Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3992/2013

HOTĂRÂRE
25.09.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3992/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin sentința nr. 652/LMA din 11 aprilie 2012 a respins acțiunea civilă formulată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în reprezentarea membrilor indicați, având ca obiect obligarea pârâților Consiliul local al orașului Ardud, Primarul orașului Ardud, Unitatea Administrativ Teritorială a orașului Ardud și Grupul Școlar Ardud la plata premiului anual (al 13-lea salariu) pe anul 2010, actualizat în funcție de coeficientul de inflație. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia nr. 5483-R din 6 decembrie 2012, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de sindicatul reclamant împotriva sentinței tribunalului, care a fost menținută în întregime.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, nemotivat, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, solicitând admiterea acestuia și a cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Una dintre regulile comune referitoare la instituirea și exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. În procedură, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează o dată cu declararea acesteia. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Or, în speță, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 5483-R din 6 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în recurs. Prin urmare, hotărârea curții de apel fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului. Astfel, recurentul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare împotriva deciziei nr. 5483-R din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-25
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3991/2013
Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin sentința nr. 813/LMA din 31 mai 2012 a respins acțiunea civilă formulată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în reprezentarea membrilor indicați,
ÎCCJ 2013-09-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3989/2013
Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin sentința nr. 528/LMA din 28 martie 2012 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul local și Primarul municipiului Satu Mare
ÎCCJ 2013-09-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3990/2013
Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin sentința nr. 812/LMA din 31 mai 2012 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul local și Primarul municipiului Satu Mare. A
ÎCCJ 2013-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4163/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 524/LMA din 28 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
ÎCCJ 2013-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4465/2013
Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin Sentința nr. 811/LMA din 31 mai 2012 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local și Primarul Municipiului Satu Mare. A
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă