ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Deliberând asupra prezentei cauze și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30.06.2016 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în calitate de administrator, să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata remunerației echitabile (cu TVA inclus), datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, începând cu luna martie 2015 - până în prezent (data efectuării raportului de expertiză), datorată de către pârâtă pentru postul TV național deținut, potrivit cu veniturile reale ale pârâtei obținute din activitatea de radiodifuzare și cu ponderea utilizării fonogramelor, în conformitate cu dispozițiile art. 3, 4, 5 și 6 din Decizia ORDA nr. 133/2012.

Reclamanta a arătat că evaluează prezentul capăt de cerere în judecată la valoarea de 15.907,44 RON (TVA inclus).

- În subsidiar, în măsura în care pârâta nu permite evidențierea corectă a bazei de calcul și a ponderii utilizării fonogramelor pentru postul TV național deținut, respectiv a remunerațiilor datorate, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 și art. 13 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 133/2012, solicită instanței să oblige pârâta la plata triplului remunerațiilor minime corespunzătoare postului național deținut.

Acest capăt de cerere subsidiar a fost evaluat de reclamantă la valoarea de 39.768,6 RON, fără plata penalităților de întârziere aferente remunerațiilor neachitate, în cuantum de 0,1% pentru radiodifuzarea fonogramelor.

- să se dispună și obligarea pârâtei la predarea listelor complete de fonograme de comerț și reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu luna martie 2015 - până în prezent pentru postul deținut, conform modelului de playlist reglementat de Decizia ORDA nr. 133/2012, necesare în vederea repartiției remunerațiilor colectate de reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 105 lit. f), art. 106

5

, art. 139 și pe orice dispoziții legale din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, și dispozițiile Metodologiei publicate în M. Of. prin Decizia ORDA nr. 133/2012, raportate la dispozițiile art. 1349 și art. 1531-1535 noul C. civ.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 1966/20.12.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea formulată de B.; a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 20.931,25 RON, remunerații aferente perioadei martie 2015- iunie 2017, plus 9.138,18 RON-penalități calculate până la data de 21.09.2017 și, în continuare, până la plata debitului principal și 1.900 RON, cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtă S.C. A. S.R.L., admiterea apelului, casarea sentinței civile nr. 1966 din data de 20.12.2017 pronunțată de Tribunalul București și, rejudecând, să se dispună respingerea acțiunii formulate de către B. împotriva pârâtei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C. proc. civ., 246 alin. (1) și art. 248 alin. (1) C. proc. civ., principiile de drept în materie și a invocat lipsa calității procesuale active a intimatei-reclamante B..

Prin decizia nr. 484A din 27 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, calea de atac formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., fiind obligată la plata sumei de 2.050 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., a constatat, în aplicarea principiului disponibilității, că rejudecarea în fapt și în drept a acțiunii se face în limitele criticilor formulate de apelant. Drept urmare, curtea de apel s-a pronunțat asupra singurei critici formulate prin cererea de apel care privea excepția lipsei calității procesuale active a B..

Recurenta susține însă că judecata în apel nu este limitată doar la motive de nelegalitate (identificarea, interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente), astfel încât, ca efect al caracterului devolutiv al apelului, prin motivele de apel, părțile pot concepe și critici de netemeinicie, iar instanța de apel va cerceta dacă situația de fapt reținută prin hotărârea apelată este corespunzătoare realității și are fundament în probele administrate în cauză.

Totodată, recurenta învederează că instanța de apel are obligația de a verifica situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, sub toate aspectele asupra cărora aceasta s-a pronunțat, în ipoteza în care aceasta este învestită cu un apel motivat, date fiind prevederile art. 476 alin. (2) din C. proc. civ. și sub toate aspectele deduse judecății la prima instanță, dacă se constată incidența art. 477 alin. (2) care dispune în sensul unei devoluțiuni cu privire la întreaga cauză, atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.

Or, în aceste condiții, instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., a constatat, în aplicarea principiului disponibilității, că rejudecarea în fapt și în drept a acțiunii se face în limitele criticilor formulate de apelant. Ca atare, instanța de apel s-a pronunțat asupra singurei critici formulate prin cererea de apel care privea excepția lipsei calității procesuale active a B..

În continuarea memoriului de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că, acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procedurale, prin care în cadrul procesului civil, se asigură protecția dreptului subiectiv civil, ori a unor interese civile ocrotite de lege.

Elementele acțiunii civile sunt părțile (cel care se pretinde titularul dreptului subiectiv și cel care a fost tulburat în exercitarea normală al acestui drept), obiectul (protecția respectivului drept sau interes) și cauza (este vorba de causa petendi, adică scopul spre care se îndreaptă voința celui ce reclamă sau se apără și nu causa debendi, adică temeiul juridic al dreptului invocat).

Îndreptățirea de a figura într-un proces ca reclamant sau pârât se numește calitate procesuală. Au această calitate titularului dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă), respectiv cel obligat în același raport (calitate procesuală pasivă).

Atât calitatea procesuală activă cât și cea pasivă trebuie justificate de către reclamant prin indicarea motivelor de fapt și de drept și a obiectului pretenției sale, iar instanța este obligată să le verifice, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.

Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului, de către partea interesată, de procuror sau de instanță din oficiu.

Astfel, faptul că atât prima instanță, cât cea de apel au admis și validat în mod greșit acțiunea formulată de intimata reclamantă B., în condițiile în care calitate procesuală activă în cauză, conform actelor administrative ce-i reglementează activitatea, nu poate avea B., ci Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, calitate ce derivă din Legea nr. 8/1996 și Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, întrucât, deși prin Decizia nr. 305/2011 a fost schimbat colectorul pe sursa ambiental, respectiva măsură a fost anulată de instanța de contencios administrativ la data de 05.10.2012, astfel că, Decizia nr. 399/2006 continuă să se aplice în varianta sa inițială, conform căreia calitatea de colector al remunerațiilor datorate de utilizatori îi revine Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, aspect întărit și de Decizia O.R.D.A. nr. 189/2013, prin care au fost actualizate cu indicele de inflație tarifele stabilite prin Decizia nr. 399/2006.

Astfel, Potrivit dispozițiilor art. 2 din Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 982 din 8 decembrie 2006, organismul de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a fost desemnat drept colector al remunerațiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, iar prin Decizia O.R.D.A. nr. 305/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 5 din 4 ianuarie 2012, a fost desemnat în aceeași calitate, luând locul celui dintâi, C..

Ulterior, însă, prin sentința civilă nr. 5570/05.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, s-a dispus anularea Deciziei nr. 305/2011 și a actelor subsecvente, soluția menționată devenind irevocabilă prin Decizia nr. 4789/11.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 8 octombrie 2015

Rezultă, deci, că în urma anulării Deciziei O.R.D.A. nr. 305/2011, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a redevenit colectorul remunerațiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, instanța reținând în mod greșit că B. dispune de calitate procesuală activă, de vreme ce i-a fost admisă acțiunea formulată împotriva sa.

Având în vedere cele de mai sus, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând, respingerea acțiunii formulate de B. ca fiind formulată de o persoană fără calitatea procesuală activă.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata B. arată că, în apelul său, pârâta S.C. A. S.R.L. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale active, susținând că organismul de gestiune colectivă îndreptățit să colecteze remunerațiile solicitate în prezenta cauză, este CREDIDAM.

Prin urmare, apelul nu a fost nemotivat, apelanta întemeindu-și apelul doar pe invocarea aspectelor privind lipsa calității procesuale active.

În aceste condiții, în mod corect, instanța de apel a aplicat principiul disponibilității, conform art. 479 alin. (1) noul C. proc. civ.

Invocarea excepției lipsei calității procesuale active a intimatei B..

Apelanta reiterează și în recurs excepția lipsei calității procesuale active a B., invocată și în apel.

Intimata învederează că B. are calitate procesuală activă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - plata remunerației echitabile (cu TVA inclus) -, datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora, pe perioada martie 2015 - iunie 2017. Potrivit Deciziei ORDA nr. 154/2012, B. a fost înregistrată în registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal sub nr. 28876, desemnat drept colector al remunerațiilor cuvenite producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, stabilite prin Hotărârea arbitrală nr. 8 pronunțată la data de 9 iulie 2012, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 133/2012.

Se mai arată de către intimata că apelanta (pentru această etapă procesuală, se va înțelege că intimata se referă la recurentă) a susținut că B. nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză, considerând că organismul de gestiune colectivă care ar avea calitate procesuală este CREDIDAM.

Recurenta face o dublă confuzie: în primul rând, apelanta (recurenta) nu face distincție între diversele categorii de titulari de drepturi, nesocotind faptul că titularii de drepturi reprezentați de B. sunt producătorii de fonograme, în timp ce titularii de drepturi reprezentați de CREDIDAM sunt artiștii interpreți sau executanți; în al doilea rând, apelanta (recurenta) face confuzie între dreptul de comunicare publică și dreptul de radiodifuzare a fonogramelor, invocând o serie de decizii ORDA cu privire la comunicarea publică a fonogramelor (Decizia nr. 399/2006, Decizia nr. 189/2013).

Potrivit C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios. B. este organismul desemnat colector prin Decizia ORDA 154/2012 pentru remunerația datorată producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de către organismele de televiziune, iar recurenta S.C. A. S.R.L. radiodifuzează fonograme prin intermediul postului TV deținut, D., existând astfel identitate între părți și subiectele raportului juridic litigios.

Se apreciază de către intimată că, în mod corect, instanța de apel a reținut că "în speță, singura critică formulată privește excepția lipsei calității procesuale active a intimatei B., despre care apelanta susține că a fost nelegal respinsă. Descrierea parcursului procesului în primă instanță, făcută în partea introductivă a apelului, nu echivalează cu o critică adusă sentinței apelate.

Critica privitoare la excepția lipsei procesuale active este însă nefondată."

Intimata mai arată că în fața primei instanțe, S.C. A. s-a apărat susținând că nu datorează remunerație către B., întrucât postul TV D. retransmite postul E., iar Tribunalul București, în mod corect a reținut că "preluarea programelor unei alte societăți comerciale, titulară a unui post de televiziune, nu o scutește pe pârâtă de obligația de plată."

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 484A din 27 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 12 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților, când, în temeiul Decretului nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 311 din data de 14 aprilie 2020, cauza a fost suspendată de drept, iar prin rezoluția din 18 mai 2020, s-a dispus repunerea pe rol a acesteia și s-a fixat termen în ședința publică de astăzi.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prealabil, se impune precizare că deși recurenta s-a prevalat de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același Cod, Înalta Curte constată că, prioritar, aceasta invocă motive de ordin procedural, dintr-o dublă perspectivă: limitele judecății în apel și dezlegarea excepției lipsei calității procesuale active, astfel încât, se impune analizarea acestor critici pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține, astfel cum și recurenta susține, că apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că, în principiu, instanța de apel procedează la o nouă judecată a cauzei, verificând însă stabilirea situației de fapt și aplicarea de către prima instanță a normelor de drept incidente, dată fiind competența instanțe de apel de instanță de control judiciar.

Acest caracter devolutiv al apelului nu este însă absolut, ci el are două limite, reglementate prin dispozițiile art. 477 din C. proc. civ., determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) și prin prevederile art. 478 din același Cod, determinate de ceea ce s-a suspus judecății la prima instanță (tantum devolutum quantum iudicatum).

Art. 477 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. stabilesc astfel:

"(1) Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

(2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv, ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil."

Invocând prevederile anterior citate ale art. 477 alin. (2), recurenta tinde să susțină că această normă ar fi impus instanței de apel, în contextul cauzei de față, obligația cercetării cauzei sub toate aspectele, chiar dacă prin motivele de apel nu a formulat alte critici, ci doar a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B..

Înalta Curte apreciază că norma citată prezintă relevanță în cazurile în care criticile susținute prin motivele de apel sunt imprecise, astfel că dispoziția din art. 477 alin. (2) o complinește pe cea din art. 477 alin. (1), pentru o mai bună determinare a limitelor devoluțiunii în apel, în funcție de ceea ce s-a apelat.

Ambele ipoteze de la art. 477 din C. proc. civ. nu permit extinderea limitelor fixate prin motivele de apel, dincolo de situațiile pe care acestea le reglementează.

Astfel, alin. (1) din art. 477 atrage în limitele efectului devolutiv al apelului și criticile implicite ce decurg din motivele de apel, precum și soluțiile dependente de partea din hotărâre atacată, chiar dacă nu sunt susținute critici concrete cu privire la soluțiile dependente de soluția atacată; această normă care își are rațiunea în asigurarea unui instrument procedural pentru soluționarea completă a raportului juridic dedus judecății (de exemplu, în cazul în care se atacă hotărârea primei instanțe, dar în motivele de apel nu se critică decât soluția dată cererii principale, nu și cea pronunțată cu privire la cererea accesorie etc.), iar pentru situația în care hotărârea se atacă numai în parte, vor fi considerate ca incluse în limitele efectului devolutiv și soluțiile dependente de partea din hotărârea atacată.

Ipoteza legală de la art. 477 alin. (2) stabilește regula devoluțiunii totale în cazul în care apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv (a), ori atunci când se tinde la anularea hotărârii (b) sau dacă obiectul litigiului este indivizibil (c).

Prima variantă (a) are în vedere situația în care în dispozitivul hotărârii atacate conține mai multe dispoziții, iar apelantul nu atacă doar parte din soluțiile din dispozitiv, astfel că, în funcție de poziția procesuală a părții care face uz de calea de atac, se va considera că apelul vizează toate dispozițiile din dispozitiv prin care au fost soluționate cereri pe care apelantul le-a formulat la prima instanță, altele decât cele deja incluse, prin ipoteză, în efectul devolutiv al apelului, prin aplicarea prevederilor art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.

Devoluțiunea va fi totală și în cazul în care obiectul litigiului este indivizibil (c), dar și atunci când, prin apel, se tinde numai la anularea hotărârii (b), ca urmare a invocării prin motivele de apel a unei nulități de procedură ce poate fi valorificată în mod valabil în calea de atac, în condițiile art. 178 din Cod.

Se apreciază că ipoteza analizată este aceea în care soluția apelată conține o soluție asupra fondului cauzei sau asupra unei alte excepții procesuale decât cea invocată sau contestată prin motivele de apel și a cărei reevaluare în apel este compatibilă cu soluția de anulare indicată în mod expres de art. 477 alin. (2); în același timp, este necesar ca excepția admisă de prima instanță să se afle într-o ordine de soluționare subsecventă excepției soluționate de prima instanță și criticate prin motivele de apel, potrivit celor prevăzute de art. 248 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, în cauza de față, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei prin motivele de apel, fără a formula și alte critici, în condițiile în care sentința apelată dezlega fondul raportului juridic litigios.

Excepția procesuală valorificată de către apelantă prin motivele de apel este o excepție de fond, absolută, peremptorie al cărei regim juridic, într-adevăr, permite invocarea ei în orice stadiu al pricinii, potrivit art. 246 alin. (1) și 247 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu toate acestea, pentru ca recurenta să se prevaleze în mod întemeiat de dispozițiile art. 477 alin. (2) din C. proc. civ. era necesar ca eventuala admitere a excepției invocate prin motivele de apel să conducă la anularea hotărârii și, în plus, excepția invocată să nu fi fost prioritară, ci subsecventă, aspectelor procedurale reflectate în dispozitiv (în acest caz, soluționarea pe fond a litigiului).

Ca atare, constatându-se, în primul rând, că eventuala admitere a excepției lipsei calității procesuale active nu ar fi condus la anularea sentinței, ci la schimbarea acesteia, potrivit prevederilor art. 480 corob. cu art. 40 din Cod, iar, în al doilea rând, că excepția lipsei calității procesuale active este prioritară soluționării cauzei pe fond, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 477 din C. proc. civ. nu impuneau instanței de apel să analizeze alte aspecte decât cele susținute prin motivele de apel sau să considere că, invocându-se excepția lipsei calității procesuale active, apelanta a înțeles să atace însăși soluția din dispozitiv.

Urmează a fi înlăturat ca nefondat și argumentul recurentei referitor la analogia situației generate prin formularea motivelor de apel prin care a invocat doar excepția lipsei calității procesuale active cu ipoteza apelului nemotivat și, în consecință, cu prevederile art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât premisa acestei norme este un apel prin care titularul căii de atac nu formulează niciun motiv de apel.

În cauza de față, pârâta a formulat motive de apel prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, fără a solicita și rejudecarea, situație care se circumscrie fără echivoc prevederilor art. 476 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora:

"(3) Prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă."

Prin urmare, într-o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 476, 477 și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., curtea de apel și-a fixat analiza în calea de atac în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, norme care, alături de art. 478 din același Cod, reprezintă manifestări ale principiului disponibilității părților în procesul civil și sunt reflectate în regula generală înscrisă la art. 22 alin. (6) din Cod: "(6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Tot pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. va fi analizată și critica referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a B..

Din acest punct de vedere, recurenta susține că instanțele de fond au admis în mod greșit acțiunea formulată de intimata-reclamantă B., în condițiile în care calitate procesuală activă în cauză, conform actelor administrative ce-i reglementează activitatea, nu poate avea B., ci Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, calitate ce derivă din Legea nr. 8/1996, Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006 și Decizia O.R.D.A. nr. 189/2013, prin care au fost actualizate cu indicele de inflație tarifele stabilite prin Decizia nr. 399/2006.

Înalta Curte constată că deși aceleași susțineri au constituit obiectul motivelor de apel, astfel încât au fost dezlegate de instanța anterioară, recurenta nu se raportează la modalitatea de analizare a acestora, ci le reiterează, ignorând judecata curții de apel.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare în care se realizează controlul judiciar al legalității hotărârii recurate, pe baza criticilor din motivele de recurs, critici care trebuie să se încadreze în ipotezele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate aceste susțineri ale recurentei.

Astfel, se constată că în ceea ce o privește pe intimata B., curtea de apel în mod legal s-a raportat la obiectul gestiunii colective obligatorii exercitate de către acest organism, anume a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme, această categorie de titulari de drepturi conexe fiind individualizată în prevederile art. 103 din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare pentru perioada de referință a litigiului.

Drept urmare, producătorii de fonograme sunt titulari de drepturi conexe distincte decât cele gestionate de către CREDIDAM, organism de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, definiți, la rândul lor, de art. 95 din Legea nr. 8/1996.

Art. 106

5

din Legea nr. 8/1996 prevede, în schimb, dreptul la remunerație unică echitabilă pentru ambele categorii de titulari de drepturi, astfel:

"(1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă.

(2) Cuantumul acestei remunerații se stabilește prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 131

1

și 131^2."

Totodată, art. 123

1

alin. (1) lit. f) din aceeași lege de referință stabilește:

"(1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi(...)

f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora.

Desemnarea B. în calitate de colector unic al drepturilor cuvenite producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, s-a făcut prin Decizia ORDA nr. 154/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 670/25.09.2012.

Pe de altă parte, metodologia aplicabilă pentru remunerațiile solicitate de la pârâtă în prezenta cauză, este cea care se regăsește în Decizia ORDA nr. 133/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 520 din 26.07.2012 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale nr. 8 din data de 9 iulie 2012, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie.

Drept urmare, Înalta Curte apreciază că în temeiul dispozițiilor legale menționate, precum și cu observarea Deciziei ORDA nr. 154/2012, în mod legal curtea de apel a confirmat în cauză calitatea procesuală activă a intimatei-reclamante B..

Așa fiind, rezultă că Decizia ORDA nr. 399/2006 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți ori executanți și producătorilor de fonograme, precum și Decizia ORDA nr. 189/2013, de actualizare a tarifelor stabilite prin metodologia din 2006, nu au aplicabilitate în cauză, contrar celor susținute de recurentă, întrucât privesc drepturile altor categorii de titulari de drepturi conexe, respectiv ale artiștilor interpreți sau executanți, fără legătură cu pricina de față.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în speță nefiind întrunite cerințele cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În temeiul prevederilor art. 451 - 453 din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimata-reclamantă în această etapă procesuală, în cuantum de 1.000 RON, constând în onorariu de avocat, potrivit dovezilor depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 484A din 27 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta pârâta S.C. A. S.R.L. la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă B., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.