ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2347/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2347/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub

nr. 5088/3/2012, la data de 21 februarie 2012, reclamantele R.O. Ltd. și B.H.K.

Ltd. au chemat în judecată pe pârâții SC R.I. SRL, SC K. SRL și Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună anularea în totalitate a mărcii naționale individuale

"H." nr. 110449, depozit nr. M 2010 03224 din 04 mai 2010,

înregistrată în numele R.I. SRL pentru bunuri și servicii în clasele 11, 21 și

35, întrucât înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință; în

subsidiar, să se dispună anularea în totalitate a mărcii naționale individuale

"H." nr. 110449, nr. de depozit M2010 03224 din 04 mai 2010,

înregistrată în numele SC R.I. SRL pentru bunuri și servicii în clasele 11, 21

și 35, întrucât înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor

art. 6 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice; obligarea OSIM la radierea mărcii anulate din Registrul Național al

Mărcilor; publicarea, pe cheltuiala pârâtei SC R.I. SRL a hotărârii

judecătorești ce se va pronunța, în trei ziare de circulație națională,

nominalizate de către instanță, în trei numere consecutive; obligarea pârâtei

SC R.I. SRL la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele B.H.K. și

R.O. au arătat că sunt membre ale grupului B.H.K., fiind participanți de top pe

piața mondială a ustensilelor de bucătărie, începând cu anul 1995. R.O. este

titulara, printre altele, a următoarelor mărci: marca națională "H."

nr. 301350477 din 26 mai 2009, înregistrată în Hong Kong pentru bunuri în

clasele 8 (Scule și instrumente de mână acționate manual; cuțite de bucătărie

non-electrice, cuțite de bucătărie din oțel inoxidabil, tacâmuri) și 21

(Ustensile și recipiente pentru menaj sau bucătărie (care nu sunt confecționate

din sau placate cu metale prețioase); piepteni și bureți; perii (cu excepția

pensulelor); material pentru perii; materiale de curățare; lână metalică

(bureți metalici); sticlă brută sau semiprelucrată (cu excepția sticlei

utilizate în construcții); sticlărie, porțelan și faianță necuprinse în alte

clase); marca comunitară "H." nr. 009241894 din 13 iulie 2010

înregistrată pentru bunuri în clasa 8: aparate de șlefuit (cu acționare

manuală); unelte agricole, manuale; unelte de gradină, manuale; aparate și

unelte pentru jupuirea animalelor).

Totodată, se mai arată că reclamanta B.H.K.

are licență de utilizare cu privire la toate mărcile deținute de R.O., astfel

cum rezultă din documentele atașate cererii.

Reclamantele susțin că își comercializează

produsele sub marca H. în întreaga lume, precum și în România; astfel, SC A.I.

SRL este unul dintre importatorii autorizați ai produselor originale purtând

marca H. în România, iar SC N.I. SRL este unul dintre distribuitorii

autorizați, astfel cum rezultă din declarația dată de reprezentatul R.O. și din

contractul de distribuție exclusivă, anexate cererii.

Începând cu anul 2006, SC N.I. SRL

comercializează produsele originale marca H., printre altele, în Complexul

Comercial E.M.D. (pavilion P6, stand 128) din localitatea Afumați, județul

Ilfov; pentru dovedirea acestei susțineri anexează la dosar contractul de

închiriere dotări expoziționale nr. 128P6/1 din 10 iunie 2008; în plus, se mai

arată că și alte societăți, precum S.T. SRL, comercializează în același complex

comercial produse originale marca H., achiziționate de la N.I. SRL.

Reclamantele au susținut că pârâta face parte

dintr-un grup de societăți comerciale înființate și/sau controlate, direct sau

indirect, de către domnii H.M.Z. și A.M., grup din care mai fac parte societăți

precum SC R.T. SRL, SC R.R.C. SRL, SC K. SRL.

Astfel, pârâta R.I. îi are ca asociați pe

A.M. și H.M.Z., A.M. fiind și administrator al societății. A.M. este, de

asemenea, asociat unic și administrator al societății SC R.T. SRL, în timp ce

H.M.Z. este asociat și administrator al societății SC K. SRL. În același

complex comercial, E.M.D., Pavilionul P, își desfășoară activitatea și

societățile din grupul din care face parte pârâta SC R.I. SRL, controlat de

H.M.Z. și A.M., astfel cum rezultă și din procesul-verbal încheiat la data de

29 iunie 2011 de Inspector principal V.B. și agent șef M.M., din cadrul

Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov - Serviciul de Investigare a

Fraudelor, în lucrarea penală nr. 101091/2011. Efectuând investigații despre

activitatea pârâtei legată de marca "B.", organele poliției judiciare

s-au deplasat în localitatea Afumați, județul Ilfov, Complexul Comercial

E.M.D., unde au discutat cu dl. H.M.Z.

Reclamantele au aflat de la colaboratorii lor

din România că SC R.R.C. SRL (societate din grupul controlat de H.M.Z. și A.M.)

comercializează în cadrul Complexului Comercial E.M.D. produse contrafăcute

purtând marca comunitară "B.H.K." nr. 003788908 din 22 aprilie 2004

înregistrată în numele R.O., pentru bunuri din clasele 8 și 21. La data de 22

aprilie 2010, B.H.K. a trimis către SC R.R.C. SRL o notificare, solicitând

încetarea activității ilegale de contrafacere a mărcii B.H.K.

Ca urmare a acestei notificări, la sfârșitul

lunii aprilie 2010, a avut loc o întâlnire la care au participat, din partea

B.H.K., domnul S.E., administrator al SC N.I. SRL și domnul F.R., împreună cu

avocatul S.A.C., iar din partea SC R.R.C. SRL, domnul H.M.Z. În cadrul

întâlnirii, H.M.Z., a solicitat acordarea unui termen de 3 luni pentru a se

conforma solicitării de a nu mai produce și comercializa, în mod ilegal,

produse marca B.H.K., termen pe care reprezentanții B.H.K. i l-au acordat. De

asemenea, H.M.Z. s-a arătat interesat și de alte mărci ale reclamantelor și

dacă acestea sunt sau nu înregistrate, inițiind discuții pe acest subiect, în

scopul de a obține informații.

La scurt timp după această întâlnire la care

a participat H.M.Z., respectiv la data de 04 mai 2010, s-a depus la OSIM, spre

înregistrare ca marcă, în numele pârâtei (al cărei asociat este H.M.Z.), marca

"H." (actualmente marca nr. 110449 ce face obiectul prezentei

acțiuni), pentru bunuri în clasele 11 (Aparate de iluminat, de încălzire, de

producere a aburului, de gătit, frigorifice, de uscare, de ventilare, de

distribuție a apei și instalații sanitare) și 21 (Ustensile și recipiente

pentru menaj sau de bucătărie; piepteni și bureți; perii; materiale pentru

perii; materiale pentru perii; materiale de curățare; lână metalică; sticlă brută

sau semiprelucrată (cu excepția sticlei folosite în construcții); sticlărie,

porțelan și faianță, neincluse în alte clase) și servicii în clasa 35

(Publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; lucrări de birou).

În aceeași zi, 04 mai 2010, s-au depus spre

înregistrare în numele pârâtei și alte mărci aparținând reclamantelor,

respectiv "K." (actualmente marca nr. 110809 ce face obiectul unei

alte acțiuni în anulare inițiate de reclamante) și "B.H.K." (nr. de

depozit M 20:0 03226, marcă ulterior retrasă). La scurt timp după întâlnirea în

care s-a discutat despre mărcile reclamantelor, pârâta a depus spre

înregistrare în nume propriu, trei dintre mărcile reclamantelor, și anume:

"H.", "K." și "B.H.K.", toate pentru bunuri și servicii

identice similare/complementare bunurilor pentru care mărcile reclamantelor

sunt protejate. Toate aceste mărci au fost, în mod evident, depuse la

înregistrare cu rea-credință, întrucât pârâta, prin asociații săi, aveau

cunoștință de faptul că reclamantele sunt titularele mărcilor "H."

"K." și "B.H.K.", comercializând produse sub aceste mărci,

prin partenerii lor de afaceri, în același complex comercial E.M.D., mai ales

că aceste aspecte s-au discutat și în cadrul întâlnirii de la sfârșitul lunii

aprilie 2010.

În aprecierea reclamantelor, reaua-credință

la depunerea spre înregistrare a acestor mărci rezultă și din aceea că aceleași

denumiri au fost depuse spre înregistrare și în numele altei societăți din

grupul R. controlat de către H.M.Z. și A.M. (și chiar direct în numele lui H.M.Z.),

astfel cum rezultă din rapoartele de cercetare documentară întocmite de OSIM

privind portofoliile de mărci ale SC R.T. SRL și H.M.Z. Această conduită,

calificată în mod judicios în referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi

penale întocmit în dosarul penal nr. 3760/P/2011 drept "o avalanșă de

cereri de înregistrare în perioada 2010 - 2011 a unor mărci (naționale sau

comunitare)", este o dovadă clară a relei-credințe la depunerea spre

înregistrare a acestor mărci.

Existența unei conduite ilicite caracterizate

prin depunerea, cu rea-credință, spre înregistrare, în nume propriu, a unor

mărci aparținând altor persoane, este susținută, de asemenea, prin aceea că, în

afară de mărcile reclamantei, pârâta R.I., asociații săi H.M.Z. și A.M., precum

și celelalte societăți controlate de aceștia, au depus spre înregistrare și

mărci de renume aparținând unor terți, mărci precum "V."

"U.G.G.A.", "K.X." "Z.I." etc.

Se mai învederează că reaua-credință a

pârâtei nu s-a limitat doar la depunerea spre înregistrare în nume propriu a

mărcilor menționate, ci, în septembrie 2011, după înregistrarea în nume propriu

a mărcilor reclamantelor, pârâta a trimis notificări către colaboratorii lor

din România, care comercializau în mod legal produse originale sub mărcile reclamantelor;

prin aceste notificări, pârâta îi informa pe destinatari că este titulara

mărcilor naționale "H." nr. 110449, "K." nr. 110809,

"B." nr. 112758 și "B.H.K." nr. 113084 și îi soma să

înceteze comercializarea produselor sub aceste mărci. În notificările trimise

către N.I. SRL și N.A.G. SRL, pârâta a susținut în mod mincinos și cu vădită

rea-credință faptul că acestea comercializează pe piața din România marfă

contrafăcută purtând mărcile "H.", "K." "B." și

"B.H.K." cu toate că avea cunoștință de faptul că aceste produse sunt

originale.

Mai mult decât atât, s-a mai arătat de către

reclamante, la data de 27 iunie 2011, 14 iulie 2011 și, respectiv, 22 iulie

2011, pârâta a depus plângeri penale împotriva colaboratorilor lor din România

și a administratorilor/asociaților acestora (anume: SC N.I. SRL, S.E., S.E.Z.,

SC S.T. SRL), susținând, în mod mincinos și cu vădită rea-credință, faptul că

aceștia pun în circulație mărfuri contrafăcute purtând mărcile "H."

și, respectiv, "B.", deținute de pârâtă (aceasta din urmă marcă

fiind, la acel moment, în procedură de contestație). Toate plângerile depuse

s-au soluționat prin neînceperea urmăririi penale, întocmindu-se, în acest

sens, referate cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale și fiind emise de

către procuror rezoluțiile din data de 02 august 2011 și, respectiv, 11

octombrie 2011, în dosarele penale nr. 3762/P/2011, 3517/P/2011 și 3760/P/2011.

Soluția neînceperii urmăririi penale în Dosarul nr. 3762/P/2011 a fost

confirmată de prim-procuror prin ordonanța din data de 13 septembrie 2011,

precum și de instanța de judecată.

În opinia reclamantelor, toate aceste aspecte

sunt de natură să demonstreze reaua-credință a pârâtei; în acest sens, s-a mai

menționat că în iunie 2011, autoritățile vamale chineze au reținut în vama din

Jiangmen, Guangdong un transport de produse contrafăcute purtând marca B.H.K.,

ambalate în cutii inscripționate "R.".

Cu privire la interesul reclamantelor în

formularea prezentei acțiuni, s-a arătat că interesul procesual, ca și condiție

de exercițiu a acțiunii civile, în general, a fost definit ca fiind

"folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea

în mișcare a procedurii judiciare". În mod evident, acest interes se

materializează diferit în funcție de cazul concret și de materia supusă

analizei. Prin reglementarea anulării unei mărci înregistrate cu rea-credință,

legiuitorul a permis oricărei persoanei interesate să solicite instanței să

aplice această sancțiune în cazul în care titularul unei mărci înregistrate a

solicitat cu rea-credință înregistrarea acesteia.

