ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 500/2014

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iunie 2012 pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta N.E.T., în calitate de curator al interzisei A.A.M., a solicitat sistarea stării de indiviziune asupra imobilul înscris în CF Ilia și atribuirea lui pe seama coproprietarei A.I., să se constate componența masei succesorale de pe urma defunctei A.I., să se constate că unica moștenitoare a defunctei este reclamanta interzisă și să se dispună intabularea în cartea funciară a imobilul pe seama lui A.A.M. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că proprietarii imobilului din litigiu înscris în CF Ilia sunt decedați.

Totodată, a mai arătat că în timpul vieții lor cei patru coproprietari de carte funciară au decis ca respectivul imobil să revină numitei A.I., fără ca înțelegerea lor să îmbrace forma scrisă; ulterior decesului acestora, în data de 8 iulie 2011, succesorii lor au întocmit convenția de partaj în care se recunoaște că imobilului în litigiu a revenit pe seama defunctei A.I., fără plata de sulte pe seama succesorilor titularilor din titlul de proprietate. La termenul de judecată din data de 21 septembrie 2012, instanța a dispus disjungerea petitului 1 al acțiunii, acesta făcând obiectul prezentului dosar. Restul petitelor fac obiectul Dosarului nr. 4160/328/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Turda, a cărui judecată a fost suspendată, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea cauzei de față. Prin Sentința civilă nr. 4550 pronunțată la data de 9 noiembrie 2012, Judecătoria Turda a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva. În motivare, instanța a reținut incidența art. 13 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în circumscripția căreia se află imobilul. A constatat, potrivit precizărilor reclamantei și probelor de la dosarul cauzei, că imobilul ce face obiectul cauzei, cu privire la care se solicită sistarea stării de indiviziune, este situat administrativ în satul Bretea Mureșană, com. Ilia, jud. Hunedoara, localitate situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Deva, astfel cum aceasta a fost stabilită prin H.G.

nr. 337 din 9 iulie 1993. Prin Sentința civilă nr. 4743 din 2 decembrie 2013, Judecătoria Deva a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 14 C. proc. civ., ca efect al prorogării legale. Dispozițiile citate se vor aplica și în situația în care în masa succesorală se află un imobil care nu este situat în circumscripția instanței ultimului domiciliu al defunctului.

Soluția este impusă de topografia textelor, ceea ce înseamnă că, așezând norma de competență privitoare la succesiuni după aceea privitoare la imobile, legiuitorul a înțeles ca în materie succesorală să deroge de la regula înscrisă în art. 13; norma de competență înscrisă în art. 14 este incidentă numai până la efectuarea împărțelii între moștenitori. Așadar, pentru stabilirea capătului de cerere principal, instanța nu trebuie să analizeze cererile în ordinea formulării lor de către reclamant, ci în funcție de interdependența lor. Prin urmare, dezbaterea succesorală este capătul de cerere principal, iar partajul succesoral este ulterior și dependent de soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere.

Or, în speță, având în vedere că ultimul domiciliu al defunctei A.I. a fost în localitatea Turda - petitul 1 are caracter accesoriu față de cererea principală privind dezbaterea succesorală. Analizând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are mai multe capete de cerere, prin aceasta solicitându-se instanței sistarea stării de indiviziune asupra imobilul înscris în CF Ilia și atribuirea lui pe seama coproprietarei A.I., constatarea componenței masei succesorale de pe urma defunctei A.I., precum și constatarea că unica moștenitoare a defunctei este reclamanta interzisă. Înalta Curte constată că petitul 1 al acțiunii, respectiv sistarea stării de indiviziune asupra imobilului este un capăt de cerere subsidiar capătului principal, care este dezbaterea succesorală, întrucât partajul judiciar este ulterior și dependent de soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere.

Cererea principală, ce are ca obiect dezbaterea succesorală, este de competența Judecătoriei Turda, în considerarea faptului că ultimul domiciliu al defunctei A.I. a fost în localitatea Turda, iar, potrivit art. 14 pct. 2 C. proc. civ., în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.

De regulă, la ultimul domiciliu al defunctului, care este și locul deschiderii succesiunii, se găsesc înscrisuri privind raporturile juridice dintre defunct și moștenitori, precum și dintre defunct și terți, testamente autentice sau olografe, multe din bunurile ce alcătuiesc masa succesorală, iar o serie de măsuri referitoare la inventarierea sau conservarea bunurilor succesorale se iau în acest loc, astfel încât dispozițiile cuprinse în art. 14 sunt pe deplin justificate, cu atât mai mult cu cât au meritul de a concentra la o singură instanță toate cererile privitoare la aceeași succesiune.

În acest context, cererea de ieșire din indiviziune succesorală este de competența instanței de la ultimul domiciliu al defunctului, cu atât mai mult în situația de față, în condițiile în care, anterior, nu se pronunțase vreo instanță asupra dezbaterii moștenirii defunctei A.I., stabilirii calității de succesori ai acesteia și nici nu se eliberase vreun certificat de moștenitor în acest sens. Legiuitorul, așezând norma de competență teritorială referitoare la succesiuni după aceea privitoare la cererile reale imobiliare, a înțeles să deroge de la dispoziția înscrisă în art. 13 C. proc. civ., care vizează doar cererile privitoare la bunuri nemișcătoare. Or, procesele succesorale ridică probleme mai complexe, fiind necesar ca acestea să fie rezolvate de o singură instanță, iar nu cum s-a procedat în cauză, prin disjungerea capetelor de cerere cu care a fost sesizată Judecătoria Turda.

Pe de altă parte, în cazul unui partaj succesoral, ca și în cauza de față, dacă printre bunurile succesorale se află un imobil situat în circumscripția altei instanțe decât cea de la locul deschiderii succesiunii, soluția soluționării cererii de instanța de la ultimul domiciliu al defunctului se sprijină și pe un argument de topografie a textelor, cu referire la art. 17 C. proc. civ., care prevede că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Acest text de lege, incident în speță, este situat în Cartea I Titlul III ("Dispoziții speciale"), deci după competența materială (Titlul I) și competența teritorială (Titlul II), astfel încât el derogă de la regulile înscrise în art. 1 - 16 C. proc.

civ. Față de aceste considerente, precum și față de dispozițiile art. 14 C. proc. civ. cu referire la art. 17 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014. Procesat de GGC - AZ