ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2347/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 5088/3/2012, la data de 21 februarie 2012, reclamantele R.O. Ltd. și B.H.K. Ltd. au chemat în judecată pe pârâții SC R.I. SRL, SC K. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în totalitate a mărcii naționale individuale "H." nr. 110449, depozit nr. M 2010 03224 din 04 mai 2010, înregistrată în numele R.I. SRL pentru bunuri și servicii în clasele 11, 21 și 35, întrucât înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință; în subsidiar, să se dispună anularea în totalitate a mărcii naționale individuale "H." nr. 110449, nr. de depozit M2010 03224 din 04 mai 2010, înregistrată în numele SC R.I.

SRL pentru bunuri și servicii în clasele 11, 21 și 35, întrucât înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice; obligarea OSIM la radierea mărcii anulate din Registrul Național al Mărcilor; publicarea, pe cheltuiala pârâtei SC R.I. SRL a hotărârii judecătorești ce se va pronunța, în trei ziare de circulație națională, nominalizate de către instanță, în trei numere consecutive; obligarea pârâtei SC R.I. SRL la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantele B.H.K. și R.O. au arătat că sunt membre ale grupului B.H.K., fiind participanți de top pe piața mondială a ustensilelor de bucătărie, începând cu anul 1995. R.O.

este titulara, printre altele, a următoarelor mărci: marca națională "H." nr. 301350477 din 26 mai 2009, înregistrată în Hong Kong pentru bunuri în clasele 8 (Scule și instrumente de mână acționate manual; cuțite de bucătărie non-electrice, cuțite de bucătărie din oțel inoxidabil, tacâmuri) și 21 (Ustensile și recipiente pentru menaj sau bucătărie (care nu sunt confecționate din sau placate cu metale prețioase); piepteni și bureți; perii (cu excepția pensulelor); material pentru perii; materiale de curățare; lână metalică (bureți metalici); sticlă brută sau semiprelucrată (cu excepția sticlei utilizate în construcții); sticlărie, porțelan și faianță necuprinse în alte clase); marca comunitară "H." nr. 009241894 din 13 iulie 2010 înregistrată pentru bunuri în clasa 8: aparate de șlefuit (cu acționare manuală); unelte agricole, manuale; unelte de gradină, manuale; aparate și unelte pentru jupuirea animalelor).

Totodată, se mai arată că reclamanta B.H.K. are licență de utilizare cu privire la toate mărcile deținute de R.O., astfel cum rezultă din documentele atașate cererii. Reclamantele susțin că își comercializează produsele sub marca H. în întreaga lume, precum și în România; astfel, SC A.I. SRL este unul dintre importatorii autorizați ai produselor originale purtând marca H. în România, iar SC N.I. SRL este unul dintre distribuitorii autorizați, astfel cum rezultă din declarația dată de reprezentatul R.O. și din contractul de distribuție exclusivă, anexate cererii. Începând cu anul 2006, SC N.I. SRL comercializează produsele originale marca H., printre altele, în Complexul Comercial E.M.D. (pavilion P6, stand 128) din localitatea Afumați, județul Ilfov; pentru dovedirea acestei susțineri anexează la dosar contractul de închiriere dotări expoziționale nr. 128P6/1 din 10 iunie 2008; în plus, se mai arată că și alte societăți, precum S.T.

SRL, comercializează în același complex comercial produse originale marca H., achiziționate de la N.I. SRL. Reclamantele au susținut că pârâta face parte dintr-un grup de societăți comerciale înființate și/sau controlate, direct sau indirect, de către domnii H.M.Z. și A.M., grup din care mai fac parte societăți precum SC R.T. SRL, SC R.R.C. SRL, SC K. SRL. Astfel, pârâta R.I. îi are ca asociați pe A.M. și H.M.Z., A.M. fiind și administrator al societății. A.M. este, de asemenea, asociat unic și administrator al societății SC R.T. SRL, în timp ce H.M.Z. este asociat și administrator al societății SC K. SRL. În același complex comercial, E.M.D., Pavilionul P, își desfășoară activitatea și societățile din grupul din care face parte pârâta SC R.I.

SRL, controlat de H.M.Z. și A.M., astfel cum rezultă și din procesul-verbal încheiat la data de 29 iunie 2011 de Inspector principal V.B. și agent șef M.M., din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor, în lucrarea penală nr. 101091/2011. Efectuând investigații despre activitatea pârâtei legată de marca "B.", organele poliției judiciare s-au deplasat în localitatea Afumați, județul Ilfov, Complexul Comercial E.M.D., unde au discutat cu dl. H.M.Z. Reclamantele au aflat de la colaboratorii lor din România că SC R.R.C. SRL (societate din grupul controlat de H.M.Z. și A.M.) comercializează în cadrul Complexului Comercial E.M.D. produse contrafăcute purtând marca comunitară "B.H.K." nr. 003788908 din 22 aprilie 2004 înregistrată în numele R.O., pentru bunuri din clasele 8 și 21. La data de 22 aprilie 2010, B.H.K.

a trimis către SC R.R.C. SRL o notificare, solicitând încetarea activității ilegale de contrafacere a mărcii B.H.K. Ca urmare a acestei notificări, la sfârșitul lunii aprilie 2010, a avut loc o întâlnire la care au participat, din partea B.H.K., domnul S.E., administrator al SC N.I. SRL și domnul F.R., împreună cu avocatul S.A.C., iar din partea SC R.R.C. SRL, domnul H.M.Z. În cadrul întâlnirii, H.M.Z., a solicitat acordarea unui termen de 3 luni pentru a se conforma solicitării de a nu mai produce și comercializa, în mod ilegal, produse marca B.H.K., termen pe care reprezentanții B.H.K. i l-au acordat. De asemenea, H.M.Z. s-a arătat interesat și de alte mărci ale reclamantelor și dacă acestea sunt sau nu înregistrate, inițiind discuții pe acest subiect, în scopul de a obține informații.

La scurt timp după această întâlnire la care a participat H.M.Z., respectiv la data de 04 mai 2010, s-a depus la OSIM, spre înregistrare ca marcă, în numele pârâtei (al cărei asociat este H.M.Z.), marca "H." (actualmente marca nr. 110449 ce face obiectul prezentei acțiuni), pentru bunuri în clasele 11 (Aparate de iluminat, de încălzire, de producere a aburului, de gătit, frigorifice, de uscare, de ventilare, de distribuție a apei și instalații sanitare) și 21 (Ustensile și recipiente pentru menaj sau de bucătărie; piepteni și bureți; perii; materiale pentru perii; materiale pentru perii; materiale de curățare; lână metalică; sticlă brută sau semiprelucrată (cu excepția sticlei folosite în construcții); sticlărie, porțelan și faianță, neincluse în alte clase) și servicii în clasa 35 (Publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; lucrări de birou).

În aceeași zi, 04 mai 2010, s-au depus spre înregistrare în numele pârâtei și alte mărci aparținând reclamantelor, respectiv "K." (actualmente marca nr. 110809 ce face obiectul unei alte acțiuni în anulare inițiate de reclamante) și "B.H.K." (nr. de depozit M 20:0 03226, marcă ulterior retrasă). La scurt timp după întâlnirea în care s-a discutat despre mărcile reclamantelor, pârâta a depus spre înregistrare în nume propriu, trei dintre mărcile reclamantelor, și anume: "H.", "K." și "B.H.K.", toate pentru bunuri și servicii identice similare/complementare bunurilor pentru care mărcile reclamantelor sunt protejate.

Toate aceste mărci au fost, în mod evident, depuse la înregistrare cu rea-credință, întrucât pârâta, prin asociații săi, aveau cunoștință de faptul că reclamantele sunt titularele mărcilor "H." "K." și "B.H.K.", comercializând produse sub aceste mărci, prin partenerii lor de afaceri, în același complex comercial E.M.D., mai ales că aceste aspecte s-au discutat și în cadrul întâlnirii de la sfârșitul lunii aprilie 2010. În aprecierea reclamantelor, reaua-credință la depunerea spre înregistrare a acestor mărci rezultă și din aceea că aceleași denumiri au fost depuse spre înregistrare și în numele altei societăți din grupul R. controlat de către H.M.Z. și A.M. (și chiar direct în numele lui H.M.Z.), astfel cum rezultă din rapoartele de cercetare documentară întocmite de OSIM privind portofoliile de mărci ale SC R.T.

SRL și H.M.Z. Această conduită, calificată în mod judicios în referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit în dosarul penal nr. 3760/P/2011 drept "o avalanșă de cereri de înregistrare în perioada 2010 - 2011 a unor mărci (naționale sau comunitare)", este o dovadă clară a relei-credințe la depunerea spre înregistrare a acestor mărci. Existența unei conduite ilicite caracterizate prin depunerea, cu rea-credință, spre înregistrare, în nume propriu, a unor mărci aparținând altor persoane, este susținută, de asemenea, prin aceea că, în afară de mărcile reclamantei, pârâta R.I., asociații săi H.M.Z.

și A.M., precum și celelalte societăți controlate de aceștia, au depus spre înregistrare și mărci de renume aparținând unor terți, mărci precum "V." "U.G.G.A.", "K.X." "Z.I." etc. Se mai învederează că reaua-credință a pârâtei nu s-a limitat doar la depunerea spre înregistrare în nume propriu a mărcilor menționate, ci, în septembrie 2011, după înregistrarea în nume propriu a mărcilor reclamantelor, pârâta a trimis notificări către colaboratorii lor din România, care comercializau în mod legal produse originale sub mărcile reclamantelor; prin aceste notificări, pârâta îi informa pe destinatari că este titulara mărcilor naționale "H." nr. 110449, "K." nr. 110809, "B." nr. 112758 și "B.H.K." nr. 113084 și îi soma să înceteze comercializarea produselor sub aceste mărci.

În notificările trimise către N.I. SRL și N.A.G. SRL, pârâta a susținut în mod mincinos și cu vădită rea-credință faptul că acestea comercializează pe piața din România marfă contrafăcută purtând mărcile "H.", "K." "B." și "B.H.K." cu toate că avea cunoștință de faptul că aceste produse sunt originale. Mai mult decât atât, s-a mai arătat de către reclamante, la data de 27 iunie 2011, 14 iulie 2011 și, respectiv, 22 iulie 2011, pârâta a depus plângeri penale împotriva colaboratorilor lor din România și a administratorilor/asociaților acestora (anume: SC N.I. SRL, S.E., S.E.Z., SC S.T. SRL), susținând, în mod mincinos și cu vădită rea-credință, faptul că aceștia pun în circulație mărfuri contrafăcute purtând mărcile "H." și, respectiv, "B.", deținute de pârâtă (aceasta din urmă marcă fiind, la acel moment, în procedură de contestație).

Toate plângerile depuse s-au soluționat prin neînceperea urmăririi penale, întocmindu-se, în acest sens, referate cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale și fiind emise de către procuror rezoluțiile din data de 02 august 2011 și, respectiv, 11 octombrie 2011, în dosarele penale nr. 3762/P/2011, 3517/P/2011 și 3760/P/2011. Soluția neînceperii urmăririi penale în Dosarul nr. 3762/P/2011 a fost confirmată de prim-procuror prin ordonanța din data de 13 septembrie 2011, precum și de instanța de judecată.

În opinia reclamantelor, toate aceste aspecte sunt de natură să demonstreze reaua-credință a pârâtei; în acest sens, s-a mai menționat că în iunie 2011, autoritățile vamale chineze au reținut în vama din Jiangmen, Guangdong un transport de produse contrafăcute purtând marca B.H.K., ambalate în cutii inscripționate "R.". Cu privire la interesul reclamantelor în formularea prezentei acțiuni, s-a arătat că interesul procesual, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, în general, a fost definit ca fiind "folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare". În mod evident, acest interes se materializează diferit în funcție de cazul concret și de materia supusă analizei.

Prin reglementarea anulării unei mărci înregistrate cu rea-credință, legiuitorul a permis oricărei persoanei interesate să solicite instanței să aplice această sancțiune în cazul în care titularul unei mărci înregistrate a solicitat cu rea-credință înregistrarea acesteia. Cu privire la anularea înregistrării mărcii pentru motive relative, reclamantele au arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (4) lit. g) din legea mărcilor, o marcă este susceptibilă de a fi anulată dacă poate fi confundată cu o marcă utilizată în străinătate la data depozitului cererii și care continuă să fie utilizată acolo, dacă cererea a fost făcută cu rea-credință de către solicitant.

Așadar, există trei condiții pentru obținerea anulării mărcii în condițiile acestei norme: existența unei mărci utilizate în străinătate la data depozitului mărcii ulterioare, cât și după această dată; riscul de confuzie între mărci; existența relei-credințe a pârâtei la solicitarea înregistrării mărcii; aceste condiții sunt îndeplinite în cazul de față, reclamantele justificând îndeplinirea fiecăreia dintre ele și prin raportare la jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) și c) și art. 6 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată; art. 39 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1134/2010.

Pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a formulat întâmpinare, prin care a prezentat situația juridică a mărcii naționale "H.", înregistrată în favoarea pârâtei SC R.I. SRL. Pârâta-reclamantă SC R.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pentru ample argumente de fapt și de drept prin care a combătut susținerile reclamatelor din motivarea cererii de chemare în judecată, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii introductive prin care s-a solicitat anularea înregistrării mărcii sale; cu cheltuieli de judecată. Totodată, prin aceeași întâmpinare, pârâtă a invocat și argumentat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, precum și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.

Pârâta-reclamantă a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că s-a încălcat dreptul de folosire exclusivă ce-i aparține, în calitate de titulară a mărcii "H." nr. 110449; ca atare, în temeiul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 raportat la art. 4 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al acestei legi, să se dispună obligarea pârâtelor-reclamante la încetarea imediată a activităților de deținere în vederea comercializării în România, distribuție, oferire spre vânzare, import-export în România, publicitate sau a oricăror altor activități de comercializare pe teritoriul României a vreunui produs purtând marca "H."; în cazul în care mai deține în stoc astfel de produse, în temeiul art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 84/1998 să se dispună obligarea reclamantelor-pârâte să retragă de pe piața din România toate produsele ce aduc atingere mărcii sale "H."; în temeiul art. 36 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998 să se dispună obligarea reclamantelor-pârâte să distrugă pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poartă reproducerea grafică a mărcii sale "H."; să se dispună obligarea reclamantelor-pârâte la publicarea hotărârii judecătorești în presă, într-un ziar stabilit de instanță și în termenul ce se va stabili prin dispozitivului hotărârii, în temeiul art. 4 din Legea nr. 84/1998 raportat la 998 - 999 C. civ.

și art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială. În motivarea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a arătat că s-a încălcat dreptul de folosire exclusivă ce îi aparține, în calitate de titulară a mărcii "H." nr. 110449, așa cum rezultă din certificatul de înregistrare marcă. În conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 raportat la art. 4 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al acestei legi, înregistrarea la OSIM a mărcii "H." îi conferă un drept exclusiv asupra acesteia, drept care a fost încălcat de către reclamantele-pârâte prin utilizarea semnului reprezentând aceasta marcă. În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998 și art. 998 - 999 rap.

la art. 1000 alin. (3) C. civ., cu aplicarea art. 3 din Noul C. civ., art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Prin Sentința civilă nr. 1349 din 18 iunie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes în formularea acțiunii principale; a admis în parte cererea principală; a dispus anularea mărcii naționale individuale H. nr. 110449; a obligat OSIM la radierea mărcii menționate din Registrul Național al Mărcilor; a respins cererea privind publicarea hotărârii ca neîntemeiată; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC R.I.

SRL, a obligat-o pe pârâta-reclamantă SC R.I. SRL să plătească reclamantelor echivalentul sumei de 6.000 euro, în lei la cursul zilei plății, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de aceasta în cauza de față.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor-pârâte s-a apreciat a fi neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, "anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive: (...) c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință". În consecință, prima instanță a apreciat că legea nu condiționează calitatea procesuală activă într-o acțiune în anulare de marcă pentru rea-credință, de deținerea unor drepturi anterioare, permițându-se oricărei persoanei interesate să solicite instanței să aplice această sancțiune.

în cazul în care titularul unei mărci înregistrate a solicitat cu rea-credință înregistrarea. A fost respinsă ca neîntemeiată și excepția lipsei de interes, reținându-se că reclamantele-pârâte comercializează pe piața din România produsele originale marca H. și intenționează să continue această comercializare, fiind însă împiedicate în această activitate de către pârâta-reclamantă, prin notificări de încetare a utilizării transmise colaboratorilor lor din România, prin formularea unor plângeri penale depuse împotriva acestora, prin opoziții la înregistrarea propriilor mărci ale reclamantelor-pârâte, prin formularea unor cereri de chemare în judecată introduse împotriva colaboratorilor din România ai reclamantelor-pârâte etc. Tribunalul a apreciat că interesul promovării acțiunii este născut, legitim, personal și actual, în condițiile în care reclamanta-pârâtă R.O.

este titulara mărcii naționale H. nr. 301350477, înregistrată în Hong Kong și a mărcii comunitare H. nr. 009241894, iar B.H.K. este licențiată să utilizeze mărcile H. aparținând lui R.O., în timp ce pârâta-reclamantă, profitând de faptul că această marcă nu a fost depusă spre înregistrare și în România, a înregistrat-o cu rea-credință, în nume propriu. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut în fapt că reclamanta-pârâtă R.O.

este titulara mărcii naționale "H." nr. 301350477 din 26 mai 2009, înregistrată în Hong Kong pentru bunuri în clasele 8 (Scule și instrumente de mână acționate manual; cuțite de bucătărie non-electrice, cuțite de bucătărie din oțel inoxidabil, tacâmuri) și clasa 21 (Ustensile și recipiente pentru menaj sau bucătărie (care nu sunt confecționate din sau placate cu metale prețioase); piepteni și bureți; perii (cu excepția pensulelor); material pentru perii; materiale de curățare; lână metalică (bureți metalici); sticlă brută sau semiprelucrată (cu excepția sticlei utilizate în construcții); sticlărie, porțelan și faianță (necuprinse în alte clase) și a mărcii comunitare "H." nr. 009241894 din 13 iulie 2010 înregistrată pentru bunuri în clasa 8 - aparate de șlefuit (cu acționare manuală); unelte agricole, manuale; unelte de gradină, manuale; aparate și unelte pentru jupuirea animalelor.

Reclamanta-pârâtă B.H.K., la 1 iulie 2006, a încheiat cu societatea R.O. contractul de licență a drepturilor neexclusive asupra mărcii H.; de asemenea, deține și o procură nelimitată primită de la R.O., începând cu data de 18 mai 2010, prin care i s-au acordat "puteri depline și autoritatea de a face și întreprinde toate actele" în numele R.O. pentru "a utiliza, folosi, reprezenta, proteja și dispune", de mărcile înregistrate ale R.O.. Tribunalul a apreciat că înscrisurile depuse la dosar probează faptul că reclamantele-pârâte utilizează, în activitatea lor comercială, marca "H.", în întreaga lume, cu mult înainte de înregistrarea acestor mărci de către pârâta-reclamantă pe teritoriul României, B.H.K.

realizând în anul 2010 o cifră de afaceri de 5.570.000 dolari SUA din vânzarea produselor sub această marcă. În România, produsele originale purtând marca H., aparținând reclamantei-pârâte R.O., sunt comercializate de către distribuitori agreați de către reclamantele-pârâte. Astfel, SC N.I. SRL comercializează produsele originale marca H. încă din anul 2006, printre altele, în Complexul Comercial E.M.D. din localitatea Afumați, județul Ilfov. De asemenea, SC S.T. SRL comercializează, în același complex comercial, produsele originale B.H.K. și K. Referitor la pârâta-reclamantă, prima instanță a reținut că aceasta face parte dintr-un grup de societăți comerciale înființate și/sau controlate, direct sau indirect, de către domnii H.M.Z.

și A.M., grup din care mai fac parte societăți, precum SC R.T. SRL, SC R.R.C. SRL, SC K. SRL etc. Pârâta-reclamantă SC R.I. SRL îi are ca asociați pe A.M. și H.M.Z., A.M. fiind și administrator al societății. A.M. este, de asemenea, asociat unic și administrator al societății SC R.T. SRL, iar la data înregistrării mărcii H. de către pârâta R.I., A.M. era unic acționar la R.R.C., în același timp fiind și asociat la R.I.. Tribunalul a apreciat că, relevant, din această perspectivă, este contractul de închiriere dotări expoziționale nr. 502/3 încheiat între S.C. E.M.D. SRL și SC R.C. SRL la data de 01 septembrie 2008, care face dovada deținerii unui stand în acest complex de către una dintre societățile din grup, reprezentată de H.M.Z., în calitate de asociat, potrivit contractului, asociat și în SC R.I.

SRL. Acest fapt dovedește că pârâta-reclamantă, prin reprezentanți, avea cunoștință de comercializarea produselor purtând marca H. înainte de înregistrarea acesteia cu rea-credință în 2010. Societățile din grupul din care face parte pârâta-reclamantă, controlat de H.M.Z. și A.M., au continuat și ulterior acestui moment să își desfășoare activitatea în complexul comercial E.M.D., Pavilionul P, în care, distribuitori agreați de reclamantele-pârâte, vindeau produse purtând marca originală H. încă din anul 2006, fapt ce rezultă și din procesul-verbal încheiat la data de 29 iunie 2011 de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor, în lucrarea penală nr. 101091/2011.

S-a mai reținut că, inițial, reclamantele-pârâte au aflat de la colaboratorii lor din România că SC R.R.C. SRL comercializează în cadrul Complexului Comercial E.M.D. produse contrafăcute purtând marca comunitară "B.H.K." nr. 003788908/2 aprilie 2004, înregistrată în numele R.O. pentru bunuri în clasele 8 și 21. Astfel, la data de 22 aprilie 2010, B.H.K. a trimis către SC R.R.C. SRL o notificare, solicitându-i încetarea activității ilegale de contrafacere a mărcii B.H.K.. Ca urmare a acestei notificări, la sfârșitul lunii aprilie 2010, a avut loc o întâlnire la care au participat, din partea B.H.K., dl. S.E., administrator al SC N.I. SRL și dl. F.R., împreună cu avocatul S.A.C., iar din partea SC R.R.C.

SRL, dl. H.M.Z.. În cadrul întâlnirii, H.M.Z. a solicitat acordarea unui termen pentru a se conforma solicitării de a nu mai produce și comercializa, în mod ilegal, produse purtând marca B.H.K., termen pe care reprezentanții B.H.K. i l-au acordat. În cadrul aceleiași întâlniri, din aprilie 2010, H.M.Z. s-a arătat interesat și de alte mărci ale reclamantelor-pârâte, respectiv dacă acestea sunt sau nu înregistrate, inițiind discuții pe acest subiect în scopul de a obține informații. La scurt timp după această întâlnire, respectiv la data de 04 mai 2010, s-au depus la OSIM spre înregistrare în numele pârâtei-reclamante, al cărei asociat este H.M.Z., trei dintre mărcile reclamantei-pârâte, respectiv marca națională verbală H. nr. de depozit M 2010 03224, care face obiectul prezentului litigiu, marca națională verbală K. nr. de depozit M 2010 03223, marca națională verbală B.H.K.

nr. de depozit M 2010 03226. Tribunalul a apreciat că, în aceste circumstanțe, se impune concluzia că, la scurt timp după ce i se acordase un termen de trei luni pentru a înceta utilizarea mărcii comunitare "B.H.K." nr. 003788908 din 22 aprilie 2004, înregistrată în numele R.O., prin societatea comercială SC R.R.C. SRL, H.M.Z. nu doar că nu a încetat contrafacerea, ci a depus spre înregistrare chiar marca pe care o contrafăcea, cu evidentă rea-credință, în numele unei alte societăți din grupul controlat de el, și anume în numele pârâtei-reclamante SC R.I. SRL.

Sub acest aspect, prima instanță a apreciat că este justificată afirmația reclamantelor-pârâte conform căreia nu poate fi vorba doar o coincidență faptul că pârâta-reclamantă a depus spre înregistrare, în aceeași zi, trei mărci verbale alcătuite din cuvinte inventate (mărci fanteziste, din punct de vedere al limbii române), toate acestea fiind, la acel moment, mărci înregistrate în alte jurisdicții de către reclamanta-pârâtă R.O., care comercializa produse sub aceste mărci pe piața din România încă din anul 2006, prin colaboratorii săi, pentru bunuri și servicii identice/similare/complementare bunurilor și serviciilor pentru care sunt înregistrate mărcile sale.

Ulterior, în septembrie 2011, după înregistrarea în nume propriu a mărcilor menționate, pârâta-reclamantă a transmis notificări către colaboratorii din România ai reclamantelor-pârâte, care comercializau de mai mult timp, în mod legal, produse originale sub mărcile în discuție, informându-i că este titulara mărcilor naționale "H." nr. 110449, "K." nr. 110809, "B." nr. 112758 și "B.H.K." nr. 113084 și somându-i să înceteze comercializarea produselor sub aceste mărci. Pârâta-reclamantă a depus și plângeri penale împotriva colaboratorilor din România ai reclamantelor-pârâte și a administratorilor ori asociaților acestora (SC N.I. SRL, S.E., S.E.Z., SC S.T. SRL), susținând faptul că aceștia pun în circulație mărfuri contrafăcute purtând marca "H." ce îi aparține.

În acest context, s-a apreciat că este semnificativ faptul că pârâta-reclamantă a depus spre înregistrare în nume propriu numeroase mărci de renume aparținând unor terți, precum "U.G.G.A." (nr. de depozit M 2010 07774 din 29 octombrie 2010, radiată și ulterior re-depusă sub nr. de depozit M 2011 01928 din 29 octombrie 2010; în prezent, ambele mărci fiind radiate), "D.C." (nr. de depozit M 2011 04894 din 04 iulie 2011, respinsă la înregistrare în urma contestației titularului legitim), "H.P." (nr. de depozit M 2011 050406 din 11 iulie 2011, respinsă la înregistrare în urma contestației titularului legitim), "D." (nr. de depozit M 2011 04896 din 04 iulie 2011, respinsă la înregistrare în urma contestației titularului legitim), Z. etc., care sunt mărci cunoscute aparținând unor terți; dintr-un atare comportament se poate deduce intenția frauduloasă a pârâtei-reclamante de a ocupa abuziv mărcile unor terți; pe de altă parte, instanța a mai constatat că aceste mărci sunt numeroase, în opoziție cu faptul că pârâta-reclamantă nu desfășoară o activitate comercială reală.

Astfel, pârâta-reclamantă este o societate comercială înființată în anul 2009, care, pentru acel an a depus o declarație pe propria răspundere în sensul că nu a desfășurat activități comerciale de la constituire; pentru anul 2010 profitul înregistrat a fost 0 (zero), iar cifra de afaceri declarată a fost de 2.013 lei; în plus, potrivit celor comunicate autorităților fiscale și publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, în anul 2011, pârâta-reclamantă a înregistrat profit 0 (zero). Tribunalul a arătat că pentru a se stabili, în sensul prevederilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, existența relei credințe la înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită, este necesar ca înregistrarea ei să fi fost făcută cu intenție frauduloasă.

Astfel cum s-a reținut, pârâta-reclamantă, prin reprezentanții săi, a luat cunoștință, cel mai târziu la momentul întâlnirii din aprilie 2010, că, în ceea ce privește piața din România, societățile reclamante-pârâte erau prezente din anul 2006. Opțiunea înregistrării, prin solicitări formulate la scurt timp, la aceeași dată, a unui număr de trei mărci pentru care reclamanta-pârâtă beneficia de protecție, chiar dacă numai pe teritoriul unui alt stat, denotă cel puțin intenția frauduloasă de ocupare abuzivă a acestor mărci, deturnându-le astfel de la scopul pentru care mărcile sunt protejate prin lege. În același timp, reținând calitatea de comercianți a părților, tribunalul a constatat că analiza conduitei părții acuzate de a fi acționat cu rea-credință urmează a se realiza cu exigență sporită, în contextul obligației legale a comercianților de a-și desfășura activitatea cu bună credința și potrivit uzanțelor cinstite, în limitele unei concurențe loiale.

Elementele esențiale ale relei-credințe sunt reprezentate de: elementul obiectiv constând în cunoașterea faptului că în legătură cu marca existau drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane și elementul subiectiv, constând în scopul ilicit al înregistrării și intenția de a-l prejudicia pe cel ce justifica asemenea drepturi sau interese legitime. Dovada acestor împrejurări obiective se poate face în condițiile existenței unor relații contractuale anterioare între părți, a unor relații pre sau extra contractuale în legătură cu marca, această din urmă ipoteză fiind aceea probată în cauză.

S-a apreciat că reaua-credință a pârâtei-reclamante constă în cunoașterea, la data efectuării depozitului în România, a faptului că semnul înregistrat a fost îndelung utilizat de către reclamantele-pârâte, anterior înregistrării mărcii; înregistrarea acestuia a urmărit, pe de o parte, înlăturarea de pe piață a unui concurent, în condițiile eludării regulilor concurenței loiale, iar pe de altă parte, obținerea unor foloase injuste prin valorificarea unei piețe deja fidelizate produselor purtând marca H. Marca este definită ca un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la diferențierea de către public a produselor și serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile similare ale altor comercianți, astfel încât, marca indică originea comercială a produsului.

Tribunalul a reținut că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat, prin hotărârile pronunțate, că funcția esențială a mărcii este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului date privind identitatea de origine a produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându-i să distingă, fără confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență. O altă funcție a mărcii o reprezintă și funcția de concurență, ce garantează că toate produsele și serviciile ce o poartă provin de sub controlul unei singure întreprinderi. Cele două funcții esențiale ale mărcii determină scopul legal al înregistrării mărcii, scop care constă în utilizarea sa exclusivă pentru indicarea originii comerciale a produselor și serviciilor, iar nu în alte scopuri, cum ar fi îndepărtarea de pe piață a unui concurent, existent sau potențial, care folosește acea marcă pe o altă piață națională.

Practicile cinstite în materie comercială exclud preluarea unui semn distinctiv folosit de un concurent, în cunoștință de cauză, pentru îndepărtarea accesului acestuia pe o piață în care nu și-a protejat marca, din perspectiva atitudinii subiective a pârâtei-reclamante, neavând relevanță caracterul teritorial al protecției date de înregistrarea mărcii. Prima instanță a mai apreciat că folosirea mărcii de către pârâta-reclamantă evidențiază faptul că înregistrarea acesteia a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege - acela de a distinge anumite produse și servicii de cele ale altor comercianți - la cel de a obține un folos injust, prin preluarea unei piețe câștigate de reclamantele-pârâte și, totodată, eliminarea de pe piață a unui concurent.

În acest context, tribunalul a reținut că pârâta-reclamantă a avut un comportament neloial, care corespunde noțiunii de rea-credință, așa cum aceasta este circumstanțiată în dreptul mărcilor, situație ce atrage sancțiunea anulării înregistrării, conform dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998. Având în vedere considerentele anterioare, tribunalul a admis în parte cererea principală și a dispus anularea înregistrării mărcii naționale individuale H. nr. 110449, înregistrată de pârâta-reclamantă SC R.I. SRL. Ca o consecință a soluției pronunțate în acțiunea principală și în condițiile în care pârâtei i s-a anulat marca, astfel încât nu mai deține un drept exclusiv asupra acesteia, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională.

În ceea ce privește capătul de cerere privind publicarea hotărârii în trei ziare de circulație națională, tribunalul a apreciat că premisa dispozițiilor de acest tip o reprezintă repararea integrală a prejudiciului produs unei persoane prin atingerea adusă unui drept al său personal nepatrimonial, iar dreptul la marcă nu poate primi o astfel de calificare; ca atare, s-a respins capătul de cerere formulat de către reclamantele-pârâte cu acest obiect. Împotriva acestei sentinței, în termen legal, pârâta-reclamantă a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 119A din 4 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat; apelanta pârâtă-reclamantă a fost obligată la 4.500 euro cheltuieli de judecată către intimatele reclamante-pârâte.

Pentru a decide în acest sens, analizând sentința apelată în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu normele legale incidente, instanța de apel a reținut și apreciat următoarele: Prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, astfel încât, instanța de apel a apreciat că este necesar să reia spre analiză doar acele aspecte de fapt ce sunt contestate în cadrul motivelor de apel ale pârâtei-reclamante. Astfel, s-a constatat că obiectul acțiunii principale îl constituie solicitarea intimatelor-reclamante de a se dispune anularea mărcii naționale individuale H. nr. 110449 având număr de depozit M 2010 03224/4 mai 2010, înregistrată de apelanta-pârâtă pentru bunuri și servicii din clasele 11, 21 și 35, pentru motivul înregistrării cu rea-credință.

Ca atare, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data depozitului - 4 mai 2010. Legea nr. 66/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice a intrat în vigoare la data de 9 mai 2010, astfel încât, în mod corect tribunalul nu a analizat acțiunea în anulare și din perspectiva dispozițiilor art. 6 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 84/1998 (introduse prin Legea nr. 66/2010), dispoziții legale invocate, de asemenea, de către intimatele-reclamante în susținerea cererii de chemare în judecată. În analiza criticilor formulate cu privire la cele două excepții procesuale invocate de către pârâta-reclamantă, instanța de apel a reținut că pentru verificarea legitimării active trebuie a se analiza, în raport de circumstanțele concrete ale speței, dacă anularea mărcii în litigiu este de natură să producă reclamantelor un folos practic.

Sub acest aspect, s-a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță faptul că legitimarea procesuală activă în acțiunea de anulare a mărcii H. nr. 110449 nu este condiționată de deținerea de către reclamante unor drepturi anterioare cu efect pe teritoriul României; așa fiind, critica apelantei cu acest obiect a fost respinsă întrucât, în caz contrar, s-ar adăuga la lege, de vreme ce art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 pretinde doar dovedirea interesului. Pentru același considerente, instanța de apel a respins și critica potrivit căreia în mod greșit s-a reținut calitatea intimatelor-reclamante de titulare ale dreptului dedus judecății, deși acestea nu au avut relații comerciale directe sau concurențiale cu apelanta pârâtă-reclamantă SC R.I.

SRL; pe de altă parte, s-a arătat că acest aspect urmează a fi reluat în cadrul analizei motivelor prin care s-a criticat soluția dată pe fondul cauzei. Astfel, apelanta a susținut faptul că tribunalul trebuia să constate că interesul reclamantelor în promovarea acțiunii în anularea mărcii H. nr. 110449/4 mai 2010 nu este legitim deoarece, ca efect al admiterii opoziției apelantei la înregistrarea de către reclamante a mărcii comunitare H., li s-a interzis comercializarea pe piața din România a produselor purtând această marcă; de asemenea, s-a susținut că dreptul acestora nu este născut și actual, deoarece intimatele-reclamante nu desfășoară în România activități directe de comercializare a produselor H. Curtea de apel a reținut că, într-adevăr, intimata-reclamantă R.O.

LTD a înregistrat marca comunitară H. nr. 009241894 din 13 iulie 2010 pentru clasele 8 și 21, iar opoziția formulată de apelanta-pârâtă SC R.I. SRL, în baza mărcii a cărei anulare se cere, a fost admisă în parte, cu privire la unele produse din clasa 8 (cuțite, tacâmuri de masă, cuțite pentru legume, tocătoare, vătraie, deschizătoare de conserve, non-electrice, deschizătoare de stridii) și pentru toate produsele din clasa 21 (unelte cu scopuri gospodărești, seturi de oale pentru gătit, tacâmuri altele decât cuțite, furculițe și linguri, ustensile pentru gătit, neelectrice, oale de ceramică, blendere neelectrice cu scopuri gospodărești, containere pentru gospodărie sau pentru folosință în bucătărie).

Ca atare, în urma admiterii opoziției apelantei, marca comunitară H. nr. 009241894 din 13 iulie 2010 este înregistrată doar pentru o parte dintre produsele din clasa 8 (aparate de șlefuit cu acționare manuală, unelte agricole, unelte de grădină, manuale, aparate și unelte pentru jupuirea animalelor). În aceste condiții, interesul intimatelor-reclamante în promovarea acțiunii în anularea mărcii H. nr. 110449 este evident și constă în urmărirea obținerii unui avantaj legitim, anume acela de a-și extinde protecția mărcii comunitare H. nr. 009241894 din 13 iulie 2010 și pentru acele produse pentru care a fost admisă opoziția apelantei SC R.I. SRL; în al doilea rând, instanța de apel a apreciat că interesul intimatelor-reclamante constă în obținerea posibilității de a-și înregistra propria marcă națională pe teritoriul României.

De asemenea, s-a apreciat că în mod corect a reținut tribunalul faptul că interesul intimatelor-reclamante de a obține anularea mărcii atacate rezultă din împrejurarea că acestea au folosit efectiv semnul în litigiu, atât în România cât și în alte state (de ex., în China), semn ce este identic cu marca ce face obiectul cererii principale și este destinat a fi aplicat unor produse identice sau similare (produsele din clasele 11 și 21) sau complementare acestora (servicii din clasa 35 - publicitate, gestiunea afacerilor comerciale, lucrări de birou). Prin contractele de distribuire exclusivă încheiate cu SC N.I. SRL, prin contractele de închiriere dotări expoziționale privind utilizarea de către distribuitorul SC N.I.

SRL a unui stand expozițional în complexul comercial E.M.D. în perioada 2006 - 2011, prin declarațiile emise de ORC Ilfov privind înregistrarea de către SC N.I. SRL a sediului secundar (punct de lucru) în complexul E.M.D., cu facturile însoțite de lista coletelor ambalate, prin declarațiile de import, cu extrasele din Jurnalul pentru cumpărături, prin notele de intrare-recepție și cu avizele de însoțire a mărfii, intimatele-reclamante au dovedit că la momentul depozitului mărcii pârâtei-reclamante, acestea comercializau produsele "set oale de bucătărie" sub marca H., pe piața din România, încă din anul 2006, prin importatori și distribuitori autorizați. Pentru aceste motive, instanța de apel a constatat că tribunalul a respins în mod corect excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes.

S-a apreciat a fi nefondată și critica privind neîntrunirea exigențelor motivării statuate în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Examinând sentința apelată, curtea de apel a constatat că aceasta cuprinde argumentele de fapt și drept care au determinat convingerea primei instanțe în sensul că se impune anularea mărcii deduse judecății, pentru rea-credință, la momentul înregistrării. Astfel, s-a reținut că orice hotărâre judecătorească trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul ce a stat la baza formării convingerii instanței și pentru care a admis sau înlăturat cererile părților.

Rațiunea motivării hotărârii judecătorești constă, pe de o parte, în a da posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurilor dispuse de instanță și de a-și putea formula apărările corespunzătoare în cauză, iar, pe de altă parte, pentru a se permite instanței superioare să exercite controlul judiciar. Instanța de apel a constatat că motivarea sentinței întrunește ambele obiective, astfel încât nu a fost primită critica apelantei conform căreia tribunalul ar fi trebuit să arate în detaliu care sunt argumentele juridice și logice pe care le-a avut în vedere în momentul când a pronunțat hotărârea; în plus, apelanta nu a dezvăluit care sunt acele argumente care, în opinia sa, erau esențiale pentru soluționarea cauzei și care ar fi fost omise de la analiză de către prima instanță de fond.

În continuare, curtea de apel a verificat legalitatea și temeinicia sentinței cu privire la reținerea relei-credințe a apelantei pârâte-reclamante SC R.I. SRL la înregistrarea mărcii H. nr. 110449/4 mai 2010, în raport de criteriile definite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea Curții din data de 11 iunie 2009 în cauza C-529/07, Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG vs. Franz Hauswirt GmbH), respectiv: a. cunoașterea "faptului relevant" (elementul obiectiv), b. intenția frauduloasă (elementul subiectiv) și c. gradul de protecție juridică de care se bucură atât semnul intimatelor, cât și marca a cărei înregistrare se solicită a fi anulată.

S-a pornit de la premisa că momentul pertinent pentru aprecierea existenței relei-credințe a solicitantului este cel al depunerii cererii de înregistrare a mărcii - în speță, data depozitului mărcii nr. 110449 - 4 mai 2010. Având în vedere că dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 reprezintă o transpunere în dreptul intern a dispozițiilor similare din Prima Directivă a Consiliului Comunităților Europene din 21 decembrie 1988 pentru apropierea legilor referitoare la mărci din Statele Membre 89/104/EEC (actualmente Directiva 2008/95/CE), instanța de apel a reținut că aceste criterii dezvoltate de Curții de Justiție a Uniunii Europene în definirea conceputului de rea-credință la înregistrarea unei mărci sunt aplicabile și în cauza de față, având ca obiect anularea unei mărci naționale pentru rea-credință la înregistrare, pentru identitate de rațiune.

a) Cu privire la cunoașterea "faptului relevant" (elementul obiectiv), s-a reținut că apelanta pârâtă-reclamantă SC R.I.

SRL a susținut că tribunalul a făcut o greșită apreciere a probelor, iar intimatele-reclamante nu au făcut dovada faptului că apelanta cunoștea, la data înregistrării depozitului, despre existența mărcilor intimatelor-reclamante și folosirea acestora pentru produsele din clasele 11 și 21. În concret, apelanta a solicitat ca, prin reevaluarea probelor - atât a celor administrate în fața primei instanțe de fond cât și a celor administrate în fața instanței de apel - să se rețină că: (1) înscrisurile depuse de intimatele-reclamante nu reflectă o durată semnificativă de utilizare a produselor purtând marca H. pe teritoriul României, (2) la momentul înregistrării mărcii atacate apelanta s-a bazat pe cercetarea documentară efectuată de OSIM; (3) OSIM nu a emis nici un aviz de refuz provizoriu motivat de existența unui semn similar în altă jurisdicție; (4) între apelanta pârâtă-reclamantă și intimate nu există raporturi comerciale sau concurențiale directe și (5) întâlnirea din aprilie 2010 între reprezentantul apelantei și reprezentanții intimatelor nu a avut loc.

Curtea de apel a reținut că existența relei-credințe a solicitantului trebuie apreciată global, ținând seama de toți factorii pertinenți (Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la 11 iunie 2009 în cauza C-529 din 07 Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG contra Frantz Hauswirth Gmbh, parag. 37). S-a apreciat că în mod corect a fost reținută de către tribunal împrejurarea că apelanta pârâtă-reclamantă trebuia să aibă cunoștință despre faptul că intimatele-reclamante utilizau în România un semn identic (H.) pentru produse identice/similare ce poate conduce la confuzie cu semnul solicitat la înregistrare, în baza prezumției de cunoaștere la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a făcut referire la parag.

39 din hotărârea menționată mai sus: "o prezumție de cunoaștere de către solicitant a utilizării de către un terț a unui semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere poate rezulta, printre altele, din împrejurarea că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobște cunoscută, această cunoaștere putând fi dedusă, în special, din durata unei astfel de utilizări. Într-adevăr, cu cât este mai îndelungată această utilizare, cu atât este mai probabil ca solicitantul să fi avut cunoștință de ea la momentul depunerii cererii de înregistrare". Or, intimatele-reclamante au făcut cu prisosință dovada unei durate semnificative de utilizare a semnului și de comercializare a produselor purtând marca H. pe teritoriul României, întrucât din probatoriul administrat a rezultat că, la data depozitului (04 mai 2010), intimata R.O.

deținea marca H. nr. 301350477 din 26 mai 2009 înregistrată în Hong Kong și, ulterior, marca comunitară H. nr. 009241894 din 13 iulie 2010; că intimata B.H.K. este titulara contractului de licență a drepturilor neexclusive asupra mărcii H. încheiat cu R.O. la 1 iulie 2006; că intimatele B.H.K. și R.O. utilizau semnul H. și în România, încă din anul 2006, ca urmare a comercializării de produse originale H., prin intermediul distribuitorilor autorizați. Aplicând prezumția cunoașterii faptului relevant dedusă din durata îndelungată de utilizare pe teritoriul României de către intimatele-reclamante a semnului H., curtea de apel a apreciat că a devenit nerelevantă susținerea apelantei conform căreia nu au existat relații comerciale directe sau concurențiale directe între părți, deoarece cunoașterea faptului relevant a fost dedusă pe calea prezumției menționate, indiferent de existența unor raporturi directe între părțile litigante.

Rațiunea aplicării acestei prezumții presupune că apelanta pârâtă-reclamantă, în calitate de comerciant, trebuia să se informeze și să cunoască despre ce se întâmplă pe piața pe care intenționa să opereze, în condițiile în care un comerciant are obligația de a fi onest cu sine-însuși și cu concurența.

Au fost apreciate ca neîntemeiate și susținerile apelantei în sensul că importatorii și distribuitorii indicați de intimate nu ar fi înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului, întrucât aceste afirmații au fost combătute de extrasele și/sau certificatele emise de ONRC; de asemenea, s-au înlăturat și susținerile aceleiași apelante în sensul că importatorii și distribuitorii indicați de intimate nu ar fi desfășurat niciodată activitate comercială în România, date fiind înscrisurile aflate la dosarul de apel, conform cărora societățile în cauză au devenit inactive în anul 2013, deci după data de depozit a mărcii, iar din extrasele și/sau certificatele emise de ONRC rezultă că acestea existau și activau la data depozitului mărcii.

Cunoașterea faptului relevant a fost stabilită în baza mai multor elemente de fapt, printre care și dovedirea existenței relațiilor concurențiale dintre părți, la data depozitului. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere că, în decizia OHIM nr. 1813C din 23 iulie 2007 în cazul Dannier Chemical Inc. vs. A. Schulman Inc s-a apreciat că reaua-credință se poate reține și atunci când nu există relații contractuale sau precontractuale între părți, însă, din împrejurările speței, se poate prezuma că depunerea cererii de marcă reprezintă un act care se plasează în afara standardelor acceptabile ale unui comportament comercial. S-a apreciat că există rea credință dacă pârâtul află, ca rezultat al unei relații (contact) oarecare cu reclamantul, că acesta folosește cu bună credință și într-o manieră legală marca pentru produse sau servicii similare.

Totodată, s-a considerat că este rea credință atunci când pentru o marcă înregistrată în afara Comunității Europene există dovezi că reclamantul plănuiește să intre pe piața comunitară, iar pârâtul nu poate justifica solicitarea de înregistrare a mărcii în aceste condiții. În circumstanțele particulare ale cauzei Dannier Chemical, OHIM a considerat că, date fiind contactele anterioare dovedite, dintre părțile litigiului anterior formulării cererii de depozit, se prezumă că pârâtul avea cunoștință de folosirea mărcii reclamantului anterior formulării acestei cereri. În acea cauză, reclamantul a produs dovezi că pârâtul, anterior formulării cererii de înregistrare a