ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4100/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4100/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 103 din 09

februarie 2012 Tribunalul Bihor a respins excepția necompetenței teritoriale ca

tardiv formulată.

A respins ca netemeinice

excepțiile netimbrării și necompetenței materiale, lipsei calității procesuale active

și lipsei calității procesuale pasive a Băncii P.R. SA.

A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a SC K.I. SRL și excepția lipsei calității procesuale

pasiva a SC T.F. SRL.

A respins ca netemeinică

acțiunea formulată de reclamantele L.B.A. și L.G., în contradictoriu cu pârâții

SC G.A. SA București, Banca P.R. SA București, Banca P.R. SA Sucursala Oradea.

A respins ca fiind

introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea formulată

de reclamante în contradictoriu cu SC K.I. SRL București și SC T.F. SRL București.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond, analizând cu prioritate excepțiile invocate a

reținut următoarele;

Excepția necompetenței

teritoriale este tardiv formulată, față de prevederile art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ., în plus, a fost invocată după rămânerea instanței în pronunțare.

Excepția necomptenței

materiale a fost respinsă, întrucât capătul de cerere principal este neevaluabil

în bani, ceea ce determină competența tribunalului, conform art, 17 C. proc. civ.

Pentru același

motiv, al caracterului neevaluabil în bani al litigiului, a fost respinsă și excepția

nulității acțiunii pentru insuficientă timbrare.

Excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor a fost respinsă, întrucât reclamantele

fac dovada acceptării tacite a moștenirii după defunctul L.D. prin chiar introducerea

acțiunii în justiție.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a SC Banca P.R. SA a fost respinsă, întrucât contractul

de împrumut a cărui anulare parțială se solicită a fost încheiat între pârâta SC

Banca P.R. SA și L.D., astfel pârâta are calitate procesuală pasivă.

Au fost admise

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC K.I. SRL și SC T.F. SRL, deoarece

aceste două societăți nu sunt părți nici în contractul de împrumut, nici în contractul

de asigurare încheiat în baza clauzei contractuale de la pct. 13.15 din contractul

de credit. Prin urmare, a respins acțiunea față de aceste pârâte.

Asupra fondului

cauzei, instanța a constatat că potrivit art. 13.15 din contractul de împrumut pentru

nevoi personale împrumutatul a mandatat banca să încheie în numele său o asigurare

pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală și deces din accidente

și împrumutatul a fost de acord că banca este beneficiarul acestei polițe de asigurare.

Instanța de fond

a reținut că este evident că această clauză nu are nici un fel de caracter abuziv,

câtă vreme părțile au înțeles expres ca asigurarea să cuprindă numai riscul de moarte

violentă, nu și cel de moarte naturală (pe lângă riscul de invaliditate permanentă

provenit tot din cauze violente), în plus, conform art. 8 din Legea nr. 193/2000,

instanța nu a putut adăuga drepturi și obligații în cuprinsul contractului dintre

părți, ci doar elimina unele obligații impuse abuziv unei părți, deci chiar și în

ipoteza în care clauza ar fi avut într-adevăr caracter abuziv (ceea ce în nici un

caz nu este situația în speță), constatarea nulității absolute parțiale ar fi însemnat

eliminarea acesteia din cuprinsul contractului, și deci nu ar fi avut nici un impact

asupra existenței obligației băncii sau asigurătorului de despăgubire pentru producerea

decesului împrumutatului din cauze naturale.

Cum primul capăt

de cerere a fost apreciat netemeinic, întrucât celelalte două sunt accesorii, depinzând

de soluția dată asupra primului capăt de cerere, instanța a respins întreaga acțiune

ca netemeinică.

Prin decizia

nr. 94/C/2012 - A din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de netimbrare a apelului

invocată de intimați.

A respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantele L.B.A. și L.G., în contradictoriu cu intimatele

pârâte SC G.A. SA București, Banca P.R. SA Sucursala Oradea, Banca P.R. SA București,

SC T.F. SRL București și SC K.I. SRL București împotriva sentinței nr. 103/COM din

09 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele;

Corect a reținut

instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 13.15 din contractul de credit,

împrumutatul a mandatat pe subscrisa să încheie în numele acestuia o asigurare pentru

acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală și de deces din accidente,

fiind de acord ca banca să fie beneficiarul poliței de asigurare.

Art. 13.15 nu

poate fi considerat un abuz din partea băncii, mai ales că acest articol ilustrează

prevederile cuprinse în art.

II

din contractul de asigurare

din anul 2008 încheiat cu SC G.A. SA, cu atât mai mult cu cât, banca nu avea dreptul

să modifice termenii și condițiile în care asigurătorul înțelegea să efectueze plata

despăgubirii în situația ivirii cazului asigurat, neputând dicta politicile interne

ale asigurătorului.

