ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 82/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 50 din 14

ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea

formulată de reclamanta N.E. împotriva pârâtei Primăria Municipiului București

prin Primarul General obligând-o să emită decizie cu privire la notificarea nr.

3360 din 29 noiembrie 2001 și la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100

lei (RON) pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la

executarea obligației.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că reclamanta a formulat notificarea nr. 3360 din 29

noiembrie 2001 și deși a depus înscrisurile în susținerea acesteia pârâta nu

și-a îndeplinit obligația prevăzută în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Municipiul București prin Primarul General criticând-o pentru

următoarele motive :

- sentința a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât s-a reținut greșit că pârâta nu și-ar fi respectat

obligația prevăzută de lege, termenul de 60 de zile, având două date de

referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor

doveditoare, fiind unul de recomandare, iar nu unul imperativ ;

- în mod greșit instanța de fond a

obligat pârâta la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 425/A din

20 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, reținând, în

esență, că apelanta-pârâtă nu a făcut nicio dovadă că ar fi cerut persoanei

îndreptățite să completeze dosarul în termenul prevăzut de art. 23 din Legea

nr. 10/2001.

Și chiar dacă s-ar fi făcut această

dovadă lipsa răspunsului apelantei într-un termen rezonabil nu poate duce la

concluzia întârzierii, sine die, a soluționării notificării, în speță trecând

mai mult de trei ani de la data când pârâta trebuia să răspundă notificării

formulate.

Critica privind obligarea pârâtei la

plata de daune cominatorii a fost respinsă cu motivarea că, prin Decizia nr. XX

din 12 decembrie 2005 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de

Casație și Justiție a stabilit că o asemenea cerere este admisibilă, în

condițiile art. 580

3

C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate,

recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta nu a depus toate actele de care a

înțeles să se folosească în susținerea notificării și nici nu a încunoștințat-o

că nu mai are alte acte de depus, astfel încât termenul de 60 de zile prevăzut

de art. 23 alin. (1) din Lega nr. 10/2001, nu a început să curgă.

În ceea ce privește obligarea

pârâtei la plata de daune cominatorii, a solicitat respingerea acestui capăt de

cerere, având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat o altă modalitate

prin care creditorul unei obligații de a face poate obține îndeplinirea

acesteia.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

În prezentul litigiu, inițiat în

temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta N.E. a solicitat restituirea în natură a

apartamentului situat în București, notificând pârâta la data de 29 noiembrie

2001.

Potrivit art. 23 alin. (1) devenit

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de

la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură.

Din prevederile legale citate,

rezultă că termenul de 60 de zile, nu are natura juridică a unui termen de

recomandare, cum greșit susține recurenta, ci este un termen imperativ,

deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură

administrativ-jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

Din probele existente la dosar, nu

rezultă că recurenta ar fi cerut reclamantei-intimate să completeze probele pe

care și-a întemeiat cererea de restituire în natură a apartamentului în

litigiu, astfel că această critică nu poate fi primită.

Este întemeiată critica privind

obligarea pârâtei-recurente la plata daunelor de întârziere pentru lipsa

răspunsului unității deținătoare a imobilului la notificarea ce i s-a adresat

conform Legii nr. 10/2001.

Art. 23, devenit art. 25 din Legea

nr. 10/2001, modificată nu prevede o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea

termenului de 60 de zile în care unitatea deținătoare are obligația de a

răspunde la notificarea ce i s-a adresat.

Este adevărat că, admițând recursul

în interesul legii, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin decizia XX din 12 decembrie 2005 au statuat că cererea privind obligarea

la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării

debitorului la plata amenzii civile conform art. 580

3

C. proc. civ.

Ulterior pronunțării acestei

decizii, art. 580

3

a fost modificat și completat prin Legea nr.

459/2006, alin. (5) al acestui text, prevăzând expres că „pentru neexecutarea

obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune

cominatorii.”

În aceste condiții, trimiterea la

soluția adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a

devenit inaplicabilă.

Neobservând dispozițiile legale

menționate, ambele instanțe au pronunțat hotărâri cu încălcarea esențială a

legii, astfel încât recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București

prin Primarul General, urmează a fi admis.

Va casa decizia atacată precum și

sentința civilă nr. 50 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, va înlătura

pe cele referitoare la daunele cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 425 A din 20

iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și familie.

Casează decizia atacată precum și

sentința civilă nr. 50 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, înlătură pe

cele referitoare la daune cominatorii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 10 ianuarie 2008.