ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3769/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1973/F din 31 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. 3323/112/2009, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B.A., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, și în consecință: - a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei prețul actualizat plătit de defunct în intervalul 1997-2002 (4.358.881 ROL sumă plătită dintr-o dată cu titlu de avans și 5.372.206 ROL sumă plătită cu titlu de preț în rate lunare în perioada martie 1997–noiembrie 2002, actualizate conform pct. 50.3 din H.G.

nr. 250/2007). De asemenea s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de restituire a prețului de piață stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut faptul că reclamanta este unica moștenitoare acceptantă a defunctului B.T.L., decedat la data de 17 ianuarie 2003, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. AA/2008 suplimentar la certificatul de moștenitor nr. BB/2003. La data de 5 martie 1997, între defunctul B.T.L., în calitate de cumpărător și RATL Bistrița, în calitate de vânzător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. CC/1997 având ca obiect imobilul casă situat în Bistrița, strada T. și terenul de sub construcție, respectiv prețul de 20.868.731 ROL, plătibil în rate cu o dobândă egală cu jumătate din dobânda de referință stabilită anual de B.N.R.

Prin ordin al prefectului, cumpărătorului i s-a atribuit și suprafața de teren de 306 m.p. cu destinația grădină, dreptul de proprietate al cumpărătorului asupra construcției și terenului aferent înscriindu-se în evidențele de carte funciară în anul 2000. Așa cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997, la data încheierii contractului cumpărătorul a achitat avansul de 4.358.881 lei ROL cu chitanța din 5 martie 1997, iar ulterior, cumpărătorul a mai achitat în rate, în contul prețului, suma de 5.372.206 ROL până la data de 31 decembrie 2002, conform adresei din 12 martie 2010 a Direcției patrimoniu din cadrul Municipiului Bistrița. Achitarea avansului și ulterior a sumei de 5.372.206 ROL rezultă și din copiile chitanțelor depuse la dosar de reclamantă.

Astfel, achitarea avansului de 4.358.881 ROL rezultă din copia chitanței din 05 februarie 1997 depusă la dosar. Achitarea în rate a sumei de 5.372.206 ROL reprezentând preț rezultă din realizarea diferenței dintre prețul rămas de achitat conform contractului de 16.509.850 ROL [ pct. 1I art. 3 lit. b) din contract] și suma rămasă de achitat în contul prețului de 11.137.644 ROL înscrisă în cuprinsul copiei chitanței din 21 noiembrie 2002 depusă la dosar (16.509.850 ROL – 11.137.644 ROL = 5.372.206 ROL). Prin sentința civilă nr. 7121/2001 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 11 decembrie 2001 în Dosarul nr. 3537/2001 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 5 martie 1997 și a ordinului prefectului de atribuire a terenului, restabilindu-se situația anterioară de carte funciară.

Această hotărâre a devenit definitivă și executorie la data de 29 aprilie 2002 prin respingerea de către Tribunalul Bistrița-Năsăud a apelului declarat de defunctul B.T.L. și irevocabilă la data de 24 octombrie 2002 prin respingerea de Curtea de Apel Cluj a recursului declarat de cumpărător. Dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, nou introdus prin Legea nr. 1/2009, pe care reclamanta își întemeiază pretențiile, nu sunt aplicabile în cauză. Conform acestui text legal, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Valoarea despăgubirilor se stabilește prin expertiză”. Ca atare, pentru incidența acestei norme este necesar ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă să se fi realizat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Or, în speță, s-a reținut în mod irevocabil faptul că încheierea contractului nr. CC/1997 a avut loc cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Astfel, în considerentele sentinței civile nr. 7121/2001 s-a reținut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc la un moment la care plângerea fostului proprietar al bunului împotriva hotărârii comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu era definitivă.

Dat fiind faptul că s-a vândut un imobil a cărui situație juridică nu era definitivă, instanța a reținut încălcarea dispozițiilor imperative privind vânzarea imobilelor naționalitate către chiriași, prevăzute de Legea nr. 112/1995, aplicând în consecință sancțiunea nulității absolute a actului astfel încheiat. Această stare de fapt s-a confirmat și de instanța de apel prin decizia civilă nr. 150/A/2002 pronunțată la data de 29 aprilie 2002 în Dosarul nr. 708/2002, care în plus a reținut încheierea actului de vânzare-cumpărare cu eludarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 112/1995, întrucât s-a înstrăinat un imobil prevăzut cu dotări speciale „piscină”.

Instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 2175/2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 24 octombrie 2002 a reținut reaua-credință a cumpărătorului, defunctul B.T.L., antecesorul reclamantei, pe considerentul că acesta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. CC/1997 în condițiile în care avea cunoștință de demersurile fostului proprietar de redobândire a bunului său. Totodată, instanța de recurs a confirmat teza eludării prevederilor art. 10 din Legea nr. 112/1995, motivat de faptul că s-a înstrăinat cu bun cu dotări speciale, piscină, a cărei existență s-a dovedit prin cercetarea locală efectuată de instanța de fond și prin fotografiile depuse la dosar, ce confirmă existența și destinația bazinului.

Ca atare, împrejurarea încheierii de către defunctul B.T.L. a contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997 cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 a fost irevocabil stabilită prin hotărâre judecătorească, astfel că această problematică nu mai poate fi pusă în discuție în alt cadru procesual. Întrucât așa cum s-a statuat irevocabil prin sentința civilă nr. 7121/2001 a Judecătoriei Bistrița, defunctul B.T.L. nu a fost proprietar de bună-credință, care să fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, reclamanta, în calitate de moștenitor nu este îndreptățită la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit prin expertiză conform standardelor internaționale de evaluare.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul doar la restituirea prețului actualizat plătit. Restituirea se face de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. În conformitate cu dispozițiile pct. 50.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, actualizarea sumelor se face prin aplicarea indicelui anual de inflație din anul plății la anul introducerii acțiunii (care în speță este anul 2009), iar pentru sumele plătite în rate, actualizarea se face în funcție de anul aferent ratelor plătite în acel interval.

Dat fiind faptul că instanța a fost sesizată cu o acțiune în restituirea prețului și având în vedere faptul că s-a dovedit în cauză achitarea de către defunctul B.T.L. a avansului de 4.358.881 ROL, respectiv a ratelor din preț în cuantum total de 5.372.206 ROL, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, pct. 50.3 din H.G. nr. 250/2007, Tribunalul a admis în parte acțiunea și în consecință a obligat pârâtul să restituie reclamantei prețul actualizat plătit de defunct în intervalul 1997-2002 (4.358.881 ROL sumă plătită dintr-o dată cu titlu de avans și 5.372.206 ROL sumă plătită cu titlu de preț în rate lunare în perioada martie 1997–noiembrie 2002, actualizate conform pct. 50.3 din H.G.

nr. 250/2007). Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud iar prin decizia civilă nr. 156 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, s-au respins apelurile reținându-se următoarele considerente: Art. 50 alin. (2) din acest act normativ face referire la cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Art. 50 1 prevede că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor intenționale de evaluare. Cele două dispoziții legale evocate sunt clare, lipsite de echivoc și nesusceptibile de interpretare. Astfel, beneficiază de restituirea prețului actualizat cumpărătorii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Beneficiază de restituirea prețului de piață al imobilului cumpărat, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Singurul criteriu menționat de legiuitor este acela vizând încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ulterior anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu eludarea – pentru aplicarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - respectiv respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 – pentru aplicarea disp. art. 50 1 din același act normativ. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorul reclamantei a fost anulat prin sentința civilă nr. 7121/2001 a Judecătoriei Bistrița-Năsăud menținută prin decizia civilă nr. 150/A/2002 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și decizia civilă nr. 2175/2002 a Curții de Apel Cluj, hotărâri în considerentele cărora s-a reținut în mod expres că încheierea actului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, întrucât s-a înstrăinat un imobil prevăzut cu dotări speciale.

Toate considerentele pentru care prin hotărârea judecătorească irevocabilă menționată s-a reținut că înstrăinarea s-a făcut cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au intrat în autoritate de lucru judecat și nu mai pot constitui obiectul unei noi analize, o reanalizare a acestui aspect fiind de natură să înfrângă această autoritate ce stă la baza stabilității raporturilor juridice. Odată stabilit că imobilul nu putea fi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, este evident că vânzarea sa către antecesorul reclamantei în baza acestui act normativ s-a făcut cu eludarea sa, ceea ce are ca și consecință imediată inaplicabilitatea art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, care face referire strictă la proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

S-a mai reținut că celălalt motiv vizând culpa legiuitorului român manifestată în inconsecvență legislativă, chiar dacă este real, nu se mai impune a fi analizat, întrucât, pe de o parte, constituie un aspect care nu mai prezintă relevanță în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare al antecesorului reclamantei este desființat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar pe de altă parte, art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, este cât se poate de clar și fără echivoc – pentru a beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului, contractul de vânzare-cumpărare desființat trebuie să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce în speță nu se verifică. Prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt clare și lipsite de echivoc în ce privește entitatea obligată la restituirea prețului în situația prevăzută de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, incidentă în speță, potrivit celor anterior arătate.

Potrivit acestei prevederi restituirea prețului se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamanta B.A., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud. Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Reclamanta a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat, susținând că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății în condițiile în car s-a solicitat restituirea a 46,63% din valoarea actuală a imobilului stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.

Se mai susține că de succesiunea în timp a transmiterii dreptului de proprietate nu se face vinovată, ci doar legiuitorul român care datorită inconsecvenței legislative a permis reluarea unor procese irevocabil soluționate. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița a criticat hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel s-a susținut greșita interpretare a legii față de dispozițiile art. 50.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, și raportat la faptul că unitatea specializată care a încasat contravaloarea prețului este Municipiul Bistrița, ce are obligația de restituire a comisionului de 1%.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare–cumpărare încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfășurate prin hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de plata taxei de timbru.

Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 a modificat art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2011, având astfel următorul cuprins: „restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și alin. (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

Tot astfel, după art. 50, prin acelasi act normativ sus evocat s-a introdus un nou articol, art. 50 1 , cu următorul cuprins: „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză”. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, Înalta Curte apreciază că, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, publicată în M. Of.

nr. 63/03.02.2009, trebuie realizată distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate, și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu rea-credintă, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, sau prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate.

Înalta Curte apreciază astfel că, menținându-se alin. (2) al art. 50, realizându-se modificarea de la alin. (3) al art. 50, care cuprinde ipotezele de la alin. (2) și alin. (2 1 ), și introducându-se art. 50 1 , este evidentă concluzia că, nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedați), în sens larg, se impune acordarea valorii de piață, a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriașii au fost evinși, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.

În contextul cauzei, se constată, însă, că recurenții nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 50 1 al Legii nr. 10/2001 republicată, respectiv a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și a menținerii valabilității acestui contract, respectiv a evingerii lor, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare prin comparare de titluri.

În acest sens, deși se poate retine că, în sensul sau etimologic, evicțiunea desemnează pierderea unui drept prin judecată - evincere est vicendo in judicio aliquid auferre - instanța de recurs consideră necesar să reitereze că, în opinia sa, în cauză, nu sunt incidente aceste reguli, întrucât evicțiunea presupune un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat, iar, în ipoteza în care contractul translativ de proprietate, cu titlu oneros, se desființează, ca o consecința a admiterii acțiunii in nulitate, devin aplicabile principiile ce guvernează efectele nulității, respectiv desființarea contractului cu efect retroactiv, cu consecința repunerii pârtilor în situația anterioară (restitutio in integrum).

În temeiul acestor principii, tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, pentru ca părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acest act nu s-ar fi încheiat, și, cum obligația fiecăruia dintre părțile contractului sinalagmatic, desființat retroactiv, deși executată, apare ca și când nu a existat vreodată, restituirea prestațiilor se întemeiază pe plata lucrului nedatorat. Or, în speța dedusă judecății, prin decizia civilă nr. 2175/2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că este exclusă buna–credință a cumpărătorilor.

Cum aceste aspecte de drept au fost dezlegate în mod irevocabil, printr-o hotărâre ce se bucură de o prezumție de validitate, nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul recurs, urmând a se constata că în cauză a intervenit desființarea titlului de proprietate al reclamanților ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație ce exclude aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Din perspectiva celor expuse, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii raportat doar la incidența dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanții având dreptul doar la restituirea prețului actualizat plătit.

Cum dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată prevăd că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare–cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificarea și completările ulterioare, Înalta Curte constată că decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.

Este real că restituirea prestațiilor, expresie a principiului „restitutio in integrum” ce urmărește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părțile contractante însă potrivit măsurii anterior evocate, legea specială derogă de la această regulă instituind prin textul legal anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea prețului). Această prevedere legală își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele situații – fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Din perspectiva celor expuse, instanta de apel a facut o corectă și legală interpretare a raporturilor juridice raportat la starea de fapt conturată și la decizia nr. 2175/2002 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a retinut reaua-credință a cumpărătorului, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 50 1 al Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B.A., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud împotriva deciziei nr. 156A din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2011.