ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4100/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 103 din 09 februarie 2012 Tribunalul Bihor a respins excepția necompetenței teritoriale ca tardiv formulată. A respins ca netemeinice excepțiile netimbrării și necompetenței materiale, lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive a Băncii P.R. SA. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC K.I. SRL și excepția lipsei calității procesuale pasiva a SC T.F. SRL. A respins ca netemeinică acțiunea formulată de reclamantele L.B.A. și L.G., în contradictoriu cu pârâții SC G.A. SA București, Banca P.R. SA București, Banca P.R. SA Sucursala Oradea.

A respins ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu SC K.I. SRL București și SC T.F. SRL București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, analizând cu prioritate excepțiile invocate a reținut următoarele; Excepția necompetenței teritoriale este tardiv formulată, față de prevederile art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., în plus, a fost invocată după rămânerea instanței în pronunțare. Excepția necomptenței materiale a fost respinsă, întrucât capătul de cerere principal este neevaluabil în bani, ceea ce determină competența tribunalului, conform art, 17 C. proc. civ. Pentru același motiv, al caracterului neevaluabil în bani al litigiului, a fost respinsă și excepția nulității acțiunii pentru insuficientă timbrare.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor a fost respinsă, întrucât reclamantele fac dovada acceptării tacite a moștenirii după defunctul L.D. prin chiar introducerea acțiunii în justiție. Excepția lipsei calității procesuale pasive a SC Banca P.R. SA a fost respinsă, întrucât contractul de împrumut a cărui anulare parțială se solicită a fost încheiat între pârâta SC Banca P.R. SA și L.D., astfel pârâta are calitate procesuală pasivă. Au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC K.I. SRL și SC T.F. SRL, deoarece aceste două societăți nu sunt părți nici în contractul de împrumut, nici în contractul de asigurare încheiat în baza clauzei contractuale de la pct. 13.15 din contractul de credit.

Prin urmare, a respins acțiunea față de aceste pârâte. Asupra fondului cauzei, instanța a constatat că potrivit art. 13.15 din contractul de împrumut pentru nevoi personale împrumutatul a mandatat banca să încheie în numele său o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală și deces din accidente și împrumutatul a fost de acord că banca este beneficiarul acestei polițe de asigurare.

Instanța de fond a reținut că este evident că această clauză nu are nici un fel de caracter abuziv, câtă vreme părțile au înțeles expres ca asigurarea să cuprindă numai riscul de moarte violentă, nu și cel de moarte naturală (pe lângă riscul de invaliditate permanentă provenit tot din cauze violente), în plus, conform art. 8 din Legea nr. 193/2000, instanța nu a putut adăuga drepturi și obligații în cuprinsul contractului dintre părți, ci doar elimina unele obligații impuse abuziv unei părți, deci chiar și în ipoteza în care clauza ar fi avut într-adevăr caracter abuziv (ceea ce în nici un caz nu este situația în speță), constatarea nulității absolute parțiale ar fi însemnat eliminarea acesteia din cuprinsul contractului, și deci nu ar fi avut nici un impact asupra existenței obligației băncii sau asigurătorului de despăgubire pentru producerea decesului împrumutatului din cauze naturale.

Cum primul capăt de cerere a fost apreciat netemeinic, întrucât celelalte două sunt accesorii, depinzând de soluția dată asupra primului capăt de cerere, instanța a respins întreaga acțiune ca netemeinică. Prin decizia nr. 94/C/2012 - A din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de netimbrare a apelului invocată de intimați. A respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele L.B.A. și L.G., în contradictoriu cu intimatele pârâte SC G.A. SA București, Banca P.R. SA Sucursala Oradea, Banca P.R. SA București, SC T.F. SRL București și SC K.I. SRL București împotriva sentinței nr. 103/COM din 09 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele; Corect a reținut instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 13.15 din contractul de credit, împrumutatul a mandatat pe subscrisa să încheie în numele acestuia o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală și de deces din accidente, fiind de acord ca banca să fie beneficiarul poliței de asigurare. Art. 13.15 nu poate fi considerat un abuz din partea băncii, mai ales că acest articol ilustrează prevederile cuprinse în art. II din contractul de asigurare din anul 2008 încheiat cu SC G.A. SA, cu atât mai mult cu cât, banca nu avea dreptul să modifice termenii și condițiile în care asigurătorul înțelegea să efectueze plata despăgubirii în situația ivirii cazului asigurat, neputând dicta politicile interne ale asigurătorului.

În cazul în care banca ar fi lărgit unilateral aria de acoperire a riscului de deces, incluzând și decesul din cauze naturale, aceasta ar fi încălcat la rându-i clauzele contractuale ale contractului de asigurare din anul 2008 și nu ar mai fi putut fi despăgubită, întrucât decesul natural al împrumutatului excede riscului asigurat. În mod corect a reținut instanța că prevederile art. 13.15 din contractul de credit nu au un caracter abuziv, că în baza art. 8 din Legea nr. 193/2000 instanța nu poate să adauge drepturi și obligații în cuprinsul contractului dintre părți, ci poate doar să elimine unele obligații impuse abuziv. Chiar și în situația constatării caracterului abuziv al clauzei contestate, instanța nu ar putea decât să elimine clauza, ceea ce nu ar mai avea vreun impact asupra existenței obligației băncii sau a asigurătorului de despăgubire pentru producerea decesului împrumutatului din cauze naturale.

Având în vedere că banca este plătitoarea poliței de asigurare, iar nu împrumutatul, instanța a apreciat nefondate afirmațiile reclamanților prin care aceștia au reținut că ar fi trebuit să participe la o negociere directă Ia încheierea poliței de asigurare și că reclamantele au uzat în mod greșit de prevederile art. 12.1. alin. (3) pentru a-și motiva apelul, întrucât intervenția decesului reprezintă un caz de neîndeplinire a obligațiilor de plată și nu definește cadrul obligațional cu privire la polița de asigurare. Mai mult, banca a declarat creditul scadent ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată, iar nu în urma survenirii decesului. Capătul doi de cerere a fost reținut ca lipsit de obiect, având în vedere că Ia data de 29 octombrie 2010 a intervenit riscul asigurat cauzat de neplata de către împrumutat/apelanții-reclamanții a obligațiilor asumate față de bancă prin contractul de credit.

Întrucât indemnizația de asigurare a fost plătită de către asigurător către bancă în data de 29 octombrie 2010, ca urmare a apariției riscului de neplată, este inacceptabilă constatarea unui nou risc asigurat, care ar determina o nouă plată a indemnizației de asigurare. De altfel, riscul decesului pe cale naturală nu ar putea fi invocat pentru plata indemnizației de asigurare, întrucât doar decesul din accidente a făcut obiectul contractului de asigurare, astfel că decesul din cauze naturale nu-i dă dreptul beneficiarului poliței (băncii) de n solicita despăgubirea, solicitarea apelanților-reclamanți fiind neîntemeiată. La data formulării cererii de chemare în judecată, banca încasase deja indemnizația de asigurare, ca urmare a apariției evenimentului asigurat, în speță riscul de neplată, iar nu decesul d-Iui L.D.

Chiar dacă nu există o reglementare expresă a acestui contract, instanța de apel a apreciat că valabilitatea unui asemenea contract nu poate fi pusă Ia îndoială deoarece potrivit legislației civile, orice convenție poate fi încheiată, chiar dacă ea nu este prevăzută expres în legislație, cu singura condiție, de ordin general ca ea să nu contravină dispozițiilor imperative ale legii, ori regulilor de conviețuire socială. În speță, între Banca P. și SC G.A. SA a fost încheiat contractul de asigurare cadru, de grup din 07 ianuarie 2008 având ca obiect, conform art. 3.1.1 și art. 3.1.2 preluarea de către asigurător a riscului de neplată a sumelor datorate în baza contractelor de credit și a riscurilor de invaliditate permanentă totală și/sau deces din accidente.

Potrivit art. 7 din contract cotele de primă lunară au fost stabilite la 0,08% pentru riscul de neplată și de 0,008% pentru riscurile de deces și invaliditate permanentă totală din accident. În art. 13.15 din contractul de credit din 14 iulie 2008 încheiat între SC Banca P.R. SA și antecesorul reclamantelor apelante s-a stipulat că împrumutatul mandatează expres banca să încheie în numele său o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală și deces din accidente și împrumutatul este de acord că banca este beneficiarul acestei polițe de asigurare și că prin semnarea contractului de împrumut, împrumutatul confirmă că a luat la cunoștință despre existența condițiilor de asigurare pentru invaliditate permanentă totală și de deces din accidente.

