ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 august 2006 la Judecătoria Timișoara reclamantul C.B.M.R. a chemat în judecată SC G.O.P. societate în nume colectiv (transformată ulterior în societate comercială cu răspundere limitată), solicitând evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișoara, bd. R.C., pentru lipsa titlului locativ, precum și obligarea pârâtei la plata sume de 71.540,7876 ROL reprezentând contravaloarea folosinței suprafeței de 174,54 mp pe perioada septembrie 2003 la zi și câte 900 DOLARI S.U.A. pe lună până la evacuarea imobilului, iar pentru suprafața de 238,11 mp ocupată urmând să-și precizeze pretențiile în funcție de chiria practicata în zona respectivă de tarifare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că, în urma dobândirii dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, raporturile locative dintre pârâtă și Primăria Municipiului Timișoara au încetat, că pârâta a continuat să folosească imobilul, lipsindu-l pe reclamant de folosința acestuia Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, iar pe cale reconvențională a solicitat obligarea reclamantului la plata îmbunătățirilor necesare și utile aduse spațiului, invocând totodată dreptul de retenție până la achitarea integrală a acestora. Prin Sentința civilă nr. 10539 din 13 noiembrie 2006, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială, apreciind caracterul comercial al acestuia.

La rândul său, Tribunalul Timiș și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, prin Sentința civilă nr. 332/PI din 6 februarie 2007 apreciind caracterul civil, evaluabil în bani a litigiului, peste un miliard ROL. Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe a fost soluționat de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Încheierea nr. 7 din 23 aprilie 2007, stabilind că aparține tribunalului, ca instanță comercială, competența soluționării cauzei, în virtutea art. 56 C. com., soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea recursului reclamantului, în baza Deciziei nr. 3419 din 1 noiembrie 2007. Prin Sentința civilă nr. 391/PI din 23 martie 2010 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea reclamantului C.B.M.R., în contradictoriu cu pârâta SC G.O.P.

SNC Timișoara, dispunându-se evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișoara, bd. R.C. jud. Timiș, condiționat de plata despăgubirilor în cuantum de 552.200 RON, în care sens s-a instituit un drept de retenție asupra spațiului cu destinația alimentație publică în suprafață de 184,41 mp, situat în Timișoara bd. R.C., înscris în C.F. nr. x Timișoara, până la plata integrală a despăgubirilor. S-a respins în rest acțiunea principală. S-a respins excepția de inadmisibilitate a cererii reconvenționale. S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Consiliului Local al Municipiului Timișoara. S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC G.O.P.

SNC, fiind obligat reclamantul C.B.M.R. la plata sumei de 552.200 RON, reprezentând îmbunătățiri necesare și utile aduse imobilului, sumă ce a fost reactualizată la nivelul lunii iulie 2009. Totodată s-a dispus obligarea reclamantului să-i achite pârâtei suma de 11.388 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între Primăria Municipiului Timișoara și SC G.O.P. SNC a fost încheiat contractul do închiriere din 30 aprilie 1999 pentru suprafețe cu altă destinație decât cea de locuit, aferente imobilului situat în Timișoara, bd. T., în suprafață de 184,41 mp. Prin scrisoarea din 14 martie 2002, Primăria a adus la cunoștința pârâtei sistarea plății chiriei aferentă acestui contract, începând cu data de 1 martie 2002, deoarece, prin Sentința civilă nr. 13960 din 16 octombrie 2000 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă, spațiile închiriate au fost restituite reclamantului C.B.M.R.

Astfel, cu O.P. din 26 februarie 2002 pârâta locatară a virat în contul Primăriei Mun. Timișoara suma de 7.594.000 ROL, operațiune în urma căreia raporturile de locațiune au încetat. În lipsa unei înțelegeri cu noul proprietar cu privire la cuantumul chiriei, pârâta SC G.O.P. SNC a continuat din proprie inițiativă plata chiriei în contul reclamantului C.B.M.R., la nivelul chiriei plătite anterior Primăriei dar, actualizată cu rata inflației, astfel încât pentru perioada 2002 - 2008 a achitat în contul acestuia suma de 575.300.000 ROL. Cu ocazia efectuării expertizelor s-a constatat o diferență între suprafața de 184,41 mp pentru care a fost plătită respectiva chirie și suprafața efectiv ocupată de pârâtă care este de 167 mp, încât pârâta a achitat reclamantului în plus suma de 472.965 ROL.

Expertiza în construcții efectuată de către experții C.I., D.M. și P.I. constată că au fost realizate lucrări necesare și utile în spațiile existente ale corpurilor de clădire A și B restituite reclamantului, în valoare de 552.200 RON. În legătură cu persoana care trebuie să suporte aceste despăgubiri, deși reclamantul face trimitere la textul art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, în situația în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare, acest text a suferit o modificare, prevăzându-se la art. 48 alin. (2) că, "indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite" iar alin. (1) face referire la chiriașii care au dreptul la despăgubiri, pentru sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile necesare și utile.