Cu privire la anularea înregistrării mărcii

pentru motive relative, reclamantele au arătat că, în conformitate cu

dispozițiile art. 6 alin. (4) lit. g) din legea mărcilor, o marcă este

susceptibilă de a fi anulată dacă poate fi confundată cu o marcă utilizată în

străinătate la data depozitului cererii și care continuă să fie utilizată

acolo, dacă cererea a fost făcută cu rea-credință de către solicitant. Așadar,

există trei condiții pentru obținerea anulării mărcii în condițiile acestei

norme: existența unei mărci utilizate în străinătate la data depozitului mărcii

ulterioare, cât și după această dată; riscul de confuzie între mărci; existența

relei-credințe a pârâtei la solicitarea înregistrării mărcii; aceste condiții

sunt îndeplinite în cazul de față, reclamantele justificând îndeplinirea

fiecăreia dintre ele și prin raportare la jurisprudența relevantă a Curții de

Justiție a Uniunii Europene.

În drept, cererea de chemare în judecată a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) și c) și art. 6 alin.

(4) lit. g) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,

republicată; art. 39 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind

mărcile și indicațiile geografice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.

1134/2010.

Pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și

Mărci a formulat întâmpinare, prin care a prezentat situația juridică a mărcii

naționale "H.", înregistrată în favoarea pârâtei SC R.I. SRL.

Pârâta-reclamantă SC R.I. SRL a formulat

întâmpinare prin care a solicitat, pentru ample argumente de fapt și de drept

prin care a combătut susținerile reclamatelor din motivarea cererii de chemare

în judecată, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii introductive prin care s-a

solicitat anularea înregistrării mărcii sale; cu cheltuieli de judecată.

Totodată, prin aceeași întâmpinare, pârâtă a

invocat și argumentat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantelor, precum și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.

Pârâta-reclamantă a formulat și cerere

reconvențională prin care a solicitat să se constate că s-a încălcat dreptul de

folosire exclusivă ce-i aparține, în calitate de titulară a mărcii

"H." nr. 110449; ca atare, în temeiul art. 36 alin. (1) din Legea nr.

84/1998 raportat la art. 4 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al acestei

legi, să se dispună obligarea pârâtelor-reclamante la încetarea imediată a

activităților de deținere în vederea comercializării în România, distribuție,

oferire spre vânzare, import-export în România, publicitate sau a oricăror

altor activități de comercializare pe teritoriul României a vreunui produs

purtând marca "H."; în cazul în care mai deține în stoc astfel de

produse, în temeiul art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 84/1998 să se

dispună obligarea reclamantelor-pârâte să retragă de pe piața din România toate

produsele ce aduc atingere mărcii sale "H."; în temeiul art. 36 alin.

(3) lit. a) din Legea nr. 84/1998 să se dispună obligarea reclamantelor-pârâte

să distrugă pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poartă reproducerea grafică a

mărcii sale "H."; să se dispună obligarea reclamantelor-pârâte la

publicarea hotărârii judecătorești în presă, într-un ziar stabilit de instanță

și în termenul ce se va stabili prin dispozitivului hotărârii, în temeiul art.

4 din Legea nr. 84/1998 raportat la 998 - 999 C. civ. și art. 16 din O.U.G. nr.

100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.

În motivarea cererii reconvenționale,

pârâta-reclamantă a arătat că s-a încălcat dreptul de folosire exclusivă ce îi

aparține, în calitate de titulară a mărcii "H." nr. 110449, așa cum

rezultă din certificatul de înregistrare marcă. În conformitate cu dispozițiile

art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 raportat la art. 4 alin. (1) din

Regulamentul de aplicare al acestei legi, înregistrarea la OSIM a mărcii

"H." îi conferă un drept exclusiv asupra acesteia, drept care a fost

încălcat de către reclamantele-pârâte prin utilizarea semnului reprezentând

aceasta marcă.

În drept, cererea reconvențională a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998 și art. 998 - 999 rap.

la art. 1000 alin. (3) C. civ., cu aplicarea art. 3 din Noul C. civ., art. 16

din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de

proprietate intelectuală.

Prin Sentința civilă nr. 1349 din 18 iunie

2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate

excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de

interes în formularea acțiunii principale; a admis în parte cererea principală;

a dispus anularea mărcii naționale individuale H. nr. 110449; a obligat OSIM la

radierea mărcii menționate din Registrul Național al Mărcilor; a respins

cererea privind publicarea hotărârii ca neîntemeiată; a respins ca neîntemeiată

cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC R.I. SRL, a obligat-o

pe pârâta-reclamantă SC R.I. SRL să plătească reclamantelor echivalentul sumei

de 6.000 euro, în lei la cursul zilei plății, reprezentând cheltuielile de

judecată efectuate de aceasta în cauza de față.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantelor-pârâte s-a apreciat a fi neîntemeiată, având în vedere că

potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice, republicată, "anularea înregistrării mărcii poate fi cerută

Tribunalului București de către orice persoană interesată, pentru oricare

dintre următoarele motive: (...) c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu

rea-credință".

În consecință, prima instanță a apreciat că

legea nu condiționează calitatea procesuală activă într-o acțiune în anulare de

marcă pentru rea-credință, de deținerea unor drepturi anterioare, permițându-se

oricărei persoanei interesate să solicite instanței să aplice această

sancțiune. în cazul în care titularul unei mărci înregistrate a solicitat cu

rea-credință înregistrarea.

A fost respinsă ca neîntemeiată și excepția

lipsei de interes, reținându-se că reclamantele-pârâte comercializează pe piața

din România produsele originale marca H. și intenționează să continue această

comercializare, fiind însă împiedicate în această activitate de către

pârâta-reclamantă, prin notificări de încetare a utilizării transmise colaboratorilor

lor din România, prin formularea unor plângeri penale depuse împotriva

acestora, prin opoziții la înregistrarea propriilor mărci ale

reclamantelor-pârâte, prin formularea unor cereri de chemare în judecată

introduse împotriva colaboratorilor din România ai reclamantelor-pârâte etc.

Tribunalul a apreciat că interesul promovării

acțiunii este născut, legitim, personal și actual, în condițiile în care

reclamanta-pârâtă R.O. este titulara mărcii naționale H. nr. 301350477,

înregistrată în Hong Kong și a mărcii comunitare H. nr. 009241894, iar B.H.K.

este licențiată să utilizeze mărcile H. aparținând lui R.O., în timp ce

pârâta-reclamantă, profitând de faptul că această marcă nu a fost depusă spre

înregistrare și în România, a înregistrat-o cu rea-credință, în nume propriu.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut în

fapt că reclamanta-pârâtă R.O. este titulara mărcii naționale "H."

nr. 301350477 din 26 mai 2009, înregistrată în Hong Kong pentru bunuri în

clasele 8 (Scule și instrumente de mână acționate manual; cuțite de bucătărie

non-electrice, cuțite de bucătărie din oțel inoxidabil, tacâmuri) și clasa 21

(Ustensile și recipiente pentru menaj sau bucătărie (care nu sunt confecționate

din sau placate cu metale prețioase); piepteni și bureți; perii (cu excepția

pensulelor); material pentru perii; materiale de curățare; lână metalică

(bureți metalici); sticlă brută sau semiprelucrată (cu excepția sticlei

utilizate în construcții); sticlărie, porțelan și faianță (necuprinse în alte

clase) și a mărcii comunitare "H." nr. 009241894 din 13 iulie 2010

înregistrată pentru bunuri în clasa 8 - aparate de șlefuit (cu acționare

manuală); unelte agricole, manuale; unelte de gradină, manuale; aparate și

unelte pentru jupuirea animalelor.

Reclamanta-pârâtă B.H.K., la 1 iulie 2006, a

încheiat cu societatea R.O. contractul de licență a drepturilor neexclusive

asupra mărcii H.; de asemenea, deține și o procură nelimitată primită de la

R.O., începând cu data de 18 mai 2010, prin care i s-au acordat "puteri

depline și autoritatea de a face și întreprinde toate actele" în numele

R.O. pentru "a utiliza, folosi, reprezenta, proteja și dispune", de

mărcile înregistrate ale R.O..

Tribunalul a apreciat că înscrisurile depuse

la dosar probează faptul că reclamantele-pârâte utilizează, în activitatea lor

comercială, marca "H.", în întreaga lume, cu mult înainte de

înregistrarea acestor mărci de către pârâta-reclamantă pe teritoriul României,

B.H.K. realizând în anul 2010 o cifră de afaceri de 5.570.000 dolari SUA din vânzarea

produselor sub această marcă.

În România, produsele originale purtând marca

H., aparținând reclamantei-pârâte R.O., sunt comercializate de către

distribuitori agreați de către reclamantele-pârâte. Astfel, SC N.I. SRL

comercializează produsele originale marca H. încă din anul 2006, printre

altele, în Complexul Comercial E.M.D. din localitatea Afumați, județul Ilfov.

De asemenea, SC S.T. SRL comercializează, în același complex comercial,

produsele originale B.H.K. și K.

Referitor la pârâta-reclamantă, prima instanță

a reținut că aceasta face parte dintr-un grup de societăți comerciale

înființate și/sau controlate, direct sau indirect, de către domnii H.M.Z. și

A.M., grup din care mai fac parte societăți, precum SC R.T. SRL, SC R.R.C. SRL,

SC K. SRL etc. Pârâta-reclamantă SC R.I. SRL îi are ca asociați pe A.M. și

H.M.Z., A.M. fiind și administrator al societății. A.M. este, de asemenea,

asociat unic și administrator al societății SC R.T. SRL, iar la data

înregistrării mărcii H. de către pârâta R.I., A.M. era unic acționar la R.R.C.,

în același timp fiind și asociat la R.I..

Tribunalul a apreciat că, relevant, din

această perspectivă, este contractul de închiriere dotări expoziționale nr.

502/3 încheiat între S.C. E.M.D. SRL și SC R.C. SRL la data de 01 septembrie 2008,

care face dovada deținerii unui stand în acest complex de către una dintre

societățile din grup, reprezentată de H.M.Z., în calitate de asociat, potrivit

contractului, asociat și în SC R.I. SRL. Acest fapt dovedește că

pârâta-reclamantă, prin reprezentanți, avea cunoștință de comercializarea

produselor purtând marca H. înainte de înregistrarea acesteia cu rea-credință

în 2010. Societățile din grupul din care face parte pârâta-reclamantă,

controlat de H.M.Z. și A.M., au continuat și ulterior acestui moment să își

desfășoare activitatea în complexul comercial E.M.D., Pavilionul P, în care,

distribuitori agreați de reclamantele-pârâte, vindeau produse purtând marca

originală H. încă din anul 2006, fapt ce rezultă și din procesul-verbal

încheiat la data de 29 iunie 2011 de reprezentanți ai Inspectoratului de

Poliție al Județului Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor, în lucrarea

penală nr. 101091/2011.

S-a mai reținut că, inițial,

reclamantele-pârâte au aflat de la colaboratorii lor din România că SC R.R.C.

SRL comercializează în cadrul Complexului Comercial E.M.D. produse contrafăcute

purtând marca comunitară "B.H.K." nr. 003788908/2 aprilie 2004,

înregistrată în numele R.O. pentru bunuri în clasele 8 și 21. Astfel, la data

de 22 aprilie 2010, B.H.K. a trimis către SC R.R.C. SRL o notificare,

solicitându-i încetarea activității ilegale de contrafacere a mărcii B.H.K.. Ca

urmare a acestei notificări, la sfârșitul lunii aprilie 2010, a avut loc o

întâlnire la care au participat, din partea B.H.K., dl. S.E., administrator al

SC N.I. SRL și dl. F.R., împreună cu avocatul S.A.C., iar din partea SC R.R.C.

SRL, dl. H.M.Z.. În cadrul întâlnirii, H.M.Z. a solicitat acordarea unui termen

pentru a se conforma solicitării de a nu mai produce și comercializa, în mod ilegal,

produse purtând marca B.H.K., termen pe care reprezentanții B.H.K. i l-au

acordat.

În cadrul aceleiași întâlniri, din aprilie

2010, H.M.Z. s-a arătat interesat și de alte mărci ale reclamantelor-pârâte,

respectiv dacă acestea sunt sau nu înregistrate, inițiind discuții pe acest

subiect în scopul de a obține informații. La scurt timp după această întâlnire,

respectiv la data de 04 mai 2010, s-au depus la OSIM spre înregistrare în

numele pârâtei-reclamante, al cărei asociat este H.M.Z., trei dintre mărcile

reclamantei-pârâte, respectiv marca națională verbală H. nr. de depozit M 2010

03224, care face obiectul prezentului litigiu, marca națională verbală K. nr.

de depozit M 2010 03223, marca națională verbală B.H.K. nr. de depozit M 2010

03226.

Tribunalul a apreciat că, în aceste

circumstanțe, se impune concluzia că, la scurt timp după ce i se acordase un

termen de trei luni pentru a înceta utilizarea mărcii comunitare

"B.H.K." nr. 003788908 din 22 aprilie 2004, înregistrată în numele

R.O., prin societatea comercială SC R.R.C. SRL, H.M.Z. nu doar că nu a încetat

contrafacerea, ci a depus spre înregistrare chiar marca pe care o contrafăcea,

cu evidentă rea-credință, în numele unei alte societăți din grupul controlat de

el, și anume în numele pârâtei-reclamante SC R.I. SRL. Sub acest aspect, prima

instanță a apreciat că este justificată afirmația reclamantelor-pârâte conform

căreia nu poate fi vorba doar o coincidență faptul că pârâta-reclamantă a depus

spre înregistrare, în aceeași zi, trei mărci verbale alcătuite din cuvinte

inventate (mărci fanteziste, din punct de vedere al limbii române), toate

acestea fiind, la acel moment, mărci înregistrate în alte jurisdicții de către

reclamanta-pârâtă R.O., care comercializa produse sub aceste mărci pe piața din

România încă din anul 2006, prin colaboratorii săi, pentru bunuri și servicii

identice/similare/complementare bunurilor și serviciilor pentru care sunt

înregistrate mărcile sale.

Ulterior, în septembrie 2011, după

înregistrarea în nume propriu a mărcilor menționate, pârâta-reclamantă a

transmis notificări către colaboratorii din România ai reclamantelor-pârâte,

care comercializau de mai mult timp, în mod legal, produse originale sub

mărcile în discuție, informându-i că este titulara mărcilor naționale "H."

nr. 110449, "K." nr. 110809, "B." nr. 112758 și

"B.H.K." nr. 113084 și somându-i să înceteze comercializarea

produselor sub aceste mărci. Pârâta-reclamantă a depus și plângeri penale

împotriva colaboratorilor din România ai reclamantelor-pârâte și a administratorilor

ori asociaților acestora (SC N.I. SRL, S.E., S.E.Z., SC S.T. SRL), susținând

faptul că aceștia pun în circulație mărfuri contrafăcute purtând marca

"H." ce îi aparține.

În acest context, s-a apreciat că este

semnificativ faptul că pârâta-reclamantă a depus spre înregistrare în nume

propriu numeroase mărci de renume aparținând unor terți, precum

"U.G.G.A." (nr. de depozit M 2010 07774 din 29 octombrie 2010,

radiată și ulterior re-depusă sub nr. de depozit M 2011 01928 din 29 octombrie

2010; în prezent, ambele mărci fiind radiate), "D.C." (nr. de depozit

M 2011 04894 din 04 iulie 2011, respinsă la înregistrare în urma contestației

titularului legitim), "H.P." (nr. de depozit M 2011 050406 din 11

iulie 2011, respinsă la înregistrare în urma contestației titularului legitim),

"D." (nr. de depozit M 2011 04896 din 04 iulie 2011, respinsă la

înregistrare în urma contestației titularului legitim), Z. etc., care sunt

mărci cunoscute aparținând unor terți; dintr-un atare comportament se poate

deduce intenția frauduloasă a pârâtei-reclamante de a ocupa abuziv mărcile unor

terți; pe de altă parte, instanța a mai constatat că aceste mărci sunt

numeroase, în opoziție cu faptul că pârâta-reclamantă nu desfășoară o

activitate comercială reală.

Astfel, pârâta-reclamantă este o societate

comercială înființată în anul 2009, care, pentru acel an a depus o declarație

pe propria răspundere în sensul că nu a desfășurat activități comerciale de la

constituire; pentru anul 2010 profitul înregistrat a fost 0 (zero), iar cifra de

afaceri declarată a fost de 2.013 lei; în plus, potrivit celor comunicate

autorităților fiscale și publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice,

în anul 2011, pârâta-reclamantă a înregistrat profit 0 (zero).

Tribunalul a arătat că pentru a se stabili,

în sensul prevederilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998,

existența relei credințe la înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită,

este necesar ca înregistrarea ei să fi fost făcută cu intenție frauduloasă.

Astfel cum s-a reținut, pârâta-reclamantă,

prin reprezentanții săi, a luat cunoștință, cel mai târziu la momentul

întâlnirii din aprilie 2010, că, în ceea ce privește piața din România,

societățile reclamante-pârâte erau prezente din anul 2006. Opțiunea

înregistrării, prin solicitări formulate la scurt timp, la aceeași dată, a unui

număr de trei mărci pentru care reclamanta-pârâtă beneficia de protecție, chiar

dacă numai pe teritoriul unui alt stat, denotă cel puțin intenția frauduloasă

de ocupare abuzivă a acestor mărci, deturnându-le astfel de la scopul pentru

care mărcile sunt protejate prin lege.

În același timp, reținând calitatea de

comercianți a părților, tribunalul a constatat că analiza conduitei părții

acuzate de a fi acționat cu rea-credință urmează a se realiza cu exigență

sporită, în contextul obligației legale a comercianților de a-și desfășura

activitatea cu bună credința și potrivit uzanțelor cinstite, în limitele unei

concurențe loiale.

Elementele esențiale ale relei-credințe sunt

reprezentate de: elementul obiectiv constând în cunoașterea faptului că în

legătură cu marca existau drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane

și elementul subiectiv, constând în scopul ilicit al înregistrării și intenția

de a-l prejudicia pe cel ce justifica asemenea drepturi sau interese legitime.

Dovada acestor împrejurări obiective se poate face în condițiile existenței

unor relații contractuale anterioare între părți, a unor relații pre sau extra

contractuale în legătură cu marca, această din urmă ipoteză fiind aceea probată

în cauză.

S-a apreciat că reaua-credință a

pârâtei-reclamante constă în cunoașterea, la data efectuării depozitului în

România, a faptului că semnul înregistrat a fost îndelung utilizat de către

reclamantele-pârâte, anterior înregistrării mărcii; înregistrarea acestuia a

urmărit, pe de o parte, înlăturarea de pe piață a unui concurent, în condițiile

eludării regulilor concurenței loiale, iar pe de altă parte, obținerea unor

foloase injuste prin valorificarea unei piețe deja fidelizate produselor

purtând marca H.

Marca este definită ca un semn susceptibil de

reprezentare grafică, servind la diferențierea de către public a produselor și

serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile similare ale altor

comercianți, astfel încât, marca indică originea comercială a produsului.

