ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 834/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 834/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

penale de față:

Examinând actele și

lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 147/09 august 2010

Tribunalul Harghita a dispus următoarele:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174

alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) C.

pen. și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. i-a condamnat pe inculpații N.S.,

N.A. și M.D.A., la câte o pedeapsă de 10 ani închisoare și la câte o pedeapsă

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen. timp de 5 ani pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea

de omor calificat.

În baza art. 180

alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M.D.A. la pedeapsa de 5 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (parte

vătămată M.Z.).

În baza art. 33 lit.

b), art. 34 lit. b) C. pen. i-a aplicat inculpatului M.D.A. pedeapsa cea mai

grea, aceea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. timp

de 5 ani.

În baza art. 88 C.

pen. s-a scăzut din durata pedepselor aplicate inculpaților durata reținerii de

24 de ore.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen. inculpaților le-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64

lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 998 C.

civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă K.Z. și au

fost obligați, în solidar, inculpații să-i plătească părții civile suma de

100.000 RON daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului moral

suferit ca urmare a săvârșirii infracțiunii. S-au respins, ca neîntemeiate,

pretențiile reprezentând daune morale.

Au fost obligați, în

solidar, inculpații să-i plătească părții civile K.Z. o rentă lunară în sumă de

1.000 RON până la însănătoșire.

S-a constatat că

partea vătămată K.Z. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal în ce

privește cheltuielile de deplasare ocazionate de săvârșirea infracțiunii.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu

Mureș și au fost obligați, în solidar, inculpații să-i plătească părții civile

suma de 9.701,13 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei K.Z.,

și dobânda legală la această sumă de la data plății.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, și au

fost obligați, în solidar, inculpații să-i plătească părții civile suma de 616

RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei K.Z., și dobânda

legală la această sumă de la data plății.

S-a constatat că

Spitalul Municipal Gheorgheni nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 998 C.

civ. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă M.Z.,

împotriva inculpatului M.D.A. A fost obligat inculpatul să-i plătească părții

civile suma de 600 RON daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului

moral suferit ca urmare a săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe

și s-au respins, ca neîntemeiate, restul pretențiilor civile formulate de M.Z.

Pentru a hotărî

astfel, s-au reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul din

data de 14 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus

trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților N.A., N.S. și

M.D.A. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen.

coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

75 lit. a) C. pen. Totodată, parchetul a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.D.A. pentru săvârșirea

infracțiunii de lovire și alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Partea civilă K.Z. a

solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 500.000 RON reprezentând

daune morale și 1.000 RON rentă lunară, reprezentând beneficiul nerealizat

începând cu data faptei, dată de la care prezintă infirmitate fizică și

incapacitate de muncă.

Partea civilă M.Z. a

solicitat obligarea inculpatului M.D.A. la plata sumei de 25.000 RON daune

morale și a 50 de RON pe zi beneficiu nerealizat în timpul recuperării fizice

și a arătat că s-a împăcat cu inculpații N.A. și N.S. în cursul urmăririi

penale.

În fapt s-a reținut

că în ziua de 19 august 2007 atât părțile vătămate K.Z., M.Z. și M.T. cât și

inculpații N.A., N.S. și M.D.A. au consumat bere la magazinul sătesc și apoi la

bufetul F.L. din localitatea Liban, județul Harghita și la un moment dat între

cele două grupuri au avut loc altercații verbale.

Inculpații au plecat

primii din local, în jurul orei închiderii când au decis să le aștepte pe

părțile vătămate pe drumul spre casă pentru a-i bate. Nu s-a stabilit motivul

pentru care inculpații intenționau să le lovească pe părțile vătămate,

pornindu-se de la bănuiala că acestea din urmă i-au acuzat pe inculpați de unele

furturi săvârșite la o societate comercială. Inculpatul M.D.A. a arătat că pe

N.S. l-a supărat și faptul că P.L. l-a servit cu bere pe K.Z. precum și pe cei

din grupul din Suseni.