În cazul în care

banca ar fi lărgit unilateral aria de acoperire a riscului de deces, incluzând

și decesul din cauze naturale, aceasta ar fi încălcat la rându-i clauzele contractuale

ale contractului de asigurare din anul 2008 și nu ar mai fi putut fi despăgubită,

întrucât decesul natural al împrumutatului excede riscului asigurat.

În mod corect

a reținut instanța că prevederile art. 13.15 din contractul de credit nu au un caracter

abuziv, că în baza art. 8 din Legea nr. 193/2000 instanța nu poate să adauge drepturi

și obligații în cuprinsul contractului dintre părți, ci poate doar să elimine unele

obligații impuse abuziv. Chiar și în situația constatării caracterului abuziv al

clauzei contestate, instanța nu ar putea decât să elimine clauza, ceea ce nu ar

mai avea vreun impact asupra existenței obligației băncii sau a asigurătorului de

despăgubire pentru producerea decesului împrumutatului din cauze naturale.

Având în vedere

că banca este plătitoarea poliței de asigurare, iar nu împrumutatul, instanța a

apreciat nefondate afirmațiile reclamanților prin care aceștia au reținut că ar

fi trebuit să participe la o negociere directă Ia încheierea poliței de asigurare

și că reclamantele au uzat în mod greșit de prevederile art. 12.1. alin. (3) pentru

a-și motiva apelul, întrucât intervenția decesului reprezintă un caz de neîndeplinire

a obligațiilor de plată și nu definește cadrul obligațional cu privire la polița

de asigurare.

Mai mult, banca

a declarat creditul scadent ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată, iar

nu în urma survenirii decesului.

Capătul doi de

cerere a fost reținut ca lipsit de obiect, având în vedere că Ia data de 29

octombrie 2010 a intervenit riscul asigurat cauzat de neplata de către împrumutat/apelanții-reclamanții

a obligațiilor asumate față de bancă prin contractul de credit.

Întrucât indemnizația

de asigurare a fost plătită de către asigurător către bancă în data de 29

octombrie 2010, ca urmare a apariției riscului de neplată, este inacceptabilă constatarea

unui nou risc asigurat, care ar determina o nouă plată a indemnizației de asigurare.

De altfel, riscul

decesului pe cale naturală nu ar putea fi invocat pentru plata indemnizației de

asigurare, întrucât doar decesul din accidente a făcut obiectul contractului de

asigurare, astfel că decesul din cauze naturale nu-i dă dreptul beneficiarului poliței

(băncii) de n solicita despăgubirea, solicitarea apelanților-reclamanți fiind neîntemeiată.

La data formulării

cererii de chemare în judecată, banca încasase deja indemnizația de asigurare, ca

urmare a apariției evenimentului asigurat, în speță riscul de neplată, iar nu decesul

d-Iui L.D.

Chiar dacă nu

există o reglementare expresă a acestui contract, instanța de apel a apreciat că

valabilitatea unui asemenea contract nu poate fi pusă Ia îndoială deoarece potrivit

legislației civile, orice convenție poate fi încheiată, chiar dacă ea nu este prevăzută

expres în legislație, cu singura condiție, de ordin general ca ea să nu contravină

dispozițiilor imperative ale legii, ori regulilor de conviețuire socială.

În speță, între

Banca P. și SC G.A. SA a fost încheiat contractul de asigurare cadru, de grup din

07 ianuarie 2008 având ca obiect, conform art. 3.1.1 și art. 3.1.2 preluarea de

către asigurător a riscului de neplată a sumelor datorate în baza contractelor de

credit și a riscurilor de invaliditate permanentă totală și/sau deces din accidente.

Potrivit art.

7 din contract cotele de primă lunară au fost stabilite la 0,08% pentru riscul de

neplată și de 0,008% pentru riscurile de deces și invaliditate permanentă totală

din accident.

În art. 13.15

din contractul de credit din 14 iulie 2008 încheiat între SC Banca P.R. SA și antecesorul

reclamantelor apelante s-a stipulat că împrumutatul mandatează expres banca să încheie

în numele său o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă

totală și deces din accidente și împrumutatul este de acord că banca este beneficiarul

acestei polițe de asigurare și că prin semnarea contractului de împrumut, împrumutatul

confirmă că a luat la cunoștință despre existența condițiilor de asigurare pentru

invaliditate permanentă totală și de deces din accidente.

A rezultat așadar,

că părțile au convenit ca polița de asigurare să fie încheiată doar pentru acoperirea

riscului de neplată a sumelor datorate în baza contractului de credit, generat de

invaliditatea permanentă totală și deces din accident a împrumutatului.

Potrivit art.

4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată

direct cu consumatorul va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună

cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar

cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților.

Raportat Ia aceste

dispoziții, instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut

că dispoziția contractuală ce face obiectul cauzei nu poate fi considerată abuzivă,

deoarece Ia data semnării contractului de credit antecesorul reclamantelor apelante

a avut cunoștință că i-au fost asigurate doar invaliditatea permanentă totală și

deces din accidente, în contractul de credit apărând expres riscurile asigurate

și nimic nu-l împiedica pe împrumutat să încheie o asigurare suplimentară prin care

să-și asigure decesul din cauze naturale, iar pe de altă parte, acoperirea riscului

de neplată din cauze de moarte naturală presupunea majorarea primei de asigurare,

conform art. 7 din contractul de asigurare și, implicit, costurile creditului.

Prin urmare, nu

s-a putut reține că prin această clauză s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ

între drepturile și obligațiile părților și că în mod corect instanța de fond a

reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 rezultă

că instanțele pot doar să înlăture din contract clauzele pe care Ie constată ca

fiind abuzive și nu pot adăuga drepturi și obligații noi, respingând ca nefondat

capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a art. 13.15 din

contractul de credit din 14 iulie 2008.

Cum antecesorul

reclamantelor a avut asigurat doar riscul de invaliditate permanentă totală și deces

din accidente, iar reclamantele apelante nu au făcut dovada că decesul a fost cauzat

de un accident

, în

mod corect, instanța de fond a respins

și capetele de cerere având ca obiect constatarea intervenirii riscului asigurat

și obligarea SC G.A. SA să plătească SC Banca P.R. SA soldul creditului.

Împotriva deciziei

nr. 94/C/2012-A din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele

L.B.A. și L.G., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate,

solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii

apelului lor și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată în scris.

În criticile formulate

recurentele reclamante au susținut în esență următoarele:

Că decizia din

apel este nelegală, fiind dată cu aprecierea eronată a probelor administrate în

cauză, întrucât la momentul încheierii contractului de credit cu banca nu au fost

explicate și negociate clauzele contractuale, necunoscându-se faptul că, contractul

de asigurare a fost încheiat numai pentru riscul de moarte violentă, nu și pentru

cel de moarte naturală, creându-se astfel în detrimentul consumatorului și contrar

bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,

clauza fiind abuzivă, limitând nejustificat aplicarea prevederilor contractului

doar pentru riscurile enunțate, evitând în mod intenționat cazul de risc real al

decesului natural.

Recurenta a mai

susținut că, contractul de asigurare nu i-a fost prezentat niciodată ceea ce duce

la concluzia că s-a încheiat o poliță colectivă.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, la data de 29 octombrie 2013 intimata-pârâtă SC G.A. SA București

a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse în scris.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs formulată de reclamantele L.B.A. și L.G., împotriva

deciziei nr. 94/C/2012 - A din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor

formulate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate,

reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă

în art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate,

în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Conform art. 304

C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1-9, iar potrivit

dispozițiilor art. 308 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Argumentația adusă

de recurente în susținerea criticilor lor vizează atitudinea procesuală a părților,

situații de fapt și administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de

drept indicate.

Criticile recurentelor

reclamante L.B.A. și L.G. prin care au susținut că decizia din apel este nelegală,

întrucât a fost dată cu aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, întrucât

la momentul încheierii contractului de credit cu banca nu au fost explicate și negociate

clauzele contractuale, necunoscându-se faptul că, contractul de asigurare a fost

încheiat numai pentru riscul de moarte violentă, nu și pentru cel de moarte naturală,

vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și

greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză,

elemente ce nu vizează nelegalitatea.

Nici motivul de

recurs, prin care recurentele au susținut că prin modul în care a fost redactată

clauza contractului privind riscul asigurat, s-a creat în detrimentul consumatorului

și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților, clauza fiind abuzivă, limitând nejustificat aplicarea prevederilor contractului

doar pentru riscurile enunțate, evitând în mod intenționat cazul de risc real al

decesului natural, nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc. civ., întrucât simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurente, reiterarea unor situații

de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera

temeiurilor de modificare indicate, face imposibilă exercitarea efectivă a controlului

de legalitate al instanței de recurs.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurentele reclamante nu s-au conformat obligației

reglementată de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele

de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor

de ordine publică care să inducă aplicarea art. 308 alin. (2) C. proc. civ., va

admite excepția nulității recursului invocată din oficiu și va constata nulitatea

cererii de recurs în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamantele L.B.A. și L.G. împotriva deciziei

nr. 94/C/2012 - A din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.