Tribunalul a reținut că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat, prin

hotărârile pronunțate, că funcția esențială a mărcii este aceea de a garanta

consumatorului sau utilizatorului date privind identitatea de origine a produsului

sau serviciului desemnat de marcă, permițându-i să distingă, fără confuzie,

acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență. O altă funcție a

mărcii o reprezintă și funcția de concurență, ce garantează că toate produsele

și serviciile ce o poartă provin de sub controlul unei singure întreprinderi.

Cele două funcții esențiale ale mărcii

determină scopul legal al înregistrării mărcii, scop care constă în utilizarea

sa exclusivă pentru indicarea originii comerciale a produselor și serviciilor,

iar nu în alte scopuri, cum ar fi îndepărtarea de pe piață a unui concurent,

existent sau potențial, care folosește acea marcă pe o altă piață națională.

Practicile cinstite în materie comercială exclud preluarea unui semn distinctiv

folosit de un concurent, în cunoștință de cauză, pentru îndepărtarea accesului

acestuia pe o piață în care nu și-a protejat marca, din perspectiva atitudinii

subiective a pârâtei-reclamante, neavând relevanță caracterul teritorial al

protecției date de înregistrarea mărcii.

Prima instanță a mai apreciat că folosirea

mărcii de către pârâta-reclamantă evidențiază faptul că înregistrarea acesteia

a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege - acela de a distinge anumite

produse și servicii de cele ale altor comercianți - la cel de a obține un folos

injust, prin preluarea unei piețe câștigate de reclamantele-pârâte și,

totodată, eliminarea de pe piață a unui concurent. În acest context, tribunalul

a reținut că pârâta-reclamantă a avut un comportament neloial, care corespunde noțiunii

de rea-credință, așa cum aceasta este circumstanțiată în dreptul mărcilor,

situație ce atrage sancțiunea anulării înregistrării, conform dispozițiilor

art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Având în vedere considerentele anterioare,

tribunalul a admis în parte cererea principală și a dispus anularea

înregistrării mărcii naționale individuale H. nr. 110449, înregistrată de

pârâta-reclamantă SC R.I. SRL. Ca o consecință a soluției pronunțate în

acțiunea principală și în condițiile în care pârâtei i s-a anulat marca, astfel

încât nu mai deține un drept exclusiv asupra acesteia, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea reconvențională.

În ceea ce privește capătul de cerere privind

publicarea hotărârii în trei ziare de circulație națională, tribunalul a

apreciat că premisa dispozițiilor de acest tip o reprezintă repararea integrală

a prejudiciului produs unei persoane prin atingerea adusă unui drept al său

personal nepatrimonial, iar dreptul la marcă nu poate primi o astfel de

calificare; ca atare, s-a respins capătul de cerere formulat de către

reclamantele-pârâte cu acest obiect.

Împotriva acestei sentinței, în termen legal,

pârâta-reclamantă a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 119A din 4 martie

2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul a fost respins ca

nefondat; apelanta pârâtă-reclamantă a fost obligată la 4.500 euro cheltuieli

de judecată către intimatele reclamante-pârâte.

Pentru a decide în acest sens, analizând

sentința apelată în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel, în

raport cu actele și lucrările dosarului și cu normele legale incidente,

instanța de apel a reținut și apreciat următoarele:

Prima instanță a stabilit în mod corect

situația de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, astfel încât,

instanța de apel a apreciat că este necesar să reia spre analiză doar acele

aspecte de fapt ce sunt contestate în cadrul motivelor de apel ale

pârâtei-reclamante.

Astfel, s-a constatat că obiectul acțiunii

principale îl constituie solicitarea intimatelor-reclamante de a se dispune

anularea mărcii naționale individuale H. nr. 110449 având număr de depozit M

2010 03224/4 mai 2010, înregistrată de apelanta-pârâtă pentru bunuri și

servicii din clasele 11, 21 și 35, pentru motivul înregistrării cu

rea-credință. Ca atare, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data

depozitului - 4 mai 2010.

Legea nr. 66/2010 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice a

intrat în vigoare la data de 9 mai 2010, astfel încât, în mod corect tribunalul

nu a analizat acțiunea în anulare și din perspectiva dispozițiilor art. 6 alin.

(4) lit. g) din Legea nr. 84/1998 (introduse prin Legea nr. 66/2010),

dispoziții legale invocate, de asemenea, de către intimatele-reclamante în

susținerea cererii de chemare în judecată.

În analiza criticilor formulate cu privire la

cele două excepții procesuale invocate de către pârâta-reclamantă, instanța de

apel a reținut că pentru verificarea legitimării active trebuie a se analiza,

în raport de circumstanțele concrete ale speței, dacă anularea mărcii în

litigiu este de natură să producă reclamantelor un folos practic.

Sub acest aspect, s-a apreciat că în mod

corect a reținut prima instanță faptul că legitimarea procesuală activă în

acțiunea de anulare a mărcii H. nr. 110449 nu este condiționată de deținerea de

către reclamante unor drepturi anterioare cu efect pe teritoriul României; așa

fiind, critica apelantei cu acest obiect a fost respinsă întrucât, în caz

contrar, s-ar adăuga la lege, de vreme ce art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 84/1998 pretinde doar dovedirea interesului.

Pentru același considerente, instanța de apel

a respins și critica potrivit căreia în mod greșit s-a reținut calitatea

intimatelor-reclamante de titulare ale dreptului dedus judecății, deși acestea

nu au avut relații comerciale directe sau concurențiale cu apelanta

pârâtă-reclamantă SC R.I. SRL; pe de altă parte, s-a arătat că acest aspect

urmează a fi reluat în cadrul analizei motivelor prin care s-a criticat soluția

dată pe fondul cauzei.

Astfel, apelanta a susținut faptul că

tribunalul trebuia să constate că interesul reclamantelor în promovarea

acțiunii în anularea mărcii H. nr. 110449/4 mai 2010 nu este legitim deoarece,

ca efect al admiterii opoziției apelantei la înregistrarea de către reclamante

a mărcii comunitare H., li s-a interzis comercializarea pe piața din România a

produselor purtând această marcă; de asemenea, s-a susținut că dreptul acestora

nu este născut și actual, deoarece intimatele-reclamante nu desfășoară în

România activități directe de comercializare a produselor H.

Curtea de apel a reținut că, într-adevăr,

intimata-reclamantă R.O. LTD a înregistrat marca comunitară H. nr. 009241894

din 13 iulie 2010 pentru clasele 8 și 21, iar opoziția formulată de

apelanta-pârâtă SC R.I. SRL, în baza mărcii a cărei anulare se cere, a fost

admisă în parte, cu privire la unele produse din clasa 8 (cuțite, tacâmuri de

masă, cuțite pentru legume, tocătoare, vătraie, deschizătoare de conserve,

non-electrice, deschizătoare de stridii) și pentru toate produsele din clasa 21

(unelte cu scopuri gospodărești, seturi de oale pentru gătit, tacâmuri altele

decât cuțite, furculițe și linguri, ustensile pentru gătit, neelectrice, oale

de ceramică, blendere neelectrice cu scopuri gospodărești, containere pentru

gospodărie sau pentru folosință în bucătărie). Ca atare, în urma admiterii

opoziției apelantei, marca comunitară H. nr. 009241894 din 13 iulie 2010 este

înregistrată doar pentru o parte dintre produsele din clasa 8 (aparate de

șlefuit cu acționare manuală, unelte agricole, unelte de grădină, manuale,

aparate și unelte pentru jupuirea animalelor).

În aceste condiții, interesul

intimatelor-reclamante în promovarea acțiunii în anularea mărcii H. nr. 110449

este evident și constă în urmărirea obținerii unui avantaj legitim, anume acela

de a-și extinde protecția mărcii comunitare H. nr. 009241894 din 13 iulie 2010

și pentru acele produse pentru care a fost admisă opoziția apelantei SC R.I.

SRL; în al doilea rând, instanța de apel a apreciat că interesul

intimatelor-reclamante constă în obținerea posibilității de a-și înregistra

propria marcă națională pe teritoriul României.

De asemenea, s-a apreciat că în mod corect a

reținut tribunalul faptul că interesul intimatelor-reclamante de a obține

anularea mărcii atacate rezultă din împrejurarea că acestea au folosit efectiv

semnul în litigiu, atât în România cât și în alte state (de ex., în China),

semn ce este identic cu marca ce face obiectul cererii principale și este

destinat a fi aplicat unor produse identice sau similare (produsele din clasele

11 și 21) sau complementare acestora (servicii din clasa 35 - publicitate,

gestiunea afacerilor comerciale, lucrări de birou).

Prin contractele de distribuire exclusivă

încheiate cu SC N.I. SRL, prin contractele de închiriere dotări expoziționale

privind utilizarea de către distribuitorul SC N.I. SRL a unui stand

expozițional în complexul comercial E.M.D. în perioada 2006 - 2011, prin

declarațiile emise de ORC Ilfov privind înregistrarea de către SC N.I. SRL a

sediului secundar (punct de lucru) în complexul E.M.D., cu facturile însoțite

de lista coletelor ambalate, prin declarațiile de import, cu extrasele din

Jurnalul pentru cumpărături, prin notele de intrare-recepție și cu avizele de

însoțire a mărfii, intimatele-reclamante au dovedit că la momentul depozitului

mărcii pârâtei-reclamante, acestea comercializau produsele "set oale de

bucătărie" sub marca H., pe piața din România, încă din anul 2006, prin

importatori și distribuitori autorizați.

Pentru aceste motive, instanța de apel a

constatat că tribunalul a respins în mod corect excepțiile lipsei calității

procesuale active și a lipsei de interes.

S-a apreciat a fi nefondată și critica

privind neîntrunirea exigențelor motivării statuate în practica Înaltei Curți

de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Examinând sentința apelată, curtea de apel a

constatat că aceasta cuprinde argumentele de fapt și drept care au determinat

convingerea primei instanțe în sensul că se impune anularea mărcii deduse

judecății, pentru rea-credință, la momentul înregistrării.

Astfel, s-a reținut că orice hotărâre

judecătorească trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul ce

a stat la baza formării convingerii instanței și pentru care a admis sau

înlăturat cererile părților. Rațiunea motivării hotărârii judecătorești constă,

pe de o parte, în a da posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de

temeiurile măsurilor dispuse de instanță și de a-și putea formula apărările

corespunzătoare în cauză, iar, pe de altă parte, pentru a se permite instanței

superioare să exercite controlul judiciar.

Instanța de apel a constatat că motivarea

sentinței întrunește ambele obiective, astfel încât nu a fost primită critica

apelantei conform căreia tribunalul ar fi trebuit să arate în detaliu care sunt

argumentele juridice și logice pe care le-a avut în vedere în momentul când a

pronunțat hotărârea; în plus, apelanta nu a dezvăluit care sunt acele argumente

care, în opinia sa, erau esențiale pentru soluționarea cauzei și care ar fi

fost omise de la analiză de către prima instanță de fond.

În continuare, curtea de apel a verificat

legalitatea și temeinicia sentinței cu privire la reținerea relei-credințe a

apelantei pârâte-reclamante SC R.I. SRL la înregistrarea mărcii H. nr. 110449/4

mai 2010, în raport de criteriile definite în jurisprudența Curții de Justiție

a Uniunii Europene (Hotărârea Curții din data de 11 iunie 2009 în cauza

C-529/07, Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG vs. Franz Hauswirt GmbH),

respectiv:

a. cunoașterea "faptului relevant"

(elementul obiectiv),

b. intenția frauduloasă (elementul subiectiv)

și

c. gradul de protecție juridică de care se

bucură atât semnul intimatelor, cât și marca a cărei înregistrare se solicită a

fi anulată.

S-a pornit de la premisa că momentul

pertinent pentru aprecierea existenței relei-credințe a solicitantului este cel

al depunerii cererii de înregistrare a mărcii - în speță, data depozitului

mărcii nr. 110449 - 4 mai 2010.

Având în vedere că dispozițiile art. 48 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 reprezintă o transpunere în dreptul intern a

dispozițiilor similare din Prima Directivă a Consiliului Comunităților Europene

din 21 decembrie 1988 pentru apropierea legilor referitoare la mărci din

Statele Membre 89/104/EEC (actualmente Directiva 2008/95/CE), instanța de apel

a reținut că aceste criterii dezvoltate de Curții de Justiție a Uniunii

Europene în definirea conceputului de rea-credință la înregistrarea unei mărci

sunt aplicabile și în cauza de față, având ca obiect anularea unei mărci

naționale pentru rea-credință la înregistrare, pentru identitate de rațiune.

a) Cu privire la cunoașterea "faptului

relevant" (elementul obiectiv), s-a reținut că apelanta pârâtă-reclamantă

SC R.I. SRL a susținut că tribunalul a făcut o greșită apreciere a probelor,

iar intimatele-reclamante nu au făcut dovada faptului că apelanta cunoștea, la

data înregistrării depozitului, despre existența mărcilor

intimatelor-reclamante și folosirea acestora pentru produsele din clasele 11 și

21.

