ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4529/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 194 din 13 februarie 2009 a Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanții F.I.A. și F.R.N.A.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; s-a desființat decizia nr. 267/2008 emisă de A.V.A.S. și a fost obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de restituire prin echivalent a unui număr de 167.045 acțiuni deținute de antecesori la fosta societate SC L. SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. 267 din 05 septembrie 2008, emisă de pârâta A.V.A.S., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un număr de 120.000 acțiuni deținute de autorii reclamanților la fosta societate SC L. SA București.

Reclamanții au depus notificare în termen legal, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură sau prin echivalent a celor 120.000 acțiuni deținute de antecesorii lor la fosta societate SC L. SA București. Prin completarea înregistrată de pârâtă la data de 11 iunie 2007, reclamanții au adus la cunoștința acesteia că numărul total de acțiuni deținute de antecesorii lor la fosta societate SC L. SA București era de 167.045, după cum urmează: V.M. - 73.975 acțiuni, F.V. - 52.160 acțiuni, F.R. - 40.910 acțiuni. Prin decizia menționată mai sus, pârâta a propus acordarea sumei de 22.952.229 RON, reclamanților, pentru cele 120.000 de acțiuni. Din înscrisurile depuse la dosar și care au stat la baza emiterii deciziei A.V.A.S.

rezultă că, într-adevăr, numărul total de acțiuni deținute de antecesorii reclamanților este cel precizat prin completarea notificării din data de 11 iunie 2007 (de altfel, nici pârâta nu contestă acest lucru). Susținerile acestei părți în sensul că nedepunerea precizării la notificare în termenul prevăzut de lege pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita, în justiție, măsuri reparatorii nu sunt întemeiate. Astfel, sancțiunea pierderii dreptului de a solicita, în justiție, măsuri reparatorii este prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar termenul pentru depunerea notificării, prevăzut de acest articol, a fost respectat de reclamanți, lucru ce nu este contestat de pârâtă.

Dimpotrivă, art. 22 din Legea nr. 10/2001 se referă la depunerea actelor doveditoare în susținerea notificării. Potrivit acestui articol, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, după caz, ale calității de asociat sau de acționar ale persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din lege pot fi depuse până la data soluționării notificării. În speță, reclamanții au depus actele doveditoare la data de 11 iunie 2007, înainte de soluționarea notificării ce a avut loc prin decizia din data de 05 septembrie 2008, în consecință, în termen legal. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin decizia civilă nr. 196 A din 19 noiembrie 2009 s-a respins apelul formulat de către apelanta-pârâtă, ca nefondat. Curtea a reținut că, în speță, reclamanții-intimați formulând, în cadrul termenului legal stabilit prin Legea nr. 10/2001, notificarea din 12 februarie 2002, a învestit instituția apelantă cu solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii pentru acțiunile preluate de la autorii lor, S.M., S.R., F.V. și F.R., indicând un număr de 120.000 de acțiuni ce ar fi fost deținute de aceste persoane. Notificarea menționată mai conținea precizarea că vor fi depuse, ulterior, actele referitoare la dreptul de proprietate. Disputa părților poartă, în realitate, asupra calificării juridice a cererii depuse la data de 11 iunie 2007, de către reclamanți, la pârâta-apelantă, cerere prin care s-a reiterat solicitarea de a le fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru acțiunile ce au fost deținute la fosta întreprindere SC L. SA, de autorii V.M.

(căsătorită S.), F.V. (născută S.) și F.R. și s-a făcut precizarea potrivit căreia numărul (total) al acestor acțiuni ar fi de 167.045. Spre a proceda la o asemenea calificare, Curtea a apreciat că trebuie avută în vedere finalitatea Legii 10/2001, și anume aceea a asigurării acordării, persoanelor îndreptățite, a unor reparații integrale pentru o serie de măsuri abuzive luate în perioada regimului comunist - de preluare a unor imobile care au aparținut persoanelor fizice sau juridice.

Prin raportare la termenul relativ scurt (de un an) în care cei ce se considerau îndreptățiți puteau solicita asemenea măsuri reparatorii, Curtea a considerat că, în mod obiectiv, aceste persoane - cu atât mai mult în situațiile în care era vorba de moștenitori ai celor față de care s-a realizat preluarea - puteau întâmpina dificultăți în procurarea documentelor ce le-ar fi permis o identificare exactă a coordonatelor bunurilor efectiv preluate de la autorii lor, aceasta fiind, de altfel, și rațiunea pentru care legiuitorul permite - prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 - ca actele care dovedesc calitatea de asociat sau acționar al persoanei juridice și „orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege” să fie depuse până la momentul soluționării notificării.

Într-un astfel de context, cererea depusă de către reclamanți, prin serviciul registratură, al instituției pârâte-apelante, la data de 11 iunie 2007, nu a constituit o nouă notificare - astfel cum a pretins apelanta - ci este o precizare menită să determine coordonatele notificării din 12 februarie 2002. Trebuie observat și faptul că această din urmă solicitare, formulată de către intimații-reclamanți, nici nu a fost transmisă, apelantei, prin intermediul unui birou de executori judecătorești, ci a fost depusă prin serviciul registratură, odată cu actele doveditoare, fiind, astfel, evidentă intenția lor de a-și cuantifica/evalua pretențiile de restituire și nu de a formula o cerere nouă.

Reținând că, prin conținutul său, adresa depusă la data de 11 iunie 2007 nu a făcut altceva decât să descrie - în raport de actele doveditoare procurate după momentul depunerii notificării - situația acțiunilor ce au fost deținute de autorii de pe urma cărora au fost solicitate (prin notificarea din 12 februarie 2002) măsurile reparatorii, Curtea a constatat că indicarea unui număr de acțiuni mai mare decât cel din notificare nu constituie o majorare a pretențiilor inițial formulate, aceste acțiuni fiind unele preluate de la antecesori, în raport de care reclamanții au inițiat procedura de obținere a măsurilor reparatorii.

Ca atare, în mod greșit pârâta-apelantă a avut în vedere, la soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor, numai numărul de acțiuni indicat de reclamanți prin notificarea depusă în luna februarie 2002, deși actele doveditoare depuse de persoanele interesate atestau, în mod neechivoc, împrejurarea că antecesorii la care au făcut referire dețineau o cantitate mai mare de acțiuni, iar soluționarea notificării se impunea a fi făcută în spiritul principiului consacrat prin art. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv acela al unei reparații integrale pentru bunurile preluate în mod abuziv, de către stat, în perioada de referință a acestui act normativ. În concluzie, soluția instanței de fond este corectă.

împotriva deciziei civile nr. 196 A din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a declarat recurs A.V.A.S., criticând-o pentru următoarele motive: Hotărârile recurate au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 10/2001 privind termenul de formulare și depunere a cererilor in baza acestei legi. Termenul prevăzut de art. 22 a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, data limită de depunere a cererilor fiind 14 februarie 2002, ulterior acestei date prelungindu-se doar termenul de depunere a actelor doveditoare în susținerea notificărilor deja existente.

Din actele cauzei se poate constata că, prin notificarea din 12 februarie 2002, depusă prin intermediul Biroului Executori Judecătorești Asociați B., R. și B., se solicita restituirea în natură sau prin echivalent a celor 120.000 acțiuni deținute de antecesori la fosta societate SC L. SA București. Ulterior termenului prevăzut de art. 22 din actul normativ, respectiv în data de 11 iunie 2007, reclamanții au depus o altă cerere, prin care solicitau masuri reparatorii pentru un număr de 167.045 acțiuni, în loc de 120.000 acțiuni. Conform art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată la data de 12 februarie 2002, face dovada deplină a respectării termenului, care coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol, face dovada că, în termenul legal, au solicitat acordarea de masuri reparatorii pentru un număr de 120.000 acțiuni și nu pentru un număr de 167.045 acțiuni, cum, în mod greșit, au reținut instanțele de apel și de fond.

În baza alin. (5) al art. 22 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita, în justiție, măsuri reparatorii în natură sau în echivalent. În raport de dispozițiile imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001, nici instituția competentă în soluționarea notificării și nici instanța nu pot acorda mai mult decât s-a cerut; astfel, A.V.A.S. a procedat, în mod legal, la emiterea deciziei nr. 267/2008. În cadrul procedurii administrative de soluționare a notificării, pe baza actelor doveditoare depuse de intimații-reclamanți în dosarul administrativ al A.V.A.S.

și analizei împrejurărilor de fapt și de drept ale situației invocate în notificare, s-a constatat îndeplinirea condițiilor legale și, în consecință, prin decizia motivată nr. 267 din 05 septembrie 2008, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru un nr. de 120.000 acțiuni, în conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată. Așadar, decizia nr. 267/2008 este temeinică și legală, fiind aplicate corect dispozițiile art. 22 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată. Pentru motivele mai sus invocate, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 196 A din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, schimbarea sentinței civile nr. 194 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, în sensul respingerii contestației și menținerii, ca legală, a deciziei nr. 267/2008 a A.V.A.S.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, ale Legii nr. 247/2005, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare în dosar, dar au formulat concluzii scrise, solicitând, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. Analizând decizia civilă recurată din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod corect, instanța de apel a confirmat soluția Tribunalului, calificând cererea înregistrată la 11 iunie 2007, pe rolul pârâtei, ca fiind o precizare a notificării inițiale, din 12 februarie 2002, iar nu ca pe o nouă notificare.

Astfel, prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc „B., R. și B.”, în 12 februarie 2002, reclamanții au solicitat acordarea măsurilor reparatorii în natură sau, după caz, prin echivalent, pentru acțiunile deținute de autorii lor, S.M., S.R., F.V. și F.R., la fosta SC L. SA, indicând, la acea dată, un număr de 120.000 de acțiuni. Ulterior, prin cererea înregistrată în 11 iunie 2007, la registratura A.V.A.S., reclamanții au precizat, pentru fiecare dintre antecesori, numărul de acțiuni deținute de aceste persoane, la societatea respectivă, rezultând un total de 167.045 acțiuni.

Nu se poate considera că cererea depusă la dosar reprezintă o nouă notificare întrucât, prin aceasta, s-a precizat doar numărul de acțiuni deținute de autorii părților, nu s-a modificat nici un element substanțial al cererii inițiale, care să conducă la concluzia că ar fi vorba despre o nouă notificare, de exemplu, nu s-a schimbat obiectul notificării, în sensul solicitării unui alt bun decât cel pretins prin notificarea înregistrată în anul 2002, nici nu s-a menționat o altă societate la care aceste persoane dețineau acțiunile respective. Ca urmare, nu poate fi vorba despre o cerere nouă, astfel încât să se pună problema respectării termenului de depunere a notificării prevăzut în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, termen care a expirat la 14 februarie 2002, ci despre o precizare a notificării inițiale, în cadrul căreia reclamanții au indicat numărul corect de acțiuni avut de autorii lor la fosta întreprindere SC L. SA.

De altfel, această precizare vizează corecta identificare a bunului pretins prin notificare, în sensul art. 22 alin. (2) din aceeași lege.

Ca urmare, cererea prin care s-a menționat un număr diferit de acțiuni decât cel solicitat inițial neputând fi interpretată ca reprezentând o nouă notificare, ci doar ca o precizare a notificării depuse la 12 februarie 2002, în termenul legal, nu se poate pune problema sancțiunii decăderii, în condițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii pentru diferența de acțiuni pretinsă prin cererea ulterioară, înregistrată la 11 iunie 2007. Nu se poate reține nici încălcarea art. 31 din aceeași lege, astfel cum a susținut recurenta-pârâtă, textul de lege respectiv reglementând forma de reparație cuvenită în cazul foștilor proprietari persoane fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobile sau active la data preluării acestora în mod abuziv, precum și procedura de urmat în scopul stabilirii valorii recalculate a acțiunilor în raport de care se va face propunerea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Or, prin criticile formulate de recurentă nu s-a contestat numărul de acțiuni indicat de reclamanți în cererea înregistrată la 11 iunie 2007, pentru faptul că nu ar fi fost deținut de autorii acestor părți, în cadrul societății SC L. SA, ci motivat de aceea că reclamanții le-ar fi solicitat printr-o notificare tardivă. Prin urmare, susținerile recurentei pârâte nu au legătură cu dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, a căror încălcare a fost invocată în mod formal.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că decizia atacată, prin care s-a confirmat soluția primei instanțe în legătură cu numărul de acțiuni pentru care se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților, a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, în ceea ce privește calificarea pretențiilor formulate prin cererea înregistrată la 11 iunie 2007 și consecințele juridice ale calificării respective pentru numărul de acțiuni în raport de care se va emite dispoziție de restituire prin echivalent. În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 196 A din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2010.