ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29 august 2006

la Judecătoria Timișoara reclamantul C.B.M.R. a chemat în judecată SC G.O.P.

societate în nume colectiv (transformată ulterior în societate comercială cu

răspundere limitată), solicitând evacuarea pârâtei din imobilul situat în

Timișoara, bd. R.C., pentru lipsa titlului locativ, precum și obligarea pârâtei

la plata sume de 71.540,7876 ROL reprezentând contravaloarea folosinței

suprafeței de 174,54 mp pe perioada septembrie 2003 la zi și câte 900 DOLARI

S.U.A. pe lună până la evacuarea imobilului, iar pentru suprafața de 238,11 mp

ocupată urmând să-și precizeze pretențiile în funcție de chiria practicata în

zona respectivă de tarifare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

reclamantul arată că, în urma dobândirii dreptului său de proprietate asupra

imobilului în litigiu, raporturile locative dintre pârâtă și Primăria

Municipiului Timișoara au încetat, că pârâta a continuat să folosească

imobilul, lipsindu-l pe reclamant de folosința acestuia

Prin întâmpinare

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, iar pe cale reconvențională a

solicitat obligarea reclamantului la plata îmbunătățirilor necesare și utile

aduse spațiului, invocând totodată dreptul de retenție până la achitarea

integrală a acestora.

Prin Sentința civilă

nr. 10539 din 13 noiembrie 2006, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența

de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială,

apreciind caracterul comercial al acestuia.

La rândul său,

Tribunalul Timiș și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Timișoara, prin Sentința civilă nr. 332/PI din 6 februarie 2007

apreciind caracterul civil, evaluabil în bani a litigiului, peste un miliard

ROL.

Conflictul negativ de

competență dintre cele două instanțe a fost soluționat de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, prin Încheierea nr. 7 din 23 aprilie 2007,

stabilind că aparține tribunalului, ca instanță comercială, competența

soluționării cauzei, în virtutea art. 56 C. com., soluție menținută de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin respingerea recursului reclamantului, în baza

Deciziei nr. 3419 din 1 noiembrie 2007.

Prin Sentința civilă

nr. 391/PI din 23 martie 2010 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de

contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea reclamantului C.B.M.R.,

în contradictoriu cu pârâta SC G.O.P. SNC Timișoara, dispunându-se evacuarea

pârâtei din imobilul situat în Timișoara, bd. R.C. jud. Timiș, condiționat de

plata despăgubirilor în cuantum de 552.200 RON, în care sens s-a instituit un

drept de retenție asupra spațiului cu destinația alimentație publică în

suprafață de 184,41 mp, situat în Timișoara bd. R.C., înscris în C.F. nr. x

Timișoara, până la plata integrală a despăgubirilor.

S-a respins în rest

acțiunea principală.

S-a respins excepția

de inadmisibilitate a cererii reconvenționale.

S-a admis excepția

lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a

Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

S-a admis în parte

cererea reconvențională formulată de pârâta SC G.O.P. SNC, fiind obligat

reclamantul C.B.M.R. la plata sumei de 552.200 RON, reprezentând îmbunătățiri

necesare și utile aduse imobilului, sumă ce a fost reactualizată la nivelul

lunii iulie 2009.

Totodată s-a dispus

obligarea reclamantului să-i achite pârâtei suma de 11.388 RON cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că între Primăria Municipiului

Timișoara și SC G.O.P. SNC a fost încheiat contractul do închiriere din 30

aprilie 1999 pentru suprafețe cu altă destinație decât cea de locuit, aferente

imobilului situat în Timișoara, bd. T., în suprafață de 184,41 mp. Prin

scrisoarea din 14 martie 2002, Primăria a adus la cunoștința pârâtei sistarea

plății chiriei aferentă acestui contract, începând cu data de 1 martie 2002,

deoarece, prin Sentința civilă nr. 13960 din 16 octombrie 2000 a Judecătoriei

Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă, spațiile închiriate au fost

restituite reclamantului C.B.M.R. Astfel, cu O.P. din 26 februarie 2002 pârâta

locatară a virat în contul Primăriei Mun. Timișoara suma de 7.594.000 ROL,

operațiune în urma căreia raporturile de locațiune au încetat. În lipsa unei

înțelegeri cu noul proprietar cu privire la cuantumul chiriei, pârâta SC G.O.P.

SNC a continuat din proprie inițiativă plata chiriei în contul reclamantului

C.B.M.R., la nivelul chiriei plătite anterior Primăriei dar, actualizată cu

rata inflației, astfel încât pentru perioada 2002 - 2008 a achitat în contul

acestuia suma de 575.300.000 ROL. Cu ocazia efectuării expertizelor s-a

constatat o diferență între suprafața de 184,41 mp pentru care a fost plătită

respectiva chirie și suprafața efectiv ocupată de pârâtă care este de 167 mp,

încât pârâta a achitat reclamantului în plus suma de 472.965 ROL.

Expertiza în

construcții efectuată de către experții C.I., D.M. și P.I. constată că au fost

realizate lucrări necesare și utile în spațiile existente ale corpurilor de

clădire A și B restituite reclamantului, în valoare de 552.200 RON.

În legătură cu

persoana care trebuie să suporte aceste despăgubiri, deși reclamantul face

trimitere la textul art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia,

în situația în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu

valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare,

acest text a suferit o modificare, prevăzându-se la art. 48 alin. (2) că,

"indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu,

obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei

îndreptățite" iar alin. (1) face referire la chiriașii care au dreptul la

despăgubiri, pentru sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile

necesare și utile.

Aceste dispoziții

coroborate cu principiul îmbogățirii fără justă cauză, relevă faptul că

patrimoniul pârâtei a sărăcit prin cheltuielile efectuate în vederea unei bune

desfășurări a activității sale, de natură comercială, în timp ce patrimoniul

reclamantului se majorează cu valoarea de spor adusă imobilului, devenind

incidente și prevederile art. 1444 C. civ., obligația de plată a despăgubirilor

revenind reclamantului și nu Statului Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor Publice sau Consiliului Local Timișoara, considerente pentru care

s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a acestora.

Apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței a fost admis prin Decizia civilă nr. 202 din 29

septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

În consecință,

sentința a fost schimbată în parte, în sensul obligării pârâtei SC O.P. SRL la

plata sumei de 268.998,88 RON contravaloare lipsă de folosința a spațiului,

pentru perioada septembrie 2003 - martie 2011.

De asemenea,

reclamantul C.B.M.R. a fost obligat să-i plătească pârâtei suma de 353.959 RON

reprezentând valoarea actualizată de piață a lucrărilor de amenajare a

spațiilor existente, extinderi și spații noi.

Au fost compensate

cheltuielile reciproce de judecată ale părților din prima instanță și păstrate

toate celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Cheltuielile de judecată din

apel în sumă de 5.896,7 RON au căzut în sarcina pârâtei-intimate SC O.P. SRL.

Prin încheierea

ședinței camerei de consiliu din 19 ianuarie 2012 a fost admisă cererea de

îndreptare a erorii materiale formulata de pârâtă, strecurată în Decizia nr.

202 și în consecință, reclamantul a fost obligat la plata sumei de 383.008 RON

în loc de 353.359 RON cum greșit s-a făcut calculul, atât în considerente, cât

și în dispozitiv.

În motivarea

încheierii s-a reținut că, dintr-o eroare de calcul aritmetic a fost trecută în

dispozitiv o sumă mai mică decât cea rezultată din ansamblul considerentelor

avute în vedere la pronunțarea deciziei în apel.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut că pretențiile reclamantului vizând lipsa

de folosință au fost greșit respinse în primă instanță, deoarece, în urma

încetării contractului de locațiune cu fostul proprietar, pârâta trebuia, dacă

dorea să folosească imobilul în continuare, să încheie un nou contract de

închiriere, cu noul proprietar, iar cuantumul chiriei nu putea fi stabilit

decât în condiții de piață, prin liberă negociere, părțile fiind persoane de

drept privat.

Temeiul de drept al

obligației pârâtei la despăgubirea reclamantului este dat de art. 998, 999 C.

civ., iar cuantumul sumei rezultă din probele administrate.

În ceea ce privește

criticile reclamantului asupra soluției date în acțiunea reconvențională,

acestea au fost admise parțial.

S-a reținut că

reclamantul este dator a suporta contravaloarea îmbunătățirilor conform art. 48

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, însă, în baza readministrării probelor,

cuantumul acestora a fost diminuat la suma de 383.008 RON.

Împotriva deciziei

reclamantul și pârâta au declarat recurs.

Reclamantul C.B.M.R.

a solicitat prin cererea de recurs modificarea în parte a deciziei pronunțate

în apel, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, admiterii excepției

lipsei calității procesuale pasive a sa în privința obligării la contravaloarea

îmbunătățirilor necesare și utile pretinse, respingerii cererii reconvenționale,

respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor și a Consiliului Local al Municipiului Timișoara,

păstrării dispozițiilor cu privire la evacuare și obligării intimatei la plata

cheltuielilor de judecată.

Criticile aduse

deciziei pronunțate în apel sunt următoarele:

legii, conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 48

ale Legii nr. 10/2001, cu privire la efectele viitoare ale modificărilor

legislative intervenite după data promovării acțiunii.

Recurentul arată că,

fiind norme de drept material, ele se aplică numai faptelor și raporturilor

juridice născute după intrarea lor în vigoare.

cererea reconvențională se arată că sunt incidente dispozițiile art. 48 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data formulării cererii

reconvenționale, potrivit cărora în cazul în care imobilul care se restituie a

fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau

unității deținătoare.

Pe de altă parte,

recurentul susține, printr-o reiterare a apărărilor din fazele procesuale

anterioare, că îmbunătățirile nu au fost dovedite și că pachete cu expertizele

administrate dovedesc o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de

apel.

De aceea, recurentul

susține că, în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține

îmbogățirea fără just temei a sa, astfel încât dreptul de retenție este nelegal

menținut.

Sunt criticate și

dispozițiile privind cheltuielile de judecată, care nu au fost integral

acordate, referindu-se expres la contravaloarea taxelor de timbru și a

onorariilor avocațiale.

Prin întâmpinarea la

recursul reclamantului, intimata-pârâtă SC O.P. SRL a solicitat respingerea

acestuia, arătând în apărare că, regimul juridic al imobilului în litigiu nu

intră sub incidența Legii nr. 10/2001. De asemenea, că celelalte aspecte

dezvoltate în recurs sunt de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, astfel încât

decizia pronunțată în apel pe aspectele criticate de recurentul-reclamant este

legală.

Prin recursul

declarat împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta SC O.P. SRL a invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând

următoarele critici:

Expertul P.D., la

pct. 3.1 din raportul de expertiză arată că valoarea totală a amenajărilor și a

construcțiilor noi efectuate la imobilul în litigiu este de 383.008 RON. Cu

toate acestea, fără să-i aducă nicio critică instanța a acordat doar suma de

353.959 RON.

De asemenea, susține

că, în realitate, nu datorează nicio sumă cu titlu de lipsă de folosință,

deoarece după încetarea raporturilor locative cu Consiliul Local Timișoara, i-a

achitat reclamantului, în calitate de nou proprietar, suma din contractul de

locațiune stabilită cu vechiul proprietar actualizată lunar, cuantum pe care

reclamantul l-a acceptat timp do 6 ani

Astfel, recurenta

susține că, fără să existe în formă scrisă, între părți, în acest mod s-au

stabilit raporturi contractuale tacite, de locațiune și că abia din luna iunie

2008 când a sistat plata oricărei sume către reclamant, pârâta se situează pe

tărâm delictual.

De altfel, recurenta

susține că nu poate fi obligată la plata contravalorii lipsei de folosință în

cazul în care dreptul sau de retenție a fost constituit retroactiv începând cu

2006,

Prin întâmpinare la

recursul pârâtei reclamantul-intimat C.B.M.R. a solicitat respingerea acestuia

ca inadmisibil pentru primul capăt vizând îndreptarea erorii materiale și ca

nefondat pentru restul criticilor.

În esență, arată în

apărare că, față de opoziția sa, nu se poate ajunge la concluzia eronată a

recurentei conform căreia între părțile litigiului a existat un contract de

închiriere.

