ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 296/2020

I. Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea B. la calculul sumei de repartizat proporțional cu difuzarea fonogramelor pentru anii 2009 - 2010, provenită din utilizarea de către C. de fonograme produse de către reclamantă, sumă care include repartiția pentru postul C., repartiția pentru cablu, repartiția pentru ambiental, repartiția pentru copia privată; obligarea B.. la plata către reclamantă a acestor sume, cu plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii acțiunii până la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum și actualizarea acestor sume cu rata inflației până la achitarea lor efectivă. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 273/05.03.2015 a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, și a fost respinsă cererea de obligare la calculul sumelor datorate ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SRL.

Prin Decizia nr. 389A/25 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de reclamantă și, drept consecință, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea în parte; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 70.455 RON remunerație aferentă perioadei 2009 - 2010, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, din care se vor scădea sumele consemnate potrivit procesului-verbal din 18.05.2011 încheiat de B.E.J .D. în Dosarul nr. x/2011, actualizate cu rata inflației; s-a menținut în rest sentința și a fost respinsă cererea intimatei B.. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:

Între apelanta reclamantă și C. s-au încheiat două contracte de comandă a unor opere viitoare și de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, după cum urmează: contractul de cesiune a dreptului de autor nr. A1703/27.04.2009, prin care apelanta SC A. SRL, în calitate de producător, s-a obligat să producă patru piese muzicale originale pentru emisiunea LIVE constând în transmisia pe canalul E., durata fiecărei piese muzicale fiind fixată în mod distinct pentru emisiunile de dimineață (10 min 40 sec), prânz (15 min 36 sec), seară (32 min 23 sec) și noapte (16 min 33 sec), prevăzându-se că F. are calitatea de compozitor și de interpret, producătorul fiind A.. SRL, În schimbul cesiunii drepturilor patrimoniale de radiodifuzare, de retransmitere și de comunicare publică sub orice formă a operelor de comandă (art. 5), s-a convenit, ca formă a remunerației, ca playlist-urile să fie transmise de C. către G.. pentru compozitorul F., către H. pentru interpretul F. și către B.. pentru producătorul SC A. SRL (art. 8), contractul fiind încheiat inițial până la 1.10.2009, ulterior prelungit prin actele adiționale nr. x/1.10.2009 și nr. 2 până la 31.12.2010. Totodată, între aceleași părți s-a încheiat de cesiune a dreptului de autor nr. A798/19.01.2010 prin care apelanta SC A. SRL, în calitate de producător, s-a obligat să producă două piese muzicale originale pentru emisiunile I. și J., transmise pe canalul E., durata fiecărei piese muzicale fiind fixată în mod distinct pentru K. (6 min 12 sec) și L. (3 min 30 sec), restul clauzelor fiind similare primului contract menționat.

Potrivit voinței reale a părților, A.. SRL a rămas, în raporturile cu organismele de gestiune colectivă, inclusiv cu intimata B.., titularul dreptului de a încasa remunerația calculată potrivit dispozițiilor legale și metodologiilor aplicabile, deoarece potrivit art. 8, C. s-a obligat să transmită playlist-urile către B.. pentru producătorul SC A. SRL, finalitatea acestei operațiuni neputând fi alta decât încasarea sumelor cuvenite pentru gestiunea obligatorie prin organismele colective de gestiune a drepturilor de autor, aplicabilă în cazul dreptului de retransmitere prin cablu, potrivit art. 1231 din Legea nr. 8/1996. Deși părțile au utilizat, impropriu, noțiunea de cesiune exclusivă, de vreme ce din art. 8 rezultă că producătorul A.. SRL a rămas titularul dreptului de a primi remunerația cuvenită pentru operele radiodifuzate de C., care fac obiectul celor două contracte, rezultă că operațiunile contractuale descrise au natura unor licențe exclusive către C.. Rezultă foarte clar și din adresa comunicată de C. intimatei că, prin cele două contracte arătate mai sus, nu s-a mai convenit o astfel de plată realizată de C. direct către reclamantă. Celelalte aspecte învederate în adresa menționată, realizarea sau nu a veniturilor de către C. prin difuzarea emisiunilor pe E., neavând relevanță în cauză după cum va rezulta din considerentele ce urmează pe fondul cauzei.

Pe fondul apelului, au fost avute în vedere prevederile art. 134 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările ulterioare, normă din care rezultă că repartizarea individuală a sumelor cuvenite titularilor de drepturi se face proporțional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, nefiind prevăzut niciun criteriu adițional (cum este cel al audienței radiodifuzorului care a utilizat respectivul repertoriu), precum și că legea obligă organismele de gestiune colectivă să stabilească, între altele, regulile de repartizare a sumelor colectate între titularii de drepturi prin hotărârea membrilor organismului de gestiune colectivă, luată în cadrul adunării generale, iar nu de către alte foruri statutare ale respectivului organism.

B. i-a comunicat apelantei că, din remunerația plătită de C. pentru anii 2009 - 2010, aferentă utilizării fonogramelor pe posturile de televiziune ale C., societății apelante i se cuvin sumele de 7.474 RON (2009) respectiv 2.286 RON (sem. I 2010).

În esență, intimata B.. a avut în vedere împrejurarea că E. nu a avut venituri din publicitate în anul 2009 și îi revin aproximativ 0,66 % din cheltuielile alocate Direcției Programe, pentru funcționarea tuturor posturilor de televiziune ale C.. Ca urmare, în opinia intimatei, sunt aplicabile prevederile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. Totodată, intimata a arătat că, potrivit procedurii de repartiție a B.., aprobată de Consiliul Director al B.. "acolo unde o societate deține mai multe posturi și plătește nedefalcat pe posturi, valoarea unei secunde se ponderează cu audiența postului unde este difuzată."

Având în vedere că apelanta a refuzat încasarea sumelor oferite, a fost parcursă procedura ofertei de plată și a consemnațiunii.

Criteriul ponderării cu audiența postului a fost apreciat de instanța de apel ca fiind unul nelegal, el fiind stipulat, contrar dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, doar prin hotărârea Consiliului Director, iar nu prin hotărârea Adunării Generale. Totodată, respectiva hotărâre contravine atât art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, și hotărârilor Adunării Generale din data de 28.10.2009, relevantă ratione temporis.

Prin menționata hotărârea adunării generale extraordinare a membrilor B. s-a decis, la pct. 6.19, că "articolul 10 din Regulamentul de repartiție va avea următorul conținut: "Sumele disponibile în vederea repartiției vor fi plătite titularilor în funcție de sursa de colectare, proporțional cu rata de utilizare, în conformitate cu durata de difuzare a fonogramei/titlului și/sau videogramei de către sursa respectivă de colectare. Când pentru unele surse de colectare nu există date, datele sunt insuficiente cu privire la identificarea fonogramelor, Consiliul Director poate stabili alte criterii de repartiție a sumelor corectate din aceste surse, în baza unei propuneri motivate a administratorului general în care se menționează imposibilitatea obținerii acestor date sau completării datelor insuficiente, respectiv o justificare a costurilor prelucrării. Aceste criterii stabilite de Consiliul Director vor fi supuse aprobării Adunării Generale la următoarea ședință a acesteia (...)".

Astfel singurul criteriu aprobat, în condițiile legii, de membrii intimatei, în cadrul adunării generale, este durata de difuzare a fonogramei, neexistând criterii complementare referitoare la ponderarea cu audiența postului și, în general, niciun alt criteriu complementar. Doar în ipoteza în care pentru unele surse de colectare nu există date ori acestea sunt insuficiente - ceea ce, nu este deloc cazul în speță, deoarece C. a comunicat playlist-urile, din care rezultă durata difuzării fonogramelor A.. SRL, precum și ponderea acestei difuzări în ansamblul difuzării de fonograme de către posturile C. - este autorizat Consiliul Director să stabilească criterii de repartiție alternative, dar numai potrivit unei propuneri motivate și numai sub rezerva aprobării adunării generale imediat următoare.

Pe lângă faptul că ipoteza tezei a II-a nu este îndeplinită în cauză, nici procedura prescrisă de această normă nu a fost urmată, neexistând la dosar nici propunerea motivată a administratorului general, cu mențiunile acolo prevăzute.

Prin hotărârea adunării generale din data de 30.03.2010 s-a decis menținerea criteriilor de repartiție propuse în 2009, ceea ce înseamnă că a fost menținut integral art. 10 din Regulamentul de repartiție, în forma aprobată de adunarea generală din 28.10.2009, criteriul subsidiar al ponderării cu audiența fiind aprobat numai pentru ipoteza subsidiară prevăzută de art. 10 teza a II-a, respectiv atunci când nu există date suficiente pentru stabilirea duratei difuzării fonogramei, audiența fiind în acest caz un criteriu de repartizare în cadrul unui coș de repartiție.

De altfel, chiar într-un material al intimatei se arată, schematic și corect, că repartizarea pentru 2009 și ulterior pentru 2010, se face, în primul rând, conform cu utilizarea reală a fonogramelor, rezultată din playlist-uri, și doar în al doilea rând printr-un coș de repartiție pentru posturile care nu transmit playlist ori al căror playlist nu este conform normelor metodologice în vigoare. Ca urmare, Curtea a constatat că audiența intră în cazul coșului de repartiție aplicabil numai în acest din urmă caz, al inexistenței ori neconformității playlist-urilor. Chiar conform reglementărilor B.., criteriul audienței nu se cumulează cu cel al duratei difuzării fonogramei, atunci când aceasta poate fi stabilită, precum în prezenta cauză. Mai mult, art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 se referă doar la criteriul utilizării repertoriului, nu și la alte criterii, precum audiența.

În cauză, s-a constatat că C. a transmis integral intimatei playlist-urile aferente anilor 2009 - 2010, prin adrese succesive, iar intimata B.. nu a invocat în cursul procesului că aceste playlist-uri ar lipsi ori că ar fi neconforme. Ca atare, afirmația U.F.P.R. că nu a analizat playlist-urile sub pretextul că sunt prea voluminoase este contrară legii și contrazisă chiar de adresa acesteia, din care rezultă că B.. a calculat durata de difuzare a fonogramelor A.. SRL, însă în loc să stabilească ponderea difuzării acestor fonograme, ca durată, prin raportare la durata de ansamblu a difuzării fonogramelor de către toate posturile C., a aplicat legea incorect.

Curtea a înlăturat și apărările B.. referitoare la lipsa veniturilor postului E. și a ponderii foarte scăzute din cheltuielile Direcției Programe, aferente acestui post având în vedere că dispozițiile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privesc modul de calcul al sumelor colectate, iar nu repartizarea acestora către utilizatori, fiind eronată în drept soluția intimatei, de a extrapola această normă și la calculul repartizării, câtă vreme nici art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, nici prevederile relevante ale hotărârilor adunării generale a B.. din anii 2009 și 2010 nu prevăd atare criterii și pentru repartizare, la repartizare ținându-se cont doar de durata difuzării fonogramei, fără a se avea în vedere veniturile posturilor tv componente ale C., ori cheltuielile de funcționare aferente acestora, după cum nu se are în vedere nici ponderea audienței.

S-a constatat că sunt neîntemeiate și susținerile intimatei B.. potrivit cărora apelanta ar fi trebuit să atace hotărârile adunării generale, de vreme ce aceste hotărâri nu conțin nimic prejudiciabil apelantei, stabilind tot criteriul duratei difuzării. Mai mult, criteriul de oportunitate invocat în mod repetat de intimata B.., potrivit căruia prin admiterea prezentei acțiuni s-ar modifica ansamblul repartiției sumelor datorate celorlalți titulari de drepturi decurgând din radiodifuzarea fonogramelor pe posturile C., este unul nejuridic și neconcludent, intimata neavând posibilitatea ca prin realizarea faptică a unei repartizări contrare legii și hotărârilor adunării generale să creeze un fapt împlinit, imposibil de a fi corectat pe cale judiciară.

S-a mai reținut că nu au relevanță hotărâri ale adunării generale a B.. ulterioare perioadei la care se referă prezentul litigiu, având în vedere că acestea nu retroactivează și nici nu validează o interpretare a reglementărilor existente la nivelul anilor 2009 - 2010; ca atare, a fost apreciat ca nelegal considerentul tribunalului potrivit căruia ar exista un efect pozitiv al autorității de lucru judecat, decurgând din Sentința civilă nr. 11426/21.05.2013 a Judecătoriei sectorului 1 București, întrucât obiectul cererii soluționate prin respectiva hotărâre l-a constituit nulitatea criteriilor de repartiție pentru anul 2012.

Cu toate acestea, din sentință rezultă că instanța a apreciat legal criteriul audienței atunci când nu se poate realiza o repartizare reală din cauza lipsei ori insuficienței datelor, situație care nu se regăsește însă în prezenta cauză, în care durata difuzării fonogramelor A.. SRL este stabilită și evidențiată chiar și în calculele intimatei B.

Prin raportare la considerentele menționate și la lucrările întocmite de expertul desemnat și respectiv de experții consilieri ce au fost încuviințați părților, a fost reținută ca fiind corectă varianta de calcul în care se includ în baza de calcul și secundele neidentificate și în divergență; ponderea utilizării (durata difuzării) fonogramelor A.. SRL, determinată cu referire la această bază de calcul, conduce la calculul unei remunerații de 70.455 RON.

Astfel, durata difuzării fonogramelor A. SRL trebuie raportată la ansamblul muzicii difuzate pe toate posturile C., fără scăderea secundelor neidentificare ori în divergență, neexistând rațiuni pentru excluderea lor din baza de calcul, cu excluderea ponderării cu audiența. Curtea a ales varianta de calcul propusă de expertul consilier M. față de varianta similară propusă de expertul consilier N., variantă în care nu au fost luate în calcul toate secundele de difuzare a muzicii pe posturile C., ceea ce a determinat un calcul eronat al ponderii pentru A.. SRL și deci a unei sume prea mari. S-a mai reținut că niciuna dintre părți nu a solicitat refacerea ori completarea expertizei întocmite de expertul desemnat de instanță, ci s-au raportat la modalitățile de calcul propuse de experții consilieri, însușite, de altfel, din punct de vedere aritmetic și de expertul desemnat de instanță, care a optat pentru suma propusă de expertul consilier M., de 90.163 RON, sumă din care trebuie scăzută valoarea comisionului B..

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți.

Prin Decizia nr. 264/13 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția nulității recursului formulat de reclamanta SC A. SRL, invocată de recurenta B..

A respins excepția nulității recursului formulat de pârâta B., invocată de recurenta SC A. SRL.

A admis recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL și de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 389A din data de 25 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a dispune astfel, instanța de casare a reținut, în esență, că:

Prin Decizia civilă nr. 177A/04.12.2012 a Curții de apel București, secția a IX-a, s-a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la natura juridică a contractelor încheiate între, pe de o parte, SC A. SRL și F. și, pe de altă parte, C., iar organismul de gestiune colectivă, care este terț față de respectivele contracte, nu poate pretinde o altă interpretare.

Astfel, SC A. SRL a rămas titulara dreptului de a încasa remunerația calculată potrivit dispozițiilor legale și statutare, întrucât potrivit contractelor încheiate C. transmite playlist-urile către B. în vederea stabilirii drepturilor conexe cuvenite reclamantei.

Conform art. 8 din contracte, s-a stabilit plata drepturilor de către organismele de gestiune colectivă, situație de fapt confirmată și de C..

Această împrejurare a fost reținută și în procesul purtat anterior, între reclamantă și C., forma remunerației stabilite fiind aceea ca playlist-urile să fie transmise de C. către G. pentru compozitorul F., către H. pentru interpretul F. și către B. pentru producătorul SC A. SRL conform art. 8 din contractul din 1.10.2009, prelungit până la 31.12.2010.

Pârâta invocă nejustificat încălcarea dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 în sensul că nu datorează sumele pretinse întrucât fonogramele nu au fost aduse anterior la cunoștința publicului, câtă vreme se solicită acordarea remunerației pentru ceea ce s-a creat ulterior. Fonogramele au fost aduse la cunoștința publicului în perioada derulării contractelor sus arătate.

Este lipsit de relevanță faptul că, la momentul încheierii contractelor, nu existau fonogramele, întrucât s-a solicitat acordarea sumelor compensatorii de la momentul difuzării fonogramelor de către C. și nu de la un moment anterior.

Cu privire la modalitatea de calcul a pretențiilor reclamantei, Curtea de Apel, a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 în sensul că deciziile și regulamentele de repartiție a remunerațiilor trebuiau luate în cadrul Adunării Generale și nu de Consiliul Director al B., repartiție ce se realizează ținând cont numai de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri conform art. 134 alin. (2) lit. d), din) același act normativ.

Susținerea pârâtei în sensul aplicării criteriilor stabilite de Consiliul Director, audiența și veniturile postului TV, a fost corect înlăturată de instanța superioară de fond și față de conținutul hotărârii adunării generale a B. din 28.10.2009, aplicabilă cauzei, neavând relevanță juridică hotărârile adunării generale a B. adoptate ulterior perioadei de referință, mai precis art. 6.19. În cauză, s-a reținut, ca situație de fapt necontestată, ca fiind cunoscută durata reală de difuzare a fonogramelor din playlist-uri.

