Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1717/2010

HOTĂRÂRE
13.05.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1717/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 948/C din 3 aprilie 2007 Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL prin administrator judiciar SC R.A. SRL Sibiu. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționată a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 78/A din 16 octombrie 2009, potrivit căreia a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei Primăria Orașului Cisnădie prin Primar la plata sumei de 101.957,22 RON reprezentând contravaloare lucrări și 1.800 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta a declarat recurs invocând art. 304 pct. 9, art. 304 1 , art. 274 C. proc. civ., motivele invocate referindu-se la prezentarea situației de fapt și administrarea probatoriilor astfel: a arătat că între părțile în litigiu a fost încheiat un contract de execuție lucrări având ca obiect proiectarea și executarea lucrărilor de modernizare a străzii 1 Decembrie din Cisnădie și că după achitarea primei tranșe reclamanta a emis factura în valoare de 101.957,22 RON reprezentând ultima tranșă pe care a refuzat să o plătească deoarece i-a solicitat reclamantei refacerea lucrărilor și finalizarea acestora, solicitând convocarea comisiei de recepție, invocând astfel executarea necorespunzătoare a lucrărilor.

De asemenea a mai arătat că la 1 iunie 2006 s-a încheiat un proces verbal la terminarea lucrărilor care a fost redactat înainte de deplasarea comisiei de recepție pe teren, procesul verbal nefiind ștampilat de primar și nici de societatea reclamantă, precizând că pentru terminarea lucrărilor a fost încheiat un alt contract de execuție. De asemenea a mai arătat că în cauză a fost întocmit un raport de expertiză ale cărei constatări au avut în vedere procesul verbal mai sus menționat, expertul neluând în seamă referatul înregistrat la Primăria Cisnădie din 1 iunie 2009 și nici de situația de lucrări de abilitare a străzii 1 Decembrie, atașând la raportul de expertize doar două poze din capătul străzii fără a menționa dacă lucrările au fost executate pe toată lungimea străzii de 600 mp.

Analizând motivele de recurs se constată că acestea se referă la situația de fapt și la probatoriile administrate în cauză nefiind invocat niciun motiv de nelegalitate, niciun text de lege care să fi determinat modificarea sau casarea hotărârii conform art. 304, astfel că dezvoltarea motivelor din recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cele nouă ipoteze cerute de art. 304 C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Cum în speță recurenta nu a indicat în recursul său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., iar cele invocate în motivarea recursului nu pot fi încadrate în niciunul dintre aceste puncte, nefiind aplicabile dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va constatat nulitatea recursului. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Având în vedere că intimata reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată depunând la dosar chitanța și factura reprezentând contravaloarea asistenței juridică (fila 14 dosar recurs) se va admite cererea și va fi obligată recurenta să-i plătească intimatei reclamantei suma de 3.748,50 lei cheltuieli de judecată.

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Cisnădie prin primar împotriva Deciziei civile nr. 78/A din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Obligă recurenta pârâtă la plata către intimata reclamantă a sumei de 3.748,5 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 779/2008
Deliberând asupra recursului de față, Reclamanta SC M. SRL a solicitat obligarea Primăriei Cisnădie la plata sumei de 101.957,22 lei contravaloare lucrări de modernizare a drumului motivat de faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile
ÎCCJ 2015-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1743/2015
, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta SC "A." SRL a formulat ulterior o completare a acțiunii introductive, solicitând constatarea nulității absolute a Deciziei de impunere din 21 septembrie 2009 emisă de către P.F.P. a
ÎCCJ 2018-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2230/2018
Ședința publică din data de 24 mai 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1843/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 Judecătoria Sibiu a admis în parte cererea formul
ÎCCJ 2010-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4629/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 550 din 14 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația formulată de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului S
ÎCCJ 2018-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3578/2018
Ședința publică din data de 21 septembrie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.A., a solici
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă