ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1089/2010

Asupra recursului de față, Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București sub nr. 26652/3/2007, în data de 27 iulie 2007, reclamanta CN C.F.R. SA București, în temeiul art. 998 - art. 1000 C. civ., a solicitat instanței, ca, în contradictoriu cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA București, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.195.561,24 lei, cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată, arătând, în esență, că, în data de 15 august 2004, în capătul X al stației Gugești, din compunerea trenului de marfă aparținând pârâtei a deraiat un vagon de ambele boghiuri, alte trei au deraiat, s-au răsturnat și incendiat, iar, un al cincilea a luat foc și a explodat, prejudiciul total cauzat reclamantei fiind în sumă de 1.195.561,24 lei.

Tribunalul București, prin sentința nr. 3986 din 19 martie 2008, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a chematei în garanție SC S.M.R. SA Balș , a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CN C.F.R. SA București, în contradictoriu cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA București, și a obligat pârâta la plata sumei de 1.195.561,24 lei, cu titlu de despăgubiri, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA, în contradictoriu cu chematele în garanție SC S.M.R. SA Balș și SC M. SA, pe care le-a obligat, în solidar, să plătească pârâtei suma de 1.195.561,24 lei, cu cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că producerea accidentului s-a datorat atât SC S.M.R.

SA Balș , pentru că a furnizat SC M. SA osia cu defect de fabricație, cât și SC M. SA, întrucât, osia se afla încă în perioada de garanție la această din urmă societate, după reparația capitală efectuată. Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 162 din 26 martie 2009, a admis apelurile declarate de chematele în garanție SC S.M.R. SA Balș și SC M. SA, a schimbat, în parte, sentința dată de prima instanță, în sensul că a respins cererea de chemare în garanție, a înlăturat obligația acestor părți de plată a cheltuielilor de judecată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că nu au fost precizate faptele ilicite imputate fiecărei chemate în garanție și nici nu s-a indicat în ce constă vinovăția fiecăreia, furnizarea de către SC M. SA a osiei cu defect de fabricație, cât și faptul că osia se află încă în perioada de garanție la această din urmă societate, după reparația capitală efectuată, nu se circumscriu delictului civil sub care instanța de fond a analizat cererea de chemare în garanție, ci delictului contractual, ceea ce ar antrena răspunderea contractuală a SC M. SA pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor ce decurg din contractul încheiat în data de 5 septembrie 2003, în consecință, prima instanță,,extinzând, în mod nepermis, peste cadrul procesual fixat de parte, efectele răspunderii civile contractuale, asimilând ilicitul contractual celui delictual’’, instanța de fond făcând o greșită aplicare dispozițiilor art. 998 - art. 999 C. civ., în speță nefiind aplicabile dispozițiile referitoare la cererea de chemare în garanție câtă vreme temeiul juridic al cererii este delictual și nici condițiile admiterii cererii în despăgubire, nefiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale relative la faptă și la vinovăție.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SN T.F.M. C.F.R. Marfă SA, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esență, că: - hotărârea cuprinde motive contradictorii, având în vedere faptele ilicite ale chematelor în garanție; - instanța de apel a apreciat greșit raportul juridic dedus judecății, omițând să observe că între reclamantă si chemata in garanție SC S.M.R. SA Balș nu a existat nici un contract comercial; - hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv, a art. 129 C. proc.

civ., în considerarea faptului că temeiul juridic pentru atragerea răspunderii chematelor in garanție nu poate fi decât răspunderea contractuală, susținând, totodată, că îi lipsește unul din elementele constitutive și anume, fapta ilicita, solicitând admiterea recursului, modificarea, în totalitate, a deciziei atacate, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor formulate de chematele în garanție, împotriva sentinței Tribunalului București nr. 3986 din data de 19 martie 2008. Recursul este nefondat. Prin cererea de chemare în garanție a SC S.M.R. SA Balș și SC M. SA, depusă în dosarul de fond în data de 3 octombrie 2007, în temeiul art. 60 - art. 63 C. proc. civ. și în considerarea dispozițiilor art. 1073 - art. 1088 C. civ., pârâta SN T.F.M.

C.F.R. Marfă SA a solicitat ca, în situația în care va fi admisă cererea reclamantei CN C.F.R. SA, instanța să oblige chematele în garanție la plata contravalorii pagubelor materiale, având în vedere că deraierea s-a produs ca urmare a ruperii fusului de osie cu defecte de fabricație, osia fiind produsă și livrată de către SC S.M.R. SA Balș, răspunzătoare de orice defect de fabricație, SC M. SA, fiind societatea reparatoare de la care a ieșit din reparația capitală vagonul implicat în accident ce se afla în perioada de garanție, având obligația depistării oricărui defect și remedierea acestuia în termenul de garanție. Potrivit dispozițiilor art. 60 - art. 63 C. proc.

civ., p artea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire, cererea fiind făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată, cea formulată de pârâtă se va depune odată cu întâmpinarea; cererea de chemare în garanție judecându-se concomitent cu cererea principală.

Este de subliniat că, pârâta, conformându-se menționatelor cerințe legale, a înțeles să-și întemeieze cererea de chemare în garanție pe dispozițiile art. 1073 - art. 1088 C. civ., potrivit cărora, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar are dreptul la dezdăunare; obligația de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul și de a-l conserva până la predare, lucrul este în rizico - pericolul creditorului, afară numai când debitorul este în întârziere; în acest caz rizico - pericolul este al debitorului; orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului; creditorul poate cere a se distrui ceea ce s-a făcut, călcându-se obligația de a nu face și poate cere a fi autorizat a distrui el însuși, cu cheltuiala debitorului, afară de dezdăunări; nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului; dacă obligația consistă în a nu face, debitorul, care a călcat-o, este dator de a da despăgubire pentru simplul fapt al contravenției; dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său.

Debitorul este de drept în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege; 2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare; 3. când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă; diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este totdeauna aceea a unui bun proprietar.

Această regulă se aplică cu mai mare sau mai mică rigoare în cazurile anume determinate de această lege; daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligația sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut; debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea - credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată; nu poate fi loc la daune-interese când, din o forță majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit; daunele - interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepțiile și modificările mai jos menționate; debitorul nu răspunde decât de daunele - interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său; chiar în cazul când neexecutarea obligației rezultă din dolul debitorului, daunele - interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației;

când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică; la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune - interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. Dobânda legală a fost stabilită la 6 % anual prin art. 1 din Decretul nr. 311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale - aceasta se aplică în raporturile civile dintre persoanele fizice.

Este de observat, însă, că principalele motive de nelegalitate, invocate și dezvoltate de recurenta - pârâtă în cererea de recurs, vizează îndeplinirea de către chematele în garanție a condițiilor cumulative ale instituției răspunderii civile delictuale, recurenta - pârâtă arătând că a ales atragerea răspunderii civile delictuale a chematelor în garanție, lipsind, cu desăvârșire, tocmai criticile asupra ignorării sau încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1073 - art. 1088 C. civ., pe care această parte litigantă și-a fundamentat cererea de chemare în garanție, doar, strict enunțiativ. În adevăr, reclamanta din cererea de chemare în judecată inițială și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 - art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, instanțele pronunțându-se în limitele investirii, în respectarea principiului statuat de alin. (6) al art. 129 C. proc.

civ., hotărând numai asupra obiectului cererii deduse judecații, astfel că, evocatele aspecte privitoare la aplicarea acelorași texte legale și cererii de chemare în garanție, așa cum aceasta a fost promovată de către pârâtă, nu pot fi extrapolate.

Deși, în raport cu argumentele expuse, este de prisos a explicita sintagma,,răspundere civilă delictuală’’, totuși, pentru o corectă înțelegere a acesteia și pentru a fi îndepărtată din accepțiunea recurentei-pârâte ca motiv de nelegalitate, este de pornit de la textele de lege ce o reglementează, respectiv, art. 998 C. civ., potrivit căruia, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat , a-l repara, în completare, prin art. 999 C. civ., precizându-se că omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa; Așadar, răspunderea civilă delictuală desemnează obligația unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia printr-o faptă ilicită extracontractuală sau, după caz, prejudiciul pentru care este chemată să răspundă.

Prin urmare, răspunderea civilă delictuală apare ca o sancțiune prevăzută de o regulă generală, pentru ca o persoană să răspundă în temeiul răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea următoarelor condiții: - un prejudiciu cauzat altei persoane;- să se fi comis o faptă cu caracter ilicit; - între fapta ilicită săvârșită și prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă de cauzalitate;- autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă; - acesta din urmă să fi avut capacitatea delictuală în momentul comiterii faptei.

Cum menționatele aspecte, de esența răspunderii civile delictuale, vizează, exclusiv acțiunea introductivă de instanță, nicidecum, cererea de chemare în garanție, se constată că, în mod corect, instanța de apel, prin admiterea căii devolutive de atac formulată de chematele în garanție, a respins cererea de chemare în garanție promovată de pârâtă, având în vedere că, instanța de fond a analizat cererea de chemare în garanție evidențiind un delict contractual pe care l-a transformat într-unul delictual, extinzând, în mod nepermis, peste cadrul procesual fixat de parte, efectele răspunderii civile contractuale, asimilând ilicitul contractual celui delictual criticile aduse deciziei date în apel, supuse, deja, unei cercetări grupate, nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate, constatându-se că aspectele arătate în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nu au caracter contradictoriu, în sensul acestui text legal și, deopotrivă, inaplicabilitatetea dispozițiilor art. 304 pct. 8 din evocatul cod, în lipsa unui act juridic încheiat între reclamantă și chemata în garanție SC S.M.R. SA Balș cum, chiar recurenta arată în dezvoltarea acestui motiv de recurs. În consecință, cum hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, cum instanța de apel a apreciat just raportul juridic dedus judecății si, deopotrivă, cum hotărârea este dată cu aplicarea corecta a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauza, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. - C.F.R. Marfă S.A. București, împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 162 din 26 martie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.