ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3127/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3127/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24

februarie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții P.L. și P.M. au

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Transporturilor, prin

C.N.A.D.N.R. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună anularea parțială a Hotărârii din 11 noiembrie 2010 de

stabilire a despăgubirilor și obligarea expropriatorului la plata unei

despăgubiri în cuantum de 84 RON/mp.

Prin Sentința civilă

nr. 3587 din 19 iunie 2012, Tribunalul Constanța a respins acțiunea

reclamanților ca nefondată.

Instanța a avut în

vedere următoarele considerente:

Raportul de expertiză

efectuat în cauză determină, prin raportarea la standardele de evaluare

internațională, valoarea de piață a metrului pătrat din parcela indicată de

către reclamanți ca fiind de 1,6 euro/mp, valoare stabilită prin metoda

comparației relative.

Instanța a considerat

că nu poate reține concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză,

întrucât experții au stabilit valoarea de circulație a unui metru pătrat de

teren raportându-se la anunțurile de la mica publicitate, evaluarea fiind

efectuată prin metoda comparației relative-comparabila 4 - prin raportare la

zona Oieriei Palas, jud. Constanța, care se află pe drumul Constanța, Valu

Traian, prețul unui metru pătrat fiind de 1,60 euro/mp.

Prin același raport

de expertiză, terenul expropriat a fost identificat ca fiind situat în

extravilanul orașului Murfatlar, jud. Constanța, la sud est, spre limita de

hotar cu localitatea Siminoc, fiind evident că acest teren nu poate fi comparat

ca valoare cu terenul la care experții s-au raportat, situat în zona Oieriei

Palas.

Pe de altă parte, în

condițiile în care piața terenurilor agricole este practic inactivă, nu are

relevanță numărul ofertelor de vânzare de pe internet și prețul la care se

dorește a se tranzacționa, deoarece valoarea terenului în litigiu trebuie să se

raporteze la prețul efectiv la care s-a tranzacționat un imobil cu aceleași

caracteristici ca cel din litigiu și nu la prețul din oferte.

În aceste condiții,

instanța a apreciat că valoarea despăgubirilor stabilită prin hotărârea

contestată este o valoarea reală și nu derizorie.

În ceea ce privește

prejudiciul încercat de către reclamanți prin daunele produse ca urmare a

exproprierii, instanța a apreciat că nu s-au produs dovezi în acest sens,

aspect reținut și de către experți prin raportul de expertiză.

În ceea ce privește

daunele privind pierderea recoltei, s-a stabilit că la data exproprierii

terenul era liber de culturi, iar cu referire la prejudiciul cauzat prin secționarea

parcelei, s-a constatat că parcelele rămase pot fi lucrate cu utilaje agricole,

iar trecerea pe sub autostradă se realizează odată cu modificarea proiectului

prin podețe subterane, astfel că cererea privind acordarea de daune nu se

justifică.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții P.L. și P.M., iar prin Decizia civilă nr.

11 C din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins

apelul, ca nefondat.

Răspunzând criticilor

formulate prin motivele de apel, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la prima

critică ce vizează legea aplicabilă prezentului litigiu, curtea de apel a

apreciat că tribunalul s-a raportat în mod corect la prevederile Legii nr.

198/2004 și ale Legii nr. 33/1994, chiar dacă nu a detaliat considerentele

pentru care nu a analizat cauza în conformitate cu temeiul în drept evocat prin

cererea de chemare în judecată - Legea nr. 255/2010.

Potrivit art. 6 alin.

(1) C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta

neavând putere retroactivă, iar conform alin. (2), actele juridice încheiate

înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice

decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor.

În speță, obiectul

contestației l-a constituit Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11

noiembrie 2010, emisă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004.

Adoptarea, la 14

decembrie 2010, a Legii nr. 255/2010 prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004

nu poate produce efecte juridice asupra legalității și temeiniciei acestui act

juridic, iar împrejurarea că prin art. 32 din Legea nr. 255/2010 se arată că:

"în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare,

pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei

legi" nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor juridice emise

sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci doar că procedurile aflate în

derulare urmează să aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare.

Instanța de apel a reținut

că nu sunt întemeiate nici criticile reclamanților legate de modalitatea de

determinare prealabilă, prin Nota de fundamentare la H.G. nr. 415/2010, a

evaluărilor de către experții A.N.E.V.A.R., legate de neprezentarea dovezilor

privind plata de către expropriator a sumei calculate cu titlul de despăgubiri,

precum și interpretările care ar reieși din norma adoptată ulterior emiterii

hotărârii contestate, câtă vreme ceea ce verifică instanța este abordarea

corectă de către C.N.A.D.N.R., prin Comisia constituită la nivelul localității

Medgidia, a despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața expropriată

conform Legii nr. 198/2004.

Susținerile

reclamanților potrivit cărora exproprierea este nelegală câtă vreme nu există

"despăgubiri prealabile", conforme normei constituționale, sunt

lipsite de relevanță deoarece nu problema neconsemnării la dispoziția

expropriatului a sumelor acordate ca despăgubire a fost pusă în discuție prin

acțiunea formulată la 24 februarie 2011, ci nemulțumirea reclamanților,

titulari ai dreptului de proprietate, asupra cuantumului acestor despăgubiri

oferite prin hotărârea atacată.

Cu aceleași argumente

instanța a apreciat ca neîntemeiate acele susțineri ale reclamanților care tind

să supună exproprierea regimului juridic al actelor bilaterale, translative de

drepturi, supuse unei "condiții suspensive" – aceea a plății

prealabile a "prețului". Exproprierea fiind un mod legal de pierdere

a dreptului de proprietate pentru o cauză de utilitate publică, iar nu un act

juridic sinalagmatic, de transmitere a dreptului real în temeiul unei

convenții, plata prealabilă a unei despăgubiri nu este o "condiție

suspensivă" a procedurii, ci un imperativ decurgând inclusiv din textul

art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, respectiv acela de a prelua legitim

proprietatea unei persoane în schimbul unei "juste despăgubiri".

Cu privire la

valoarea terenului în suprafață de 2.611 mp, situat în extravilanul localității

Medgidia, județul Constanța reprezentând parcela expropriată în vederea

realizării lucrării de utilitate publică "Autostrada București -

Constanța, tronsonul 6, Cernavodă Constanța", curtea de apel a constatat

că sunt nefondate criticile apelanților reclamanți, hotărârea primei instanțe

fiind legală și temeinică sub acest aspect.

Dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994 impun calcularea despăgubirilor în funcție de prețurile

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială.

La această cerință

urmează a fi subsumate probele administrate, inclusiv în apel, norma enunțată

impunându-se deopotrivă experților, cât și instanțelor, iar în această teză

probatorie nu se pot include actele încheiate mult anterior emiterii hotărârii,

cum e cazul în speță al contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 6

februarie 2008 la B.N.P. B., care ar atesta o valoare de 3 euro/mp, ori

contracte încheiate ulterior exproprierii cum este cazul contractului de

vânzare-cumpărare autentificat la 2 februarie 2012 la B.N.P. S.

Elementele care au

determinat formarea prețului imobilului expropriat au fost evidențiate în

raportul de evaluare întocmit de expropriator și față de criteriul determinant

stabilit prin art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel că în mod corect s-a

concluzionat că valoarea pacelei este de 10.800 RON, respectiv 1 euro/mp.

Această valoare este

comparabilă cu prețul de achiziție practicat pe metru pătrat pentru terenuri

similare, așa cum ele sunt consemnate, în principal, în contracte de

vânzare-cumpărare încheiate într-o perioadă cât mai apropiată de momentul

evaluării pentru expropriere.

Instanța a mai

reținut că terenul expropriat de la reclamanții P.L. și M. este destinat

exclusiv pentru exploatarea agricolă - cultură cereale; având în vedere această

destinație la data exproprierii, reclamanții nu pot pretinde evaluarea lui ca

teren destinat exploatării viticole, chiar dacă zona Murfatlar este o zonă

viticolă, pentru că terenul reclamanților nu cuprindea nicio investiție de

plantație viticolă sau pomicolă precum în cazul altor terenuri expropriate în

această localitate

Susținerile

apelanților reclamanți în sensul că valoarea stabilită de expropriator și

însușită de instanța de fond - 10.800 RON, reprezentând 1 euro/mp nu este justă

și proporțională cu prejudiciul suferit de reclamanți prin expropriere întrucât

nu a avut în vedere cea mai bună utilizare a terenului pentru producția

agricolă - sunt nefondate în condițiile în care s-a dovedit că în anul 2010

pentru terenuri similare înstrăinate pe piața liberă, situate în extravilanul

orașului Murfatlar, în afara ariei de expropriere, proprietarii vânzători au

încasat prețuri inferioare despăgubirilor plătite de stat, respectiv 0,65 -

0,66 lei/mp (aprox. 0,15 euro/mp), astfel cum rezultă din adresa nr. 615/2012

comunicată instanței de apel de B.N.P. B.M.L.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții P.L. și P.M.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Reclamanții au depus

la dosarul cauzei acte de vânzare-cumpărare prin care au dovedit că, în aceeași

arie agricolă, s-au vândut terenuri agricole la prețuri mult mai mari.

La data formulării

acțiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate

publică era reglementat prin Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr.

139/02.06.1904), fiind prin urmare aplicabile prezentului litigiu prevederile

art. 26. Legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce

trebuie avut în vedere de comisia de experți numită de instanța în conformitate

cu dispozițiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus

exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile

similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât

mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește

cuantumul despăgubirii.

Tribunalul a

administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică imobiliară

agricolă. Deși nici comisia de experți nu a apreciat corect valoarea terenului

din zona Murfatlar, acest teren fiind situat într-o zona viticolă recunoscută

național și internațional, valoarea de circulație a acestor terenuri fiind apreciată

între 5 și 15 euro/mp, totuși a acordat o valoare mai mare decât cea stabilită

discreționar de pârâtă. Aceasta în condițiile în care experții nu au avut în

vedere la stabilirea valorii imobilului expropriat înscrisuri autentice prin

care terenurile din zonă au fost tranzacționate.

Experții nu au avut

în vedere pierderea recoltei agricole, care a fost distrusă cu aproximativ o

lună înainte de recoltare, fără să explice această concluzie.

Cu privire la

prejudiciul cauzat prin secționarea terenului, experții apreciază că "nu

este cazul", ceea ce arată superficialitatea cu care au realizat această

expertiză. Experții nu au observat că terenul este secționat chiar pe mijlocul

suprafeței expropriate, or în acea zonă din mijloc nu sunt drumuri de acces la

suprafața secționată, motiv pentru care vor exista costuri suplimentare pentru

lucrarea suprafețelor de teren secționate.

Recurenții arată că

au depus înscrisuri prin care au dovedit că s-au vândut terenuri agricole în

aceeași zonă administrativ-teritorială cu prețuri cuprinse între 6,42 euro/mp

și 15 euro/mp.

Sintagma "prețul

cu cam se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț

plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca

atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de

preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de

mică publicitate sau de pe internet.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele

considerente:

Confirmând hotărârea

primei instanțe care și-a întemeiat soluția pronunțată pe raportul de expertiză

efectuat în faza de judecată a fondului, instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Art. 26 din Legea nr.

33/1994 dispune că: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză (…)".

Prin urmare, este

evident că instanța de judecată, în stabilirea cuantumului despăgubirilor,

trebuie, pe de o parte, să se raporteze la valoarea de tranzacționare, iar pe

de altă parte, să aibă în vedere acea valoare de tranzacționare de la data

întocmirii raportului de expertiză.

În cauză, raportul de

expertiză a fost efectuat la data de 24 ianuarie 2012, iar în cuprinsul său,

experții menționează că au avut în vedere metoda comparației relative -

comparabila 4 adică un "teren în suprafață de 28.125 mp, zona Oierie

Palas, jud. Constanța, aflat pe drumul Constanța, Valu lui Traian, pe partea

dreaptă, la 600 m apropriere de utilități". Prin urmare, experții nu au

avut în vedere tranzacții imobiliare de la data întocmirii raportului de

expertiză, cu privire la terenuri de același fel aflate în unitatea

administrativ teritorială.

Mai mult, deși în

faza de judecată a apelului au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare

încheiate la nivelul anilor 2011 și 2012 (raportul de expertiză fiind efectuat

în cauză la data de 24 ianuarie 2012), curtea de apel a refuzat efectuarea unui

supliment la raportul de expertiză.

Considerentele

cuprinse în decizia recurată în sensul că actele de vânzare-cumpărare depuse în

apel nu justifică efectuarea unui supliment de expertiză deoarece sunt

încheiate fie mult anterior exproprierii, fie ulterior acestui moment, sunt

nelegale. Nu momentul efectuării exproprierii interesează în stabilirea

prețului prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, ci data întocmirii raportului de expertiză,

așa cum în mod expres se prevede în cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Fundamentându-și

hotărârea pe concluziile raportului de expertiză efectuat la judecarea în primă

instanță a cauzei, curtea de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama

de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

va fi efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr.

33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru

terenul expropriat în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză și vor fi administrate dovezi care să

probeze tranzacțiile efectuate în aceste condiții.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că,

potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru

expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât și contravaloarea

prejudiciului cauzat proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe

interpretarea gramaticală a prevederilor analizate - "despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului" - cât și pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin.

(2) al aceluiași articol, care impune pentru instanță obligația de a ține seama

în calculul cuantumului despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor

(în determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse

proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).

Însă, în aplicarea

principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil, acordarea, în

temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru prejudiciul cauzat, ca

o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, nu poate fi făcută

în afara unei solicitări formulate în acest sens de persoana expropriată, ori

în lipsa probării existenței și a caracterului cert al unui astfel de

prejudiciu.

De aceea, cu ocazia

rejudecării, în raport de probele ce se vor administra, instanța de apel

urmează a verifica și dacă prejudiciul a cărui acoperire se solicită (astfel

cum este acesta precizat prin cererea de chemare în judecată) este sau nu un

prejudiciu cert și care este eventuala sa întindere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții P.L. și P.M. împotriva Deciziei civile nr. 11 C din 23

ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AS