ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1968/2014

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 13 februarie 2014, reclamantul D.D. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să consfințească Acordul de mediere nr. 6 din 05 februarie 2014 încheiat cu D.G.D. în legătură cu sistarea stării de indiviziune de pe urma defunctului D.M.G., cu privire la imobilul situat în localitatea Nicolae Titulescu, județul Olt.

Prin Sentința civilă nr. 1079 din 26 martie 2014, Judecătoria Alexandria și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, în raport de dispozițiile art. 117 din Legea nr. 134/2010 privind Codul procedură civilă și de împrejurarea că, în speță, competența este atrasă de locul situării imobilului, or potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei imobilul se află situat în raza localității Nicolae Titulescu, județul Olt, aflat în circumscripția judecătoriei Slatina. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 04 aprilie 2014 sub același număr. Prin Sentința civilă nr. 4796 din 15 mai 2014, Judecătoria Slatina și-a declinat la rândul său competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Alexandria și, constatând ivit conflictul negative de competență l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Slatina a reținui următoarele: Competența teritorială se stabilește potrivit dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 192/2006 care stabilește o competență teritorială alternativă între judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul sau reședința părțile fie a judecătoriei în circumscripția căreia se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere, în speță nefiind vorba despre un litigiu care să atragă competența locului situării imobilului. Cum o parte are domiciliul în Alexandria rezultă că Judecătoria Alexandria este competentă să judece cauza. Înalta Curte, cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui soluționare a fost învestită reține următoarele: Este adevărat că dispozițiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. reglementează o competență teritorială exclusivă în materia cererilor privitoare la moștenire, însă potrivit art. 13 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

Conform prevederilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în situația în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.

Articolul 59 alin. (1) teza a 2-a din aceleași act normativ reglementează o competență teritorială alternativă care aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. În speță, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată să se consfințească Acordul de mediere nr. 6 din 05 februarie 2014 încheiat de mediator C.S. între reclamant și D.G.D. Regulatorul de competență reține că instanța de judecată nu a fost sesizată pe cale principală, cu o cerere de sistare a stării de indiviziune care să atragă competența materială absolută reglementată de dispozițiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., ci cu o cerere de consfințire a unui acord de mediere. Or, potrivit dispozițiilor din actul normativ amintit, în situația în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, competență teritorială alternativă aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Împrejurarea că obiect al acordului de mediere îi reprezintă sistarea unei stări de indiviziune rezultate din succesiune cu privire la un imobil, nu este în măsură să califice prezenta acțiune drept una în materie succesorală și care să atragă competența instanței locului situării imobilului.

Față de toate aspectele reținute mai sus, rezultă că cererea introductivă de instanță privește o cerere prin care se dorește consfințirea acordului de voință al părților privind încetarea stării de indiviziune, stare de indiviziune rezultată din succesiune. Astfel fiind, Înalta Curte reține a fi incidente dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator care atribuie competența alternativă de soluționare a cererilor judecătoriilor din circumscripția locului unde a fost încheiată medierea sau cea de la domiciliul sau sediul oricăreia dintre părți, În raport de prevederile legale menționate și reținând că domiciliul reclamantului D.D. se află în Alexandria, zonă aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Alexandria, aceasta este instanța competentă să se pronunțe cu privire la cererea de consfințire a acordului de mediere încheiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2014. Procesat de GGC - GV