ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 21 februarie 2011, disjunsă ulterior prin încheierea din 13 aprilie 2011, dispunându-se înregistrarea separată a cererilor reclamanților, contestatorul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membrul său A.I.
a solicitat în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de pensie din 31 decembrie 2010 emisă de intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale; menținerea deciziei de pensionare privind calcularea pensiei de serviciu, stabilită în temeiul dispozițiilor Legii nr. 164/2001; suspendarea efectelor deciziei de recalculare a pensiei emisă în baza Legii nr. 119/2010 de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, pe durata soluționării prezentei cauze; obligarea intimaților la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010, de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale; obligarea intimaților la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, calculată până la data plății efective a pensiei inițiale.
Prin sentința civilă nr. 1179 din 25 mai 2011, Tribunalul Iași, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 3744 din 23 aprilie 2012, Tribunalul București, a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă.
În motivarea hotărârii, Tribunalul, a reținut că domiciliul contestatorului se află pe raza județului Iași și potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul." La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, M.A.I. și S.R.I.) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul contestatorului pensionar la data de 21 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ. Când o lege specială (nr. 19/2000) care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență, este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) și aveam o altă lege specială (nr. 119/2010) care face trimite la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Constatând intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art. 21 și art. 22 C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 21 februarie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.
sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului". Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 21 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, M.A.I.
și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.