ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4540/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2012, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul civil nr. X, reclamanta Z.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Regională de Poștă București, anularea Deciziei nr. 49 din 06 martie 2012 emisă de această instituție, obligarea la plata unei despăgubiri egală cu toate drepturile salariale de care a fost privată, reprezentând bonuri de masă, sporuri, drepturi salariale indexate, de la data de 14 aprilie 2012, când a fost pusă în aplicare decizia de concediere și până la data reintegrării sale efective, precum și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului contestat.

Prin sentința nr. 1.179 din 04 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr. 17557/3/2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, invocată de intimata Direcția Regională de Poștă București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, în raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ. raportat la art. 284 alin. (2) C. muncii. Pentru a hotărî astfel, instanța a luat în considerare faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, înregistrată pe rolul instanței la data de 15 mai 2012, se menționează faptul că domiciliul reclamantei este în orașul Piatra Neamț, jud. Neamț și că, luând în considerare dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, competența în soluționarea cauzei de față revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Având în vedere faptul că litigiul în cauză este unul de muncă, instanța competentă din punct de vedere teritorial să judece pricina este Tribunalul Neamț.

În urma declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, sub nr. X, care prin Sentința nr. 611C din 16 mai 2013, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Totodată, a mai reținut și faptul că, din termenii imperativi ai prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, care constituie norma specială ce derogă de la dreptul comun în materie, este instituit un caz de competență teritorială exclusivă, reclamantului revenindu-i însă dreptul de a opta între instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul sau cea de la locul său de muncă.

În speță, reclamanta a ales ca instanță competentă în soluționarea cererii sale, Tribunalul București, instanță în raza teritorială a căreia a avut locul de muncă, iar pe parcursul judecării cererii sale a stăruit în păstrarea cauzei spre judecare pe rolul acestei instanțe, cu atât mai mult cu cât, începând cu luna martie 2013, domiciliul său este în Municipiul București, așa după cum o dovedesc înscrisurile depuse la dosar, în acest sens. Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile având ca obiect litigii de muncă, se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Prin demersul său judiciar, inițiat la data de 15 mai 2012, reclamanta Z.C. a învestit Tribunalul București cu o cerere având ca obiect litigiu de muncă, arătând că are domiciliul în orașul Piatra Neamț, jud. Neamț. Pe parcursul soluționării cauzei, respectiv la data de 19 martie 2013, aceasta și-a schimbat domiciliul în Municipiul București iar prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, a solicitat respingerea excepției de necompetență teritorială a Tribunalului București, în raport de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011. Din perspectiva acestor dispoziții legale urmează a fi stabilită și instanța competentă în soluționarea cauzei de față, întrucât prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social stabilesc faptul că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prin urmare, aceste prevederi legale stabilesc o competență alternativă a instanțelor în soluționarea unui litigiu de muncă, lăsând la latitudinea reclamantului alegerea acesteia. În speță, deși la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta avea domiciliul în Piatra Neamț, jud. Neamț, datorită faptului că pe parcursul soluționării cauzei aceasta și-a schimbat domiciliul în București, iar locul de muncă vizat este, de asemenea, în această localitate, competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013. Procesat de GGC - AM