ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Din examinarea
lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data
de 11 februarie 2011 V.C.D. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei
din 31 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale,
menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din 31 ianuarie 2003 emisă,
de asemenea, de intimată și plata diferenței dintre pensiile stabilite prin cele
două decizii, la care să se adauge dobânda legală calculată de la 1 ianuarie 2011
și până la repunerea în plată a deciziei de pensionare din 31 ianuarie 2003.
Prin sentința
nr. 4340 din 28 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări
sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Prin sentința
nr. 10946 din 7 decembrie 2072, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte
de muncă și asigurări sociale și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea
Tribunalului Dolj, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la
conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă
judecății reprezintă o contestație împotriva unei decizii de recalculare a pensiei
în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa
de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Decizia contestată
în cauză a fost emisă la 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la
data de 11 februarie 2011.
Art. 156 din Legea
nr. 19/2000 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva
caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".
Legea nr. 19/2000
a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011,
conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la
data sesizării instanței era în vigoare Legea nr. 263/2010.
Or, potrivit
alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,
a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează
instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul",
iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."
Rezultă că, odată
cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare
a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt
fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației
și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează
de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile
art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt
de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză
este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării
instanței.
În consecință,
față de cele ce preced, instanța competentă teritorial să judece pricina este Tribunalul
Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 19 martie 2013.