ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1487/2014

Asupra recursurilor de față, constată, următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții F.A. și F.E. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, SC R. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, la restituirea actualizată a sumei de 26,069.561 ROL, reprezentând preț plătit pentru imobilul situat în București, str. N.R., obligarea pârâților la plata diferenței dintre valoarea de piață a imobilului și valoarea prețului actualizat plătit de ei pentru imobil, respectiv la plata tuturor cheltuielilor suportate în apărare în procesele purtate cu evingătorii, inclusiv cheltuielile de executare a hotărârilor.

Reclamanții au susținut că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 20 iunie 1997 încheiat cu SC R. SA, în calitate de mandatară a Municipiului București, prețul locuinței fiind de 26.069.561 ROL. Prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 9459/2002 al Judecătoriei sectorului 1 București, moștenitoarele fostului proprietar au solicitat constatarea nulității absolute a acestui contract, cerere ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 115 din 13 ianuarie 2003, rămasă definitivă și irevocabilă.

Prin sentința civilă nr. 7680 din 17 mai 2006, pronunțată de Judecătoria sector 1 București, în Dosar nr. 32308/299/2005 s-a admis acțiunea în revendicare prin comparare de titluri formulată de aceleași reclamante, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea recursului pârâților, conform deciziei nr. 251 R din 23 februarie 2007. Pârâta SC R. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât a avut calitatea de mandatar al vânzătorului. De asemenea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat aceeași excepție, a lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 20 iunie 1997, ce a fost anulat.

Mai mult, el nu ar putea fi obligat la plata daunelor interese, întrucât art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 obligă Ministerul Economiei și Finanțelor doar la restituirea prețului actualizat. În situația în care s-ar respinge această excepție, pârâtul a solicitat chemarea în garanție a SC R. SA, pentru restituirea comisionului încasat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 20 iunie 1997, în temeiul dispozițiilor art. 41 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 6663/2009 a Judecătoriei sectorului 1 București, s~a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA și a Ministerului Finanțelor Publice; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului București și s-a respins acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis acțiunea în contradictoriu cu SC R. SA și Ministerul Finanțelor Publice și au fost obligați aceștia la restituirea prețului actualizat în cuantum de 24954 RON și a fost obligată pârâta SC R. SA la plata sumei de 688.693 RON reprezentând daune interese (diferența dintre valoarea actualizată a prețului plătit pentru apartament și valoarea de circulație), a fost obligată pârâta SC R. SA și la plata sumei de 13138,77 RON, cheltuieli de judecată efectuate, potrivit art. 334 1 pct. 3 C. civ.

Au fost obligați pârâții la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată. Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare din 20 iunie 1997, reclamanții au cumpărat imobilul situat în București, str. N.R., iar prin sentința civilă nr. 7680/2006 a Judecătoriei sectorului 1 București, au fost obligați să le lase în deplină proprietate imobilul menționat mai sus numitelor M.A.S. și C.I.V. În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA și Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a reținut că primul nu a făcut dovada că a acționat ca mandatar la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar cel de~al doilea are calitate procesuală pasivă față de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la restituirea prețului actualizat, s-a reținut că această obligație îi revine atât Ministerului Finanțelor Publice cât și SC R. SA. Prin decizia civilă nr. 485A din 09 aprilie 2010, Tribunalul București a admis apelurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerului Finanțelor Publice și SC R. SA. A anulat sentința apelată, a constatat competența materială a Tribunalului București de soluționare a cauzei în primă instanță și a trimis dosarul în vederea repartizării aleatorii. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții F.A. și F.E. au investit instanța cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâților la plata prețului actualizat, precum și la piața diferenței dintre valoarea imobilului situat în București, str. N.R.

și prețul actualizat plătit de reclamanți. Prin raportul de expertiză construcții efectuat de expertul A.V. s-a concluzionat că valoarea imobilului din litigiu este de 713.647 RON, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. "Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei". Tribunalul a mai constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 18 1 C. proc. civ., întrucât nu au intervenit pe parcursul soluționării cauzei modificări în privința valorii imobilului. Prin decizia civilă nr. 1484 R din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții F.A. și F.E.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea introductivă reclamanții nu au stabilit valoarea litigiului, decât cu aproximație, arătând că solicită obligarea pârâților la plata prețului actualizat și la plata diferenței dintre valoarea de circulație a imobilului și prețul actualizat. În cursul judecării cauzei s-a efectuat un raport de expertiză care a stabilit că valoarea totală a imobilului la prețul de circulație este de 713.647 RON. Prețul de circulație este compus din prețul plătit inițial la care se adaugă diferența până la valoarea de piață, așa cum a fost stabilită de către expert. Așadar, nu este vorba despre mai multe capete de cerere sau diferite obiecte ale acțiunii, ci de un singur obiect care vizează restituirea prețului de circulație a imobilului în litigiu.

În consecință, în mod corect tribunalul a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., investindu-se în primă instanță cu judecarea cererii în pretenții întemeiată pe evicțiune, având o valoare de peste 500.000 RON. Cererea a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 15 februarie 2011, sub nr. 11737/3/201L Prin sentința civilă nr. 1905 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primar general, pentru capătul de cerere privind plata prețului de piață al imobilului și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a admis, în parte, acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acesta la plata către reclamanți a sumei de 713.647 RON, reprezentând prețul de piață al imobilului apartament situat în București, str. N.R. S-a admis cererea de chemare în garanție a SC R. SA formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligată chemata în garanție să restituie Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice comisionul de 1% din prețul de vânzare încasat la încheierea contractului de vânzare-cumparare din 20 iunie 1997. Totodată, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor suportate de reclamanți cu evingătorii, A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 700 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în speță se pune problema concursului între dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ., ce reglementează evicțiunea și prevederile speciale referitoare la răspunderea statului față de persoanele ce au cumpărat imobile m temeiul Legii nr. 112/1995 și ale căror contracte au fost desființate. Astfel, s-a statuat asupra posibilității pentru reclamanți de a uza numai de dispozițiile legii speciale, iar nu de acelea ale dreptului comun. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Municipiul București, prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC R. SA, instanța a reținut următoarele: Una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, „la speță", în raport de litigiul dedus judecății. Raportat la criticile concrete formulate, tribunalul a apreciat că, într-adevăr, potrivit regulilor generale din materia contractului de vânzare-cumpărare, obligația de evicțiune revine vânzătorului (art. 1336 C. civ.), care în speță este Municipiul București. Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au o situație specială, ele neconstituind pentru unitatea deținătoare, în speță SC R. SA, o expresie a libertății contractuale, ci executarea unei obligații legale exprese, cea corelativă dreptului chiriașului de a cumpăra, drept prevăzut de art. 9 alin. (1) din acest act normativ.

Prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s~a stabilit că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face în ambele cazuri, de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Acest text de lege este incident și în situația în care contractul încheiat de foștii chiriași nu a fost anulat, ci numai în urma comparării de titluri, a fost considerat mai puțin preferabil.

Tocmai de aceea norma juridică nu face referire la „anularea" acestor contracte, ci la „desființarea" lor ceea ce include orice situație care le lipsește de efecte juridice. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor C. civ. în materie de garanție pentru evicțiune și ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că acel chemat să răspundă în calitate de pârât, pentru despăgubirile reprezentând prețul de cumpărare actualizat sau, după caz, prețul de piață al imobilului (neincluzând valoarea îmbunătățirilor determinate de cheltuielile necesare și utile), este Ministerul Finanțelor Publice. Prin urmare, față de cele de mai sus, s~a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primar general pentru capătul de cerere privind plata prețului de piață al imobilului și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru aceleași considerente s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA, vizând același petit, cu aceeași consecință. În ceea ce îl privește pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că, într-adevăr, nu se poate pune semnul egalității între acesta și Ministerul Finanțelor Publice, despre care vorbește Legea nr. 10/2001, dar, pentru că această neconcordanță nu este una de substanță, câtă vreme și într-un caz și în celălalt, restituirea sumelor se realizează din fondul Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ca neîntemeiată.

Asupra fondului pretențiilor reclamanților tribunalul a reținut că aceștia sunt îndreptățiți la a beneficia de prețul de piață al imobilului, calculat potrivit standardelor internaționale de evaluare, motiv pentru care s-a admis acțiunea lor în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acesta la plata sumei de 713.647 RON, preț de piață, stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Referitor la cererea de chemare în garanție a SC R. SA., tribunalul a reținut următoarele: Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

„partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire". Solicitarea pârâtului de chemare în garanție a SC R. SA este întemeiată deoarece, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 112/1995 comisionul cuvenit unităților specializate care evaluează și vând apartamente este de 1% din valoarea acestora. De asemenea, potrivit prevederilor art. 7 din H.G. nr. 20/1996 prin care au fost adoptate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995: „comisionul cuvenit unităților specializate care evaluează și vând apartamente se încasează de către acestea, numai dacă s-a încheiat contractul de vânzare". Procentul de 1% din prețul achitat de cumpărători a fost reținut de către SC R. SA, în calitate de mandatar al statului, în temeiul dispozițiilor legale anterioare, astfel că acesta trebuie să îl restituie.

Drept urmare, s-a admis cererea de chemare în garanție, SC R. SA fiind obligată să restituie comisionul Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, și chemata în garanție SC R. SA. Prin decizia civilă nr. 269A din data de 25 septembrie 2013, Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 419.643 RON, reprezentând preț de piață al imobilului.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de recurenta chemată în garanție SC R. SA. S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate. La pronunțarea soluției, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, intimații-reclamanți încheind contractul de vânzare-cumpărare pentru imobil, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, dreptul lor asupra imobilului fiind desființat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, situație în care au dreptul la restituirea prețului de piață.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză, valoarea de piață a apartamentului este de 419.643 RON, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar apel, sumă ce înglobează și prețul actualizat al sumei de 2606,9561 RON achitat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 20 iunie 1997. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost primită întrucât, chiar dacă acesta nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și Primăria Municipiului București, prin mandatarul său SC R. SA, calitatea procesuală pasivă a acestei părți este determinată de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, text de lege care dispune obligarea la restituirea prețului actualizat la valoarea de piață plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, de către Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește apelul formulat de SC R. SA, instanța de apel a arătat că este nefondat, cu motivarea că procentul de 1% din prețul achitat de cumpărător a fost reținut de către această parte în calitatea sa de mandatar al statului și, în consecință, acest comision trebuie restituit. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și chemata în garanție SC R. SRL. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia pentru următoarele motive: În mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice menținând în sarcina acestuia plata prețului de piață.

Sub acest aspect, pârâtul a arătat că instanța nu a avut în vedere faptul că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț. Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanți și Primăria Municipiului București prin mandatar SC R. SA este terț față de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București. Dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauza a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și să acorde calitate procesuală acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.

Nici în urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă având în vedere că în acest moment nu exista o sentință definitivă și irevocabilă în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 20 iunie 1997, încheiat de către reclamanți cu Primăria Municipiului București prin mandatar SC R. SA. În cauza de față nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul că nu a fost anulat irevocabil contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. În mod greșit Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în prezentul litigiu în numele Statului și nu în nume propriu, astfel încât aceste instituții nu pot fi confundate șl nu poate fi vreodată pus semnul egalității între ele.

În consecință, s-a susținut că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în aceasta cauză, iar hotărârea instanței de apel este criticabilă în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. A subliniat faptul că pentru a fi aplicabile dispozițiile legale și pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să poată fi obligat la restituirea prețului de piață plătit de chiriași în baza contractelor de vânzare-cumpărare având ca temei Legea nr. 112/1995 se cere să fie întrunite, cumulativ, două condiții și anume: încheierea contractelor de vânzare-cumpărare să se fi făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție prevăzută imperativ de lege este ca aceste contracte de vânzare-cumpărare să fi fost desființate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată consideră că este necesar să se facă aplicabilitatea art. 1337 C. civ., privind răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, având în vedere că Primăria Municipiului București prin mandatar SC R. SA, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâții, contract încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995. 2. Prin motivele de recurs, chemata în garanție SC R. SRL. a susținut următoarele: Comisionul de 1% din prețul vânzării a fost încasat pentru întocmirea documentației tehnice și stabilirea prețului, reprezentând în drept și în fapt plata pentru efectuarea unor servicii strict tehnice- documentație cadastrală-suma respectivă neputând fi interpretată ca fiind un comision pentru intermedieri imobiliare.

Destinația lucrărilor tehnice executate nu interesează din prisma prestatorului de servicii. În mod greșit instanța de apel a păstrat dispozițiile instanței de fond în ceea ce privește obligarea la restituirea comisionului de 1% din prețul de vânzare încasat la încheierea contractului de vânzare cumpărare, atâta vreme cât practica instanțelor care au soluționat același tip de cereri, în cadrul cărora SC R. SRL a avut calitatea de pârât/chemat în garanție, este constantă, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind achitarea acestui comision, având în vedere disp. art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, și din perspectiva dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele: Cu privire la recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice: Reclamanți au învestit instanța cu o acțiune prin care au solicitat restituirea actualizată a prețului achitat pentru apartamentul situat în București, str. N.R., cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 și acordarea unor daune interese reprezentând diferența dintre valoarea actualizată a prețului plătit și valoarea actuală de circulație, imobil pe care aceștia l-au pierdut, prin hotărâre irevocabilă, în urma admiterii acțiunii în revendicare a fostului proprietar.

Astfel, prin sentința civilă nr. 7680 din 17 mai 2006 a Judecătoriei sectorului 1 București, a fost admisă acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor formulată de către moștenitorii fostului proprietar al imobilului în discuție, iar intimații-reclamanți din prezenta cauză au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul. Titlul de proprietate al intimaților reclamanți, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 20 iunie 1997 nu a fost anulat, iar acțiunea în revendicare a fost analizată comparând titlul fostului proprietar cât și titlul de proprietate al intimaților-reclamanți, considerându-se că titlul foștilor proprietari este mai bine caracterizat.

Potrivit art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește că restituirea prețului aciualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face în ambele cazuri, de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Față de dispozițiile legale anterior redate, nu pot fi primite motivele de recurs referitoare la lipsa calității procesuale pasive, pe motiv că s-ar opune principiului relativității efectelor contractului și poziției de terț a pârâtului, atâta timp cât legitimarea în proces a Ministerului Finanțelor Publice a fost dată, așa cum corect au reținut și instanțele fondului, de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora acestei instituții îi incumbă obligația de restituire a prețului, din fondul extrabugetar constituit conform Legii nr. 112/1995. Se reține așadar, ca fiind corect soluționată această problemă de drept de către instanțele fondului, în condițiile în care susținerea recurentului că este terț față de contractul de vânzare - cumpărare, deși reală, nu produce efectele juridice pe care pârâtul le pretinde.

Obligația de restituire a prețului nu este un efect al contractului ci o obligație care decurge ope legis. Astfel, în cauză nu se pune problema unei răspunderi contractuale, pentru a se invoca în opozabilitatea efectelor actului ci aceea a activării unei obligații legale, instituită în sarcina recurentului. Aceste dispoziții legale, prin care se instituie legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în litigiile decurgând din restituirea prețului, au un caracter special, derogatoriu de la dispozițiile de drept comun pe care le invocă recurentul, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Se constată totodată, caracterul pur formal al criticii potrivit căreia obligația de plata ar reveni, eventual, doar Ministerului Finanțelor Publice și nu statului prin respectiva instituție, atâta timp cât această din urmă autoritate a figurat în calitate de reprezentant al Statului Român, răspunderea în asemenea situații revenind Statului, în sens larg, iar bugetul din care se restituie sumele datorate cu titlu de preț de piață sau preț actualizat fiind la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice. Recurentul nu se poate prevala nici de dispozițiile art. 1337 și 1341 din vechiul C. civ., pentru a pretinde că vânzătorul, respectiv Municipiul București ar trebui să răspundă pentru evicțiunea produsă, întrucât temeiul juridic al pretențiilor este dat de alte dispoziții legale.

Condițiile speciale instituite de Legea nr. 112/1995 cu privire la constituirea fondului extrabugetar, conform art. 13 justifică adoptarea unei norme derogatorii de la dreptul comun, de natură a înlătura prejudiciul suferit de foștii chiriași care nu se mai pot bucura de efectele contractului încheiat. Se reține totodată că obligația instituita de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este independentă de vreo culpă a debitorului obligat prin lege la restituire - relativ la critica privind cheltuielile de judecată.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la neincidența în speță a prevederilor Legii nr. 10/2001 pentru motivul că nu sunt întrunite condițiile cerute art. 50 1 . Contrar susținerii recurentului, în speța este îndeplinită condiția impusă de art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind existența unei hotărâri definitive și irevocabile de desființare a contractului de vânzare - cumpărare întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, dar nu în forma constatării nulității acestuia, ci în forma lipsirii de efecte juridice prin admiterea acțiunii în revendicare.

Împrejurarea că în cadrul acțiunii în revendicare s-a acordat preferabilitate titlului fostului proprietar a avut drept consecință lipsirea de efecte juridice a contractului de vânzare-cumpărare, fiind evident deci că obligarea reclamanților din prezenta cauză de a lăsa fostului proprietar în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul în litigiu, obiect al contractului încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, determină lipsirea de valoare juridică a actului de înstrăinare în sensul art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situație care îi îndreptățește pe aceștia la acordarea despăgubirilor în baza textului legal menționat. Potrivit art. 20 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 1/2009 contractele de vânzare-cumpărare pot fi desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare.

În ceea ce privește recursul declarat de chemata în garanție SC R. SRL: Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 112/1995 comisionul cuvenit unităților specializate care evaluează și vând apartamente este de 1% din valoarea acestora. De asemenea, potrivit prevederilor art. 7 din H.G. nr. 20/1996 prin care au fost adoptate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995: „comisionul cuvenit unităților specializate care evaluează și vând apartamente se încasează de către acestea, numai dacă s-a încheiat contractul de vânzare". În cauză, așa cum s-a arătat mai sus, a fost încheiat contractului de vânzare-curnpărare cu plata în rate din 20 iunie 1997 între SC R. SA, în calitate de mandatară a Municipiului București și reclamanți, în calitate de cumpărători, procentul de 1% din prețul achitat de cumpărători a fost reținut de către SC R. SA, în calitate de mandatar al statului, în temeiul dispozițiilor legale anterior menționate.

Acest procent reprezintă remunerația cuvenită societății pentru lucrările efectuate în legătură cu încheierea contractului de vânzare cumpărare, respectiv prețul mandatului cu titlu oneros, acordat societății în temeiul legii. Astfel, SC R. SA, a încasat comisionul în cadrului unui contract de prestări servicii, pentru operațiunile de vânzare, (un mandat cu plată), ori câtă vreme acest contract nu a fost desființat, iar aceasta a efectuat serviciul pentru care a fost mandatată, cererea de chemare în garanție a acestei recurente este nejustificată. Așadar, în cauză, mandatul nu a fost revocat, iar obligațiile asumate de SC R. SA în temeiul acestui mandat au fost îndeplinite, prin încheierea contractului de vânzare-curnpărare.

Obligația restituirii comisionului de 1% nu este prevăzută de dispozițiile incidente în cauză astfel că în mod greșit instanța de apel a stabilit că acesta trebuie restituit. În aceste condiții, prin raportare și la prevederile art. 1547 C. civ., cererea de chemare în garanție formulată de recurentul pârât nu este întemeiată. În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 269A din data de 25 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Va admite recursul declarat de chemata în garanție SC R. SRL împotriva aceleiași decizii.

Va modifica, în parte, decizia în sensul că va admite și apelul declarat de chemata în garanție. Va schimba, în parte, sentința în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. Se vor păstra celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. va fi obligat recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1800 RON către fiecare intimată reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 269A din data de 25 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Admite recursul declarat de chemata în garanție SC R. SRL împotriva aceleiași decizii. Modifică, în parte decizia în sensul că se admite și apelul declarat de același chemat în garanție împotriva sentinței nr. 1905 din data de 2 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Schimbă, în parte, sentința în sensul că se respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

Obligă pe recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1800 RON pentru fiecare intimată reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2014.