ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3769/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3769/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1973/F din 31 martie

2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. 3323/112/2009, s-a

admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B.A., împotriva pârâtului

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, și în consecință:

- a fost obligat pârâtul

să restituie reclamantei prețul actualizat plătit de defunct în intervalul 1997-2002

(4.358.881 ROL sumă plătită dintr-o dată cu titlu de avans și 5.372.206 ROL sumă

plătită cu titlu de preț în rate lunare în perioada martie 1997–noiembrie 2002,

actualizate conform pct. 50.3 din H.G. nr. 250/2007).

De asemenea s-a respins

ca neîntemeiată cererea reclamantei de

restituire a prețului de piață stabilit conform

standardelor

internaționale de evaluare.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut faptul că reclamanta este unica moștenitoare acceptantă

a defunctului B.T.L., decedat la data de 17 ianuarie 2003, așa cum rezultă din certificatul

de moștenitor nr. AA/2008 suplimentar la certificatul de moștenitor nr. BB/2003.

La data de 5 martie 1997,

între defunctul B.T.L., în calitate de cumpărător și RATL Bistrița, în calitate

de vânzător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. CC/1997 având ca obiect

imobilul casă situat în Bistrița, strada T. și terenul de sub construcție, respectiv

prețul de 20.868.731  ROL, plătibil în rate cu o dobândă egală cu jumătate din dobânda

de referință stabilită anual de B.N.R.

Prin ordin al prefectului,

cumpărătorului i s-a atribuit și suprafața de teren de 306 m.p. cu destinația grădină,

dreptul de proprietate al cumpărătorului asupra construcției și terenului aferent

înscriindu-se în evidențele de carte funciară în anul 2000.

Așa cum rezultă din cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997, la data încheierii contractului cumpărătorul

a achitat avansul de 4.358.881 lei ROL cu chitanța din 5 martie 1997, iar ulterior,

cumpărătorul a mai achitat în rate, în contul prețului, suma de 5.372.206 ROL până

la data de 31 decembrie 2002, conform adresei din 12 martie 2010 a Direcției patrimoniu

din cadrul Municipiului Bistrița.

Achitarea avansului și

ulterior a sumei de 5.372.206 ROL rezultă și din copiile chitanțelor depuse la dosar

de reclamantă.

Astfel, achitarea avansului

de 4.358.881 ROL rezultă din copia chitanței din 05 februarie 1997 depusă la dosar.

Achitarea în rate a sumei

de 5.372.206 ROL reprezentând preț rezultă din realizarea diferenței dintre prețul

rămas de achitat conform contractului de 16.509.850 ROL

[

pct. 1I art. 3 lit.

b) din contract] și suma rămasă de achitat în contul prețului de 11.137.644 ROL

înscrisă în cuprinsul copiei chitanței din 21 noiembrie 2002 depusă la dosar (16.509.850

ROL – 11.137.644 ROL = 5.372.206 ROL).

Prin sentința civilă

nr. 7121/2001 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 11 decembrie 2001 în

Dosarul nr. 3537/2001 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 5 martie 1997 și a ordinului prefectului de atribuire a terenului, restabilindu-se

situația anterioară de carte funciară.

Această hotărâre a devenit

definitivă și executorie la data de 29 aprilie 2002 prin respingerea de către Tribunalul

Bistrița-Năsăud a apelului declarat de defunctul B.T.L. și irevocabilă la data de

24 octombrie 2002 prin respingerea de Curtea de Apel Cluj a recursului declarat

de cumpărător.

Dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, republicată, nou introdus prin Legea nr. 1/2009, pe care

reclamanta își întemeiază pretențiile, nu sunt aplicabile în cauză.

Conform acestui text legal,

„proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea

prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de

evaluare. Valoarea despăgubirilor se stabilește prin expertiză”.

Ca atare, pentru incidența

acestei norme este necesar ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui

nulitate s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă să se fi realizat

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Or, în speță, s-a reținut

în mod irevocabil faptul că încheierea contractului nr. CC/1997 a avut loc cu eludarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Astfel, în considerentele

sentinței civile nr. 7121/2001 s-a reținut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare

a avut loc la un moment la care plângerea fostului proprietar al bunului împotriva

hotărârii comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu era definitivă.

Dat fiind faptul că s-a

vândut un imobil a cărui situație juridică nu era definitivă, instanța a reținut

încălcarea dispozițiilor imperative privind vânzarea imobilelor naționalitate către

chiriași, prevăzute de

Legea

nr. 112/1995, aplicând în consecință sancțiunea nulității

absolute a actului astfel

încheiat.

Această stare de fapt

s-a confirmat și de instanța de apel prin decizia civilă nr. 150/A/2002 pronunțată

la data de 29 aprilie 2002 în Dosarul nr. 708/2002, care în plus a reținut încheierea

actului de vânzare-cumpărare cu eludarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 112/1995,

întrucât s-a înstrăinat un imobil prevăzut cu dotări speciale „piscină”.

Instanța de recurs, prin

decizia civilă nr. 2175/2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 24 octombrie

2002 a reținut reaua-credință a cumpărătorului, defunctul B.T.L., antecesorul reclamantei,

pe considerentul că acesta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. CC/1997

în condițiile în care avea cunoștință de demersurile fostului proprietar de redobândire

a bunului său.

Totodată, instanța de

recurs a confirmat teza eludării prevederilor art. 10 din Legea nr. 112/1995, motivat

de faptul că s-a înstrăinat cu bun cu dotări speciale, piscină, a cărei existență

s-a dovedit prin cercetarea locală efectuată de instanța de fond și prin fotografiile

depuse la dosar, ce confirmă existența și destinația bazinului.

Ca atare, împrejurarea

încheierii de către defunctul B.T.L. a contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997

cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 a fost irevocabil stabilită prin hotărâre

judecătorească, astfel că această problematică nu mai poate fi pusă în discuție

în alt cadru procesual.

Întrucât așa cum s-a statuat

irevocabil prin sentința civilă nr. 7121/2001 a Judecătoriei Bistrița, defunctul

B.T.L. nu a fost proprietar de bună-credință, care să fi încheiat contractul de

vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, reclamanta, în

calitate de moștenitor nu este îndreptățită la restituirea prețului de piață al

imobilului, stabilit prin expertiză conform standardelor internaționale de evaluare.

Așa cum rezultă din dispozițiile

art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, proprietarii ale căror contracte

de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul doar

la restituirea prețului actualizat plătit.

Restituirea se face de

Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile

pct.

50.3

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007, actualizarea sumelor se face prin aplicarea indicelui anual

de inflație din anul plății la anul introducerii acțiunii (care în speță este anul

2009), iar pentru sumele plătite în rate, actualizarea se face în funcție de anul

aferent ratelor plătite în acel interval.

Dat fiind faptul că instanța

a fost sesizată cu o acțiune în restituirea prețului și având în vedere faptul că

s-a dovedit în cauză achitarea de către defunctul B.T.L. a avansului de 4.358.881

ROL, respectiv a ratelor din preț în cuantum total de 5.372.206 ROL, în temeiul

dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, pct. 50.3 din

H.G. nr. 250/2007, Tribunalul a admis în parte acțiunea și în consecință a obligat

pârâtul să restituie reclamantei prețul actualizat plătit de defunct în intervalul

1997-2002 (4.358.881 ROL sumă plătită dintr-o dată cu titlu de avans și 5.372.206

ROL sumă plătită cu titlu de preț în rate lunare în perioada martie 1997–noiembrie

2002, actualizate conform pct. 50.3 din H.G. nr. 250/2007).

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel reclamanta și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud iar prin decizia civilă

nr. 156 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale pentru minori și familie, s-au respins apelurile reținându-se următoarele

considerente:

Art. 50 alin. (2) din

acest act normativ face referire la cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea

prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile.

Art. 50

1

prevede

că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor,

stabilit conform standardelor intenționale de evaluare.

Cele două dispoziții legale

evocate sunt clare, lipsite de echivoc și nesusceptibile de interpretare.

Astfel, beneficiază de

restituirea prețului actualizat cumpărătorii ale căror contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile.

Beneficiază de restituirea

prețului de piață al imobilului cumpărat, stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

Singurul criteriu menționat

de legiuitor este acela vizând încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ulterior

anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu eludarea – pentru aplicarea

art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - respectiv respectarea prevederilor Legii

nr. 112/1995 – pentru aplicarea disp. art. 50

1

din același act normativ.

Contractul de vânzare-cumpărare

încheiat de antecesorul reclamantei a fost anulat prin sentința civilă nr. 7121/2001

a Judecătoriei Bistrița-Năsăud menținută prin decizia civilă nr. 150/A/2002 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud și decizia civilă nr. 2175/2002 a Curții de Apel Cluj, hotărâri

în considerentele cărora s-a reținut în mod expres că încheierea actului de vânzare-cumpărare

s-a făcut cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, întrucât s-a înstrăinat

un imobil prevăzut cu dotări speciale. Toate considerentele pentru care prin hotărârea

judecătorească irevocabilă menționată s-a reținut că înstrăinarea s-a făcut cu eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995 au intrat în autoritate de lucru judecat și nu mai

pot constitui obiectul unei noi analize, o reanalizare a acestui aspect fiind de

natură să înfrângă această autoritate ce stă la baza stabilității raporturilor juridice.

Odată stabilit că imobilul

nu putea fi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, este evident că vânzarea sa

către antecesorul reclamantei în baza acestui act normativ s-a făcut cu eludarea

sa, ceea ce are ca și consecință imediată inaplicabilitatea art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, care face referire strictă la proprietarii ale căror contracte

de vânzare-cumpărare s-au încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

S-a mai reținut că celălalt

motiv vizând culpa legiuitorului român manifestată în inconsecvență legislativă,

chiar dacă este real, nu se mai impune a fi analizat, întrucât, pe de o parte, constituie

un aspect care nu mai prezintă relevanță în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare

al antecesorului reclamantei este desființat prin hotărâre judecătorească irevocabilă,

iar pe de altă parte, art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, este cât se poate

de clar și fără echivoc – pentru a beneficia de restituirea prețului de piață al

imobilului, contractul de vânzare-cumpărare desființat trebuie să fi fost încheiat

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce în speță nu se verifică.

Prevederile art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt clare și lipsite de echivoc în ce privește

entitatea obligată la restituirea prețului în situația prevăzută de art. 50

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, incidentă în speță, potrivit celor anterior arătate.

Potrivit acestei prevederi

restituirea prețului se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs atât reclamanta B.A., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

Astfel criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Reclamanta a solicitat

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii instanței de apel

în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat, susținând că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății

în condițiile în car s-a solicitat restituirea a 46,63% din valoarea actuală a imobilului

stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.

Se mai susține că de succesiunea

în timp a transmiterii dreptului de proprietate nu se face vinovată, ci doar legiuitorul

român care datorită inconsecvenței legislative a permis reluarea unor procese irevocabil

soluționate.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița

a criticat hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Astfel s-a susținut greșita

interpretare a legii față de dispozițiile art. 50.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, și raportat

la faptul că unitatea specializată care a încasat contravaloarea prețului este Municipiul

Bistrița, ce are obligația de restituire a comisionului de 1%.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile

art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată cererile sau acțiunile în justiție

privind restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte

de vânzare–cumpărare încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost

desfășurate prin hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite

de plata taxei de timbru.

Legea nr. 1/2009 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 a modificat

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2011, având astfel următorul cuprins: „restituirea

prețului prevăzut la alin. (2) și alin. (2

1

) se face de către Ministerul

Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

Tot astfel, după art.

50, prin acelasi act normativ sus evocat s-a introdus un nou articol, art. 50

1

,

cu următorul cuprins: „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la

restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză”.

Din interpretarea sistematică

a acestor dispoziții legale, Înalta Curte apreciază că, inclusiv după intrarea în

vigoare a Legii nr. 1/2009, publicată în M. Of. nr. 63/03.02.2009, trebuie realizată

distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine

persoanelor interesate, și această distincție funcționează, în raport de modalitatea

în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat

în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului

de vânzare-cumpărare, încheiat cu rea-credintă, ce reprezenta titlul său de proprietate,

ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, sau prin admiterea unei acțiuni

în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție,

existența unor titluri valabile de proprietate.

Înalta Curte apreciază

astfel că, menținându-se alin. (2) al art. 50, realizându-se modificarea de la

alin. (3) al art. 50, care cuprinde ipotezele de la alin. (2) și alin. (2

1

),

și introducându-se art. 50

1

, este evidentă concluzia că, nu în toate

cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedați), în sens larg,

se impune acordarea valorii de piață, a imobilelor ce au format obiectul contractelor

de vânzare-cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare

ar trebui acordată în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor

de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriașii au fost

evinși, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.

În contextul cauzei, se

constată, însă, că recurenții nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 50

1

al Legii nr. 10/2001 republicată, respectiv a încheierii contractului de vânzare-cumpărare

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și a menținerii valabilității acestui

contract, respectiv a evingerii lor, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare

prin comparare de titluri.

În acest sens, deși se

poate retine că, în sensul sau etimologic, evicțiunea desemnează pierderea unui

drept prin judecată - evincere est vicendo in judicio aliquid auferre - instanța

de recurs consideră necesar să reitereze că, în opinia sa, în cauză, nu sunt incidente

aceste reguli, întrucât evicțiunea presupune un contract de vânzare-cumpărare valabil

încheiat, iar, în ipoteza în care contractul translativ de proprietate, cu titlu

oneros, se desființează, ca o consecința a admiterii acțiunii in nulitate, devin

aplicabile principiile ce guvernează efectele nulității, respectiv desființarea

contractului cu efect retroactiv, cu consecința repunerii pârtilor în situația anterioară

(restitutio in integrum).

În temeiul acestor principii,

tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, pentru

ca părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acest act nu s-ar fi

încheiat, și, cum obligația fiecăruia dintre părțile contractului sinalagmatic,

desființat retroactiv, deși executată, apare ca și când nu a existat vreodată, restituirea

prestațiilor se întemeiază pe plata lucrului nedatorat.

Or, în speța dedusă judecății,

prin decizia civilă nr. 2175/2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

s-a stabilit cu putere de lucru judecat că este exclusă buna–credință a cumpărătorilor.

Cum aceste aspecte de

drept au fost dezlegate în mod irevocabil, printr-o hotărâre ce se bucură de o prezumție

de validitate, nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul recurs, urmând a se

constata că în cauză a intervenit desființarea titlului de proprietate al reclamanților

ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație ce exclude

aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Din perspectiva celor

expuse, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii raportat

doar la incidența dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată,

reclamanții având dreptul doar la restituirea prețului actualizat plătit.

Cum dispozițiile art.

50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată prevăd că restituirea prețului actualizat

plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare–cumpărare, încheiate cu eludarea

Legii nr. 112/1995 cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul

Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.

(6) din Legea nr. 112/1995, cu modificarea și completările ulterioare, Înalta Curte

constată că decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.

Este real că restituirea

prestațiilor, expresie a principiului „restitutio in integrum” ce urmărește efectele

nulității actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părțile

contractante însă potrivit măsurii anterior evocate, legea specială derogă de la

această regulă instituind prin textul legal anterior citat, o subrogație legală

a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea prețului).

Această prevedere legală

își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor

încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la

chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului actualizat

către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele situații – fondul

extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare.

Din perspectiva celor

expuse, instanta de apel a facut o corectă și legală interpretare a raporturilor

juridice raportat la starea de fapt conturată și la decizia nr. 2175/2002 a Curții

de Apel Cluj, prin care s-a retinut reaua-credință a cumpărătorului, nefiind astfel

incidente dispozițiile art. 50

1

al Legii nr. 10/2001, motiv pentru care,

nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele recursuri urmează

a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta B.A., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud împotriva deciziei

nr. 156A din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 mai 2011.