Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.11.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5538/2013

HOTĂRÂRE
28.11.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5538/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 aprilie 2010, Judecătoria Sectorului 3 București a repus pe rol cauza privind pe reclamanta B.N. și pe pârâtul B.M.A., suspendată la data de 14 ianuarie 2008, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 1257 R din 3 mai 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-pârât B.M.A. și în baza art. 108 1 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., a aplicat recurentului sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 700 RON pentru introducerea cu rea-credință a cererii de recurs. Prin Decizia nr. 256 din 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respins ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-pârât B.M.A.

împotriva Deciziei civile nr. 1257 R din 3 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 43660/3/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B.N. Curtea a reținut că, raportat la dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la caracterul irevocabil al hotărârii, este exclusă posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri, astfel că recursul declarat nu este admisibil ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ. cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege. Împotriva deciziei curții de apel reclamantul B.M.A. a declarat din nou recurs, prin care și-a exprimat nemulțumirile sale legate de modul în care a fost soluționat procesul, indicând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. La termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, având în vedere următoarele considerente: Decizia pronunțată de curtea de apel nu se încadrează în dispozițiile art. 299 C. proc. civ., care reglementează expres ce hotărâri sunt supuse recursului și anume: hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc.

civ. Mai mult, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluție inadmisibilă. Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Prin urmare, hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B.M.A. împotriva Deciziei nr. 256 din 13 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1560/2013
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 20 mai 2009 Judecătoria sectorului 3 București, constatând că desfășurarea procesului este împiedicată din cauza faptului că contestatorul C.G. nu se
ÎCCJ 2013-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 280/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1362 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva încheierii de ședință din 2 noiembrie 2011, pronu
ÎCCJ 2013-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1059/2013
din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Împotriva Deciziei nr. 1507 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, a formulat recurs contestatorul Z.T., criticând-o pentru nelegalitate. La termenul de judecată
ÎCCJ 2012-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5598/2012
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 20 mai 2009 Judecătoria sectorului 3 București, constatând că desfășurarea procesului este împiedicată din cauza faptului că contestatorul C.G. nu se
ÎCCJ 2013-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3862/2013
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 4287 din 11 iunie 2012 a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de B.C., reținând incidente dispozițiile a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă