ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3153/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3153/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1.788

din data de 08 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC L.A.T. SRL

și s-a respins acțiunea formulată de SC L.A.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta

Banca C.R. Asigurări V.I.G., pentru lipsa calității procesuale active.

S-a respins excepția

prematurității acțiunii invocată de Banca C.R. Asigurări V.I.G., ca rămasă fără

obiect.

S-a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Banca C.R. Asigurări V.I.G., ca nefondată.

S-a admis excepția

netimbrării cererii de intervenție a intervenientei Banca C. SA și s-a anulat ca

netimbrată cererea de intervenție formulată de Banca C. SA.

În conformitate

cu prevedere art. 137 C. proc. civ. vechi instanța s-a pronunțat mai întâi asupra

excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Examinând excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei SC L.A.T. SRL invocată de pârâta

SC O.V.I.G. SA instanța a constatat că excepția invocată este întemeiată.

Polița de asigurare

facultativă a vehiculelor - Casco a fost încheiată în data de 27 mai 2011 între

asigurătorul SC Banca C.R. Asigurări V.I.G. SA și asigurătorul SC L.A.T. SRL.

La rubrica din

contract intitulată mențiuni speciale se prevede că „Polița se cesionează în favoarea

Băncii C.".

Această cesiune

s-a făcut pentru garantarea creditelor luate de reclamantă de la intervenienta Banca

C. SA prin contractele de credit pentru investiții din 01 iunie 2006 și din 03

noiembrie 2006, credite garantate cu ipotecă imobiliară și cu gaj fără deposedare

asupra autobuzului D., autocarul în litigiu.

Potrivit clauzelor

contractuale drepturile împrumutatului la despăgubirile ce i se cuvin în cazul producerii

riscului asigurat pentru bunurile aduse în garanție vor fi cesionate în favoarea

Băncii C. pe toată durata derulării contractului.

În consecință

în cauză are calitate procesuală activă intervenienta Banca C. și nu reclamanta.

În aceste circumstanțe

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de a introduce prezenta

acțiune în justiție este fondată și în concluzie acțiunea a fost respinsă pentru

acest considerent.

În aceste condiții

excepția prematurității introducerii acțiunii de către reclamantă a rămas fără obiect

și a fost respinsă ca atare.

În ședința publică

din data de 9 aprilie 2013 instanța a calificat înscrisul depus de Banca C. intitulat

„note de ședință", ca fiind în realitate o cerere de intervenție în interes

propriu deoarece prin acest act se solicită instanței să dispună „obligarea asigurătorului

(pârâtul) să achite despăgubirile solicitate de asigurat (reclamantul), în favoarea

Băncii până la concurența sumelor ce reprezintă acoperirea integrală a creanței

garantate, conform contractelor de credit.

În această situație

instanța a dispus intervenientei Banca C. să-și timbreze cererea de intervenție

în interes propriu la cuantumul pretențiilor precizate de reclamantă la valoarea

de 723.515,32 RON și anume cu o taxă judiciară de timbru în valoare de 11346,15

RON și cu timbru judiciar de 5 RON.

Deoarece intervenienta

nu a înțeles să dea curs solicitării instanței cererea de intervenție a fost anulată

ca netimbrată în conformitate cu disp. art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Prin întâmpinarea

formulată la cererea de intervenție depusă de Banca C., pârâta SC O.V.I.G. SA a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Instanța de fond

a respins excepția invocată, deoarece chiar dacă reclamanta nu are calitate procesuală

activă, pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece are calitatea de

asigurător față de care se pot solicita despăgubirile ce formează obiectul prezentei

cauze.

Având în vedere

aspectele reținute instanța de fond a constatat că nu se mai poate trece la analizarea

pe fond a raporturilor juridice dintre părți.

Pentru considerentele

menționate, tribunalul văzând că în cauză nu sunt întrunite condițiile pmvăzute

de dispozițiile art. 109 C. proc. civ. vechi, a admis excepțiile lipsei calității

procesuale active și a netimbrării cererii de intervenție, a respins excepția prematurității

acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea

introductivă fără să acorde cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta SC L.A.T. SRL prin lichidator judiciar U. S.P.R.L.

și intervenienta în nume propriu Banca C.

Prin decizia civilă

nr. 57/2014 din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de reclamanta

SC L.A.T. SRL prin lichidator judiciar U. S.P.R.L împotriva sentinței civile

nr. 1.788 din 08 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4066/112/2012 al Tribunalului

Bistrița-Năsăud și s-a respins ca lipsit de interes apelul declarat de intervenienta

în nume propriu Banca C. împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea hotărârii

instanța de apel a reținut următoarele considerente:

S-a dovedit în

fața instanței de fond că reclamanta a încheiat cu pârâta polița de asigurare facultativă

a vehiculelor - CASCO din 27 mai 2011.

Potrivit mențiunii

cuprinsă în acel contract, polița va fi cesionată în favoarea apelantei Banca C.

SA

Mențiuni cu privire

la cesionarea poliței sunt cuprinse și în contractul încheiat între reclamantă și

Banca C. SA, respectiv contractul de credit, art. 7 pct. 4 unde se arată că: „drepturile

împrumutatului la despăgubirile ce i se cuvin în cazul realizării riscului asigurat

pentru bunurile aduse în garanție vor fi cesionate în favoarea Banca C. SA".

Instanța de apel

a constatat că intenția reclamantei de cesionare a creanței născute din polița de

asigurare a fost făcută publică față de terțul contractant, asigurătorul O. prin

înscrierea mențiunii referitoare la cesiune pe însăși polița de asigurare (contractul

de asigurare).

Faptul cesiunii

a fost cunoscut și recunoscut ulterior chiar și în apel de către intervenienta Banca

C., obligația de cesionare fiind asumată de reclamantă în baza contractelor de credit

cu destinația de investiții în scopul achiziționării a două autocare (art. 7.2 din

contractul de credit din anul 2007 și art. 7.4 din contractul de credit din

anul 2006).

Curtea de apel

a reținut că toate cele3 părți implicate, reclamanta - cedent, pârâta - debitor

cedent și Banca C. - cesionar au cunoscut faptul cesiunii de creanță, nemaifiind

deci necesară analiza îndeplinirii cerințelor legale de valabilitate, invocarea

unei eventuale nerespectării a dispozițiilor legale fiind superfluă, în contextul

stabilirii faptului că toate cele 3 părți implicate au cunoscut (și recunoscut)

faptul cesiunii.

Cu privire la

contractul de asigurare, instanța de apel a reținut că în faza ulterioară încheierii

lui, executarea obligației de despăgubiri este generată (condiționată) de îndeplinirea

unei condiții suspensive, respectiv producerea riscului asigurat.

Potrivit art.

1407 noul C. civ., îndeplinirea condiției determină obligația de plată din partea

creditorului.

În situația obligațiilor

afectate de condiția suspensivă, până la realizarea condiției, obligația are o existență

sumară, reclamanta în calitate de creditor al obligației de plată a despăgubirii

va avea, până la realizarea evenimentului un drept „eventual" de a obține despăgubirea

aferentă.

În acest interval,

creditorului îi sunt recunoscute mai multe posibilități (acte de admin strare sau

de dispoziție) referitoare la creanța sa (art. 1409, 1410) și deci inclusiv dreptul

de a cesionată (art. 1408 alin. (1).

În situația realizării

condiției transmiterii de drepturi, consimțite înainte de realizarea acesteia, actele

juridice de transmitere sunt validate.

În speță este

certă intenția de cesiune a creanței, recunoscută în mod direct de toate cele 3

părți implicate.

Până la data realizării

evenimentului asigurat, atât obligația de despăgubire, cât și cesiunea, se aflau

pe un plan secundar.

Realizarea evenimentului

a impus activarea atât a obligației de despăgubire cât și a celorlalte obligații

asumate de părți (cesiunea).

S-a arătat că

nu se poate aprecia că cesiunea a privit doar suma, despăgubirea ce va fi încasată

de către reclamantă de la asigurător, și că doar de la acel moment ar deveni valabilă

cesiunea menționată pe polița de asigurare.

Intenția de cesionare

a fost manifestată încă de la data încheierii contractului de asigurare, dată la

care, în mod cert, părțile din contractul de asigurare nu aveau cum să cunoască

că evenimentul asigurat se va produce sau nu.

Referitor la apelul

declarat de intervenienta în nume propriu Banca C., Curtea de Apel a constatat că

acesta a fost susținut în vederea clarificării poziției sale în cauză (postura din

care participă la litigiu).

În același timp

s-a arătat de către Banca C. că nu consideră că în această etapă, când se urmărește

obligația pârâtei asigurătoare la plata creanței născute ca urmare a producerii

evenimentului asigurat, că ar putea pretinde, în nume propriu, în calitate de creditor

- cesionar contravaloarea despăgubirii, acest drept aparținând doar SC L.A.T. SRL.

Au fost evidențiate

anterior motivele pentru care instanța de apel a apreciat soluția instanței de fond

ca fiind corectă, reclamantei SC L.A.T. SRL lipsindu-i calitatea procesuală activă.

În acest context,

s-a apreciat că nu se mai impune a se analiza care ar fi poziția procesuală corectă

a Băncii C. în prezentul litigiu, cu consecințele aferente asupra timbrajului unei

eventuale cereri de intervenție principală.

În consecință,

față de cele menționate, s-a respins apelul formulat de reclamanta SC L.A.T.

SRL prin lichidator judiciar U. SPRL, iar apelul intervenientei în nume propriu

Banca C. se a fost respins ca lipsit de interes, păstrându-se în întregime hotărârea

apelată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC L.A.T. SRL prin lichidator judiciar U. SPRL,

la dosar fiind depuse două declarații de recurs motivate, prima formulată de avocat

D.O.M. cu mandat convențional acordat de către societate și cea de-a doua formulată

de lichidatorul judiciar U. SRL.

La acest termen

de judecată, s-a statuat față de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 că numai

recursul declarat prin lichidator are funcție sesizatorie, întrucât dreptul de administrare

al reclamantei a fost ridicat.

În motivarea acestui

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. s-a arătat

că din definiția dată de art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările

rezultă că, contractantul asigurării este parte a contractului de asigurare, iar

din aceasta calitate are dreptul de a formula cereri de despăgubire în cazul producerii

riscului asigurat, chiar dacă despăgubirea urmează a se plăti în contul unei terțe

persoane, în speța de față Banca C. SA, persoana care și-a însușit acțiunea asiguratului

- reclamant.

Consideră recurenta

că din definiția reținută de instanța de apel rezultă că beneficiar al poliței este

persoana îndreptățită să încaseze despăgubirea; nu rezultă din contractul de asigurare

că acesteia i-au fost cesionate și alte drepturi cum ar fi cel de a întreține bunul

asigurat în bune condiții, de a lua măsuri pentru limitarea pagubei în cazul producerii

asigurării, de a formula acțiunea împotriva asigurătorului.

De asemenea, recurenta

arată că toate aceste drepturi și obligații alături de cea de a plăti primele de

asigurare sunt în sarcina asiguratului, conform art. 25, 26 și următoarele din Legea

nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Recurenta apreciază

că instanța de epel a interpretat greșit textul de lege și a considerat că asiguratul

nu este parte în contractul de asigurare sau că acesta nu are capacitatea juridică

de a solicita plata despăgubirilor către beneficiar. Legea privind asigurările îi

conferă asiguratului toate celelalte drepturi mai puțin cel de a încasa contravaloarea

despăgubirilor când încasarea despăgubirilor este cesionată către o terță persoană.

Ținând cont că

cesiunea poliței s-a făcut pentru garantarea unui credit este greu de presupus că

beneficiarul sumei ar putea să urmărească toate evenimentele care au loc în ceea

ce privește bunurile aflate în garanția acestora și acesta este motivul pentru care

și-au reținut doar dreptul de a încasa sumele aferente polițelor de asigurare ale

bunurilor aflate în garanție iar celelalte drepturi și obligații s-au menținut în

sarcina asiguratului.

Se mai arată și

faptul că producerea evenimentului asigurat a avut loc la data de 04 noiembrie

2011, dată la care s-a născut și dreptul la despăgubiri, iar recurenta a solicitat

asigurătorului plata despăgubirilor și acesta a invocat existența unui dosar penal

și nicidecum faptul că aceasta nu are calitatea de a cere despăgubirile aferente

poliței, în condițiile în care plata acestora trebuia să se facă în contul beneficiarului,

Banca C. având ca destinație stingerea creditului a cărui garantare o constituia

bunul sustras, care era și obiectul asigurării.

Prin urmare, recurenta

solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru ca acesta să se pronunțe pe fondul

cauzei.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:

Cu titlu preliminar,

este de observat că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ. au fost invocate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică

de natură a se circumscrie ipotezelor pe care aceste motive le reglementează -hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau

străine de natura pricinii ori interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a

actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății.

Înalta Curte găsește

nefondate criticile recurentei referitoare la greșita soluționare a cauzei pe temeiul

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, critici care se încadrează

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cesionarea

poliței de asigurare facultativă a vehiculelor Casco încheiată la data de 27 mai

2011 între SC O.V.I.G. SA București și SC L.A.T. SRL, calitatea de beneficiar al

poliței s-a transmis Banca C., singura în măsură de a solicita și plata despăgubirii.

Susținerile recurentei

în sensul că potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995 are calitate procesuală activă

în prezenta cauză și ar fi îndreptățită să încaseze despăgubirea rezultată din contractul

de asigurare nu pot fi reținute.

Din norma invocată

rezultă că părțile contractului de asigurare pot conveni ca în condițiile plății

primei, la producerea riscului asigurat, despăgubire să fie plătită fie asiguratului,

fie beneficiarului, fie terțului păgubit în limitele și termenele convenite.

Prin urmare, în

cazul raportului juridic generat prin încheierea convenției asiguratul este exclus

de la despăgubire dacă a convenit cu asigurătorul ca despăgubirea să fie achitată

în cazul producerii riscului asigurat unei alte persoane și anume beneficiarului

asigurării.

Instanța de apel

a constatat în mod corect că raportul de asigurare nu-i conferă dreptul recurentei-reclamante

de a fi despăgubită întrucât nu are calitatea de beneficiar al poliței de asigurare,

nici cea de cesionar al acesteia.

Așadar excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei a primit o judicioasă dezlegare,

instanța de apel stabilind cadrul procesual al cauzei cu interpretarea și aplicarea

corectă a raporturilor juridice existente între părțile în litigiu.

În consecință,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC L.A.T. SRL prin lichidator judiciar U. SPRL împotriva

deciziei civile nr. 57/2014 din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.