ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5483/2010

Asupra recursului de față, constată: Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 208A din 03 decembrie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Partidul Conservator împotriva sentinței civile nr. 675 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 12 septembrie 2008 sub nr. 34037/3/2008, reclamantul G.L. a chemat în judecată pe pârâții Partidul Conservator și SC I.P.

SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate folosirea fără drept de către pârâte a operei muzicale intitulată „R.H.”, proprietatea intelectuală a reclamantului, și să oblige în solidar pârâtele la plata unor despăgubiri în sumă de 15.000 euro (52.800 RON) și daune cominatorii în sumă de 250 euro pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea executorie a sentinței și până la plata efectivă a sumei solicitate. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de compozitor și textier al operei muzicale „R.H.”, iar în anul 2007, pe perioada alegerilor europarlamentare, între reclamant și pârâta SC I.P.

SA s-a încheiat un contract privind difuzarea melodiei menționate pe o perioadă de 71 zile, pârâta cesionând la rândul său drepturile de autor în beneficiul pârâtei Partidul Conservator, pentru aceeași perioadă, iar melodia a constituit coloana sonoră a pachetului de marketing electoral ce a promovat imaginea pârâtei Partidul Conservator, fiind difuzată pe site-ul oficial al partidului până în luna mai 2008 și folosită în continuare în diferite moduri. Pârâtul Partidul Conservator a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii pentru suma de 4.000 euro. A invocat totodată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului față de dispozițiile art. 123 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și excepția inadmisibilității acțiunii în constatare față de prevederile art. 111 C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 675 din 14 mai 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului, a constatat că pârâtul Partidul Conservator a folosit fără drept opera muzicală „R.H.”, al cărei autor este reclamantul, a obligat pe acest pârât să plătească reclamantului suma de 7.500 euro cu titlu de despăgubiri și suma de 24.039 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând acțiunea față de pârâta SC I.P. SA ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul este autorul operei muzicale „R.H.” și beneficiază de protecția drepturilor sale potrivit art. 3 alin. (1), art. 7 lit. c), art. 10 și urm. din Legea nr. 8/1996, cesionând aceste drepturi pârâtei SC I.P.

SA pentru prețul de 3.500 euro. La rândul său, pârâta SC I.P. SA a transmis dreptul de folosire a operei pârâtului Partidul Conservator, care a folosit-o în campania de promovare a imaginii sale electorale și după expirarea termenului cesiunii, până în luna mai 2008, fără acordul reclamantului, deci fără a avea dreptul de folosire. În consecință, s-a reținut că reclamantul este îndreptățit în raport de art. 139 din Legea nr. 8/1996 la despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin folosirea fără drept a operei sale, prejudiciu apreciat de Tribunal prin aplicarea criteriului prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, în cuantum de 7.500 euro.

A reținut prima instanță că stabilirea pe cale judiciară a despăgubirilor pentru folosirea neautorizată a operei se face prin utilizarea criteriului obiectiv prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, însă valorificarea aspectelor subiective legate de modul cum s-au derulat negocierile dintre părți urmează a se face prin acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, deși reclamantul nu a cerut mai mult decât a oferit pârâtul înainte de pornirea litigiului, deoarece culpa procesuală a aparținut acestuia din urmă, care a înțeles să utilizeze opera al cărui autor este reclamantul, fără a avea autorizarea acestuia și fără a plăti corespunzător pentru dreptul de a o folosi, generând o perioadă de negocieri prea îndelungată, în care reclamantul a fost nevoit să apeleze la serviciile unui avocat pentru valorificarea corespunzătoare a drepturilor sale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Partidul Conservator, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, la data de 20 octombrie 2009 sub nr. 34037/3/2008. Singura critică adusă sentinței este limitată la aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, acesta susținând că nu se află în culpă procesuală în sensul art. 274 C. proc. civ. Textul citat reprezintă, într-adevăr, o aplicație în plan procesual a regulilor răspunderii civile delictuale, în sensul că cel ce provoacă un proces din culpa sa este ținut a răspunde pentru prejudiciul suferit de cel nevoit a iniția procedura judiciară, astfel că cel „căzut în pretenții” trebuie să suporte și cheltuielile efectuate de cealaltă parte cu litigiul.

Cu toate acestea, aplicarea textului nu este determinată în mod exclusiv de noțiunea de culpă procesuală, iar această concluzie rezultă din reglementarea art. 275 C. proc. civ. Acest text prevede că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția situației când a fost pus în întârziere anterior introducerii acțiunii. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut și situația în care litigiul inițiat de reclamant ar fi putut fi evitat prin soluționarea raportului juridic dintre părți pe cale amiabilă, caz în care, cu condiția unei anumite manifestări procesuale din partea pârâtului (recunoașterea intervenită la prima zi de înfățișare), acesta din urmă nu este ținut a suporta cheltuielile efectuate de reclamant, deși cererea acestuia este găsită întemeiată de instanță.

Din cuprinsul întâmpinării formulate de apelantul-pârât în fața primei instanțe, Curtea a reținut ca acesta a cerut în principal respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și inadmisibilitatea acțiunii în constatare, iar, în subsidiar, a solicitat admiterea acțiunii în limita sumei de 4.000 euro (și nu 7.500 euro, cum a afirmat apelantul prin cererea de apel), din suma de 15.000 euro solicitată prin acțiune de reclamant. De asemenea, în fața tribunalului, pârâtul Partidul Conservator a solicitat anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a semnatarului acțiunii, susținând totodată și celelalte două excepții mai sus amintite, toate excepțiile fiind respinse la acel termen de prima instanță.

Este adevărată, în schimb, susținerea apelantului-pârât în sensul că a solicitat admiterea acțiunii pentru suma de 7.000 euro cu ocazia concluziilor verbale la momentul dezbaterilor, la termenul din 14 mai 2009. Cu toate acestea, pentru ca pârâtul să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, în aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ., care reprezintă excepția de la regula instituită de art. 274 C. proc. civ., întâmpinarea trebuia să cuprindă o recunoaștere expresă și totală a pretențiilor reclamantului, sub toate aspectele cuprinse în cererea de chemare în judecată, iar apărări, precum invocarea inadmisibilității sau a lipsei calității procesuale active (aceasta din urmă fiind o excepție de fond) și solicitarea de admitere a acțiunii pentru o sumă mult inferioară celei solicitate exclud ipoteza recunoașterii despre care vorbește art. 275 C. proc.

civ. Dimpotrivă, pârâtul a solicitat instanței în mod expres respingerea cererii reclamantului ca urmare a examinării și admiterii excepțiilor invocate și, chiar dacă ulterior a solicitat admiterea acțiunii în limita unei sume, considerată și de prima instanță drept îndestulătoare față de prejudiciul suferit de reclamant, nu se poate reține o atitudine procesuală de recunoaștere. Nu în ultimul rând, este pertinent și argumentul adus de prima instanță, care a considerat că se impune acordarea cheltuielilor de judecată în beneficiul reclamantului în considerarea împrejurării că pârâtul obligat a utilizat opera creația reclamantului fără acordul său și fără a achita acestuia de bunăvoie vreo remunerație în conformitate cu contractul de cesiune încheiat anterior, precum și pentru că reclamantul a fost nevoit a apela la serviciile unui avocat în scopul valorificării pretențiilor sale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Partidul Conservator, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a) Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. Potrivit doctrinei și jurisprudenței, prin expresia „a cădea în pretenții” se înțelege a pierde procesul, a fi în culpă procesuală cu privire la nașterea litigiului.

Or, în speță nu se află în culpă procesuală cu privire la soluția dată cererii de chemare în judecată având în vedere că în cursul negocierilor pe care le-a avut cu reclamantul, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, i-au oferit acestuia suma de 7.500 euro cu titlu de drepturi patrimoniale, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, precum și, după cum corect reține instanța prin hotărârea apelată, iar prin hotărârea pronunțată instanța de judecată le-a obligat la plata către reclamant chiar a acestei sume, considerând că aceasta este ceea ce i se datorează pentru folosirea fără drept a melodiei sale. De altfel, concluziile sale în fața instanței de fond au fost de admitere în parte a acțiunii, în limita sumei de 7.500 euro.

Oricum, această sumă este mai mare decât suma pe care o ceruse inițial reclamantul, respectiv 4.000 euro, pentru folosirea operei până în mai. b) Mai mult decât atât, dacă s-a considerat că ar fi în culpă procesuală, instanța, față de admiterea numai în parte a pretențiilor reclamantului (numai jumătate din pretenții), ar fi trebuit să reducă proporțional și cheltuielile de judecată solicitate. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constata ca recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: a) După cum în mod corect a reținut instanța de apel, obligarea la plata cheltuielilor de judecată se discută pe tărâmul răspunderii civile delictuale, iar cel care a câștigat procesul are dreptul de a obține de la partea adversă sumele pe care le-a plătit cu acest titlu - fapta ilicită fiind săvârșită de cel care a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale s-a declanșat procesul respectiv.

În cazul în care s-a declanșat litigiul neținându-se cont de poziția părții adverse care-i recunoaște dreptul reclamat, aceasta din urmă are posibilitatea înlăturării obligației sale de a suporta cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, apelând la dispozițiile art. 275 C. proc. civ. și recunoscând la prima zi de înfățișare pretenția. Or, în speță, prin întâmpinare, pârâtul-recurent a cerut, în principal, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, admiterea în anumite limite (4.000 euro - față de 15.000 euro solicitați). Mai mult, în susținerea cererii de respingere a acțiunii, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și inadmisibilitatea acțiunii în constatare în raport de dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. La termenul din 09 aprilie 2009, în fața Tribunalului, a solicitat și anularea cererii, în temeiul art. 161 C. proc. civ. Faptul că la termenul de judecată pârâtul a fost de acord cu plata sumei de 7.000 euro, iar instanța l-a obligat la 7.500 euro - sume relativ apropiate, nu înlătură obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată față de nerespectarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., poziția sa având relevanță în ipoteza în care ar fi fost exprimată la prima zi de judecată și s-ar fi manifestat în achiesarea la pretențiile reclamantului. Oricum, suma acordată de instanță este mai mare, iar modul de dispunere este urmarea respingerii apărărilor pârâtului care tindeau la paralizarea acțiunii reclamantului, și analizării pe fond a pretențiilor acestuia.

În stabilirea culpei procesuale nu prezintă relevanță poziția extrajudiciară a părților, determinantă fiind soluționarea litigiului (care este totuși declanșat) și poziția procesuală a părților pe procesul derulării acesteia - a se vedea dispozițiile art. 275 C. proc. civ. b) În condițiile în care prin cererea de apel nu s-a formulat o critică vizând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea cheltuielilor de judecată proporțional admiterii acțiunii, motivul de recurs este formulat omisso medio și nu va fi primit de Înalta Curte, cu aplicarea art. 316 și art. 294 C. proc. civ. Constatând că s-a făcut o corectă soluționare a cauzei de către instanța de apel, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să respingă recursul ca nefondat. Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., față de valoarea pricinii, complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat - cauza fiind soluționată la primul termen, iar acesta a formulat concluzii scrise, punând și concluzii pe fond - se apreciază că se impune diminuarea onorariului de avocat de 6.000 RON, astfel încât suma totală de cheltuieli care va fi suportată de pârâtul-recurent (în care se includ și cheltuielile de transport) va fi de 3.020 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Partidul Conservator împotriva deciziei civile nr. 208A din 03 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă pe recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante G.L. suma de 3.020 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, diminuate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.