Analizând recursurile

prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

privește recursul declarat de reclamantul C.B.M.R. se va reține că instanța de

apel a aplicat în mod corect în speță prevederile art. 48 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 conform căruia, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu

valabil sau fără titlu obligația despăgubirii revine persoanei îndreptățite la

restituirea imobilului în speță, reclamantului.

Într-adevăr, așa cum

susține reclamantul, la data promovării cererii de chemare în judecată,

respectiv la 29 august 2006, erau în vigoare prevederile art. 48 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 care prevedeau că în cazul în care imobilul care se restituie

a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau

unității deținătoare.

Cu toate acestea,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a statuat că

ceea ce are relevanță este data soluționării cererii, iar nu data înregistrării

ei, pe considerentul că modificările legislative aduse art. 48 din Legea nr.

10/2001 vizează efectele viitoare ale unor raporturi juridice trecute, astfel încât

aceste modificări sunt de imediată aplicare.

În raport de aceste

statuări se va reține că în mod corect a fost admisă cererea reconvențională

pentru îmbunătățirile necesare și utile aduse spațiului, pe temeiul îmbogățirii

fără justă cauză, astfel încât nici aceste critici ale recurentei nu sunt

fondate.

Toate celelalte

susțineri ale reclamantei din cererea de recurs referitoare la data edificării

anumitor construcții fără autorizație de construire, aspectele de ordin tehnic

din rapoartele de expertiză, coeficienții de uzură utilizați la evaluare etc.

sunt argumente care vizează situații de fapt, de netemeinicie, care nu pot

forma obiect al prezentului recurs.

În ceea ce privește

criticile cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată se va reține că

sumele acordate cu acest titlu sunt parțiale, potrivit aprecierii instanței de

apel, care a avut în vedere împrejurarea că în cadrul apelului criticile au

fost fondate doar în parte, astfel încât au condus la schimbarea doar în parte

a hotărârii primei instanțe, însă temeiul de drept a fost greșit invocat ca

fiind art. 274 C. proc. civ., în realitate fiind vorba despre art. 276 C. proc.

civ.

Pentru toate aceste

considerente, în lumina prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va

respinge ca nefondat recursul reclamantului.

privește recursul declarat de pârâta SC O.P. SRL se va reține că primul motiv

de recurs nu mai subzistă și va fi respins ca atare, întrucât cererea sa

privind eroarea de calcul aritmetic a sumei cu titlu de valoare actualizată de

piață a lucrărilor de amenajări a spațiilor existente, extinderi și spații noi

a fost soluționată prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 19 ianuarie

2012, prin care a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale

formulată de pârâtă, strecurată în Decizia nr. 202, în sensul obligării

reclamantei la plata sumei de 383.008 RON în loc de 353.959 RON cum greșit s-a

calculat, atât în considerente, cât și în dispozitiv.

Cu privire la

criticile vizând suma acordată cu titlu de lipsă de folosință se va reține că

pârâtei i-au încetat raporturile locative cu Primăria Municipiului Timișoara,

odată cu restituirea spațiului în litigiu reclamantului, prin Sentința civilă

nr. 13.960/2000 a Judecătoriei Timișoara.

Pârâta a continuat să

folosească spațiul comercial fără să încheie un nou contract de locațiune, cu

noul proprietar. Chiar dacă acestuia din urmă a continuat să îi achite lunar o

sumă de bani actualizată, această împrejurare de fapt nu echivalează, contrar

susținerilor din recurs, cu încheierea tacită a unui contract de locațiune,

situație susținută și de refuzul constant al reclamantului de a încheia cu

pârâta contract de închiriere.

Prin urmare,

răspunderea pârâtei pentru prejudiciul cauzat reclamantului, pe care l-a lipsit

de folosința bunului proprietatea sa este antrenată conform art. 998, 999 C.

civ. pe temeiul răspunderii civile delictuale, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de aceste dispoziții legale, așa cum în mod legal a reținut și

instanța de apel.

Nefiind fondat, în

lumina celor mai sus reținute, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul pârâtei va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul C.B.M.R. și de pârâta SC O.P. SRL

Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 202 clin 29 septembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS