/1986 (dosar apel rejudecare), care a stat la baza
întabulării, terenul în cauză a fost transmis în folosință
antecesoarei pârâtei-reclamante în temeiul Decretului nr. 244/1955 cu privire
la reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului în folosința
organizațiilor cooperatiste și obștești, de unde
rezultă că folosința transmisă se circumscrie dreptului
real de folosință acordat în baza legii, specific drepturilor reale
derivate din dreptul de proprietate publică, iar nu dreptului de
superficie.
Astfel,
instanța de apel a constatat greșit existența dreptului de
superficie asupra terenului în cauză în patrimoniul pârâtei-reclamante.
În
consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304
pct. 9 și art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite
recursul, va modifica, în tot, decizia atacată, va respinge, ca nefondat,
apelul declarat de pârâta Societatea Cooperativă
Meșteșugărească B. împotriva Sentinței nr. 287 din
data de 3 martie 2014 a Tribunalului Mureș, secția civilă
pronunțată în dosarul nr. x/1/2013.
În temeiul
art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va obliga pe intimata-pârâtă
Societatea Cooperativă Meșteșugărească B. către
recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2175 lei cu titlu de cheltuieli
de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și
timbru judiciar.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 869A din data de 3
noiembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I
civilă.
Modifică
în tot decizia atacată.
Respinge, ca
nefondat, apelul declarat de pârâta Societatea Cooperativă
Meșteșugărească B. împotriva Sentinței nr. 287 din
data de 3 martie 2014 a Tribunalului Mureș, secția civilă, pronunțată
în dosarul nr. x/1/2013.
Obligă
pe intimata-pârâtă Societatea Cooperativă
Meșteșugărească B. la plata sumei de 2175 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă A.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 14 iunie 2016.
Procesat de GGC - CL