MBARGA c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

05.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

MBARGA c. FRANCE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37110/04 prezentate de Jean Paul MBARGA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 decembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto mes Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și Naismith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 octombrie 2004, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Jean Paul Mbarga, este un resortisant al Camerounei, născut în 1956 și rezident în Gray. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 octombrie 2001, judecătorul judecător al tribunalului de mare instanță din Dahuch a emis un ordin de punere sub acuzare împotriva reclamantului pentru viol. Prin Hotărârea din 16 noiembrie 2002, instanța judecătorească din Gers l-a acuzat pe reclamant de acuzații aduse împotriva sa. La 22 noiembrie 2002, procurorul general a interceptat apelul la hotărâre. Printr-o ordonanță din 15 ianuarie 2003, Curtea de Casație desemnează instanța de judecată a Departamentului Lot și Garonne pentru a se pronunța în apel. Lacul a avut loc la 21 octombrie 2003. Se poate citi în procesul verbal al dezbaterilor Președintele l-a retras pe acuzat de la audiere și i-a cerut în conformitate cu art. 354 din Codul de procedură penală să rămână pe durata deliberării în sala de așteptare, jucând sala de judecată și invitându-l pe șeful serviciului de ordine să se asigure că acest ordin este respectat. Președintele a declarat atunci că încuviințarea era suspendată, instanța și juriul, cu excepția juriului suplimentar au intrat în sala de deliberare pentru a delibera, în afara prezenței procurorului public și a grefierului. (...) În aceeași zi, la ora 21:45, deliberarea lor fiind încheiată fără ca juriul suplimentar să fi luat parte, curtea și juriul și-au reluat locurile în sala de judecată, în timp ce tribunalul era întotdeauna public și ușile deschise, președintele l-a adus în fața justiției pe acuzat, întotdeauna liber (...) și a pronunțat hotărârea de condamnare după ce a citit textele legii care au fost puse în aplicare, (...) mai târziu, printr-o hotărâre din 21 octombrie 2003, instanța de judecată a Lotului și Garonne l-a declarat pe reclamant vinovat de viol și l-a condamnat la patru ani de închisoare, dintre care trei au fost cu suspendare. Recurentul s-a asigurat, în special, că articolele 5 și 6 din convenție au fost încălcate ca urmare a plasării sale în detenție într-o sală în care se afla sala de judecată. Prin hotărârea din 2 septembrie 2004, Curtea de Casație a respins recursul considerent În așteptarea faptului că invitându-l pe acuzat să rămână, în timpul deliberării, în sala de așteptare, lângă sala de judecată și invitându-l pe șeful serviciului de ordine să se asigure că acest ordin este respectat, președintele tribunalului de ședere a făcut în mod expres punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 354 din Codul de procedură penală, care nu contravin cerințelor convenționale invocate Dreptul intern relevant Codul de procedură penală art. 354 Președintele retrage acuzatul din sala de judecată. În cazul în care pârâtul este liber, îi cere acestuia să nu părăsească tribunalul pe durata deliberării, indicând, dacă este cazul, sediul sau sediul în care trebuie să rămână, și îl invită pe șeful serviciului de ordine să vegheze la respectarea acestui ordin. El îl invită pe șeful departamentului de ordine să păstreze ieșirile din camera de deliberări, în care nimeni nu va putea intra, din nici un motiv, fără permisiunea președintelui. Președintele declară în instanță suspendată. (1) Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost pus în detenție în timpul deliberării instanței de judecată, cu privire la singurul ordin al președintelui ședinței, în timp ce a fost achitat în primă instanță și că a fost prezentat în mod liber în fața instanței. 2. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că procurorul Republicii, care a luat cuvântul pentru recursul la recursul la recurs, a cunoscut o cauză în recurs. Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu căile legale (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi dus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile pentru a comite o infracțiune sau dacă există motive întemeiate să se creadă că este necesar să se împiedice comiterea unei infracțiuni sau să se eschive după executarea acesteia (...) Curtea amintește în primul rând că art. 5 din Convenție garantează dreptul fundamental la libertate și securitate. Acest drept are o foarte mare importanță în cadrul unei societăi democratice, în sensul Convenției (De Wilde, Ooms și Versyp c. Belgia, Hotărârea din 18 iunie 1971, seria A n 12, p. 36, § 65 Winterwerp c. Țările de Jos, Hotărârea din 24 octombrie 1979, seria A n 33, p. 16, § 37 și Assanidze c. Georgie [GC], n 71503/01, § 69, CEDO 2004-II. Orice persoană are dreptul la protecția acestui drept, adică să nu fie sau să rămână privată de libertate (Weeks c. Regatul Unit, Hotărârea din 2 martie 1987, seria A n 114, p. 22, § 40), cu excepția cazului în care se respectă cerințele alin. (1) din art. 5. Lista excepțiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) are un caracter exhaustiv ( Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, § 170, CEDO 2000-IV Quinn c. Franța, Hotărârea din 22 martie 1995, seria A n 311, p. 17, § 42), și numai o interpretare strânsă cu scopul și obiectul acestei dispoziții: asigurarea faptului că nimeni nu este privat arbitrar de libertatea sa (Engel și alte țări , Hotărârea din 8 iunie 1976, seria A n 22, p. 25, § Amuur c. Franța, Hotărârea din 25 iunie 1996, Rec. , Hotărârea din 1 iulie 1997, Rec., 1997, Rec., 1997, p. 848, 42 și Giulia Manzoni, Rec., 1997, Rec., 1997, p. Această detenție, care a durat trei ore, a fost ordonată în conformitate cu art. 354 din Codul de procedură penală, care prevede în mod expres acest lucru. Prin urmare, această detenție poate fi considerată ca fiind conformă cu dispozițiile art. 5 alin. În special, aceasta se încadrează în art. 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție, deoarece reclamantul se afla în fața instanței de judecată, în calitate de autoritate judiciară competentă, pentru a se pronunța în fața instanței pe care a comis-o. Curtea arată într-adevăr că reclamantul se prezenta în fața tribunalului de judecată al Lot și Garonne pentru a fi judecat, în recurs, în urma arestării sale pentru fapte de viol. Prin urmare, Curtea consideră că această privare de libertate, care se aplică în fața tribunalului de judecată, și anume cu ocazia hotărârii celor mai grave infracțiuni, se explică prin necesitatea de a garanta prezența reclamantului la momentul pronunțării deciziei. De asemenea, aceasta constată că reclamantul nu se plânge nici de durata, nici de condițiile acestei dețineri. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, faptul că a fost privat de libertatea sa în timpul deliberării instanței judecătorești în cauză corespunde unei măsuri necesare în conformitate cu normele procedurii care permite garantarea prezenței persoanei acuzate în momentul pronunțării hotărârii și, prin urmare, consideră că dispoziția în cauză constituie un echilibru rezonabil între un echilibru rezonabil [...] între interesele opuse în cauză (a se vedea Zervudacki c. Franța, n 73947/01, § 48, 27 iulie 2006, a contrao Având în vedere circumstanțele speței, Curtea consideră că reclamantul a fost deținut, în temeiul unei dispoziții legale, în condiții care au respectat echilibrul mai sus. Prin urmare, reclamantul se plânge că procurorul Republicii, care a interjat apelul la arestarea în instanță, a cunoscut o cauză în recurs. În această privință, el a Õ art. 6 din convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Curtea constată că cauza reclamantului ar putea fi legată de o acuzație de nevinovăție a procurorului Republicii. Cu toate acestea, Curtea constată că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție, reclamantul nu a invocat această cauză în fața Curii de Casație. Prin urmare, rezultă că aceasta trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenie. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Naismith A.B. Baka Modululer Adjunct Președinte