ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4161/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2835/FCA din 21

noiembrie 2011, Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, a

declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Primăria

Orașului Însurăței, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României -

Departamentul de Coordonare a Verificării Bugetelor Unităților

Administrativ-Teritoriale în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, prin care se solicita anularea Încheierii nr. VI 36

din 1 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a României și a Deciziei

nr. 32/2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Brăila.

Învestită prin

declinare, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

prin Sentința civilă nr. 188 din 15 martie 2012, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția contencios

administrativ și fiscal, a suspendat soluționarea cauzei  și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, ca

instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță

în favoarea Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut

fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează

în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și

în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus

executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de

contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei

până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii

formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge

integral sau parțial contestația”.

În raport cu

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii Curții

de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind

actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a

unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, în acest

sens fiind jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă excepția de

nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se

respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de

Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, deoarece obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca

autoritate publică județeană.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei este de competența

Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Primăria Orașului Însurăței,

în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul de

Coordonare a Verificării Bugetelor Unităților Administrativ-Teritoriale, în

favoarea Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