Audiența intră în cazul coșurilor de repartiție numai în situația inexistenței ori neconformității playlist-urile.

Față de cele ce preced, este fără relevanță verificarea naturii juridice a fonogramelor, în sensul de a stabili dacă sunt fonograme de comerț sau fonograme publicate în scopul comercial.

Cu toate acestea, calculul remunerației trebuia efectuat prin raportarea duratei de difuzare a fonogramei într-un playlist cu toate fonogramele difuzate în cadrul unui post de televiziune. În alți termeni, calculul trebuia efectuat pentru fiecare post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea dispozițiilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996.

Această abordare se impune pentru că fiecare post de televiziune se concretizează printr-o structură proprie de servicii și programe, inclusiv prin durata diferită de emisie.

Așadar, principiul utilizării reale al fonogramelor impune ca drepturile reclamantei să se raporteze la fiecare post de televiziune și nu prin raportare la totalul timpului de muzică al posturilor C.

De altfel, C. a raportat playlist-urile în mod distinct pe fiecare post de televiziune deținut și nu global.

În raport de aceste considerente, s-au admis ambele recursuri, s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca în rejudecare să se dispună efectuarea unei noi expertize în modalitatea arătată în decizie; cu ocazia rejudecării, instanța de apel trebuie să analizeze și celelalte critici ce țin de conținutul raportului de expertiză.

Primind cauza spre rejudecare, la Curtea de apel București, secția a IV-a, s-a format dosarul cu nr. x/2011

Prin Decizia nr. 1040A/20.06.2019 pronunțată în rejudecarea apelului a fost admisă în parte cererea doamnei expert O., și a fost majorat onorariul de expertiză cu suma de 1.000 RON, în sarcina apelantei-reclamante.

A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii în parte. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 130.989,30 RON (fără TVA) cu titlu de remunerație aferentă perioadei 2009-2010, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective. S-a păstrat, în rest, sentința.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2500 RON onorariu de expertiză, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență că:

Între apelanta reclamantă SC A. SRL, prin administrator F., și C. au fost încheiate două contracte de cesiune a dreptului de autor.

În primul ciclu procesual intimata-pârâtă B. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei din perspectiva acestor două contracte, solicitând să se constate că drepturile patrimoniale conexe specifice producătorilor de fonograme au fost cesionate în mod exclusiv și gratuit C., astfel că apelanta-reclamantă nu mai deține calitatea de titular de drepturi.

Prin decizia de casare, instanța de recurs a apreciat nefondate criticile invocate de recurenta-pârâtă B. în ceea ce privește soluția instanței de apel de respingere a excepției lipsei calității procesuale active.

Astfel, decizia de casare este parțială, în sensul că a vizat exclusiv soluția pronunțată de instanța de apel, din primul ciclu procesual, pe fondul apelului declarat de reclamantă.

Din această perspectivă, s-a reținut că:

În primul ciclu procesual, instanța de apel a reținut că ambele criterii utilizate de B. pentru calcularea sumei de repartizat către apelanta-reclamantă sunt nelegale.

Prin decizia de casare, s-au stabilit următoarele:

- Curtea de Apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 în sensul că deciziile și regulamentele de repartiție a remunerațiilor trebuiau luate în cadrul Adunării Generale, și nu de Consiliul Director al B., repartiție ce se realizează ținând cont numai de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri conform art. 134 alin. (2) lit. d) din același act normativ.

- susținerea pârâtei în sensul aplicării criteriilor stabilite de Consiliul Director, audiența și veniturile postului TV, a fost corect înlăturată de instanța superioară de fond și față de conținutul hotărârii adunării generale a B. din 28.10.2009, aplicabilă cauzei, neavând relevanță juridică hotărârile adunării generale a B. adoptate ulterior perioadei de referință, mai precis art. 6.19. Or, în cauză, s-a reținut, ca situație de fapt necontestată, ca fiind cunoscută durata reală de difuzare a fonogramelor din playlist-uri.

În conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat că problema criteriilor ce stau la baza repartizării către apelanta-reclamanta a sumelor colectate de intimata-pârâtă B. este o problemă de drept dezlegată prin decizia de casare, în sensul că repartiția se realizează ținând cont numai de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri, fără a se avea în vedere criteriul audienței postului și nici criteriul proporționalității cu veniturile realizate de utilizator, iar în lipsa veniturilor, în funcție de cheltuielile ocazionate de utilizare, prevăzut de art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Prin decizia de casare, instanța de recurs a stabilit ca, în rejudecare, să se dispună efectuarea unui nou raport de expertiză.

Îndrumarea instanței de recurs este în sensul că suma de repartizat apelantei-reclamante, din suma colectată de B. de la C., trebuie să fie calculată prin raportarea duratei de difuzare a fonogramei A.. într-un playlist cu toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea dispozițiilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere că instanța de recurs a arătat că prima instanță de apel a înlăturat în mod corect acea apărare a intimatei-pârâte referitoare la aplicarea criteriului veniturilor postului TV iar în lipsa acestora, corespunzător cheltuielilor ocazionate de utilizare, criteriu ce este prevăzut de art. 1311 alin. (2) din lege, s-a reținut că îndrumarea instanței de casare referitoare la modalitatea de efectuare a noului raport de expertiză viza dispozițiile art. 1311 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, iar nu cele ale art. 1311 alin. (2) din lege.

În consecință, pentru rejudecarea apelului s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în specialitate contabilitate, cu următoarele obiective: care este numărul total de secunde difuzate pe fiecare dintre posturile: E., P., Q. și R., în perioada 2009 - 2010; care este numărul de secunde ale fonogramelor A., difuzate pe fiecare dintre cele 4 posturi de televiziune menționate, în aceeași perioadă; care este procentul secundelor difuzate ale A., din totalul secundelor fiecăruia dintre cele 4 posturi de televiziune; din suma totală încasată de B. de la C., care este suma de repartizat către A., pentru fiecare din cele 4 posturi de televiziune, proporțional cu secundele difuzate.

La primul obiectiv, prin raportul de expertiză s-a stabilit că numărul total de secunde difuzate pe fiecare dintre posturile: E., P., Q. și R., în perioada 2009 - 2010, este de 47.325.383.

La acest obiectiv, opinia majoritară din raportul de expertiză a avut în vedere doar secundele identificate, fără a se include în baza de calcul și secundele neidentificate și cele în divergență.

Prin opinia separată efectuată de expert M., primul obiectiv a fost evaluat în două variante: (a) calculul numărului total de secunde de muzică difuzate pe fiecare post TV, raportat la timpul de emisie, variantă în care pe cele 4 posturi TV a fost difuzat un număr total de 252.288.000 secunde și (b) calcul numărului total de secunde de muzică, variantă în care s-a stabilit că pe cele 4 posturi TV au fost utilizate pentru difuzarea fonogramelor un număr total de 79.625.661 de secunde de muzică.

Curtea nu și-a însușit modul de calcul stabilit prin opinia majoritară din raport pentru a răspunde la primul obiectiv, deoarece a constatat că nu există nicio dispoziție legală care să stea la baza excluderii din baza de calcul a secundelor neidentificate și a celor în divergență.

De asemenea, Curtea nu și-a însușit modul de calcul al numărului total de secunde difuzate pe fiecare din cele 4 posturi TV conform variantei a) din opinia separată, deoarece în timpul total de emisie este inclus și timpul alocat altor emisiuni care nu conțin muzică (știri, sport, etc.).

A fost respinsă apărarea intimatei-pârâte conform căreia "durata de emisie" a fiecărui post de televiziune constituie unul dintre criteriile avute în vedere de instanța de casare, în interpretarea dispozițiilor art. 1311 din lege, deoarece, pe de o parte, aceste dispoziții legale nu fac referire la "durata de emisie" iar pe de altă parte, instanța de casare nu a stabilit ca instanța de rejudecare că aibă în vedere întreaga durata de emisie a unui post TV drept criteriu pentru stabilirea sumei de repartizat către apelanta-reclamantă, ci a arătat că durata diferită de emisie de fiecărui post constituie un argument pentru care calculul remunerației trebuia efectuat prin raportarea duratei de utilizare a fonogramelor A. la toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune. Înalta Curte a mai arătat că principiul utilizării reale a fonogramelor impune ca drepturile reclamantei să se raporteze la durata timpului de muzică a fiecărui post de televiziune, iar nu la totalul timpului de muzică al posturilor C..

Curtea de apel a constatat că modul corect de calcul al numărului total de secunde difuzate pe fiecare din cele 4 posturi TV este cel realizat conform variantei b) din opinia separată deoarece această variantă a utilizat o informație certă, care este prezumată a exprima corectitudinea datelor cu privire numărul total de fonograme gestionate de B., utilizate de posturile C. în perioada 2009-2010, conform adresei nr. x/23.01.2019 emisă chiar de C.; modul de calcul al opiniei majoritare nu se bucură de aceeași certitudine atât timp cât a avut la bază un fișier brut, denumit "Centralizator C. - Proces F.", care conținea informații neprocesate și neverificate de B..

Nu a fost admisă solicitarea apelantei-reclamante de înlăturare a adresei nr. x/23.01.2019 emisă de C. din cadrul mijloacelor de probă apte a sta la baza efectuării expertizei, deoarece stabilirea numărului efectiv de fonograme difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune constituia chiar motivul pentru care instanța de recurs a casat decizia anterioară și a dat îndrumarea de a se efectua un nou raport de expertiză contabilitate.

Pentru aceste motive, Curtea a reținut că pe cele 4 posturi TV au fost utilizate pentru difuzarea fonogramelor un număr total de 79.625.661 de secunde de muzică.

La cel de-al doilea obiectiv, numărul de secunde aferent fonogramelor A., difuzate pe fiecare dintre cele 4 posturi de televiziune menționate, în aceeași perioadă, a fost stabilit în mod identic prin opinia majoritară și prin opinia separată, respectiv de 2.427 de secunde pentru P., de 211 de secunde pentru Q. și de 351 de secunde pentru R.. Opinia majoritară a calculat un număr de 10.900.960 de secunde pentru E., ca fiind doar numărul de secunde identificate. Curtea și-a însușit numărul total de secunde al fonogramelor A. calculat de opinia separată, respectiv 10.901.144 de secunde pentru E., care include și secunde neidentificate sau în divergență.

În consecință, s-a reținut că numărul de secunde ale fonogramelor A., difuzate pe fiecare dintre cele 4 posturi de televiziune menționate, în perioada 2009 - 2010, a fost de 10.904.133.

La cel de-al patrulea obiectiv, suma încasată de B. de la C. a fost stabilită în mod identic prin opinia majoritară și prin opinia separată, ca fiind de 2.054.834,50 RON.

În ceea ce privește suma de repartizat către apelanta-reclamantă, din totalul acestei sume, opinia majoritară și cea separată diferă, atât timp cât acestea au stabilit un procent diferit al secundelor utilizate de A.. din totalul secundelor utilizate pe fiecare post de televiziune.

Având în vedere cele expuse în precedent, prin care Curtea a îmbrățișat modul de calcul al secundelor utilizate pe fiecare din cele 4 posturi de televiziune în varianta în care secundele difuzate sunt secunde de muzică, varianta însușită de instanță este cea de la lit. b) al obiectivului 3. În consecință, s-a reținut că suma de repartizat către A., pentru fiecare din cele 4 posturi de televiziune, proporțional cu secundele difuzate, este de 152.313,14 RON.

Scăzând din această sumă comisionul de 14% pentru organismul de gestiune colector, suma de repartizat către A., pentru fiecare din cele 4 posturi de televiziune, proporțional cu fonogramele difuzate, este de 130.989,30 RON (fără TVA).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SRL și pârâta B.

În sensul dispozițiilor art. 304 alin. (9) C. proc. civ., decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Așa cum se arată în decizia de casare, repartiția făcută de OGC-uri către membrii săi se realizează conform dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, numai în raport de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri.

Art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se referă la "modul de calcul al sumelor colectate, iar nu repartizarea acestora către membri.", aspect reținut de instanța de apel care a soluționat respectiva cale de atac în primul ciclu procesual. Acest lucru a fost confirmat prin Decizia de casare, în care se arată foarte clar ca repartiția se realizează conform art. 134 alin. (2) lit. d).

Consideră recurenta că instanța de apel confundă alineatele art. 1311 reținând că "aplicarea criteriului veniturilor postului TV, iar în lipsa acestora corespunzător cheltuielilor ocazionate de utilizare" s-ar regăsi în alin. (2). Aceste criterii se regăsesc în art. 1311 alin. (1) din lege, și tocmai au fost înlăturate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare.

Este adevărat că instanța de recurs a arătat: "În alți termeni, calculul trebuia efectuat pentru fiecare post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 8/1996." Cu siguranță, instanța de recurs nu a avut în vedere ca acest calcul al repartiție să se efectueze în funcție de venituri și/sau cheltuieli, întrucât ar fi însemnat ca la distanta de 4 alineate sa se contrazică dat fiind că mai sus reținuse:"audienta și veniturile posturilor C. au fost corect înlăturate de instanța superioara de fond", respectiv că: "repartiția se realizează ținând cont numai de utilizarea reala a fonogramelor din playlist-uri conform art. 134 alin. (2) lit. d) din același act normativ."

Se mai arată că dispozițiile art. 1311 au fost respectate de către B. și C. la negocierea Metodologiilor care au stat la baza plății de către C. a anumitor sume către B.. Dispozițiile acestui articol se refera strict la modalitatea de calcul a sumelor cerute de către OGC-uri în raport cu utilizatorii, astfel cum rezultă și din economia întregului articol și din amplasarea acestuia în interiorul legii.

Art. 134 este singurul care se aplica la repartiția către membru și acest lucru este arătat chiar de Înalta Curte.

În ceea ce privește raportul de expertiza care exprima opinia majoritară, consideră recurenta reclamantă că a fost înlăturat greșit de către instanța de apel. S-a reținut eronat că, în lucrarea întocmită în opinie majoritară, la calculul numărului total de secunde nu s-a ținut cont de secundele neidentificate; în fundamentarea acestei critici sunt evocate pasaje din cuprinsul raportului de expertiză din care consideră recurenta că rezultă faptul că numărul total de secunde cuprinde atât secundele identificate, cât și cele neidentificate și în divergenta.

De asemenea, se susține că instanța de apel a reținut eronat că fișierul Centralizator C. - Proces F. nu conține informații verificate și procesate de B..

Chiar B. a depus acest Centralizator, încă din 2011. De asemenea, B. a depus același Centralizator și la efectuarea celei de-a doua expertize, aspect care rezultă și din preambulul raportului de expertiza înlăturat.

Acesta poarta numele de playlist prelucrat (și e prelucrat chiar de B.) și conține pentru atât secundele fiecărui membru care au fost difuzate de către C., cât și totalul secundelor difuzate de C.. Pentru a efectua repartiția drepturilor conexe, B. are nevoie de acest număr total de secunde de difuzare pentru a putea calcula valoarea pe secunda pentru fiecare membru. Această valoare pe secunda se înmulțește apoi cu numărul secundelor fiecărui membru și se afla valoarea de repartizat.

Se precizează că adresa avută în vedere de instanță a venit în urma unei solicitări făcute de B. către C., la o zi după ce a luat la cunoștința de raportul de expertiza întocmit de către expertul desemnat de instanța. Nefiind de acord cu acest calcul, a încercat sa obțină cu totul alte date pentru a modifica numărul total de secunde.

Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că, la repartiția către membri pentru anii 2009 - 2010, B. a luat în calcul playlist-ul prelucrat pentru fiecare membru, în care se afla acel număr total de secunde din Centralizatorul înlăturat de instanța.

Se mai arată că instanța de rejudecare nu a ținut cont de cele decise anterior, de către prima instanță de apel, și confirmat de către Înalta Curte prin decizia de casare, încălcând un lucru judecat.

Astfel, aspectul referitor la corectitudinea playlist-urilor este observat și punctat, căpătând putere de lucru judecat, atât de către prima instanța de apel cât și de către instanța de recurs.

În susținerea recurentei reclamante, instanța de apel a încălcat legea, neținând cont de faptul ca B. nu a înțeles sa declare apel împotriva hotărârii de primă instanță și sa invoce faptul ca playlist-ul depus de ei, care a stat la baza rapoartelor de expertiza, nu ar fi conform cu realitatea.

De asemenea, pârâta a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 389 A/25.05.2016 a Curții de Apel București, dar nu a formulat vreun motiv de recurs referitor la corectitudinea playlist-urilor în baza cărora au fost făcute rapoartele de expertiza și nici nu a fost criticat în recurs numărul total de secunde.

Atât Curtea de Apel cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au reținut în deciziile pronunțate faptul ca "B. n-a invocat niciodată în cursul procesului ca aceste playlist-uri ar lipsi sau ar fi neconforme".

Văzând numărul total de secunde difuzate arătate prin adresa x/18.02.2019 a C., un calcul matematic simplu conduce la concluzia ca C. transmite fonograme muzicale în peste jumătate din timpul de emisie a Q. și S., lucru imposibil de realizat văzând grila de programe.

Mai critică recurenta hotărârea atacată în sensul că instanța nu a avut în vedere faptul că, după același număr total de secunde care apare și în Centralizator C. - Proces F., s-a făcut repartiția tuturor membrilor, de către B.. Aplicarea altor secunde de difuzare pentru este o discriminare față de toți ceilalți membri cărora li s-a repartizat remunerația în funcție de numărul total de secunde depus inițial de B., și nu în funcție de numărul de secunde comunicat prin adresa emisă de C. în anul 2019.

De asemenea, instanța de apel, când a luat în calcul adresa x din 23.01.2019, nu a ținut cont de faptul ca numărul de secunde indicat de către C. nu numai ca diferă substanțial de numărul de secunde care apare în playlist-ul inițial, dar nu are niciun document justificativ care sa dovedească veridicitatea datelor pe care le conține.

Potrivit Legii nr. 8/1996, utilizatorii sunt obligați sa transmită playlist-urile către OGC-uri, playlist-uri în baza cărora OGC-urile efectuează calculul repartiției drepturilor de autor/conexe.

Nu s-a ținut seama de faptul că numărul de secunde a fost confirmat chiar de către B. - prin directorul economic T. - într-un e-mail din noiembrie 2018, trimis expertului desemnat de instanța ca răspuns la unele întrebări puse de către expert.

Mai precizează recurenta reclamantă că instanța de apel nu putea să ia în considerare varianta 2 din expertiza minoritară întrucât calculul era imposibil de efectuat: se observa din tabelul trimis de C. faptul că, pe coloana Fonograme - secunde utilizate, este defalcat pe semestre doar anul 2010, nu și anul 2009, lucru care face imposibil un calcul conform celor arătate în decizia de casare.

Mai mult, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că acțiunea a fost formulată în 2011, și trebuia calculat cât trebuia să repartizeze B. în 2010 (pentru anul 2009) și 2011 (pentru anul 2010) cu datele pe care B. le-a avut la dispoziție în 2009 și 2010. Nu se poate face un calcul care trebuia efectuat de către B. în 2011, cu date din 2019.

Raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul desemnat de instanță este - în opinia recurentei - conform statuărilor din decizia de casare.

În ceea ce privește obiectivul nr. 2, se arată că instanța de apel a luat în considerare în mod greșit valoarea din expertiza minoritară. Obiectivul era clar: care este numărul de secunde ale A., iar dacă sunt ale A., e logic ca aceste nu pot fi decât identificate.

Așa cum se arată și în expertiza, valoarea de 10.900.960 secunde este cea aparținând A., calculate conform playlist-urilor C..

În ce privește obiectivele 3 și 4, se susține că instanța a luat greșit în considerare expertiza minoritară pentru că a ținut seama doar de ultima adresă a C., adresă care este nelegală în condițiile în care C., conform legii, este obligat să dea B. un playlist complet, cu toate fonogramele folosite.

Având în vedere că instanța de apel a încălcat decizia de casare, puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești, și ținând seama de dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, se solicită admiterea recursul și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul validării raportului de expertiză întocmit de către expertul desemnat de instanță.

Față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., soluția instanței de casare este obligatorie în cazul rejudecării cauzei în apel, atât în privința problemelor de drept dezlegate, cât și în privința necesității administrării unor probe indicate de instanța de casare.

În acest sens, instanța de casare a statuat că, în rejudecarea cauzei în apel, trebuie să se țină cont de următoarele: "Calculul trebuia efectuat pentru fiecare post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea art. 1311 din Legea nr. 8/1996" "Principiul utilizării reale impune ca drepturile reclamantei să se raporteze la fiecare post de televiziune și nu prin raportare la totalul timpului de muzică al posturilor TV" "Această abordare se impune pentru că fiecare post de televiziune se concretizează printr-o structură proprie de servicii și programe, inclusiv prin durata diferită de emisie".

Din motivarea instanței de casare reiese - în opinia recurentei pârâte - că i-a fost admis motivul de recurs prin care a criticat faptul că, în primul ciclu procesual al apelului, instanța stabilise drepturile apelantei-reclamante prin raportare la totalul timpului de muzică difuzată, avându-se în vedere aceeași valoare a secundei de fonograme difuzată (stabilită în funcție de remunerația achitată de C.), indiferent de postul de televiziune la care a fost difuzată, independent de faptul ca fiecărui post de televiziune al C. îi corespunde o structură proprie și diferită de servicii și programe TV, cu durata de emisie diferită, cu o pondere diferită de utilizare a fonogramelor și cu un buget de venituri și cheltuieli diferite.

În ciuda faptului că și instanța de apel a reținut întocmai coordonatele instanței de casare, le-a dat o interpretare care, în fapt și-n drept, se dovedește a fi contrară deciziei de casare.

Înalta Curte s-a referit la criteriile stabilite de Consiliul Director al B. și nu la criteriile prevăzute de lege, context în care a reținut ca este întemeiată soluția instanței de apel, din primul ciclu procesual, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, și, prin urmare, a apreciat ca au fost respinse în mod corect criteriile privind "audienta și veniturile postului TV".

Așadar, instanța de casare nu se referea la criteriile legale prevăzute de dispozițiile art. 1311 din Legea nr. 8/1996, inclusiv cele de la alin. (2).

Atât alin. (1) cât și alin. (2) ale art. 1311 fac referire la "venituri". Prin urmare, nu se poate susține ca instanța de casare ar fi exclus criteriul referitor la veniturile, respectiv la cheltuielile corespunzătoare fiecărui post de televiziune (în cadrul căruia s-au utilizat fonogramele reclamantei), în condițiile în care, fără a distinge în sensul pretins de instanța de apel, a făcut trimitere expresă la dispozițiile art. 1311 din lege.

Susține recurenta pârâtă că teza impusă de instanța de casare - de a se stabili drepturile apelantei la nivelul fiecărui post de televiziune - încorporează și condiția ca valoarea unei secunde de muzică difuzată să fie diferită și determinată în funcție de postul de televiziune la care s-a difuzat muzica. Această concluzie este dedusă din motivarea instanței de casare, în sensul că "fiecare post de televiziune se concretizează printr-o structură proprie de servicii și programe, inclusiv prin durata diferită de emisie". Ea corespunde și apărărilor din recurs ale părții recurente pârâte potrivit cărora utilizarea repertoriului fiecărui titular se realizează într-un context economic bine determinat, cum este cazul activității de radiodifuziune, activitate care este caracterizată la nivelul fiecărui post de televiziune de o structură proprie de programe, cu durata și zona de difuzare diferite, cu buget de venituri și cheltuieli distincte, care trebuie să se reflecte în nivelul remunerației cuvenite fiecărui titular, aspecte pe care instanța trebuie să le aibă în vedere la evaluarea "utilizării reale".

Fără această condiție implicită, nu s-ar mai fi justificat efectuarea unei noi expertize contabile care să stabilească remunerația cuvenită reclamantei la nivelul fiecărui post tv.

În rejudecarea apelului, consideră recurenta că instanța avea sarcina de a stabili care sunt drepturile cuvenite reclamantei la nivelul fiecărui post de televiziune al C. (la care au fost difuzate fonogramele acesteia), din perspectiva dispozițiilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996, cu toate criteriile care se desprind din interpretarea acestor dispoziții legale, fără a lua în calcul doar durata de utilizare a fonogramelor (așa cum s-a procedat în primul ciclu procesual al apelului), cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege (printre care veniturile, respectiv cheltuielile fiecărui post de televiziune).

În speță, nu se regăsește o astfel de motivare, cum nici criterii clare, modalitatea de calcul al drepturilor fiind lăsata la aprecierea experților.

Instanța de apel a stabilit 5 obiective ale noului raport de expertiză, primele patru având o formulare ambiguă, aspect sesizat cu ocazia formulării cererii de lămurire a obiectivelor, dat fiind și divergențele de opinie ale experților, cerere care însă a fost respinsă.

Stabilirea remunerației cuvenite reclamantei la nivelul fiecărui post tv presupune alocarea unei cote părți din remunerația totală achitată de C. fiecăruia din cele 12 posturi tv deținute de C., pe seama unui criteriu pe care instanța avea datoria să-l stabilească în mod explicit.

În interpretarea "secundelor difuzate" ca referindu-se la "durata de emisie" ca și criteriu avut în vedere de instanța, expertul M. și-a argumentat opinia.

Instanța a respins această variantă de calcul, motivat de faptul că dispozițiile art. 1311 din lege nu fac referire la "durata de emisie", iar pe de altă parte, "instanța de casare nu a stabilit ca instanța de rejudecare să aibă în vedere întreaga durată de emisie a unui post tv drept criteriu pentru stabilirea sumei de repartizat către apelanta-reclamantă, ci a arătat că durata diferită de emisie a fiecărui post constituie un argument pentru care calculul remunerației trebuia efectuat prin raportarea duratei de utilizare a fonogramelor A. la toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune".

Arată recurenta că, și dacă dispozițiile art. 1311 din lege nu fac referire expressis verbis la "durata de difuzare", nu se poate ignora faptul că durata de difuzare reprezintă o caracteristica a activității de radiodifuziune, în raport cu care se stabilește gradul de utilizare al fonogramelor. Prin urmare, referirea instanței de casare la "durata de difuzare" poate fi privită ca și particularitate de luat în calcul, inclusiv în ideea de a stabili ponderea utilizării fonogramelor reclamantei în timpul total de emisie al fiecărui post tv (deci nu în timpul total de muzică).

Cât privește interpretarea dată deciziei de casare, consideră recurenta că referirea la "durata de emisie" nu a fost făcută în scopul de a argumenta stabilirea proporției fonogramelor reclamantei la toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune, motiv pentru care este eronată interpretarea făcută.

Dacă instanța a plecat de la premisa de a stabili care este ponderea fonogramelor reclamantei în timpul de difuzare a muzicii la nivelul fiecărui post tv, trebuia să stabilească și criterii în raport cu care să se aloce cota parte din remunerația totală achitată de C. fiecărui post de televiziune, chestiune pe care nu a lămurit-o prin sintagma "proporțional cu secundele difuzate".

În varianta B a obiectivului nr. 4 - în care "secundele difuzate" sunt considerate secunde de muzică - expertul M. a stabilit drepturile dar a atras atenția asupra faptului că "în această variantă de calcul, valoarea unei secunde este aceeași pe toate posturile C. (adică valoarea unei secunde de muzică difuzată pe E. are aceeași valoare cu o secunda difuzată pe Q.)", aspect pe care instanța de apel l-a ignorat.

Prin urmare, consideră recurenta pârâtă că această variantă de calcul nu corespunde deciziei de casare, în sensul de a se stabili diferențiat remunerația cuvenită reclamantei pentru fiecare post de televiziune.

Luarea în calcul exclusiv a criteriului privind secundele de muzică difuzate, criteriu care se referă, în esență, la ponderea fonogramelor reclamantei în timpul total de muzică difuzată la fiecare din cele patru posturi TV, astfel cum transpare din formularea obiectivelor 1 - 3 ale noului raport de expertiză, chiar dacă această pondere este reprezentată distinct, la nivelul fiecărui post de televiziune, raportarea ponderii fonogramelor la remunerația totală, fără a stabili criterii clare de alocare a unei cote părți din remunerația totală achitată de C. fiecărui post de televiziune, conduce la premisa ca valoarea unei secunde de muzică să fie aceeași, indiferent de postul la care s-a difuzat, premisă care este contrară deciziei de casare.

Pentru aceste considerente, consideră că decizia recurată nu respectă coordonatele deciziei de casare, fiind încălcate dispozițiile a