ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 952/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ. , constată următoarele: Prin cererea formulată la 14 septembrie 2006 și precizată la 15 decembrie 2006 și 30 noiembrie 2007, reclamanta Q.C.V. a chemat în judecată pe pârâtul M. Râmnicu Vâlcea pentru a se constata existența dreptului de autor al reclamantei asupra ansamblului sculptural G., situat în M. Râmnicu Vâlcea; să se constate încălcarea drepturilor morale ale reclamantei în calitate de autor al acestei lucrări de artă plastică; să fie obligați pârâții la plata sumei de 35.870 RON, echivalentul a 10.000 Euro, reprezentând daune morale și la plata sumei de 196.980 RON, echivalentul a 56.000 Euro, valoarea lucrării estimate în anul 1999 de către P. M. Râmnicu Vâlcea, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1017 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a respins excepția netimbrării capătului 4 din acțiunea introductivă, invocată de pârâtul M. Râmnicu Vâlcea; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Q. C. împotriva pârâtului M. Râmnicu Vâlcea - prin P. M.G., cu motivarea, în esență că piesele ce compun lucrarea „G.”, donată orașului în cadrul programului stabilit și A. R., desfășurat în perioada 15 septembrie - 31 octombrie 1998, nu au fost distruse, doar dislocate, urmând a fi amplasate într-o altă locație.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 165/ A din 15 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul M. Râmnicu Vâlcea la plata către reclamant a sumei de 100.000 Euro despăgubiri morale, capetele de cerere privind constatarea existenței dreptului de autor și a echivalentului valorii operei au fost respinse, cu obligarea pârâtului la plata a 400 lei cheltuieli de judecată pentru motivele ce urmează. În mod eronat instanța de fond a apreciat că n-au fost încălcate drepturile morale ale reclamantei și ca atare nu se impune obligarea M. Râmnicu Vâlcea la plata unor daune morale.

Soluția este eronată întrucât, prin actul intitulat „donație”, intervenit între reclamanta Q.C. artist plastic și P.M. Râmnicu Vâlcea, ansamblul sculptural „G.” a fost predat P.M. Râmnicu Vâlcea aceasta din urmă obligându-se să respecte drepturile de autor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, respectiv să nu modifice, să nu mute și să anunțe autorul în cazul oricărei intervenții asupra lucrării. Or, din probele administrate în cauză, a rezultat cu certitudine că s-a intervenit de către pârât asupra întregului ansamblul sculptural, ocazie cu care au fost dislocate părți din această lucrare și mutate în incinta G.Z. a M. Râmnicu Vâlcea. Mutarea lucrării este recunoscută și de pârât, situație ce rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul restituit instanței de fond.

Prin raportul de expertiză întocmit de către expertul A.Z. P., s-a reținut că pe amplasamentul inițial din fața Școlii nr. 9 , s-au identificat expuse două piese G., fiind cele mari din cele șapte consemnate în fișa lucrării întocmită de comisia de evaluare a U. A.P.R. Restul componentelor au fost identificate de expert la G. Z. a M. Râmnicu Vâlcea. Din starea de conservare, la două din elementele G., expertul a dedus că pe suprafața lor s-a încercat o restaurare neprofesionistă, vopsite cu un strat gros de culoare stridentă fără a respecta nuanța inițială, acțiunea de vopsire având ca scop ascunderea intervenției barbare asupra lucrării (lipsa unei bucăți din piesă). A mai identificat expertul pe o altă alee, alt grupaj din trei bucăți, fiind de nerecunoscut și complet distruse.

Nu are relevanță juridică și nu poate exonera de răspundere civilă pe pârâtul M. Râmnicu Vâlcea, Hotărârea nr. 108 din 28 aprilie 2005 emisă de C.L.M. Râmnicu Vâlcea privind schimbarea amplasamentului a ansamblului „G.”, întrucât drepturile morale ale reclamantei, ca autor al acestei opere de artă prevăzut de art. 10 din Legea nr. 8/1996, nu puteau fi exercitate decât personal, atâta timp cât pârâtul în calitate de beneficiar s-a obligat să nu modifice, să nu mute sau să nu distrugă lucrarea, mai mult,să anunțe autorul în cazul oricărei intervenții asupra operei. Cum intervenția asupra lucrării s-a concretizat în dislocarea, mutarea și distrugerea parțială a acesteia, este evident că reclamanta a suferit un prejudiciu moral.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnității unei peroane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitate și gravitatea atingerii aduse acestora.

Instanța a reținut poziția socială a reclamantei, aceea de artist plastic profesionist, calitatea pârâtului care având în patrimoniul ansamblul „G.” trebuia să-l ocrotească pentru a asigura în rândul locuitorilor orașului respect pentru această operă de artă și în general climatul siguranței unor asemenea lucrări unicat, modalitatea barbară asupra lucrării care prezumă disprețul cu care s-a intervenit în dezmembrarea sa, dar mai ales reamplasării celor cinci bucăți din lucrarea „G.” în mod aleatoriu și puncte diferite în G. Z. a M. Râmnicu Vâlcea, sunt împrejurări concrete de natură să aducă atingere gravă onoarei și demnității reclamantei, atâta timp cât toate aceste acțiuni ale pârâtului au fost propagate către public.

Prin urmare, despăgubirile morale ce se vor acorda reclamantei, au mai degrabă rolul de a-i procura acesteia o satisfacție subiectivă, decât a repara propriu-zis prejudiciu. Odată ce fapta ilicită a pârâtului a fost probată aceasta devine suficientă, urmând ca prejudiciul moral și raporturile de cauzalitate să fie prezumate, întrucât caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa obiectivă, este practic imposibilă în condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ. Față de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile pronunțate de instanța de fond pe care a schimbat-o în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării intimatului - pârât la despăgubiri morale în cuantum de 100.000 EURO apreciat de instanță ca rezonabil în realizarea satisfacției subiective a apelantei.

Nu se verifică însă criticile din cel de al doilea motiv de apel. In mod corect instanța de fond a respins acțiunea pentru celelalte capete de cerere formulate de reclamantă prin actul de sesizare al instanței de fond. Niciodată pârâtul M. Râmnicu Vâlcea nu a contestat că reclamanta este autoarea ansamblului sculptural „G.”, această situație rezultând indubitabil din actul de donație atașat la dosar ce poartă semnăturile părților, declarațiile martorilor N.A. , Ș.P., cercetător științific, care, referindu-se la dreptul de autor al reclamantei, arată că acesta este dovedit de studiile, specialitatea, apartenența la o breaslă foarte bine definită, U.A.P. și recunoașterea spațiului public al reclamantei în calitatea de artist plastic pe care o are.

Ca reclamanta este autoarea lucrării „G.”, este dovedită cu toate actele existente la dosar, astfel încât există cu certitudine în favoarea reclamantei prezumția instituită de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în sensul că „Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică”. Prin urmare, cum opera „G.”, a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică sub numele reclamantei C.G., astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, fără a i se fi contestat până în prezent această calitate, în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere de constatare a existenței dreptului de autor al reclamantei asupra ansamblului sculptural „G.”, lucrare aflată în patrimoniul M. Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a respins și capătul de cerere în care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 196.980 RON, echivalentul a 56.000 euro, valoarea lucrării stabilită în anul 1999 de către P.M. Râmnicu Vâlcea. Din probele administrate în cauză, a rezultat că materialele înglobate în ansamblul sculptural „G.” nu au fost suportate de către reclamantă, iar aceasta a fost remunerată pentru lucrarea sa . Este necesară precizarea că Fundația H.A.R. la care se referă punctul 9 din încheierea nr. 21 din 14 iulie 1999 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Vâlcea, este cea intitulată „H.A.R.”, emitenta broșurii ilustrate aflată la filele x bis - y dosar fond, fundație care în cadrul Ediției a Il-a 1998 - 1999 a realizat personalizarea spațiilor publice din habitatele umane aflate în suferință pe raza M. Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care reclamanta C.C.

a realizat ansamblul sculptural „G.”. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea recursului se arată cele ce urmează. Hotărârea se sprijină pe o confuzie gravă între două instituții juridice diferite, răspunderea civilă delictuală și răspunderea contractuală, neputându-se hotărî care dintre ele este incidență în cauză, încălcând astfel și art. 998 și 969 C. civ. Primul argument al instanței, că recurentul nu a respectat actul de donație, în sensul de a nu muta lucrarea și de-al anunța pe autor cu privire la eventualele operațiuni de acest gen nu este valid deoarece donațiile se fac prin acte autentice, ori actul nu a fost încheiat în formă autentică.

Concluzia instanței în sensul că schimbarea amplasamentului lucrării reprezintă o încălcare a art. 10 din Legea nr. 8/1996 este nefondată deoarece nu s-a specificat care este dreptul încălcat. Se apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d), dar cum nu s-a dovedit prejudicierea onoarei și reputației artistei, acțiunea este nefondată. Schimbarea amplasamentului a fost determinată de solicitările conducerii școlii datorită pericolului potențial pe care lucrarea îl reprezintă pentru copii. Consiliul local a adoptat hotărârea nr. 108 din 28 aprilie 2005 de schimbare a amplasamentului, ce nu a fost atacată de reclamantă prin acțiunea specifică contenciosului administrativ, hotărâre obligatorie pentru primari.

Expertiza efectuată în cauză încalcă dispozițiile art. 201 C. proc. civ., deoarece P.Z. nu este expert tehnic judiciar, fiind încălcate dispozițiile art. 14 alin. (l) din O.G. nr. 2/2000. Sumele menționate în expertiză sunt mai mari decât valoarea estimată chiar de reclamant la 56.000 euro. Instanța nu s-a preocupat de stabilirea prețului de cost al materialului operei pentru soluționarea cauzei potrivit art. 23 alin. (l) din Legea nr. 8/1996, în conformitate cu care „proprietarul unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la prețul de cost al materialului”. Prin decizie s-au încălcat dispozițiile art. 296 C. proc. civ., deoarece au fost respinse din nou capetele de cerere privind constatarea existenței dreptului de autor și a echivalentului valorii operei.

Prin aceeași decizie s-a acordat mai mult decât s-a cerut și chiar ceea ce nu s-a cerut, deoarece reclamanta a solicitat 35.870 lei daune morale reprezentând echivalentul a 10.000 euro și nu plata sumei de 10.000 euro, iar majorarea câtimii obiectului la 210.000 euro nu face referire expresă la daunele morale ci la valoarea totală a prejudiciului artistic. Reclamanta, prin întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului pentru motivele ce urmează: Hotărârea dată de instanța de apel este suficient de clară, aceasta întemeindu-se în mod corect pe dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ. și neexistând nici un mesaj între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală.

Analizând hotărârea instanței de apel, se poate observa că aceasta în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor răspunderii civile delictuale. Indiferent dacă M. sau P. au devenit sau nu proprietare ale operei, faptul că opera a fost distrusă de către aceste autorități la momentul mutării atrage răspunderea lor. Calitatea lor de proprietar, depozitar, „simplu utilizator”, terț nu modifică cu nimic acest aspect. Nerespectarea integrității operei și aducerea de modificări ori atingeri sunt acțiuni care în mare măsură se suprapun. Din interpretarea gramaticală a textului de lege, reiese că propoziția condițională „dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa” este subordonată sintagmelor” oricărei modificări” și „oricărei atingeri”, nu și celei referitoare la respectarea integrității operei.

Revenind la cazul de față menționăm că interpretarea dată de către recurentul-parat art. 10 lit. d) este total greșită, instanța de apel în mod corect apreciind că este suficient să se fi înfăptuit activitatea de dislocare a unor părți ale operei și distrugere a unor părți ale pieselor pentru ca rezultatul, prejudiciul moral, să fie realizat. Mai mult în cazul de față este vorba de o distrugere propriu-zisă a operei, în condițiile în care aceasta a fost dislocată, mutată și restaurată în condiții improprii și fără a aduce acest lucru la cunoștința autorului operei. Prin hotărârea de schimbare a amplasamentului dată de C. L. nu s-a prevăzut și modalitatea de efectuare a operațiunii, aceasta fiind lăsată la latitudinea reprezentanților M. Râmnicul Vâlcea.

Prin urmare, dat fiind că drepturile morale ale reclamantei, ca autor al operei de artă, au fost vătămate de către pârâtul M. Râmnicul Vâlcea prin P., ce avea ca obligații să nu modifice, să nu mute și să nu distrugă lucrarea, considerăm ca susținerile recurentului- pârât sunt total neîntemeiate, persoana ce a produs prejudiciul fiind obligată să-l și repare. Invocarea de către recurent a faptului că experta nu este expert tehnic judiciar, în condițiile în care sunt îndeplinite dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 2/2000, respectiv expertul a fost numit de către instanța de judecată în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, aceasta fiind propusă de către U.A.P.R., face ca susținerile recurentului să fie total neîntemeiate.

Despăgubirile morale ce s-au acordat reclamantei au mai degrabă rolul de a-i procura acesteia o satisfacție subiectivă, decât de a repara propriu-zis prejudiciul. Odată ce fapta a fost probată, aceasta devine suficientă, prejudiciul moral și raporturile de cauzalitate fiind prezumate, întrucât caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa obiectivă, este practic imposibilă în condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ. De aceea, obiecțiunile legate de acest aspect nu vizau expertiza ca atare, cât reprezentau punctul de vedere al recurente cu privire la fondul litigiului. Simpla exprimare a instanței că a respins și capătul de cerere privind constatarea dreptului de autor nu duce la o încălcare a art. 296 C. proc.

civ. Mai mult, prin simpla menționare în hotărâre că s-a respins și capătul de cerere privind constatarea dreptului de autor, așadar s-a menținut hotărârea din fond în privința acestui aspect, nu a dus la o vătămare a recurentului-pârât care să impună modul de formulare a dispozitivului. În încheierea de ședință din data de 02 iulie 2008, reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 alin. (2) C. proc. civ., a majorat câtimea obiectului cererii la suma de 210.000 euro, respectiv la valoarea totală a prejudiciului artistic al ansamblului sculptural, reținuta de către expertul numit în cauză. Așadar, existând o modificare a cererii pe aspectul valorii prejudiciului, acesta fiind precizat in mod provizoriu prin cererea de chemare în judecată, urmând ca ulterior pe baza probelor administrate în cauza acesta să fie modificat, motiv pentru care considerăm că nu se poate invoca că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.

În etapa procesuală a recursului M. Râmnicu Vâlcea a făcut reclamantei oferta de a prelua creația la prețul de cost al materialului în sumă de 2095,75 lei conform art. 23 alin. (l) din Legea nr. 8/1996. De asemenea, în ipoteza în care prima ofertă nu va fi primită, recurentul a oferit artistei, cu titlu gratuit, opera creată. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, va constata caracterul fondat al recursului în limitele și pentru argumentele ce succed. Aspectele de încălcare a dispozițiilor procesuale invocate în recurs sunt nefondate. Astfel, instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 2 din O.G.

nr. 2/2000 și art. 201 C. proc. civ., a numit un specialist reputat în domeniul artei monumentală, propus de U.A.P., întrucât nu există experți autorizați în domeniu. Reclamanta, în temeiul dispozițiilor art. 132 pct. 2 C. proc. civ., și-a majorat câtimea obiectului cererii astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință de la 2 iulie 2008, respectiv la valoarea totală a prejudiciului artistic al ansamblului sculptural. Nu sunt incidente nici criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., câtă vreme prin menționarea în dispozitivul deciziei a respingerii capătului de cerere privind constatarea dreptului de autor al reclamantei și a echivalentului operei nu a produs reclamantului nicio vătămare.

Printre prerogativele personale nepatrimoniale ale autorului figurează și dreptul la inviolabilitatea operei și a folosirea ei în condiții potrivite cu natura operei, art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. În conflictul între dreptul la integritatea operei și dreptul de proprietate al deținătorului acesteia se recunoaște interdicția pentru proprietarul originalului de a-l deteriora sau distruge, dându-se prioritate dreptului moral care aparține autorului unei opere artistice de a veghea ca opera să nu fie denaturată sau mutilată. În cauza de față, urmare a unui program de reabilitare estetică a unor zone urbane, în sensul personalizării spațiilor publice din habitate, reclamanta G.C.V.

a contribuit cu lucrarea „G.” ce a fost amplasată în M. Râmnicu Vâlcea cartierul Ostroveni, în incinta Școlii generale. Lucrarea de artă monumentală a intrat în detenția unității administrativ-teritoriale în temeiul unui act sinalagmatic, intitulat donație. Printre obligațiile contractuale asumate de pârâți au fost și acelea de a nu modifica, muta sau distruge lucrarea. Natura juridică a actului este lipsită de relevanță în raport de obiectul cererii de chemare în judecată: constatarea încălcării drepturilor morale de autor ale reclamantei. Opera de artă expusă în spațiul public este dublu protejată prin dispozițiile Legii nr. 8/1996 și conținutul clauzelor cu putere de lege din actul încheiat între părți.

Rațiuni de interes social, protecția copiilor, au determinat deplasarea operei. Dreptul administrației de a deplasa opera, dar cu încuviințarea prealabilă a autoarei, nu include și dreptul de a o distruge, așa cum s-a întâmplat cu o parte din elementele ce compun ansamblul „G.”. Drept urmare, statuarea instanței de apel în sensul incidenței în cauză a răspunderii civile delictuale este în concordanță cu situația de fapt reținută. Instanța de apel a evaluat cuantumul daunelor morale prin raportare la poziția socială a reclamantei, calitatea pârâtului, modalitatea barbară de distrugere și deplasare a operei, împrejurări concrete ce au adus atingere gravă onoarei și demnității reclamantei. Determinarea dimensiunii materiale a prejudiciului moral trebuia să aibă în vedere și scopul acțiunii ce a dus la crearea operei precum și caracterul generos,gratuit al actului de creație săvârșit pentru înfrumusețarea vieții locuitorilor orașului Râmnicu Vâlcea.

Satisfacția subiectivă acordată reclamantei prin recunoașterea atingerii aduse onoarei și demnității sale de artist plastic profesionist consacrat și acordarea unei despăgubiri materiale majore nu poate anihila scopul nobil și gratuit al programului F.H.A. Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, apreciază că suma de 2000 euro reprezintă o satisfacție materială rezonabilă și acoperirea prejudiciului moral suferit acoperitoare, așa încât în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (l), (2) și (3) C. proc. civ., recursul și cererea de intervenție accesorie vor fi admise. În consecință, decizia va fi modificată în parte în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale la 2000 de euro prin echivalent în lei la data plății, celelalte dispoziții fiind menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de pârâtul M. Râmnicu Vâlcea, prin P. împotriva deciziei nr. 165/ A din data de 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și familie. Admite cererea de intervenție formulată de C.L. M. Râmnicu Vâlcea în favoarea recurentului. Modifică decizia în parte, în sensul că stabilește cuantumul daunelor morale la 2000 Euro prin echivalent în lei la data plății. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.