ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4307/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4307/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând în condițiile art. 260 C. proc. civ. asupra

prezentului recurs civil, constată următoarele:

1.

Revizuirea

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui

la 25 octombrie 2010 (cerere transmisă prin poștă la 21 octombrie 2010 conform ștampilei

aplicată pe plicul atașat) revizuentul B.T. a atacat cu revizuire în temeiul

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. decizia civilă nr. 1123/R din 21 septembrie 2010 a

Tribunalului Vaslui.

În motivarea cererii revizuentul a arătat că între dispozitivul

și considerentele deciziei atacate și dispozitivul sentinței civile nr. 1859/2004

pronunțată de Judecătoria Bârlad există o contradicție esențială privind înțelesul

noțiunii de atribuire a terenului pe vechiul amplasament.

Revizuentul a susținut că potrivit legii și sentinței

civile nr. 1859/2004 „pe vechiul amplasament" presupune respectarea inclusiv

a vechilor vecinătăți. Or din decizia nr. 1123/2010 rezultă că prin vechiul amplasament

s-ar înțelege atribuirea terenului în cadrul aceleiași tarlale fără respectarea

strictă a vecinătăților. În acest sens revizuentul a arătat că motivarea dată în

decizia nr. 1123/2010 vine în contradicție cu prevederile legii cât și cu scopul

acesteia care presupune o restituire integrală a proprietății care nu se poate realiza

decât prin respectarea strictă a vechiului amplasament, inclusiv a vecinătăților,

evitându-se restituirea unor terenuri de valoare inferioară chiar în interiorul

aceleiași tarlale.

În precizarea cererii formulate la 8 noiembrie 2011 revizuentul

arată că deși are dreptul pentru 20,57 ha conform hotărârilor judecătorești, i s-a

reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafața de 18,38 ha, astfel că

este normal să i se recunoască dreptul de proprietate pe vechiul amplasament. A

solicitat să i se reconstituie suprafețele de teren așa cum au fost solicitate prin

cererea din 8 martie 1991.

Revizuentul a mai arătat că i s-a reconstituit dreptul

de proprietate asupra unui teren potrivit titlului nr. RR/2009 în punctul Ursoi

deși nu a solicitat recunoașterea dreptului de proprietate pentru acest teren. A-l

obliga să primească acest teren înseamnă a i se reține cel puțin 1 ha din terenul

revendicat, el neputând fi obligat să-l primească chiar dacă a fost al familiei

sale.

Revizuentul a mai arătat că suprafețele de teren ce i-au

fost reconstituite prin titlul nr. RR/2009 în punctele „Deal" și „Deal de mijloc"

care nu respectă vechiul amplasament nu se pot lucra pentru că prin acestea trec

două drumuri transversal și longitudinal.

Tribunalul Vaslui, sesizat la 25 octombrie 2010 cu cererea

de revizuire, și-a declinat competența de soluționare a cererii prin sentința civilă

nr. 440/R din 15 februarie 2011 în favoarea Curții de Apel Iași.

S-a constatat că potrivit art. 323 alin. (2) C. proc.

civ., pentru cazul prevăzut de 322 pct. 7 cererea de revizuire se îndreaptă la instanța

mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice,

în cauză Curtea de Apel Iași.

Curtea de Apel Iași prin sentința civilă nr. 229 din 27

mai 2011

a respins ca nefondată cererea de

revizuire.

În motivarea acestei soluții, Curtea a analizat din perspectiva

condițiilor impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. hotărârile despre care revizuentul

a susținut că sunt contrare și a constatat că deși părțile sunt aceleași, obiecrul

celor două pricini este diferit.

În acest sens s-a constatat că prin decizia nr. 1123/R

din 21 septembrie 2010 Tribunalul Vaslui s-a admis recursul declarat de Comisia

comunei P., județul Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor împotriva sentinței civile nr. 672 din 4 martie 2010 a Judecătoriei

Bârlad care a fost modificată doar cu privire la constatarea nulității absolute

a titlului de proprietate RR/2009 pentru suprafețele din extravilan. S-a respins

cererea pentru contestarea nulității absolute parțiale a acestui titlu și radierea

din titlul de proprietate nr. RR din 31 iulie 2009 a următoarelor suprafețe de teren

situate din extravilanul satului (comunei P.) județul Vaslui.

- 2,5384 ha în tarlaua X parcela Y în punctul D.

- 1 ha în tarlaua Z, parcela Y în punctul U.

- 0,7200 ha în tarlaua Z, parcela W în punctul D.M.

A fost menținută dispoziția din sentința atacată cu privire

la nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. RR din 31 iulie 2009

cu privire la suprafața de teren de 1,4061 ha situată în intravilanul comunei P.

în tarlaua H, parcela J în punctul V.B., precum și restul dispozițiilor sentinței

care nu sunt contrare prezentei decizii.

S-a constatat că acțiunea - soluționată la fond prin sentința

civilă nr. 672/2010 - a fost pornită de reclamantul B.T. în contradictoriu cu Comisia

locală P. și Comisia județeană pentru constituirea dreptului de proprietate asupra

terenului și Prefectul Județului Vaslui și a avut ca obiect constatarea nulității

absolute a deciziei nr. 3875 din 26 iunie 1992 a Comisiei județene și constatarea

nulității absolute parțiale a titlului de proprietate din 31 iulie 2009 și radierea

din acest titlu a suprafeței de teren de 4,2584 ha din extravilanul comunei (2,5384

ha în punctul D., 1 ha în punctul U. și 0,7200 ha în punctul D.M.) și a suprafeței

de 1,4061 ha în punctul V.B. din intravilanul comunei.

Acțiunea a mai avut ca petit obligarea pârâtelor să elibereze

reclamantului un titlu de proprietate pentru suprafețele de teren arătate, care

să fie situate pe vechile amplasamente care au aparținut mamei sale, iar în cazul

în care vechile amplasamente sunt ocupate, pe alte amplasamente din intravilan sau

din imediata apropiere a localității.

Prin sentința civilă nr. 672/2010 Judecătoria Bârlad

a admis cererile reclamantului de constatare a nulității

absolute parțiale a titlului de proprietate din 31 iulie 2009 și a dispus radierea

din acest titlu a următoarelor suprafețe de teren: 2,5384 ha în tarlaua X., parcela

Y. din punctul D., 1 ha în tarlaua K. parcela O în punctul U., 0,7200 ha din tarlaua

Z. parcela W. din punctul D.M. și 1,4061 ha din intravilanul comunei P. în tarlaua

H., parcela J. în punctul V.B.

Au fost obligați pârâții să îndeplinească toate activitățile

de întocmire a actelor necesare pentru punerea în posesie și eliberarea unui titlu

de proprietate asupra suprafeței de 4,2584 ha teren, pe vechile amplasamente iar

în cazul în care vechile amplasamente sunt ocupate, pe alte amplasamente din intravilan

sau din imediata apropiere a localității.

Au mai fost obligate pârâtele să identifice o altă suprafață

de 1,4061 ha de teren în intravilanul satului/comunei P., județul Vaslui, precum

și o altă suprafață de 4,2584 ha în extravilanul aceleiași localități, echivalente

cu valoarea terenurilor care nu mai pot fi restituite reclamantului pe vechile amplasamente

în satul/comuna P., să întocmească actele necesare pentru punerea acestuia în posesia

unor astfel de suprafețe de teren și să elibereze reclamantului un titlu de proprietate

pentru aceste terenuri cu respectarea procedurii prevăzute de art. 10 alin. (1)

și (2) din H.G. nr. 890/2005, iar în cazul contrar (adică în cazul în care reclamantul

B.T. nu va fi de acord cu ofertele de terenuri ce îi vor fi făcute de Comisia comunei

P. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor) să se acorde reclamantului

despăgubiri pentru aceleași suprafețe de teren.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională

a pârâtei Comisia comunei P. de constatare a nulității absolute parțiale a titlului

de proprietate nr. RR/2009 cu privire la suprafața de teren de 1.700 m

2

teren din intravilanul satului P., tarlaua H. parcela J. în punctul V.B. și cu privire

la suprafața de 2 ha teren din extravilanul satului/comunei P., tarlaua X., parcelele

Q. și K. în punctul G.I.

Instanța de recurs (prin decizia nr. 1123/2010) a constatat

că B.V., mama reclamantului, prin cererea din 8 martie 1991, a solicitat să i se

reconstituie dreptul de proprietate pentru toate terenurile pe care le-a avut în

proprietate, situate pe raza comunei P., iar prin sentința civilă nr. 1859 din 24

iunie 2004 Judecătoria Bârlad a dispus modificarea titlului de proprietate din 23

august 1994 (titular B.V.) în sensul înscrierii în titlu a suprafeței de 3 ha -

9.100 m

2

teren pe vechile amplasamente. A fost obligată Comisia comunei

P. să procedeze la punerea reclamantului în posesia suprafeței de 3 ha - 9.100 m

2

pe vechile amplasamente, rezultate în urma modificării titlului din 24 august 1994.

