ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 500/2014

Asupra conflictului

negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 22 iunie 2012 pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta

N.E.T., în calitate de curator al interzisei A.A.M., a solicitat sistarea

stării de indiviziune asupra imobilul înscris în CF Ilia și atribuirea lui pe

seama coproprietarei A.I., să se constate componența masei succesorale de pe

urma defunctei A.I., să se constate că unica moștenitoare a defunctei este

reclamanta interzisă și să se dispună intabularea în cartea funciară a imobilul

pe seama lui A.A.M.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că proprietarii imobilului din litigiu înscris

în CF Ilia sunt decedați. Totodată, a mai arătat că în timpul vieții lor cei

patru coproprietari de carte funciară au decis ca respectivul imobil să revină numitei

A.I., fără ca înțelegerea lor să îmbrace forma scrisă; ulterior decesului

acestora, în data de 8 iulie 2011, succesorii lor au întocmit convenția de

partaj în care se recunoaște că imobilului în litigiu a revenit pe seama

defunctei A.I., fără plata de sulte pe seama succesorilor titularilor din

titlul de proprietate.

La termenul de

judecată din data de 21 septembrie 2012, instanța a dispus disjungerea

petitului 1 al acțiunii, acesta făcând obiectul prezentului dosar.

Restul petitelor fac

obiectul Dosarului nr. 4160/328/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Turda, a cărui

judecată a fost suspendată, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

până la soluționarea cauzei de față.

Prin Sentința civilă

nr. 4550 pronunțată la data de 9 noiembrie 2012, Judecătoria Turda a admis

excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.

În motivare, instanța

a reținut incidența art. 13 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială

exclusivă în favoarea instanței în circumscripția căreia se află imobilul.

A constatat, potrivit

precizărilor reclamantei și probelor de la dosarul cauzei, că imobilul ce face

obiectul cauzei, cu privire la care se solicită sistarea stării de indiviziune,

este situat administrativ în satul Bretea Mureșană, com. Ilia, jud. Hunedoara,

localitate situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Deva, astfel

cum aceasta a fost stabilită prin H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993.

Prin Sentința civilă

nr. 4743 din 2 decembrie 2013, Judecătoria Deva a admis excepția de

necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, a constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a arătat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 14 C.

proc. civ., ca efect al prorogării legale.

Dispozițiile citate

se vor aplica și în situația în care în masa succesorală se află un imobil care

nu este situat în circumscripția instanței ultimului domiciliu al defunctului.

Soluția este impusă de topografia textelor, ceea ce înseamnă că, așezând norma

de competență privitoare la succesiuni după aceea privitoare la imobile, legiuitorul

a înțeles ca în materie succesorală să deroge de la regula înscrisă în art. 13;

norma de competență înscrisă în art. 14 este incidentă numai până la efectuarea

împărțelii între moștenitori. Așadar, pentru stabilirea capătului de cerere

principal, instanța nu trebuie să analizeze cererile în ordinea formulării lor

de către reclamant, ci în funcție de interdependența lor. Prin urmare,

dezbaterea succesorală este capătul de cerere principal, iar partajul

succesoral este ulterior și dependent de soluția pronunțată asupra capătului

principal de cerere.

Or, în speță, având

în vedere că ultimul domiciliu al defunctei A.I. a fost în localitatea Turda -

petitul 1 are caracter accesoriu față de cererea principală privind dezbaterea

succesorală.

Analizând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în

judecată formulată de reclamantă are mai multe capete de cerere, prin aceasta

solicitându-se instanței sistarea stării de indiviziune asupra imobilul înscris

în CF Ilia și atribuirea lui pe seama coproprietarei A.I., constatarea

componenței masei succesorale de pe urma defunctei A.I., precum și constatarea

că unica moștenitoare a defunctei este reclamanta interzisă.

Înalta Curte constată

că petitul 1 al acțiunii, respectiv sistarea stării de indiviziune asupra

imobilului este un capăt de cerere subsidiar capătului principal, care este

dezbaterea succesorală, întrucât partajul judiciar este ulterior și dependent

de soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere.

Cererea principală,

ce are ca obiect dezbaterea succesorală, este de competența Judecătoriei Turda,

în considerarea faptului că ultimul domiciliu al defunctei A.I. a fost în

localitatea Turda, iar, potrivit art. 14 pct. 2 C. proc. civ., în materie de

moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului

cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe

care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.

De regulă, la ultimul

domiciliu al defunctului, care este și locul deschiderii succesiunii, se găsesc

înscrisuri privind raporturile juridice dintre defunct și moștenitori, precum

și dintre defunct și terți, testamente autentice sau olografe, multe din

bunurile ce alcătuiesc masa succesorală, iar o serie de măsuri referitoare la

inventarierea sau conservarea bunurilor succesorale se iau în acest loc, astfel

încât dispozițiile cuprinse în art. 14 sunt pe deplin justificate, cu atât mai

mult cu cât au meritul de a concentra la o singură instanță toate cererile

privitoare la aceeași succesiune.

În acest context,

cererea de ieșire din indiviziune succesorală este de competența instanței de

la ultimul domiciliu al defunctului, cu atât mai mult în situația de față, în

condițiile în care, anterior, nu se pronunțase vreo instanță asupra dezbaterii

moștenirii defunctei A.I., stabilirii calității de succesori ai acesteia și

nici nu se eliberase vreun certificat de moștenitor în acest sens.

Legiuitorul, așezând

norma de competență teritorială referitoare la succesiuni după aceea privitoare

la cererile reale imobiliare, a înțeles să deroge de la dispoziția înscrisă în

art. 13 C. proc. civ., care vizează doar cererile privitoare la bunuri

nemișcătoare. Or, procesele succesorale ridică probleme mai complexe, fiind

necesar ca acestea să fie rezolvate de o singură instanță, iar nu cum s-a

procedat în cauză, prin disjungerea capetelor de cerere cu care a fost sesizată

Judecătoria Turda.

Pe de altă parte, în

cazul unui partaj succesoral, ca și în cauza de față, dacă printre bunurile

succesorale se află un imobil situat în circumscripția altei instanțe decât cea

de la locul deschiderii succesiunii, soluția soluționării cererii de instanța

de la ultimul domiciliu al defunctului se sprijină și pe un argument de

topografie a textelor, cu referire la art. 17 C. proc. civ., care prevede că

cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să

judece cererea principală.

Acest text de lege,

incident în speță, este situat în Cartea I Titlul III ("Dispoziții

speciale"), deci după competența materială (Titlul I) și competența

teritorială (Titlul II), astfel încât el derogă de la regulile înscrise în art.

1 - 16 C. proc. civ.

Față de aceste

considerente, precum și față de dispozițiile art. 14 C. proc. civ. cu referire

la art. 17 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