În concret, apelanta a solicitat ca, prin

reevaluarea probelor - atât a celor administrate în fața primei instanțe de

fond cât și a celor administrate în fața instanței de apel - să se rețină că:

(1) înscrisurile depuse de intimatele-reclamante nu reflectă o durată

semnificativă de utilizare a produselor purtând marca H. pe teritoriul

României, (2) la momentul înregistrării mărcii atacate apelanta s-a bazat pe

cercetarea documentară efectuată de OSIM; (3) OSIM nu a emis nici un aviz de

refuz provizoriu motivat de existența unui semn similar în altă jurisdicție;

(4) între apelanta pârâtă-reclamantă și intimate nu există raporturi comerciale

sau concurențiale directe și (5) întâlnirea din aprilie 2010 între

reprezentantul apelantei și reprezentanții intimatelor nu a avut loc.

Curtea de apel a reținut că existența

relei-credințe a solicitantului trebuie apreciată global, ținând seama de toți

factorii pertinenți (Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii

Europene la 11 iunie 2009 în cauza C-529 din 07 Chocoladefabriken Lindt &

Sprungli AG contra Frantz Hauswirth Gmbh, parag. 37).

S-a apreciat că în mod corect a fost reținută

de către tribunal împrejurarea că apelanta pârâtă-reclamantă trebuia să aibă

cunoștință despre faptul că intimatele-reclamante utilizau în România un semn

identic (H.) pentru produse identice/similare ce poate conduce la confuzie cu

semnul solicitat la înregistrare, în baza prezumției de cunoaștere la care

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a făcut referire la parag. 39 din

hotărârea menționată mai sus: "o prezumție de cunoaștere de către

solicitant a utilizării de către un terț a unui semn identic sau similar pentru

un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui

înregistrare se cere poate rezulta, printre altele, din împrejurarea că, în

sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobște cunoscută,

această cunoaștere putând fi dedusă, în special, din durata unei astfel de

utilizări. Într-adevăr, cu cât este mai îndelungată această utilizare, cu atât

este mai probabil ca solicitantul să fi avut cunoștință de ea la momentul

depunerii cererii de înregistrare".

Or, intimatele-reclamante au făcut cu

prisosință dovada unei durate semnificative de utilizare a semnului și de

comercializare a produselor purtând marca H. pe teritoriul României, întrucât

din probatoriul administrat a rezultat că, la data depozitului (04 mai 2010),

intimata R.O. deținea marca H. nr. 301350477 din 26 mai 2009 înregistrată în

Hong Kong și, ulterior, marca comunitară H. nr. 009241894 din 13 iulie 2010; că

intimata B.H.K. este titulara contractului de licență a drepturilor neexclusive

asupra mărcii H. încheiat cu R.O. la 1 iulie 2006; că intimatele B.H.K. și R.O.

utilizau semnul H. și în România, încă din anul 2006, ca urmare a

comercializării de produse originale H., prin intermediul distribuitorilor

autorizați.

Aplicând prezumția cunoașterii faptului

relevant dedusă din durata îndelungată de utilizare pe teritoriul României de

către intimatele-reclamante a semnului H., curtea de apel a apreciat că a

devenit nerelevantă susținerea apelantei conform căreia nu au existat relații

comerciale directe sau concurențiale directe între părți, deoarece cunoașterea

faptului relevant a fost dedusă pe calea prezumției menționate, indiferent de

existența unor raporturi directe între părțile litigante. Rațiunea aplicării

acestei prezumții presupune că apelanta pârâtă-reclamantă, în calitate de

comerciant, trebuia să se informeze și să cunoască despre ce se întâmplă pe

piața pe care intenționa să opereze, în condițiile în care un comerciant are

obligația de a fi onest cu sine-însuși și cu concurența.

Au fost apreciate ca neîntemeiate și

susținerile apelantei în sensul că importatorii și distribuitorii indicați de

intimate nu ar fi înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului, întrucât

aceste afirmații au fost combătute de extrasele și/sau certificatele emise de

ONRC; de asemenea, s-au înlăturat și susținerile aceleiași apelante în sensul

că importatorii și distribuitorii indicați de intimate nu ar fi desfășurat

niciodată activitate comercială în România, date fiind înscrisurile aflate la

dosarul de apel, conform cărora societățile în cauză au devenit inactive în

anul 2013, deci după data de depozit a mărcii, iar din extrasele și/sau

certificatele emise de ONRC rezultă că acestea existau și activau la data

depozitului mărcii.

Cunoașterea faptului relevant a fost

stabilită în baza mai multor elemente de fapt, printre care și dovedirea

existenței relațiilor concurențiale dintre părți, la data depozitului.

În acest sens, instanța de apel a avut în

vedere că, în decizia OHIM nr. 1813C din 23 iulie 2007 în cazul Dannier

Chemical Inc. vs. A. Schulman Inc s-a apreciat că reaua-credință se poate

reține și atunci când nu există relații contractuale sau precontractuale între

părți, însă, din împrejurările speței, se poate prezuma că depunerea cererii de

marcă reprezintă un act care se plasează în afara standardelor acceptabile ale

unui comportament comercial. S-a apreciat că există rea credință dacă pârâtul

află, ca rezultat al unei relații (contact) oarecare cu reclamantul, că acesta

folosește cu bună credință și într-o manieră legală marca pentru produse sau

servicii similare. Totodată, s-a considerat că este rea credință atunci când

pentru o marcă înregistrată în afara Comunității Europene există dovezi că

reclamantul plănuiește să intre pe piața comunitară, iar pârâtul nu poate

justifica solicitarea de înregistrare a mărcii în aceste condiții. În

circumstanțele particulare ale cauzei Dannier Chemical, OHIM a considerat că,

date fiind contactele anterioare dovedite, dintre părțile litigiului anterior

formulării cererii de depozit, se prezumă că pârâtul avea cunoștință de

folosirea mărcii reclamantului anterior formulării acestei cereri. În acea

cauză, reclamantul a produs dovezi că pârâtul, anterior formulării cererii de

înregistrare a