ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

388/2010 a Tribunalului Covasna s-a respins excepția autorității de lucru

judecat. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active. A fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii. A fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului municipiul S.G. prin primar. A

fost admisă în parte acțiunea reclamanților K.E., S.M. și K.J.G. în

contradictoriu cu pârâții S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P.J. Covasna și M.S.G. prin

P., așa cum a fost completată. A fost respinsă acțiunea cât privește pe pârâtul

M.S.G. prin P., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă. S-a constatat că imobilul înscris în C.F. 358 Sfântu Gheorghe număr top

815 a fost preluat fără titlu valabil de S.R. în baza Decretului nr. 92/1950.

S-a constatat nulitatea actului juridic de naționalizare cu privire la imobilul

mai sus menționat. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, referitor la excepția autorității

de lucru judecat că prin sentința civilă nr. 183 din 29 iunie 2001 a

Tribunalului Mureș s-a respins acțiunea reclamantelor K.E. și S.M. respectiv

cererea intervenientului K.J.G. prin care se solicitau, printre altele, și constatarea

nulității actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în

municipiul Sfântu Gheorghe str. Ciucului, prin încheierea de întabulare nr. 100/1957,

identic cu imobil din litigiul de față. S-a reținut în sentință că acest imobil

a fost proprietatea lui K.E. și K.G., fiind cuprins în anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950 dar preluarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

acestui decret. Ulterior, prin decizia civilă nr. 76/ A din 27 septembrie 2002,

Curtea de Apel Târgu Mureș, ca instanță de apel, în ceea ce privește imobilul

în litigiu, a păstrat soluția primei instanțe, reținând că este vorba de o

preluare abuzivă, dar cu titlu valabil, consecința fiind aceea că imobilul a

intrat în domeniul public al statului, rămânând ca reclamantele și

intervenientul să uzeze de procedura prevăzută de art. 20 – art. 25 din Legea nr.

10/2001, în plus arătându-se pentru imobilul deținut de SC B.A. SA, care este

succesoarea în drepturi a C.L. Brașov, că aceasta este o societate privatizată

în condițiile Legii nr. 15/1990, dobândind dreptul de proprietate asupra

imobilului prin efectul legii, astfel că restituirea imobilului în natură în

favoarea reclamantelor și intervenientului nu are suport legal.

Cu toate că soluția

instanței de apel a fost menținută în recurs de

către Curtea de Apel Târgu Mureș prin decizia civilă

nr. 825/ R

din 15 mai 2008, acest lucru s-a făcut cu o altă motivare decât ceea ce au

reținut în considerente primele două instanțe, practic s-a menținut soluția din

apel, implicit cea de la fond, dar instanța de recurs a substituit motivările

celor două hotărâri judecătorești ale instanțelor inferioare, apreciind că

acțiunea, așa cum a fost formulată, nu putea fi primită, cu alte cuvinte era

inadmisibilă.

Astfel, instanța de

recurs a reținut că acțiunea a fost redactată inițial solicitându-se numai

constatarea nulității absolute a încheierii de întabulare a dreptului de

proprietate a S.R. asupra imobilului în litigiu, precum și a încheierii

subsecvente prin care s-a înscris dreptul de administrare operativă directă a C.L.

Brașov, după care la 6 septembrie 2000 a survenit o modificare de acțiune prin care se cerea constatarea nulității absolute sau anularea actelor de

trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, modificarea de

acțiune producându-se după prima zi de înfățișare, din acest punct de vedere

hotărârea instanței de fond fiind privită ca nelegală pentru că a primit după

prima zi de înfățișare cererea modificatoare a acțiunii, fiind încălcate dispozițiile

art. 132 C. proc. civ.

Instanța de recurs a

mai motivat că și dacă s-ar trece peste această neregularitate procedurală,

societatea B.A. SA avea la rândul său un titlu de proprietate asupra imobilului

respectiv așa încât din moment ce instanța de fond nu a fost învestită cu

compararea titlurilor foștilor proprietari cu titlul actualei deținătoare,

instanța fondului nu putea stabili că titlul reclamantelor este preferabil,

concluzia Curții de Apel Târgu Mureș fiind aceea că acțiunea nu poate fi primită,

cu alte cuvinte este inadmisibilă față de pârâtele SC C. SA Sfântu Gheorghe și

SC B.A. SRL.

Prin urmare, în

raport cu motivarea instanței de recurs care a înlocuit motivarea instanței de

fond și a celei de apel, nu se poate susține că acțiunea reclamantelor K.E. și

S.M. respectiv cererea intervenientului K.J.G., au fost respinse pe fond ci

respingerea s-a făcut pe considerente de procedură, datorate faptului că

acțiunea introductivă a fost completată tardiv respectiv chiar și așa

completată acțiunea nu a cuprins un petit apreciat ca necesar, acela în

compararea titlurilor de proprietate, altfel spus, soluția de respingere a

acțiunii nu a putut să creeze autoritate de lucru judecat în raport cu prezenta

judecată din moment ce nu a fost vorba de o respingere pe motive de

netemeinicie ci pe considerente de procedură, ceea ce au făcut ca acțiunea să

fie inadmisibilă.

O hotărâre

judecătorească se opune cu autoritate de lucru judecat atunci când prin aceasta

se dezleagă cauza pe fond, or, în speță, din citirea atentă a hotărârilor

judecătorești anterior menționate se poate înțelege că în final nu a avut loc o

judecată pe fond ci o respingere a acțiunii pe criterii procedurale, pe motive

de tardivitate a completării de acțiune și inadmisibilitatea soluționării unui

petit în lipsa altuia formulat în cadrul aceleiași acțiuni.

A fost respinsă și excepția lipsei calității

procesuale active întrucât imobilul înscris în C.F. nr. 358 Sfântu Gheorghe nr.

top 815, potrivit istoricului de C.F. depus la dosar, a constituit înainte de

aplicarea Decretului nr. 92/1950, proprietatea tabulară a lui K.E. și K.G., în

cote egale. Certificatul de moștenitor nr. 41 din 16 februarie 1990 eliberat de

fostul Notariat de Stat al județului Covasna atestă că reclamantele K.E. și S.M.

sunt moștenitoare legale, în calitate de fiice ale lui K.E. sau E. iar

reclamantul K.J.G., potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 123

din 26 noiembrie 2001 eliberat de biroul notarului public G.G., culege ca

moștenitor legal dreptul de proprietate asupra imobilelor din patrimoniul lui K.G.,

prin retransmitere de la tatăl său K.E. care la rândul lui, în calitate de fiu

a moștenit întâi pe tatăl său K.G. și apoi pe mama sa K.E., soția

supraviețuitoare a lui K.G.

Prin urmare, s-a

reținut că reclamanții sunt moștenitori ai proprietarilor tabulari fiind

îndreptăți să promoveze o acțiune ca cea de față și că din evidențele de carte

funciară depuse la dosar, rezultă că prin încheierea de C.F. nr. 100 din 09

ianuarie 157 asupra imobilului în litigiu s-a întabulat S.R. în baza Decretului

nr. 92/1950, ca atare petitul în constatarea nevalabilității titlului statului,

implicit cel care urmărește declararea nulității acestui titlu de

naționalizare, trebuie soluționat în contradictoriu cu cel care a preluat imobilul,

nimeni altul decât S.R.

În fapt, ceea ce

critică M.F.P. prin D.G.F.P Covasna în susținerea sub această denumire a

excepției nu este calitatea procesuală în sine a S.R. ci faptul că acesta ar fi

în mod greșit reprezentat de către M.F.P., considerându-se că just ar fi fost

ca statul să fie reprezentat de unitatea administrativ-teritorială, municipiul

Sfântu Gheorghe.

Este adevărat că S.R.

este reprezentat de M.F.P. atunci când este vorba de bunurile din domeniu

public al statului, aceasta fiind soluția Legii nr. 213/1998 și că imobilul în

cauză odată cu încheierea de C.F. nr. 3611 din 11 iunie 1996 a fost întabulat

în favoarea SC B.A. SA Sfântu Gheorghe, prin urmare în prezent imobilul nu face

parte din domeniul public al statului.

Însă ceea ce se cere

a se constata, este nevalabilitatea titlului Statului, odată cu preluarea

bunului, adică la momentul anului 1957, când imobilul a trecut în proprietatea

S.R. și în folosința S.P. al orașului Sfântu Gheorghe, ceea ce înseamnă că

acest petit trebuie soluționat în contradictoriu cu S.R. așa cum acesta era

reprezentat la acel moment, când nu se făcea distincția din prezent, aceea că

există un domeniu public și altul privat al statului, distincție în funcție de

care se fac și aprecieri pe marginea reprezentării statului de către M.F.P. sau

de către unitatea administrativ-teritorială.

Art. 25 din Decretul nr.

31/1954 privitor la persoanele fizice și

persoanele

juridice, act normativ care reglementa problema

reprezentării S.R. la

momentul preluării imobilului stabilea atunci, ca și în prezent, că „statul

este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume

propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de

raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte

organe în acest scop.”

Cu alte cuvinte,

pentru a se constata daca statul are sau nu un titlu valabil asupra imobilul

preluat în anul 1957, trebuie văzut care era organul sau autoritatea care

exercita atunci puterea de reprezentare în numele statului și nu ulterior,

adică în prezent, fiind greșit a se considera că operațiunea juridică a

preluării trebuie calificată ca fiind sau nu valabilă în raport cu municipiul

Sfântu Gheorghe în calitate de reprezentant al S.R. în condițiile în care

unitatea administrativ-teritorială atât în anul 1957 cât și la momentul de față

nu a avut și nu are nici cea mai mică legătură cu imobilul în cauză, bunul

netrecând prin mâinile sale nici în fapt și nici în drept .

Apoi, din toată

economia Legilor nr. 215/2001 și 213/1998 nu se poate trage concluzia certă că

atunci când e vorba de un bun din domeniu privat al statului, reprezentarea

acestuia revine unității administrativ-teritoriale, neexistând nici o

dispoziție expresă în acest sens, opinia instanței fiind acea că statul și

unitățile administrativ-teritoriale sunt subiecte distincte de drept, cu

patrimonii proprii, teza reprezentării legale a statului de către comună,

municipiu sau județ fiind una care nu are susținere în actele normative mai sus

amintite, fiind o construcție doctrinară, pe care legislația nu o confirmă.

Ca atare, S.R.

trebuie să fie reprezentat de organul care și la momentul preluării imobilului

se bucura de puterea legală de a-l reprezenta, în speță M.F.P., putere care

nici astăzi nu este înlăturată, art. 25 din Decretul nr. 31/1954 fiind încă în

vigoare și având forță juridică superioară H.G. nr. 34/2009 pe care o invocă M.F.P.

prin D.G.F.P. Covasna.

Instanța a respins și

excepția inadmisibilității acțiunii întrucât acțiunea de față nu este una în

revendicare prin urmare nu poate cădea sub incidența celor dezlegate de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul Legii nr. 33/2008 și

nici a Deciziei nr. 53/2007 a aceleiași instanțe, aceasta din urmă referindu-se

la imobile expropriate pentru cauză de utilitate publică, ceea nu este cazul în

speță.

Acțiunea de față este

una care este declarată admisibilă de către art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998,

instanțele fiind competente să stabilească valabilitatea titlului statului,

chiar și atunci când este începută o procedură administrativ - jurisdicțională

în baza Legii nr. 10/2001, fiind și firesc să fie așa, pentru că o soluție

favorabilă reclamanților în prezenta cauză, din punct de vedere teoretic, ar

trebui să aibă efecte asupra modului în care unitatea deținătoarea va soluționa

notificarea, aceasta nemaiputând afirma că preluarea este valabilă, după cum nu

trebuie omis că reușita în acțiunea de față cumulată cu imposibilitatea

obținerii unor măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, va face ca cel mai

probabil în final, chiar pornind de la cele tranșate prin decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 33/2008, reclamanții să dorească să urmeze calea

acțiunii în revendicare fondată pe dreptul comun, unde o hotărâre de admitere a

prezentei acțiuni nu poate fi decât așezată la temelia raționamentului din

revendicare.

În ultimul rând, în

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.S.G. prin P.,

față de cele mai sus expuse, câtă vreme municipiul nu a preluat imobilul în

anul 1957, atunci este evident că nu are calitate procesuală pasivă, drept

pentru care excepția a fost admisă iar acțiunea a fost respinsă în

contradictoriu cu acest pârât.

Pe fond, situația

este cât se poate de clară, anume că preluarea de către S.R. s-a făcut în

detrimentul celor doi coproprietari tabulari K.E. și K.G., în baza Decretului nr.

92/1950.

Cei doi coproprietari

figurează în anexa Decretului nr. 92/1950 la pozițiile 59 și 60 din județul

Trei Scaune, imobilul în discuție fiind la acea dată situat în str. Malinovski,

actuala Ciucului, Sfântu Gheorghe, apărând ca fiind preluat numai de la K.G. nu

și de la K.E. Ca atare, preluarea nu poate fi una valabilă pentru că din punct

de vedere juridic s-a naționalizat un singur coproprietar, celălalt nefiind

naționalizat, și cu toată această imprecizie, imobilul a trecut în cotă parte

de 1/1 în proprietatea S.R.

Coproprietarul

nenaționalizat are dreptul asupra fiecărei particule din bunul obiect al

coproprietății, prin urmare din

perspectiva lui K.E., preluarea imobilul de către S.R. nu

poate fi o operațiune juridică valabilă. Apoi, preluarea imobilului din

perspectiva ambilor coproprietari s-a făcut conform art. 3 din Decretul nr. 92/1950,

adică fără vreo despăgubire, ceea nu poate fi de natură să justifice sau să

consolideze titlul statului, atâta timp cât Codul civil prin art. 481 C. civ.,

consacră regula că cedarea proprietății se poate face numai pentru cauză de

utilitate publică, dar și atunci primindu-se o dreaptă și prealabilă

despăgubire.

Ca atare, modul în

care s-a aplicat Decretul nr. 92/1950 în privința imobilului în litigiu, în

primul rând că a nesocotit legea civilă de bază – Codul Civil și în al doilea

rând a vătămat în drepturile sale pe coproprietarul rămas nenaționalizat, dar

cu toate acestea deposedat de bun.

Instanța nu a avut în

vedere că cei doi coproprietari erau funcționar respectiv pensionar, cu alte

cuvinte exceptați de la naționalizare pe temeiul art. 2 din decret, pentru că

aceștia dețineau împreună 40 de apartamente, 14 apartamente K.E. și 26

apartamente K.G., prin urmare cădeau sub incidența decretului de pe poziția

art. 1 pct. 2 al acestuia, putându-se socoti că s-au naționalizat „imobile

clădite care sunt deținute de exploatatorii de locuințe”, această din urmă

noțiune definindu-i pe cei care obișnuia să închirieze locuințe, ceea ce în

opinia instanței, în lumina unei societăți capitaliste, nu era și nu trebuie să

fie ceva de blamat.

Ceea ce este

esențial, este că cei doi coproprietari au pierdut imobilul în condițiile în

care doar unul dintre ei figura pe listele-anexă ale Decretului nr. 92/1950 în

privința imobilului din municipiul Sfântu Gheorghe fosta stradă Malinovski, și

oricum naționalizarea s-a făcut în contra a ceea ce legislația civilă a acelor

vremuri consacra atunci ca și astăzi, anume că cedarea proprietății se face

întotdeauna contra unei despăgubiri, ceea ce în speță nu existat.

Față de toate aceste

considerente, acțiunea a fost admisă în parte, așa cum a fost completată, drept

pentru care pe temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 instanța a

constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 358 Sfântu Gheorghe nr. top 815 a fost preluat fără titlu valabil de către S.R. în baza Decretului nr. 92/1950, după cum a

constatat și nulitatea actului juridic de naționalizare cu privire la imobilul

mai sus menționat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Covasna iar

prin decizia civilă nr. 153 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov s-a respins, ca nefondat, apelul pârâtului reținându-se următoarele

considerente:

Conform art. 1201 C.

civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Din interpretarea

textului reiese că puterea de lucru judecat a primei hotărâri se manifestă în

condițiile existenței triplei identități, obiect, cauză și părți, în ambele cereri

de chemare în judecată. În plus se cere ca prima cerere de chemare în judecată

să fi fost soluționată pe fond, condiție care într-adevăr paralizează

cercetarea fondului a doua oară.

S-a reținut astfel,

că cerințele arătate nu sunt îndeplinite în speță pentru următoarele aspecte:

- Obiectul prezentei

cereri este diferit de cel dedus judecății instanțelor din jud. Mureș, unde s-a

promovat acțiune în nulitatea încheierilor de carte funciară prin care s-a

înscris dreptul de proprietate în favoarea unor terți față de prezentul proces.

Obiectul actualului litigiu îl constituie cercetarea valabilității titlului

statului, diferit față de cel anterior.

- Nu există

identitate de părți întrucât în litigiul anterior, inițial a figurat ca parte,

în nume propriu, A.F.P. Covasna și nu S.R. al cărui reprezentant este M.F.P.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 183/2001, Tribunalul Mureș a respins

acțiunea față de administrația arătată pe motivul lipsei de calitate procesuală

pasivă a acesteia, dispoziție care nu a mai fost supusă controlului judiciar în

apel și recurs, astfel că lipsește identitatea de părți.

- Curtea de Apel

Târgu Mureș, prin decizia civilă nr. 825/R/2008, de care se prevalează

apelanta, nu a soluționat fondul, ci a judecat pe un fine de neprimire arătând

în considerente că se impunea parcurgerea procedurii speciale reglementată de

Legea nr. 10/2001, încât puterea de lucru judecat nu operează asupra prezentei

cereri.

- Este adevărat că și

în litigiul anterior s-a solicitat cercetarea caracterului titlului de preluare

în proprietatea statului, însă considerentele deciziei din recurs nu lasă loc

de îndoială, curtea reținând tardivitatea cererii, lăsând-o astfel necercetată.

- Considerentele unei

hotărâri dobândesc la rândul lor putere de lucru judecat în condițiile în care

explică și justifică dispozitivul hotărârii. Dacă într-adevăr partea din

hotărâre care se execută este dispozitivul, nu tot astfel stau lucrurile în

cazul puterii lucrului judecat, nefiind posibilă analiza cerințelor art. 1201 C.

civ., fără cercetarea considerentelor, întrucât există posibilitatea ca

instanța să respingă cererea de chemare în judecată, ori calea de atac, fără să

antameze fondul dreptului dedus judecății, cum este situația în speță și deci

analiza fondului în cel de-al doilea litigiu nu este împiedicată.

Ca atare, instanța de

apel a reținut că pentru aceste considerente se impune respingerea primului

motiv de apel ca nefondat.

S-a mai reținut că în

mod legal prima instanță a respins excepția lipsei de calitate procesuală activă

față de mențiunile din certificatul de moștenitor nr. 41/1990 și de calitate de

moștenitor nr. 123/2001. Critica vizând lipsa identității de nume nu poate fi

primită față de calitatea reclamanților recunoscută prin certificatele

menționate, dar și din explicația dicționarului maghiar-român depus la dosar prin

diligența acestora, în apel.

Conform art. 25 din

d

ecretul nr. 31/1954 statul, ca subiect

de drepturi și obligații, participă prin M.F.P. în raporturile juridice, dacă

legea nu prevede în sens contrar. Cum imobilul în discuție a trecut în

proprietatea statului, dreptul fiind înscris în C.F. nr. este 358 Sf. Gheorghe

prin încheierea din 9 ianuarie 1957, Statul participă în nume propriu și

reprezentat prin M.F.P., astfel că motivul este nefondat în baza textului de

lege enunțat.

O acțiune este

inadmisibilă când legea nu o permite, ceea ce nu este cazul în speță.

e

xistența puterii de lucru judecat

conduce la respingerea acțiunii pe acest considerent și nu ca inadmisibilă, cum

eronat se susține în apel, motivul fiind respins.

De asemenea, instanța

de apel a reținut că antecesorul reclamanților nu figurează ca fiind

naționalizat, astfel că, titlul statului este lipsit de eficiență juridică,

starea de coproprietate impunând menționarea ambilor coproprietari în lista

anexă la Decretul nr. 92/1950, condiție esențială pentru ca preluarea în

proprietatea statului să prezinte cel puțin aparența de legalitate, ținând

seama de regulile coproprietății. Nu mai puțin, în prezent nici un mai poate fi

ridicată problema „exploatatorilor de locuințe”, normală într-o societate

bazată pe o economie cum era cea existență în perioada interbelică, fiind de

reținut că însuși legiuitorul anului 2001, prin Legea nr. 10/2001 a considerat

o astfel de preluare ca fiind abuzivă. Mai mult preluarea s-a făcut în

detrimentul dispozițiilor art. 481 C. civ., fără nicio despăgubire, încât

nevalabilitatea operațiunii nu poate fi pusă la îndoială.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs S.R. prin M.F.P. solicitând modificarea ei în sensul

admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, recurentul

susține greșita interpretare și aplicare a legii, iar respingerea excepției

inadmisibilității este eronată, față de obiectul acțiunii ce vizează o acțiune

în revendicare.

Se mai susține că

acțiunea este inadmisibilă și pentru faptul că intimații au înțeles să urmeze

calea procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001, existând astfel un

litigiu înregistrat sub dosarul nr. 96/119/2001 pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Se mai invocă și

incidența Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, și în condițiile în care reclamanții au optat pentru procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu mai pot exercita ulterior o altă acțiune ce

tinde la restituire, având în vedere regula electa una via și principiul

securității raporturilor juridice.

Pe fondul cauzei s-a

mai învederat că naționalizarea imobilului din litigiu s-a făcut cu titlu și cu

respectarea cerințelor prevăzute de art. I și art. II din Decretul nr. 92/1950,

astfel că preluarea a fost făcută în baza unui titlu legal și valabil.

Intimata V.E. prin

întâmpinarea depusă la dosar s-a opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Față de obiectul

dedus judecății, ce vizează doar constatarea nulității actului de preluare a

imobilului față de dispozițiile Decretului nr. 92/1950, atât instanța de apel

cât și cea de fond au examinat cauza în limitele investirii și al principiului

disponibilității.

Ca atare, acțiunea a

fost calificată în mod corect și legal ca o acțiune în constatare și nu în

revendicare.

Din această

perspectivă s-a și reținut admisibilitatea ei în condițiile art. 6 alin. (3)

din Legea nr. 213/1998, cu privire la stabilirea valabilității titlului

statului, chiar dacă reclamanta a urmat procedura administrativă prevăzută de

Legea nr. 10/2001 privind depunerea notificării.

De altfel, instanța

s-a pronunțat doar cu privire la constatarea nevalabilității titlului statului,

în condițiile în care imobilul a fost preluat în cotă de 1/1 în proprietatea

Statului, deși în anexa la Decretul nr. 92/1950 la pozițiile 59 și 60 este

trecut doar un simplu proprietar K.G., nefiind evidențiat și celălalt

coproprietar K.E.

Or,

din perspectiva obiectului dedus judecății, cât și a

principiului

disponibilității, instanța de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor

juridice și a neincidenței excepției inadmisibilității acțiunii.

De altfel, instanțele

au examinat cauza prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

în condițiile în care s-a făcut dovada preluării imobilului fără titlu valabil.

Astfel, susținerile

recurentului sunt nefondate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Covasna împotriva

deciziei nr. l53/ Ap din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Obligă

pe recurentul-pârât la 400 lei, cheltuieli de judecată către

intimații-reclamanți K.E., S.M. și K.J.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2012.