Inculpații le-au

așteptat, în întuneric, pe părțile vătămate pe DJ 138, la km 30+250 m după ce

s-au înarmat cu bâte. Desfășurarea detaliată a agresiunii nu a putut fi

stabilită. Inculpații au încercat fiecare să se exonereze de răspundere, având

declarații contradictorii în faza de urmărire penală și în faza de judecată. Instanța

de fond a avut în vedere faptul că inculpații și părțile vătămate consumaseră

alcool în ziua respectivă, până la momentul săvârșirii faptelor. Inculpații

N.S. și N.A. au arătat că inculpatul M.D.A. a avut inițiativa săvârșirii

faptei, cerându-le, la ieșirea din bufet, să-l bată pe K.Z. S-a considerat că

declarațiile lor sunt inconsistente, lipsite de logică și continuitate, prin

urmare vădit neadevărate, că aceștia se contrazic flagrant și nu pot explica

schimbarea declarațiilor din cursul urmăririi penale.

Inculpatul M.D.A. a

arătat că ceilalți doi inculpați, în special N.S., l-au obligat să săvârșească

infracțiunea alături de ei. Apărarea inculpatului M.D.A. nu a fost reținută,

deoarece chiar el a declarat că a intenționat să meargă acasă împreună cu

martorul P.L., cu motocicleta acestuia și că a fost oprit de către inculpatul

N.S. care l-a dat jos de pe motocicletă trăgându-l de haină și amenințându-l cu

bătaia. Martorul P.L. a arătat că i-a văzut pe cei trei inculpați plecând

împreună pe o altă motocicletă, fără ca M.D.A. să dea semne că s-ar împotrivi.

Martorul M.T. a arătat că cei trei inculpați au plecat împreună cu motocicleta,

fără ca M.D.A. să fie forțat. În același sens este și declarația martorului

E.M.

Instanța de fond a

reținut că, în ciuda dificultății de a stabili acțiunile concrete ale fiecărui

inculpat, este indubitabil că toți trei au participat cu acte de executare la

săvârșirea violențelor îndreptate asupra părților vătămate K.Z. și M.Z.

Inculpații nu au negat prezența lor în locul și timpul săvârșirii infracțiunii.

Martorul ocular M.T. a arătat că M.D.A. l-a lovit primul pe K.Z., acesta căzând

la pământ, iar apoi toți inculpații l-au lovit cu bâtele și cu picioarele. În

același fel l-au lovit și pe M.Z. Martorul a mai arătat că a fost atins, fără

intenție, de prima lovitură aplicată cu bâta lui K.Z., după care a fugit și s-a

ascuns în pădure de unde a urmărit faptele. A mai arătat că inculpații au

plecat la un moment dat dar s-au întors și le-au lovit din nou pe părțile

vătămate cu picioarele, trăgându-le la marginea șoselei unde le-au abandonat.

Martorul a arătat că

a așteptat în pădure până spre dimineață, fiindu-i teamă că inculpații se vor

întoarce, apoi l-a ajutat pe tatăl său, M.Z. să se ridice și să se deplaseze. A

încercat să-l ajute și pe K.Z. dar „acesta era foarte bătut și nu se putea

ridica și nici nu putea vorbi”. K.Z. a fost adus acasă cu mașina de către

martorul E.M., împreună cu martora M.E., prietena de atunci a victimei, că

aceștia au anunțat salvarea care l-a găsit pe K.Z. în stare de inconștiență.

În urma agresiunii

partea vătămată M.Z. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 11 -

12 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată K.Z.

a fost internat de urgență la Spitalul Municipal Gheorgheni, după care a fost

transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Partea vătămată

a fost, de asemenea, internată pentru recuperare la Spitalul Municipal

Odorheiu-Secuiesc. Timpul necesar pentru vindecare a fost estimat inițial la 80

- 90 de zile, stabilindu-se că viața victimei a fost pusă în primejdie,

constatându-se la internare: „TCC grav, agresiune, fractură cominutivă

parietală stg., hematom subdural acut stg, contuzie hemoragică silviană stg.”

Prin raportul medico-legal s-a stabilit că leziunile de la nivelul craniului au

putut fi produse prin lovire directă cu corpuri dure, contondente.

În drept, s-a

considerat că fapta celor trei inculpați, care la data de 19 august 2007 i-au

aplicat părții vătămate K.Z. lovituri cu bâtele și cu picioarele în zona craniană,

cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, moartea neintervenind din

motive independente de voința inculpaților, întrunește elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (1)

lit. i), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. S-a apreciat

că poziția psihică cu care au acționat inculpații este cea a intenției directe,

împrejurare dedusă din: zona corpului care a fost vizată, instrumentele cu care

au fost aplicate loviturile și numărul lor. Totodată, fracturarea oaselor

craniului demonstrează intensitatea loviturilor aplicate. De asemenea, s-a avut

în vedere atitudinea inculpaților după săvârșirea infracțiunii, constând în

abandonarea victimei în stare critică, precum și faptul că M.Z. nu a fost

agresat cu aceeași intensitate, ceea ce demonstrează faptul că actele violente

îndreptate împotriva lui K.Z. au avut ca scop suprimarea vieții victimei.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen. Modalitatea în care inculpații au conceput

activitatea infracțională demonstrează pericolul social deosebit al acestora.

Ei au acționat fără controlul pulsiunilor violente, fiind capabili să

plănuiască și să aducă la îndeplinire uciderea unei persoane în baza unor

simple diferende verbale de la bar. Totodată, inculpații au acționat la

adăpostul întunericului, înarmându-se cu bâte pentru a fi siguri de obținerea

rezultatului urmărit.

Instanța de fond a

avut în vedere că participarea a trei persoane la săvârșirea faptei constituie

o circumstanță agravantă generală care atrage agravarea răspunderii penale.

Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că pedeapsa de 10 ani

închisoare este justă.

Totodată, s-a reținut

că prin săvârșirea faptei inculpații s-au dovedit nedemni de a exercita

drepturile electorale dar și drepturile părintești, acestea fiind interzise

atât ca pedeapsă accesorie cât și complementară.

Referitor la fapta

inculpatului M.D.A. care, în aceleași împrejurări, i-a aplicat lovituri părții

vătămate M.Z., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 11 - 12

zile de îngrijiri medicale, s-a reținut că aceasta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a

reținut că, K.Z. a fost internat în repetate rânduri, ultima oară în perioada 1

martie 2010 - 7 martie 2010 și că de fiecare dată s-au constatat sechele în

urma traumatismului cranio-cerebral. Martorii K.S., M.T. și M.E. au arătat că

în urma agresiunii partea vătămată nu mai poate desfășura o viață activă,

renunțând atât la gospodărie cât și la îndeletnicirea anterioară de tâmplar,

aducătoare de venituri substanțiale.

În aceste condiții,

instanța de fond a reținut că infracțiunea săvârșită de inculpați împotriva

părții civile K.Z. i-a cauzat acesteia un prejudiciu moral semnificativ,

constând în schimbarea esențială a cursului normal și firesc al vieții acestuia

în aspectele personale, profesionale și lucrative, astfel că i-a obligat pe

inculpați să-i plătească o despăgubire pecuniară care să compenseze

prejudiciile nepatrimoniale cauzate acesteia.

Potrivit

dispozițiilor art. 998 C. civ., prima instanță i-a obligat pe inculpați să

plătească părții civile o rentă care să compenseze beneficiul nerealizat de

aceasta până la însănătoșire.

Instanța de fond a

constatat că, deși a depus cereri în probațiune cu privire la cheltuielile de

transport, partea vătămată nu a formulat un capăt de cerere cu privire la

acestea, prin cererea de constituire de parte civilă.

În ceea ce îl

privește pe M.Z., instanța a apreciat întemeiată cererea sa de a-l obliga pe

inculpatul M.D.A. la o despăgubire morală.

Împotriva acestei

sentințe au declarat, în termen legal, apel inculpații N.A., N.S. și M.D.A.

precum și partea civilă K.Z.

Inculpații au

solicitat achitarea, respectiv reducerea pedepselor aplicate precum și

micșorarea daunelor morale și eliminarea rentei acordată părții civile K.Z.

S-a motivat că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor săvârșite și

respectiv că pedepsele sunt disproporționat de mari raportat la condițiile

concrete ale faptelor comise.

Partea civilă K.Z. a

solicitat acordarea integrală a daunelor solicitate.

Prin Decizia penală

nr. 19/A din 28 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au admis apelurile

inculpaților N.A., N.S. și M.D.A. declarate împotriva Sentinței penale nr. 147

din 09 august 2010 a Tribunalului Harghita.

S-a desființat în

parte sentința penală atacată și s-a înlăturat din aceasta, dispoziția privind

obligarea în solidar a inculpaților la plata, către partea civilă K.Z., a unei

rente lunare în sumă de 1.000 RON până la însănătoșire.

S-au menținut toate

celelalte dispoziții din hotărârea atacată.

S-a respins ca

nefondat apelul părții civile K.Z. împotriva hotărârii penale menționate.

A fost obligată

partea civilă apelantă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare parțiale către stat.

Pentru a decide

astfel, s-a reținut că prima instanță a stabilit o stare de fapt corectă din

care rezultă că toți cei trei inculpați i-au lovit pe K.Z. și M.Z. fără a avea

un mobil clar stabilit.

S-a mai reținut că

inculpații se aflau sub influența băuturilor alcoolice, stare care i-a

determinat să săvârșească faptele penale pentru care au fost trimiși în

judecată.

S-a reținut, de

asemenea, că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de cei trei inculpați

este legală și temeinică.

În ce privește

individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat în parte, s-a considerat

că aceasta s-a făcut conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen., în raport de

gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de împrejurările în care

acestea au fost comise, dar și de persoana fiecăruia dintre inculpați care nu

au recunoscut, decât parțial, comiterea faptelor, nu au conștientizat

consecințele faptelor săvârșite și nici urmările deosebit de grave ale acestor

fapte, urmări care ar fi putut avea consecințe ireversibile asupra vieții

părții civile K.Z.

Raportat la cele

arătate, s-a considerat că nu se impune achitarea inculpaților și nici

reducerea pedepselor aplicate acestora.

Sub aspectul

rezolvării laturii civile a cauzei, mai exact a acordării rentei către partea

civilă K.Z., instanța de apel a considerat că apelurile inculpaților sunt

întemeiate întrucât din expertiza medico-legală dispusă în apel rezultă că

partea civilă K.Z. „prezintă sechele după traumatismul cranio-cerebral, iar

capacitatea acestuia de muncă este în prezent păstrată”.

Astfel, s-a reținut

că partea civilă K.Z. a suferit o traumă fizică și psihică care va fi resimțită

mult timp, dar cum capacitatea sa de muncă este păstrată, s-a considerat că în

mod greșit s-a acordat acestei părți civile rentă în cuantum de 1.000 RON până

la însănătoșire.

În privința daunelor

morale acordate părții civile K.Z. s-a considerat că prima instanță a apreciat

în mod corect prejudiciul moral cauzat acestei părți civile și nu se impune

diminuarea acestuia.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.D.A., N.A. și N.S. și

partea civilă K.Z.

În esență, recurenții

inculpați au criticat hotărârile pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând

pe de o parte că soluția de condamnare nu este fundamentată pe probe, motiv

pentru care prima instanță nu motivează și nici nu face referiri la existența

unor probe certe care să dovedească activitatea infracțională a fiecărui

inculpat, pe de altă parte nici instanța de apel nu a putut și nici nu a

răspuns criticilor formulate în acest sens de inculpați, nu a făcut decât

referiri generice la starea de fapt și vinovăție, fără să examineze coroborat

și să indice probele din care ar rezulta conduita infracțională a acestora și

care să justifice condamnarea; în raport de această situație, recurenții au

apreciat că soluția de condamnare nu este motivată iar nepronunțarea asupra

tuturor motivelor de apel, constituie o omisiune de pronunțare asupra unor

cereri esențiale, care atrag casarea hotărârilor atacate, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen.

Au mai învederat că

în stabilirea stării de fapt, instanța a comis o gravă eroare de fapt și a dat

o încadrare juridică greșită faptelor reținute în sarcina lor, cu consecința

aplicării unor pedepse greșit individualizate.