S-a mai constatat că ulterior, urmare a mai multor acțiuni în instanță ale revizuentului,

au fost anulate mai multe titluri de proprietate.

Instanța de recurs a constatat că potrivit certificatului

din 30 septembrie 1993 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala

V., B.V. a avut în proprietate 15,84 ha teren dispus în mai multe suprafețe în diferite

puncte, între acestea 1 ha în U., 250 ha în D., 0,72 ha în D.M. Totodată, prin titlul

de proprietate conform celor detaliate pe verso-ul acestuia, s-a observat că au

fost respectate dispozițiile legale la emiterea titlului în ce privește reconstituirea

dreptului de proprietate pentru acele suprafețe de teren în condițiile în care autoarea

reclamantului a avut teren în punctele în care aceasta a beneficiat de reconstituire,

puncte care se regăsesc în certificatul menționat.

Instanța de recurs a mai constatat că nu s-au evidențiat

motive de nulitate absolută a titlurilor examinate.

Instanța de revizuire, examinând sentința civilă nr. 1859

din 24 iunie 2004, a Judecătoriei Bârlad a constatat că prin aceasta s-a soluționat

o acțiune formulată în Dosarul nr. 1647/2004 de B.T. în calitate de reclamant împotriva

Comisiei locale P. și Comisiei județene Vaslui pentru stabilire dreptului de proprietate

asupra terenurilor având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de

proprietate asupra terenului din 17 decembrie 2002 emis pe numele reclamantului

și respectiv din 10 aprilie 2003 emis pe numele V.B. (ulterior decedată).

Reclamantul a mai solicitat să i se reconstituie dreptul

de proprietate asupra terenului de 3,91 ha situat în intravilanul satului/comunei

P. și să i se emită un nou titlu de proprietate pentru toate suprafețele de teren

intravilan și extravilan și să fie pus în posesia acestor suprafețe de teren.

În principal s-a motivat cererea pe necesitatea de a se

reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafețele de teren, cu amplasamentele

inițiale.

Soluția dată în acel dosar a fost următoarea:

S-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de

proprietate pentru suprafața de teren de 7 ha - 7.000 m

2

teren arabil

în pct. S. comuna Z. Județul Vaslui care a fost anulat pentru acest teren.

A fost obligată pârâta Comisia locală să elibereze pe

numele petentului un alt titlu de proprietate pentru suprafața de 7 ha, 7.000 m

2

situată pe raza satului/comunei P. pe amplasamentele inițiale.

A fost obligată Comisia P. să procedeze la punerea petentului

în posesia suprafeței de 7 ha 7.000 m

2

teren pe raza satului/comunei

P., pe amplasamentele inițiale.

S-a dispus modificarea titlului de proprietate din 23

august 1994 emis în beneficiul V.B. în sensul înscrierii în acest titlu a suprafeței

de 3 ha - 9.100 m

2

teren (în loc de 3 ha 2580 m

2

) precum și

în sensul înscrierii amplasamentelor inițiale (în locul amplasamentelor înscrise

în titlu).

A fost obligată Comisia locală să stabilească dreptul

de proprietate asupra terenurilor să procedeze la punerea petentului în posesia

suprafeței de 3 ha - 9.100 m

2

teren pe amplasamentele inițiale rezultate

în urma identificării titlului de proprietate.

A fost respinsă cererea pentru constatarea nulității absolute

a titlului de proprietate asupra terenului din 10 aprilie 2004 emis de Comisia județeană

în beneficiul V.B.

Această sentință a fost îndreptată prin încheierea din

20 septembrie 2004 a aceleiași judecătorii în sensul că în dispozitiv și considerente

expresia „amplasamentele inițiale" să se înlocuiască cu expresia „pe vechile

amplasamente".

împotriva

sentinței civile nr. 229 din 27 mai 2011 a declarat recurs revizuentul în termenul

legal prevăzut.

În fapt s-a criticat soluția instanței de revizuire pentru

greșita interpretare și aplicare a art. 322 pct. 7 C. proc. civ., decizia nr. 1123/2010

contravenind dispozițiilor sentinței nr. 1859/2004 care a stabilit că reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor trebuia să se facă pe vechile amplasamente.

Cu privire la această sintagmă recurentul a arătat că instanța de revizuire în mod

greșit nu a constatat contradicția care există în decizia nr. 1123/2010 care interpretează

diferit sintagma „vechile amplasamente" în sensul că nu trebuie păstrate vechile

vecinătăți ci asigurată coincidența aceleiași tarlale.

Recurentul a arătat că s-a denaturat prin decizia nr.

1123/2010 conținutul sintagmei „pe vechile amplasamente", dându-i un alt înțeles

decât cel avut în vedere de legiuitor și de instanța de judecată la momentul pronunțării

sentinței civile nr. 1859/2004 și a încheierilor de rectificare a erorilor materiale.

Recurentul a arătat astfel că prin încheierile din 8 noiembrie

2007 și 6 ianuarie 2009 pronunțate în Dosarul nr. 25/181/2004 al Judecătoriei Bârlad

s-a dispus înlocuirea sintagmei „amplasamente inițiale", cu sintagma „vechile

amplasamente" și s-au stabilit, pe baza expertizei topo, aceste amplasamente.

Recurentul revizuent a arătat că raportul de expertiză

din 11 ianuarie 2010 întocmit de expertul C.C. a stabilit diferența de valoare a

terenurilor pe vechiul amplasament (de 504.931 RON) față de terenul ce i-a fost

atribuit (123.948 RON), această diferență mare de valoare excluzând noțiunea de

echivalență.

Revizuentul recurent a mai subliniat, referindu-se la

motivarea din decizia nr. 1123/2010, că dacă în cazul terenurilor din intravilan,

făcând referire la vechile amplasamente, instanța reține că terenul trebuia și putea

fi restituit pe vechile amplasamente, stabilite prin încheierea din 6 ianuarie 2009

a Judecătoriei Bârlad, cu respectarea criteriului de echivalență valorică și de

posibilitatea de folosire, în cazul terenului cuvenit în extravilan, aceeași instanță

a considerat ca fiind suficientă echivalența rezultând din suprafața terenului luându-se

în considerare exclusiv tarlaua și nu parcelele și vecinătățile.

S-a criticat faptul că instanța de revizuire a reținut

că obiectul celor două dosare în discuție este diferit când în realitate obiectul

tuturor acțiunilor pe care reclamantul le-a promovat împotriva celor două comisii

de fond funciar este același, vizând restituirea prin reconstituirea dreptului de

proprietate, cu respectarea vechilor amplasamente a întregii suprafețe de teren.

Caracterul unitar al obiectului acțiunii nu poate fi afectat

de faptul că în punerea în executare a sentinței nr. 1859/2004 comisiile de fond

funciar au emis unul sau mai multe titluri cu nerespectarea vechilor amplasamente.

S-a mai reținut că și instanța de revizuire a consfințit

faptul că revizuentul este nemulțumit de faptul că i s-a restituit terenul pe alte

amplasamente decât cele vechi și pe cale de consecință se recunoaște că reconstituirea

s-a făcut cu nesocotirea dispozițiilor sentinței civile nr. 1859/2004 care a stabilit

obligația restituirii terenului cu respectarea vechilor amplasamente, astfel încât

cele două hotărâri sunt contradictorii.

Existența contradicției este subliniată prin sentința

civilă nr. 672/2010.

Cât privește împrejurarea reținută și de instanța de revizuire

că prin acțiunea ulterioară recurentul a solicitat ca în cazul în care comisia nu

are teren disponibil în intravilan să i se restituie teren în imediata apropiere

a localității, recurentul a arătat că această declarație nu înseamnă că ar fi acceptat

orice teren, fără respectarea criteriului echivalenței valorice și a criteriilor

de folosință.

S-a criticat împrejurarea că prin respingerea cererii

de revizuire i s-a luat petentului dreptul de a opta pentru despăgubire și s-a golit

de conținut textul art. 2 din Legea nr. 1/2000 care stabilește imperativ că restituirea

terenului în baza Legii nr. 1/2000, să se facă cu respectarea strictă a vechiului

amplasament.

S-a arătat că s-a nesocotit hotărârea nr. 1859/2004 care

a mers până la identificarea în fizic a amplasamentelor pentru terenul intravilan,

pe baza expertizei topografice astfel că în mod inadmisibil hotărârea nr. 1123/2010

stabilește că atribuirea terenului pe vechile amplasamente echivalează cu restituirea

terenului în cadrul aceleiași tarlale fără respectarea poziționării și vecinului

din evidențele cadastrale de la momentul preluării.

Recursul nu a fost motivat în drept însă criticile formulate

pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc.

civ. care se referă la situațiile în care hotărârea este lipsită de temei legal

sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Analizând decizia atacată prin prisma acestui motiv de

recurs se constată că decizia nr. 226/2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași este

legală și temeinică, astfel că recursul a fost respins pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere

revizuirea unor hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul dacă

există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grad

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Instanța de revizuire a făcut în mod corect aprecierea

acestui articol la cazul dedus judecății și a constatat că hotărârile supuse analizei

nu sunt contradictorii.

În mod corect s-a constatat că obiectul celor două acțiuni

care au condus la cele două hotărâri nu este identic, în speță fiind vorba despre

acțiuni - chiar dacă de aceeași natură, acțiuni în constatarea nulității - care

însă se referă la titluri diferite.

În mod corect s-a constatat că hotărârea nr. 1123/2010

este dată într-o acțiune ce a derivat din emiterea unui nou titlu ca urmare a pronunțării

sentinței nr. 1859/2004 și pentru punerea în executare a acelei sentințe.

Contradicția semnalată de revizuent se referă la o nerespectare

a dispozițiilor sentinței nr. 1859/2004 ivite din interpretarea greșită - în opinia

revizuentului - a sintagmei „pe vechile amplasamente" folosită în sentința

nr. 1859/2004 de către instanța care s-a pronunțat definitiv și irevocabil în acțiunea

care viza nulitatea absolută a titlului.

Este de observat că sentința nr. 1859/2004 a fost explicată

prin încheierea din 9 mai 2012 pronunțată pentru îndreptarea din oficiu a unei erori

materiale strecurate în sentința nr. 1859/2004 în sensul că sintagma „amplasamentele

inițiale" se va citi „amplasamentele vechi".

O altă explicație a întinderii și semnificației acestei

sintagme existentă în dispozitivul sentinței civile nr. 1859/2004 nu a mai fost

dată.

În raport de această situație în mod corect s-a observat

de către instanța de recurs că decizia nr. 1123/2010 care aduce o interpretare a

sintagmei „amplasamentele vechi" în sensul că este suficient să se păstreze

aceeași tarla ca cea existentă la momentul preluării terenului, nu contrazice dispozițiile

sentinței nr. 1859/2004 care nu arată nici vecinătățile nici locul exact în care

ar urma să se reconstituie suprafețele de teren cu privire la care s-a anulat titlul

de proprietate examinat în acel proces.

De altfel criticile revizuentului se referă la o greșeală

de judecată în admiterea recursului și modificarea sentinței de fond nr. 672/2009

care dispusese anularea titlului pentru suprafețele indicate și obligarea pârâtei

să emită un alt titlu - în același mod eliptic ca cel folosit de sentința nr. 1859/2004

„cu respectarea vechiului amplasament" - nici sentința nr. 672/2009 neindicând

vecinătăți sau alte elemente de identificare ale terenului prin folosirea acestei

sintagme.

În mod corect s-a reținut că reclamantul în a doua acțiune

a solicitat pe lângă anularea titlului, care nu a respectat vechile amplasamente,

posibilitatea ca atribuirea să se facă cu privire și la terenuri pe alte amplasamente,

iar pentru ipoteza că revizuentul nu ar fi de acord cu acele amplasamente să poată

opta pentru despăgubiri.

Critica referitoare la faptul că prin admiterea recursului

și modificării sentinței nr. 672/2010 îi va fi luat un drept (de opțiune) se încadrează

în criticile ce vizează greșeli de judecată și nu contrarietate de hotărâri.

Nu a fost dovedită susținerea că înțelesul sentinței civile

nr. 1859/2004 ar fi fost lămurit prin întinderea sintagmei „vechiul amplasament"

care să conducă la concluzia că nerespectarea acestei sintagme printr-o interpretare

diferită în Dosarul nr. 4716/199/2009 al Tribunalului Vaslui ar conduce la pronunțarea

unei hotărâri în contradictoriu cu sentința amintită.

Chiar dacă acțiunile reclamantului - prin diverse procese

- vizează toate refacerea fostei proprietăți a mamei sale, modul în care s-au succedat,

completat și executat diferite cauze au impus tratarea acestora ca acțiuni distincte

în înțelesul condițiilor impuse la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile

art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul

B.T. împotriva deciziei nr. 229 din 27 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă,

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.