A rezultat așadar, că părțile au convenit ca polița de asigurare să fie încheiată doar pentru acoperirea riscului de neplată a sumelor datorate în baza contractului de credit, generat de invaliditatea permanentă totală și deces din accident a împrumutatului. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Raportat Ia aceste dispoziții, instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că dispoziția contractuală ce face obiectul cauzei nu poate fi considerată abuzivă, deoarece Ia data semnării contractului de credit antecesorul reclamantelor apelante a avut cunoștință că i-au fost asigurate doar invaliditatea permanentă totală și deces din accidente, în contractul de credit apărând expres riscurile asigurate și nimic nu-l împiedica pe împrumutat să încheie o asigurare suplimentară prin care să-și asigure decesul din cauze naturale, iar pe de altă parte, acoperirea riscului de neplată din cauze de moarte naturală presupunea majorarea primei de asigurare, conform art. 7 din contractul de asigurare și, implicit, costurile creditului.

Prin urmare, nu s-a putut reține că prin această clauză s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și că în mod corect instanța de fond a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 rezultă că instanțele pot doar să înlăture din contract clauzele pe care Ie constată ca fiind abuzive și nu pot adăuga drepturi și obligații noi, respingând ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a art. 13.15 din contractul de credit din 14 iulie 2008. Cum antecesorul reclamantelor a avut asigurat doar riscul de invaliditate permanentă totală și deces din accidente, iar reclamantele apelante nu au făcut dovada că decesul a fost cauzat de un accident , în mod corect, instanța de fond a respins și capetele de cerere având ca obiect constatarea intervenirii riscului asigurat și obligarea SC G.A.

SA să plătească SC Banca P.R. SA soldul creditului. Împotriva deciziei nr. 94/C/2012-A din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele L.B.A. și L.G., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului lor și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată în scris.

În criticile formulate recurentele reclamante au susținut în esență următoarele: Că decizia din apel este nelegală, fiind dată cu aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, întrucât la momentul încheierii contractului de credit cu banca nu au fost explicate și negociate clauzele contractuale, necunoscându-se faptul că, contractul de asigurare a fost încheiat numai pentru riscul de moarte violentă, nu și pentru cel de moarte naturală, creându-se astfel în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauza fiind abuzivă, limitând nejustificat aplicarea prevederilor contractului doar pentru riscurile enunțate, evitând în mod intenționat cazul de risc real al decesului natural.

Recurenta a mai susținut că, contractul de asigurare nu i-a fost prezentat niciodată ceea ce duce la concluzia că s-a încheiat o poliță colectivă. Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 29 octombrie 2013 intimata-pârâtă SC G.A. SA București a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse în scris. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamantele L.B.A. și L.G., împotriva deciziei nr. 94/C/2012 - A din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor formulate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Conform art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1-9, iar potrivit dispozițiilor art. 308 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Argumentația adusă de recurente în susținerea criticilor lor vizează atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept indicate. Criticile recurentelor reclamante L.B.A. și L.G. prin care au susținut că decizia din apel este nelegală, întrucât a fost dată cu aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, întrucât la momentul încheierii contractului de credit cu banca nu au fost explicate și negociate clauzele contractuale, necunoscându-se faptul că, contractul de asigurare a fost încheiat numai pentru riscul de moarte violentă, nu și pentru cel de moarte naturală, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.

Nici motivul de recurs, prin care recurentele au susținut că prin modul în care a fost redactată clauza contractului privind riscul asigurat, s-a creat în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauza fiind abuzivă, limitând nejustificat aplicarea prevederilor contractului doar pentru riscurile enunțate, evitând în mod intenționat cazul de risc real al decesului natural, nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc. civ., întrucât simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurente, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, face imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentele reclamante nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 308 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată din oficiu și va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantele L.B.A. și L.G. împotriva deciziei nr. 94/C/2012 - A din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.