ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 82/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 50 din 14 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta N.E. împotriva pârâtei Primăria Municipiului București prin Primarul General obligând-o să emită decizie cu privire la notificarea nr. 3360 din 29 noiembrie 2001 și la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei (RON) pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a formulat notificarea nr. 3360 din 29 noiembrie 2001 și deși a depus înscrisurile în susținerea acesteia pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General criticând-o pentru următoarele motive : - sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a reținut greșit că pârâta nu și-ar fi respectat obligația prevăzută de lege, termenul de 60 de zile, având două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, fiind unul de recomandare, iar nu unul imperativ ; - în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 425/A din 20 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, reținând, în esență, că apelanta-pârâtă nu a făcut nicio dovadă că ar fi cerut persoanei îndreptățite să completeze dosarul în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Și chiar dacă s-ar fi făcut această dovadă lipsa răspunsului apelantei într-un termen rezonabil nu poate duce la concluzia întârzierii, sine die, a soluționării notificării, în speță trecând mai mult de trei ani de la data când pârâta trebuia să răspundă notificării formulate. Critica privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii a fost respinsă cu motivarea că, prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că o asemenea cerere este admisibilă, în condițiile art. 580 3 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Dezvoltând critica de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta nu a depus toate actele de care a înțeles să se folosească în susținerea notificării și nici nu a încunoștințat-o că nu mai are alte acte de depus, astfel încât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Lega nr. 10/2001, nu a început să curgă. În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat o altă modalitate prin care creditorul unei obligații de a face poate obține îndeplinirea acesteia. Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: În prezentul litigiu, inițiat în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta N.E.

a solicitat restituirea în natură a apartamentului situat în București, notificând pârâta la data de 29 noiembrie 2001. Potrivit art. 23 alin. (1) devenit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Din prevederile legale citate, rezultă că termenul de 60 de zile, nu are natura juridică a unui termen de recomandare, cum greșit susține recurenta, ci este un termen imperativ, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

Din probele existente la dosar, nu rezultă că recurenta ar fi cerut reclamantei-intimate să completeze probele pe care și-a întemeiat cererea de restituire în natură a apartamentului în litigiu, astfel că această critică nu poate fi primită. Este întemeiată critica privind obligarea pârâtei-recurente la plata daunelor de întârziere pentru lipsa răspunsului unității deținătoare a imobilului la notificarea ce i s-a adresat conform Legii nr. 10/2001. Art. 23, devenit art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificată nu prevede o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea deținătoare are obligația de a răspunde la notificarea ce i s-a adresat.

Este adevărat că, admițând recursul în interesul legii, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia XX din 12 decembrie 2005 au statuat că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 3 C. proc. civ. Ulterior pronunțării acestei decizii, art. 580 3 a fost modificat și completat prin Legea nr. 459/2006, alin. (5) al acestui text, prevăzând expres că „pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.” În aceste condiții, trimiterea la soluția adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a devenit inaplicabilă.

Neobservând dispozițiile legale menționate, ambele instanțe au pronunțat hotărâri cu încălcarea esențială a legii, astfel încât recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, urmează a fi admis. Va casa decizia atacată precum și sentința civilă nr. 50 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, va înlătura pe cele referitoare la daunele cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 425 A din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 50 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, înlătură pe cele referitoare la daune cominatorii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.