ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1089/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1089/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față,

Din actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Tribunalul București sub nr. 26652/3/2007, în data de 27 iulie

2007, reclamanta CN C.F.R. SA București, în temeiul art. 998 - art. 1000 C.

civ., a solicitat instanței, ca, în contradictoriu cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă

SA București, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea acesteia la

plata sumei de 1.195.561,24 lei, cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de

judecată, arătând, în esență, că, în data de 15 august 2004, în capătul X al

stației Gugești, din compunerea trenului de marfă aparținând pârâtei a deraiat

un vagon de ambele boghiuri, alte trei au deraiat, s-au răsturnat și incendiat,

iar, un al cincilea a luat foc și a explodat, prejudiciul total cauzat

reclamantei fiind în sumă de 1.195.561,24 lei.

Tribunalul București,

prin sentința nr. 3986 din 19 martie 2008, a respins, ca neîntemeiată, excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a chematei în garanție SC S.M.R.

SA

Balș

, a admis cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanta CN C.F.R. SA București, în

contradictoriu cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA București, și a obligat

pârâta la plata sumei de 1.195.561,24 lei, cu titlu de despăgubiri, a admis

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA, în

contradictoriu cu

chematele

în garanție SC S.M.R. SA Balș și SC M. SA, pe care le-a obligat, în solidar, să

plătească pârâtei

suma

de 1.195.561,24 lei, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, în esență, că producerea accidentului s-a datorat atât SC S.M.R. SA

Balș

, pentru că a

furnizat SC M. SA osia cu defect de fabricație, cât și SC M. SA, întrucât, osia

se afla încă în perioada de garanție la această din urmă societate, după

reparația capitală efectuată.

Curtea de Apel

București, prin Decizia nr. 162 din 26 martie 2009, a admis apelurile declarate

de chematele în garanție SC S.M.R. SA Balș și SC M. SA, a schimbat, în parte,

sentința dată de prima instanță, în sensul că a respins cererea de chemare în

garanție, a înlăturat obligația acestor părți de plată a cheltuielilor de

judecată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că nu au fost precizate faptele

ilicite imputate fiecărei chemate în garanție și nici nu s-a indicat în ce

constă vinovăția fiecăreia, furnizarea de către SC M. SA a osiei cu defect de

fabricație, cât și faptul că osia se află încă în perioada de garanție la

această din urmă societate, după reparația capitală efectuată, nu se

circumscriu delictului civil sub care instanța de fond a analizat cererea de

chemare în garanție, ci delictului contractual, ceea ce ar antrena răspunderea

contractuală a SC M. SA pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor ce

decurg din contractul încheiat în data de 5 septembrie 2003, în consecință,

prima instanță,,extinzând, în mod nepermis, peste cadrul procesual fixat de

parte, efectele răspunderii civile contractuale, asimilând ilicitul contractual

celui delictual’’, instanța de fond făcând o greșită aplicare dispozițiilor art.

998 - art. 999 C. civ., în speță nefiind aplicabile dispozițiile referitoare la

cererea de chemare în garanție câtă vreme temeiul juridic al cererii este

delictual și nici condițiile admiterii cererii în despăgubire, nefiind

întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale relative la faptă

și la vinovăție.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA, invocând

motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., arătând, în esență, că:

- hotărârea cuprinde

motive contradictorii, având în vedere faptele ilicite ale chematelor în

garanție;

- instanța de apel a

apreciat greșit raportul juridic dedus judecății, omițând să observe că între

reclamantă si chemata in garanție SC S.M.R. SA Balș nu a existat nici un

contract comercial;

- hotărârea este dată

cu aplicarea greșită a legii, respectiv, a art. 129 C. proc. civ., în

considerarea faptului că temeiul juridic pentru atragerea răspunderii

chematelor in garanție nu poate fi decât răspunderea contractuală, susținând,

totodată, că îi lipsește unul din elementele constitutive și anume, fapta

ilicita,

solicitând admiterea recursului, modificarea, în totalitate, a deciziei

atacate, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor formulate de

chematele în garanție, împotriva sentinței Tribunalului București nr. 3986 din

data de 19 martie 2008.

Recursul este

nefondat.

Prin cererea de

chemare în garanție a SC S.M.R. SA Balș și SC M. SA, depusă în dosarul de fond

în data de 3 octombrie 2007, în temeiul art. 60 - art. 63 C. proc. civ. și în

considerarea dispozițiilor art. 1073 - art. 1088 C. civ., pârâta SN T.F.M. C.F.R.

Marfă SA a solicitat ca, în situația în care va fi admisă cererea reclamantei CN

C.F.R. SA, instanța să oblige chematele în garanție la plata contravalorii

pagubelor materiale, având în vedere că deraierea s-a produs ca urmare a

ruperii fusului de osie cu defecte de fabricație, osia fiind produsă și livrată

de către SC S.M.R. SA Balș, răspunzătoare de orice defect de fabricație, SC M.

SA, fiind societatea reparatoare de la care a ieșit din reparația capitală

vagonul implicat în accident ce se afla în perioada de garanție, având

obligația depistării oricărui defect și remedierea acestuia în termenul de

garanție.

Potrivit

dispozițiilor

art. 60 -

art. 63 C. proc. civ.,

p

artea poate să cheme în garanție o

altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea

în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire,

cererea fiind făcută

în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată, cea formulată de

pârâtă se va depune odată cu întâmpinarea; cererea de chemare în garanție

judecându-se concomitent cu cererea principală.

Este de subliniat că,

pârâta, conformându-se menționatelor cerințe legale, a înțeles să-și întemeieze

cererea de chemare în garanție pe dispozițiile

art.

1073 - art. 1088 C. civ., potrivit cărora,

creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz

contrar are dreptul la dezdăunare; obligația de a da cuprinde pe aceea de a

preda lucrul și de a-l conserva până la predare, lucrul este în rizico -

pericolul creditorului, afară numai când debitorul este în întârziere; în acest

caz rizico - pericolul este al debitorului; orice obligație de a face sau de a

nu face se schimbă în

dezdăunări,

în caz de neexecutare din partea debitorului; creditorul poate cere a se

distrui ceea ce s-a făcut, călcându-se obligația de a nu face și poate cere a

fi autorizat a distrui el însuși, cu cheltuiala debitorului, afară de

dezdăunări; nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea

să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului;

dacă obligația consistă în a nu face, debitorul, care a călcat-o, este dator de

a da despăgubire pentru simplul fapt al contravenției; dacă obligația consistă

în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce

i se va face prin tribunalul domiciliului său.

Debitorul este de drept în întârziere:

lege;

debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea

de notificare;

îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă;

diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este totdeauna

aceea a unui bun proprietar.

Această regulă se aplică cu mai mare

sau mai mică rigoare în cazurile anume determinate de această lege; daunele nu

sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini

obligația sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da

sau a face, nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut;

debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru

neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este

rea - credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea

provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată; nu poate fi loc la

daune-interese când, din o forță majoră sau din un caz fortuit, debitorul a

fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea

ce-i era poprit; daunele - interese ce sunt debite creditorului cuprind în

genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de

excepțiile și modificările mai jos menționate; debitorul nu răspunde decât de

daunele - interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la

facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său;

chiar în cazul când neexecutarea obligației rezultă din dolul debitorului,

daunele - interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecință

directă și necesară a neexecutării obligației; când convenția cuprinde că

partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se

poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică; la

obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru

neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în

materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune - interese se

cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt

debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după

lege, dobânda curge de drept. Dobânda legală a fost stabilită la 6 % anual prin

art. 1 din Decretul nr. 311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale - aceasta se

aplică în raporturile civile dintre persoanele fizice.

Este de observat, însă, că

principalele motive de nelegalitate, invocate și dezvoltate de recurenta -

pârâtă în cererea de recurs, vizează îndeplinirea de către chematele în

garanție a condițiilor cumulative ale instituției răspunderii civile

delictuale, recurenta - pârâtă arătând că a ales atragerea răspunderii civile

delictuale a chematelor în garanție, lipsind, cu desăvârșire, tocmai criticile

asupra ignorării sau încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor

art.

1073 - art. 1088 C.

civ., pe care această parte litigantă și-a fundamentat cererea de chemare în

garanție, doar, strict enunțiativ.

În adevăr, reclamanta

din cererea de chemare în judecată inițială și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 998 - art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă

delictuală, instanțele pronunțându-se în limitele investirii, în respectarea

principiului statuat de alin. (6) al art. 129 C. proc. civ., hotărând numai

asupra obiectului cererii deduse judecații, astfel că, evocatele aspecte

privitoare la aplicarea acelorași texte legale și cererii de chemare în

garanție, așa cum aceasta a fost promovată de către pârâtă, nu pot fi

extrapolate.

Deși, în

raport cu argumentele expuse, este de prisos a explicita sintagma,,răspundere

civilă delictuală’’, totuși, pentru o corectă înțelegere a acesteia și pentru a

fi îndepărtată din accepțiunea recurentei-pârâte ca motiv de nelegalitate, este

de pornit de la textele de lege ce o reglementează, respectiv, art. 998 C. civ.,

potrivit căruia, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă

pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat

,

a-l repara, în completare, prin art. 999 C.

civ., precizându-se că omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a

cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau

imprudența sa; Așadar, răspunderea civilă delictuală desemnează obligația unei

persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia printr-o faptă ilicită

extracontractuală sau, după caz, prejudiciul pentru care este chemată să

răspundă.

Prin

urmare, răspunderea civilă delictuală apare ca o sancțiune prevăzută de o

regulă generală, pentru ca o persoană să răspundă în temeiul răspunderii civile

delictuale este necesară întrunirea următoarelor condiții: - un prejudiciu

cauzat altei persoane;- să se fi comis o faptă cu caracter ilicit; - între

fapta ilicită săvârșită și prejudiciul cauzat altei persoane să existe o

legătură directă de cauzalitate;- autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi

fost în culpă; - acesta din urmă să fi avut capacitatea delictuală în momentul

comiterii faptei.

Cum menționatele

aspecte, de esența răspunderii civile delictuale, vizează, exclusiv acțiunea

introductivă de instanță, nicidecum, cererea de chemare în garanție, se

constată că, în mod corect, instanța de apel, prin admiterea căii devolutive de

atac formulată de chematele în garanție, a respins cererea de chemare în

garanție promovată de pârâtă, având în vedere că, instanța de fond a

analizat cererea de

chemare în garanție evidențiind un delict contractual pe care l-a transformat

într-unul delictual,

extinzând,

în mod nepermis, peste cadrul procesual fixat de parte, efectele răspunderii

civile contractuale, asimilând ilicitul contractual celui delictual criticile

aduse deciziei date în apel, supuse, deja, unei cercetări grupate, nu pot

conduce la modificarea hotărârii atacate, constatându-se că aspectele arătate

în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu

au caracter contradictoriu, în sensul acestui text legal și, deopotrivă,

inaplicabilitatetea dispozițiilor art. 304 pct. 8 din evocatul cod, în lipsa

unui act juridic încheiat între reclamantă și chemata în garanție SC S.M.R. SA

Balș cum, chiar recurenta arată în dezvoltarea acestui motiv de recurs.

În consecință, cum hotărârea nu cuprinde

motive contradictorii, cum instanța de apel a apreciat just raportul juridic

dedus judecății si, deopotrivă, cum hotărârea este dată cu aplicarea corecta a

legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să

respingă recursul declarat în cauza, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta S.N.T.F.M. - C.F.R. Marfă S.A. București, împotriva Deciziei Curții de

Apel București nr. 162 din 26 martie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

17 martie 2010.