Recurentul parte

civilă K.Z. a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei înlăturări a

dispoziției de obligare în solidar a inculpaților la plata unor rente lunare în

sumă de 1.000 RON până la însănătoșire și a respingerii apelului ca nefondat.

La termenul de

judecată din 15 martie 2012, recurenții inculpați au solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) - (7) C. proc. pen., învederând că

recunosc în totalitate faptele de care sunt acuzați așa cum au fost reținute în

Rechizitoriu.

Examinând hotărârile

atacate în raport de criticile formulate, de cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., cât și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (2), (3) C. proc. pen. se constată că

recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează:

Un proces echitabil

în deplină concordanță cu norma europeană înscrisă în art. 6 din Convenție, la

care are dreptul orice persoană, presupune, printre altele, o judecată

independentă și imparțială care impune respectarea drepturilor constituționale

și procesuale ale celui acuzat de o infracțiune și care este prezumat nevinovat

până ca vinovăția sa să fie dovedită.

Ignorând aceste

exigențe, prima instanță a procedat la pronunțarea unei soluții de condamnare a

recurenților inculpați fără a dovedi faptele deduse judecății, fără a prezenta,

indica și analiza probele care atestau, fără echivoc, vinovăția inculpaților,

contribuția fiecăruia, în mod concret, în activitatea infracțională reținută în

sarcina acestora.

Instanța nu s-a

preocupat să verifice apărările efectuate de inculpați referitoare la mobilul

și natura conflictului care a generat presupusa activitate infracțională

desfășurată de aceștia, contribuția efectivă a fiecărui inculpat la săvârșirea

faptelor sau să stabilească condițiile în care au avut loc actele de violență

exercitate asupra părților vătămate, vinovăția inculpaților în stabilirea

laturii subiective a infracțiunilor deduse judecății.

În această situație,

se impunea ca instanța de apel să dispună reaudierea inculpaților cu

respectarea dispozițiilor art. 70 alin. (3) C. proc. pen., confruntarea

acestora, între ei dar și cu părțile vătămate, audierea nemijlocită a

martorului M.T. propus de inculpații N.A. și N.S., martor care a perceput în

mod direct șirul evenimentelor precum și contribuția fiecărui inculpat la

comiterea acestor fapte.

De altfel, așa cum se

arată în considerentele sentinței penale (considerente însușite de instanța de

prim control judiciar), nu s-a putut stabili cu exactitate desfășurarea

detaliată a agresiunii, instanța de fond reținând faptul că „are dificultăți

serioase în stabilirea acțiunilor concrete ale fiecărui inculpat, că

declarațiile inculpaților N.S. și N.A. sunt inconsistente și lipsite de logică

și continuitate”.

Reținând acest

aspect, instanțele nu fac nicio referire la declarațiile contradictorii ale

părților vătămate, precum și la declarația martorului ocular M.T. date în faza

de urmărire penală.

Totodată, cu ocazia

judecării fondului și a rejudecării cauzei în calea devolutivă a apelului, deși

s-au făcut anumite aprecieri asupra criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

instanțele au omis a se pronunța asupra solicitării exprese de reținere a

circumstanțelor atenuante și asupra solicitării de aplicare a dispozițiilor

art. 81 C. pen. în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei

formulate de inculpatul M.D.A. și nici nu au motivat aplicarea modalității de

executare.

Așa cum rezultă din

motivele de apel depuse în scris, și aflate la dosar, cu ocazia judecării

apelului, unul dintre motivele de apel l-a constituit reținerea circumstanțelor

atenuante în favoarea inculpaților și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului

M.D.A., motiv de apel asupra căruia instanța de prim control judiciar nu s-a

pronunțat.

Conform dispozițiilor

art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel este obligată să se pronunțe

asupra tuturor motivelor de apel invocate, să se exprime explicit cu privire la

toate criticile formulate, o abordare implicită a unora dintre aceste motive

echivalând practic cu o nemotivare a hotărârii.

În concordanță și cu

normele europene, art. 378 alin. (3) C. proc. pen. stabilește imperativ

obligația instanței de apel de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel

invocate de părțile apelante, aceasta cu atât mai mult cu cât, referindu-se la

efectul devolutiv al apelului și la limitele acestuia prin art. 371 alin. (2)

C. proc. pen. se precizează că instanța de apel este obligată ca, în afara

temeiurilor invocate și a cererilor formulate de apelant, să examineze cauza

sub toate aspectele de fapt și de drept.

Or, în speță,

neconformându-se acestor dispoziții legale imperative, instanța de apel a

procedat la soluționarea apelurilor declarate de părțile apelante, fără să

răspundă punctual motivelor invocate de acestea și care se refereau la greșita

condamnare a inculpaților și la greșita soluționare a laturii civile a cauzei.

Chiar dacă instanța

de apel a făcut referiri generale la corecta stare de fapt, nu a motivat de ce

aceasta este justă și în baza căror dovezi.

Oricum, o soluție de

condamnare a inculpaților (pentru tentativă la infracțiunea de omor) nu se

poate dispune, ca în speță, pe baza unor referiri generale cu privire la

modalitatea de săvârșire a faptelor, la contribuția incertă a fiecăruia dintre

inculpați în conturarea elementelor constitutive ale infracțiunilor deduse

judecății și antrenarea răspunderii penale a inculpaților.

Lipsa unei probațiuni

complete (prin neadministrarea tuturor probelor necesare pentru lămurirea

cauzei sub toate aspectele) și a unei discuții adecvate a acesteia care să

stabilească contextul în care s-au comis faptele pretinse, momentul și modul în

care au acționat inculpații, elementele pe baza cărora se poate stabili

vinovăția, cât și conținutul constitutiv al infracțiunilor și, desigur,

încadrarea juridică, existența unor condiții de atenuare a răspunderii penale,

atrag o nelegalitate evidentă a soluției de condamnare pronunțată de ambele

instanțe, care poate influența soluția procesului și care în contextul art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. atrage casarea hotărârii.

De asemenea, lipsa

unei motivări corespunzătoare în fapt și în drept care constituie fundamentul

unei soluții de condamnare sau de achitare, a îngrădit posibilitatea părților

din proces să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia

soluției pronunțate, iar instanței de control judiciar posibilitatea

exercitării unui control judiciar real și efectiv.

Pentru considerentele

arătate, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor

admite recursurile declarate de inculpații M.D.A., N.A. și N.S. și de partea

civilă K.Z. cu consecința casării Deciziei penale nr. 19/A, pronunțată de

Curtea de Apel Târgu Mureș și trimiterii cauzei spre rejudecarea apelurilor

declarate în cauză, aceleiași instanțe - Curtea de Apel Târgu Mureș.

Procedând la

rejudecarea cauzei în ansamblul ei, instanța va asculta inculpații și apărările

lor cu respectarea garanțiilor procesuale, va efectua confruntări între

inculpați, pe de o parte și între inculpați, parte vătămată și martori pe de

altă parte, va asculta martorul M.T., va dispune efectuarea unei noi expertize

medico-legale în vederea stabilirii gradului în care îi este afectată

capacitatea de muncă părții civile K.Z., va examina și administra orice probă

care rezultă din dezbateri după cum și orice probă consideră a fi necesară, în

contextul faptelor imputate inculpaților și al pretențiilor civile formulate de

partea civilă K.Z. (prin constituirea de parte civilă efectuată în termenul

legal) cu respectarea drepturilor procesuale și constituționale, în scopul

stabilirii unor corecte stări de fapt, încadrării juridice (în limitele

principiului non reformatio in pejus), a vinovăției sau nevinovăției

inculpaților și, în final, a pronunțării unei soluții legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de inculpații M.D.A., N.A. și N.S. și de partea civilă K.Z. împotriva

Deciziei penale nr. 19/A din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și trimite spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpații

M.D.A., N.A. și N.S. și de partea civilă K.Z., aceleiași instanțe.

Onorariile parțiale

ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați în sumă de

câte 50 RON, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă maghiară pentru inculpați se va plăti din fondul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 martie 2012.

Procesat de GGC - LM