Aceste dispoziții coroborate cu principiul îmbogățirii fără justă cauză, relevă faptul că patrimoniul pârâtei a sărăcit prin cheltuielile efectuate în vederea unei bune desfășurări a activității sale, de natură comercială, în timp ce patrimoniul reclamantului se majorează cu valoarea de spor adusă imobilului, devenind incidente și prevederile art. 1444 C. civ., obligația de plată a despăgubirilor revenind reclamantului și nu Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice sau Consiliului Local Timișoara, considerente pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a acestora. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost admis prin Decizia civilă nr. 202 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

În consecință, sentința a fost schimbată în parte, în sensul obligării pârâtei SC O.P. SRL la plata sumei de 268.998,88 RON contravaloare lipsă de folosința a spațiului, pentru perioada septembrie 2003 - martie 2011. De asemenea, reclamantul C.B.M.R. a fost obligat să-i plătească pârâtei suma de 353.959 RON reprezentând valoarea actualizată de piață a lucrărilor de amenajare a spațiilor existente, extinderi și spații noi. Au fost compensate cheltuielile reciproce de judecată ale părților din prima instanță și păstrate toate celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Cheltuielile de judecată din apel în sumă de 5.896,7 RON au căzut în sarcina pârâtei-intimate SC O.P. SRL.

Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 19 ianuarie 2012 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulata de pârâtă, strecurată în Decizia nr. 202 și în consecință, reclamantul a fost obligat la plata sumei de 383.008 RON în loc de 353.359 RON cum greșit s-a făcut calculul, atât în considerente, cât și în dispozitiv. În motivarea încheierii s-a reținut că, dintr-o eroare de calcul aritmetic a fost trecută în dispozitiv o sumă mai mică decât cea rezultată din ansamblul considerentelor avute în vedere la pronunțarea deciziei în apel.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că pretențiile reclamantului vizând lipsa de folosință au fost greșit respinse în primă instanță, deoarece, în urma încetării contractului de locațiune cu fostul proprietar, pârâta trebuia, dacă dorea să folosească imobilul în continuare, să încheie un nou contract de închiriere, cu noul proprietar, iar cuantumul chiriei nu putea fi stabilit decât în condiții de piață, prin liberă negociere, părțile fiind persoane de drept privat. Temeiul de drept al obligației pârâtei la despăgubirea reclamantului este dat de art. 998, 999 C. civ., iar cuantumul sumei rezultă din probele administrate. În ceea ce privește criticile reclamantului asupra soluției date în acțiunea reconvențională, acestea au fost admise parțial.

S-a reținut că reclamantul este dator a suporta contravaloarea îmbunătățirilor conform art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, însă, în baza readministrării probelor, cuantumul acestora a fost diminuat la suma de 383.008 RON. Împotriva deciziei reclamantul și pârâta au declarat recurs. Reclamantul C.B.M.R. a solicitat prin cererea de recurs modificarea în parte a deciziei pronunțate în apel, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a sa în privința obligării la contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile pretinse, respingerii cererii reconvenționale, respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, păstrării dispozițiilor cu privire la evacuare și obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Criticile aduse deciziei pronunțate în apel sunt următoarele: 1. Greșita aplicare a legii, conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 48 ale Legii nr. 10/2001, cu privire la efectele viitoare ale modificărilor legislative intervenite după data promovării acțiunii. Recurentul arată că, fiind norme de drept material, ele se aplică numai faptelor și raporturilor juridice născute după intrarea lor în vigoare. 2. Cu privire la cererea reconvențională se arată că sunt incidente dispozițiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data formulării cererii reconvenționale, potrivit cărora în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.

Pe de altă parte, recurentul susține, printr-o reiterare a apărărilor din fazele procesuale anterioare, că îmbunătățirile nu au fost dovedite și că pachete cu expertizele administrate dovedesc o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de apel. De aceea, recurentul susține că, în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține îmbogățirea fără just temei a sa, astfel încât dreptul de retenție este nelegal menținut. Sunt criticate și dispozițiile privind cheltuielile de judecată, care nu au fost integral acordate, referindu-se expres la contravaloarea taxelor de timbru și a onorariilor avocațiale. Prin întâmpinarea la recursul reclamantului, intimata-pârâtă SC O.P. SRL a solicitat respingerea acestuia, arătând în apărare că, regimul juridic al imobilului în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

De asemenea, că celelalte aspecte dezvoltate în recurs sunt de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, astfel încât decizia pronunțată în apel pe aspectele criticate de recurentul-reclamant este legală. Prin recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta SC O.P. SRL a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând următoarele critici: Expertul P.D., la pct. 3.1 din raportul de expertiză arată că valoarea totală a amenajărilor și a construcțiilor noi efectuate la imobilul în litigiu este de 383.008 RON. Cu toate acestea, fără să-i aducă nicio critică instanța a acordat doar suma de 353.959 RON.

De asemenea, susține că, în realitate, nu datorează nicio sumă cu titlu de lipsă de folosință, deoarece după încetarea raporturilor locative cu Consiliul Local Timișoara, i-a achitat reclamantului, în calitate de nou proprietar, suma din contractul de locațiune stabilită cu vechiul proprietar actualizată lunar, cuantum pe care reclamantul l-a acceptat timp do 6 ani Astfel, recurenta susține că, fără să existe în formă scrisă, între părți, în acest mod s-au stabilit raporturi contractuale tacite, de locațiune și că abia din luna iunie 2008 când a sistat plata oricărei sume către reclamant, pârâta se situează pe tărâm delictual. De altfel, recurenta susține că nu poate fi obligată la plata contravalorii lipsei de folosință în cazul în care dreptul sau de retenție a fost constituit retroactiv începând cu 2006, Prin întâmpinare la recursul pârâtei reclamantul-intimat C.B.M.R.

a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil pentru primul capăt vizând îndreptarea erorii materiale și ca nefondat pentru restul criticilor. În esență, arată în apărare că, față de opoziția sa, nu se poate ajunge la concluzia eronată a recurentei conform căreia între părțile litigiului a existat un contract de închiriere. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: 1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul C.B.M.R. se va reține că instanța de apel a aplicat în mod corect în speță prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform căruia, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu obligația despăgubirii revine persoanei îndreptățite la restituirea imobilului în speță, reclamantului.

Într-adevăr, așa cum susține reclamantul, la data promovării cererii de chemare în judecată, respectiv la 29 august 2006, erau în vigoare prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevedeau că în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare. Cu toate acestea, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a statuat că ceea ce are relevanță este data soluționării cererii, iar nu data înregistrării ei, pe considerentul că modificările legislative aduse art. 48 din Legea nr. 10/2001 vizează efectele viitoare ale unor raporturi juridice trecute, astfel încât aceste modificări sunt de imediată aplicare.

În raport de aceste statuări se va reține că în mod corect a fost admisă cererea reconvențională pentru îmbunătățirile necesare și utile aduse spațiului, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, astfel încât nici aceste critici ale recurentei nu sunt fondate. Toate celelalte susțineri ale reclamantei din cererea de recurs referitoare la data edificării anumitor construcții fără autorizație de construire, aspectele de ordin tehnic din rapoartele de expertiză, coeficienții de uzură utilizați la evaluare etc. sunt argumente care vizează situații de fapt, de netemeinicie, care nu pot forma obiect al prezentului recurs.

În ceea ce privește criticile cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată se va reține că sumele acordate cu acest titlu sunt parțiale, potrivit aprecierii instanței de apel, care a avut în vedere împrejurarea că în cadrul apelului criticile au fost fondate doar în parte, astfel încât au condus la schimbarea doar în parte a hotărârii primei instanțe, însă temeiul de drept a fost greșit invocat ca fiind art. 274 C. proc. civ., în realitate fiind vorba despre art. 276 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, în lumina prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul reclamantului. 2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC O.P.

SRL se va reține că primul motiv de recurs nu mai subzistă și va fi respins ca atare, întrucât cererea sa privind eroarea de calcul aritmetic a sumei cu titlu de valoare actualizată de piață a lucrărilor de amenajări a spațiilor existente, extinderi și spații noi a fost soluționată prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 19 ianuarie 2012, prin care a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâtă, strecurată în Decizia nr. 202, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 383.008 RON în loc de 353.959 RON cum greșit s-a calculat, atât în considerente, cât și în dispozitiv. Cu privire la criticile vizând suma acordată cu titlu de lipsă de folosință se va reține că pârâtei i-au încetat raporturile locative cu Primăria Municipiului Timișoara, odată cu restituirea spațiului în litigiu reclamantului, prin Sentința civilă nr. 13.960/2000 a Judecătoriei Timișoara.

Pârâta a continuat să folosească spațiul comercial fără să încheie un nou contract de locațiune, cu noul proprietar. Chiar dacă acestuia din urmă a continuat să îi achite lunar o sumă de bani actualizată, această împrejurare de fapt nu echivalează, contrar susținerilor din recurs, cu încheierea tacită a unui contract de locațiune, situație susținută și de refuzul constant al reclamantului de a încheia cu pârâta contract de închiriere. Prin urmare, răspunderea pârâtei pentru prejudiciul cauzat reclamantului, pe care l-a lipsit de folosința bunului proprietatea sa este antrenată conform art. 998, 999 C. civ. pe temeiul răspunderii civile delictuale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, așa cum în mod legal a reținut și instanța de apel.

Nefiind fondat, în lumina celor mai sus reținute, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtei va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.B.M.R. și de pârâta SC O.P. SRL Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 202 clin 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS