Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4414/2010

HOTĂRÂRE
19.10.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4414/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra excepției nulității recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 613/CA din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ fiscal a respins cererea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta U.E., având ca obiect obligarea pârâtei de a-i expedia la domiciliu trei scrisori adresate președintelui instanței și nepredate destinatarului de către funcționar, precum și obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale. Împotriva sentinței civile nr. 613/CA din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ fiscal, a declarat recurs reclamantul B.I.

Curtea constată că recurentul-reclamant nu a invocat prin cererea de recurs niciunul din motivele prevăzute de lege și nu a adus hotărârii atacate nicio critică ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cum nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, Înalta Curte apreciază că este întemeiată excepția nulității, urmând a constata nulitatea recursului declarat de B.I.

D E C I D E Constată nul recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 613/CA din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6014/2011
ții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin care instanța a constatat perimat recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 101/ CA din 8 mai 2006 pronunțată de Curtea
ÎCCJ 2010-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 84/2010
ii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unei prejudiciu patrimonial, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia ca această cerință este presupusă în majorit
ÎCCJ 2011-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1110/2011
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 570/CA din 10 noiembrie 20
ÎCCJ 2011-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2011
/CA din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata B.M
ÎCCJ 2011-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3328/2011
-un memoriu separat. Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”, iar, potrivit art. 303 alin. (1), „recursul se va motiva prin în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă