ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 569/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, la data de 08 februarie 2012, reclamanta SC R.I.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC N.I. SRL, SC M.T.I. SRL, a solicitat instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtele să sisteze importul și comercializarea

în cadrul magazinelor pe care le operează a tuturor produselor purtând mărcile K.

și H.; să se dispună confiscarea tuturor mărfurilor ce poartă mărcile mai sus menționate,

deținute de pârâte și depozitate de aceasta în spațiile/locațiile pe care le operează;

să fie obligate pârâtele la plata sumei de 1.000.000 de euro cu titlu de daune cauzate

prin contrafacerea și comercializarea produselor contrafăcute; să fie obligate pârâtele

la publicarea, pe cheltuiala lor, a hotărârii judecătorești într-un ziar de largă

răspândire; să fie obligate pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 2098/2013, Tribunalului București a respins acțiunea reclamantei SC R.I. SRL,

ca neîntemeiată, reținând, în esență, că probele administrate în cauză ce vădesc

contextul relațiilor comerciale desfășurate de părți de-a lungul

timpului, modalitatea înregistrării mărcilor de către reclamantă, lipsa utilizării

mărcilor înregistrate de către reclamantă, contestarea drepturilor reclamantei prin

admiterea în primă instanță a acțiunilor în anularea mărcilor pentru înregistrare

cu rea-credință, susțin teza afirmată de pârâte în sensul în care acțiunea

a fost declanșată nu pentru apărarea drepturilor reclamantei conferite prin

înregistrare, ci în scopul eliminării unui concurent ce cucerise anterior piața

bunurilor de menaj și bucătărie, prin folosirea semnelor disputate cu acordul Societăților

producătoare R. și B.

Prin decizia civilă

nr. 414A din data de 24 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv, apelul formulat de

apelanta-reclamantă SC R.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 2098 din 03

decembrie 2013 pronunțată Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Sentința a fost comunicată

reclamantei la data de 7 august 2014, ultima zi a termenului de declarare a căii

de atac împlinindu-se pe data de 25 august 2014, iar apelul a fost declarat de reclamantă

și depus la poștă abia la 2 septembrie 2014, cu 8 zile peste termenul de 15 zile

prevăzut de art. 284 C. proc. civ.

Cererea de repunere în

termenul de apel formulată de către apelantă prin concluziile scrise depuse după

închiderea dezbaterilor nu poate fi luată în discuție, întrucât nu a învestit instanța;

în orice caz, comunicarea sentinței în timpul vacanței judecătorești nu poate conduce,

cum pretinde reclamanta, la prezumția absolută că părțile și avocatul nu puteau

prevedea comunicarea hotărârii, iar concediul de odihnă nu reprezintă o împrejurare

peste voința părții pentru care nu a putut declara în termen apelul.

Cu privire susținerea

depunerii apelului prin e-mail la 22 august 2014, s-a reținut că nu este dovedită

de înscrisul atașat, ce nu conține mențiunile necesare care să poată proba susținerile

apelantei, ba chiar, în cuprinsul documentului anexat ca dovadă de expediere pe

mail se face referire la data de 22 august 2013 în loc de 22 august 2014, când se

pretinde că s-a formulat apelul, iar din dosar rezultă că Tribunalul București a

primit și înregistrat doar cererea de apel emisă prin poștă; dacă ar fi existat

un apel comunicat prin email, acesta s-ar fi regăsit în dosar; în orice caz, nu

există nici o explicație rațională pentru care reclamanta ar fi trimis cererea de

apel prin email la 22 august 2014 și apoi ar fi depus cererea prin poștă cu 2 săptămâni

mai târziu, în plus presupusa comunicare a apelului prin email este contrazisă de

împrejurările invocate în cererea de repunere în termen, conform căreia partea și

avocatul se aflau în concediu și nu au fost în măsură să primească sentința și să

declare apel în termen.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta SC R.I. SRL, solicitând admiterea recursului și casarea

cu trimitere spre rejudecare a hotărârii atacate.

În susținerea recursului,

recurenta reclamantă a arătat că excepția tardivității apelului este neîntemeiata

deoarece apelul a fost declarat în termen legal, la data de 22 august 2014, așa

cum rezulta din înscrisurile anexate.

Examinând recursul formulat,

în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat,

potrivit celor ce succed.

Prin întâmpinarea depusă

în fața instanței de apel, intimatele-pârâte au invocat excepția tardivității formulării

cererii de apel motivat de faptul că sentința civilă nr. 2089 din 3 decembrie 2013

a fost comunicată societății reclamante la data de 07 august 2014, prin afișare,

la sediul indicat prin cererea de chemare în judecată și ulterior în toate adresele

către instanță, iar apelul a fost transmis Tribunalului București la data de 02

septembrie 2014, prin poștă, conform ștampilei oficiului poștal aplicată pe plic.

La termenul din data de

22 octombrie 2015, instanța de apel a pus în discuție excepția invocată, iar la

cererea reprezentantului apelantei a amânat pronunțarea pentru ca acesta să aibă

posibilitatea să facă dovada datei comunicării hotărârii atacate și datei depunerii

apelului la oficiul poștal, precizând că la acel moment nu poate face nicio dovadă

în combaterea excepției invocate.

Pentru termenul de pronunțare,

apelanta reclamantă, prin apărător, a depus concluzii scrise atașând un înscris

constând

într-un e-mail către o adresa a Tribunalului București din data de 22 august 2013

și arătând, totodată că solicită repunerea în termenul de apel.

În dovedirea prezentului

recurs recurenta reclamantă s-a prevalat de același înscris, însă cu mențiunea anului

2014 în loc de 2013, la care a atașat o declarație de apel, susținând, prin concluziile

orale, că pentru a printa corect înscrisul a apelat la un specialist, considerând

astfel că apelul său este declarat în termenul legal.

Înalta Curte constată

că înscrisurile depuse, nu numai că sunt contradictorii, purtând date diferite,

dar nici nu conțin mențiuni necesare care să conducă la concluzia certă că apelul

ar fi fost transmis prin e-mail.

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului rezultă că Tribunalul București a primit și înregistrat doar

o singură cerere de apel trimisă prin poștă, la data de 02 septembrie 2014 și înregistrată

la 03 septembrie 2014.

Este de reținut și faptul

că prin concluziile scrise prin care recurenta reclamantă a solicitat repunerea

în termen, înseși aceasta a precizat că trimiterea prin poștă cu depășirea termenului

de 15 zile se datorează faptului că atât administratorul societății cât și avocatul

ales se aflau în concediu la momentul primirii comunicării și au revenit după expirarea

termenului de apel.

Înalta Curte reține că

în situația în care ar fi existat un apel comunicat prin e-mail, acesta s-ar fi

regăsit în dosar, astfel cum, în mod corect, a statuat instanța de apel, iar susținerile

reclamantei nu au niciun suport probator.

Mai mult, contrar susținerilor

reclamantei, nu există nicio rațiune logică pentru care aceasta ar fi trimis cererea

de apel prin e-mail la 22 august 2014 și apoi ar fi depus cererea prin poștă, cu

mult peste termenul legal.

În consecință, în cauza

apelul reclamantei a fost formulat la data de 02 septembrie 2014, după împlinirea

termenului de 15 zile prevăzut în art. 284 C. proc. civ., termen ce a expirat la

data de 25 august 2014, motiv pentru care,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează

a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC R.I. SRL împotriva deciziei nr. 414A din data

de 24 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2015.