ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1708/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1708/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

133 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale, în baza art. 334

C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârșită de

inculpata C.M., din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 345 alin.

(1), art. 320

1

C. proc. pen., și art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2)

din Legea nr. 241/2005 a fost condamnată inculpata C.M. la 2 (doi) ani și 8

(opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71

raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen., i s-a

interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autorități publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat.

În baza art. 14 și art.

346 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost obligată

inculpata la plata sumei de 922.622,00 lei despăgubiri civile către partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Giurgiu.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.000,00 lei

cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a luat act că

partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul emis la data

de 07 iulie 2010 în dosarul nr. 159/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Bolintin Vale și înregistrat pe rolul instanței sub nr.

2348/192/2010, a fost trimisă în judecată inculpata C.M. pentru infracțiunea de

evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În cursul urmăririi

penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul – verbal de

constatare întocmit de garda financiară, notele de constatare și calcul al

prejudiciului, extrasele de cont, raportul de expertiză contabilă, actele

depuse pentru deschiderea conturilor, actele de înființare a societății.

În fața instanței,

Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală – D.G.F.P.J.

Giurgiu s-a constituit parte civilă cu suma de 922.622,00 lei.

În cursul judecății

au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație inculpată, acte

de stare civilă, acte în circumstanțiere, acte în susținerea pretențiilor

civile.

Procesul s-a

desfășurat conform art. 320

1

C. proc. pen.

La termenul din 06

aprilie 2011, instanța a pus în discuția părților, la cererea procurorului,

schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatei prin

actul de sesizare a instanței.

Având în vedere că

prejudiciul produs este mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei

naționale, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită

de inculpată din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Din declarația

inculpatei prin care aceasta recunoaște și regretă fapta comisă, coroborată cu

mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a

reținut următoarea situație de fapt:

Prin încheierea nr. 711

din 13 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-a autorizat constituirea

și s-a dispus înmatricularea în Registrul Comerțului a SC A.I. SRL cu sediul în

Bolintin Vale, str. Palanca. Societatea a fost înregistrată la Oficiul

Registrului Comerțului Giurgiu având ca asociat și administrator pe inculpata C.M.

care în cursul judecății s-a căsătorit cu numitul C.M. luând numele de familie

al acestuia.

D.G.F.P. Alba a

solicitat D.G.F.P. Giurgiu efectuarea unui control la SC A.I. SRL, control care

să vizeze verificarea înregistrării în contabilitatea firmei a unui număr de 29

de facturi emise de SC E.S. SRL pentru livrări de țeavă, tablă și sârmă de

cupru. Această solicitare s-a făcut întrucât societatea din Zlatna solicitase

rambursarea de TVA.

În urma controlului

efectuat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu la societatea sus

arătată în perioada februarie – decembrie 2008, s-a constatat că:

- firma nu a depus

nici o declarație fiscală de la înființare, motiv pentru care a fost trecută pe

lista contribuabililor declarații inactivi, conform ordinului A.N.A.F. nr. 619/2008,

- cele 29 de facturi

emise către SC E.S. SRL nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei;

- la data de 29

decembrie 2008, în scopul de a sustrage de la plata taxelor și impozitelor

datorate bugetului de stat, inculpata a cesionat firma unor cetățenii de

origine egipteană.

Pentru a se stabili

prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea celor 29 de facturi

fiscale s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile care a

concluzionat că prin activitatea sa, inculpata a cauzat bugetului de stat

consolidat suma de 752.400,88 lei din care 354.643,75 lei impozit pe profit și

397.757,13 TVA de plată. După ce sumele de bani reprezentând contravaloarea

bunurilor livrate erau virate în contul deschis la o agenție din București a R.B.,

erau ridicate în numerar de la ghișeu de către inculpată sau de numitul C.I.,

persoană împuternicită de aceasta.

În drept s-a reținut

că fapta inculpatei C.M. de a omite în tot sau în parte să evidențieze în

actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate

sau veniturile realizate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din

Legea nr. 241/2005.

La stabilirea

pedepsei, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, faptul că inculpata

a recunoscut și regretat fapta comisă și beneficiază de art. 320

1

C.

proc. pen. iar pe de altă parte, faptul că aceasta nu a achitat nici un ban din

suma datorată statului creându-și o situație de insolvabilitate astfel încât

statul să nu poată recupera nici o sumă de bani.

Împotriva sentinței a

formulat recurs inculpata C.M., criticând individualizarea pedepsei și

solicitând, în principal, a se pronunța o pedeapsă în condițiile art. 81 C.

pen., cu motivarea că sunt întrunite toate cerințele textului de lege

menționat. În subsidiar, inculpata a solicitat să se facă aplicarea art. 86

1

C. pen.

La termenul din data

de 20 octombrie 2011 Curtea, din oficiu, a pus în discuție recalificarea căii

de atac ca fiind apel, având în vedere împrejurarea că atât înainte de

modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, cât și

în actuala redactare a Codului de procedură penală, sentința prin care instanța

competentă să se pronunțe în fond asupra cauzelor având ca obiect infracțiunea

prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 – judecătorie în reglementarea

anterioară, tribunal în reglementarea actuală - este întotdeauna supusă

apelului.

Curtea a constatat că

deși calea de atac a fost calificată la momentul înregistrării dosarului ca

recurs față de pronunțarea asupra fondului cauzei de către judecătorie raportat

la obiectul cauzei, respectiv infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9

din Legea nr. 241/2005, calea de atac care se poate exercita împotriva

hotărârii instanței de fond este apelul, infracțiunea de evaziune fiscală

beneficiind atât sub imperiul dispozițiilor legii anterioare, cât și în

prezent, atât de calea de atac a apelului cât și de calea de atac a recursului,

fiind inadmisibilă privarea părților de o cale de atac prin schimbarea

competenței materiale a instanței competente în prezent să judece în fond

cauzele de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 (potrivit art.

27 pct. 1 lit. e

1

) C. proc. pen., tribunalul fiind instanța

competentă să judece în primă instanță această infracțiune).

Curtea a apreciat că

prin schimbarea competenței materiale sub aspectul arătat, prin Legea nr. 202/2010

nu s-a produs nici o modificare în sensul posibilității exercitării celor două

căi de atac, apel și recurs, împotriva hotărârilor pronunțate cu privire la

această infracțiune.

În ceea ce privește

instanța competentă material să judece în prezent apelul declarat împotriva

unei sentințe a judecătoriei prin care aceasta s-a pronunțat legal la momentul

soluționării cauzei cu privire le fondul infracțiunii de evaziune fiscală,

Curtea a reținut că este instanța competentă să judece apelul împotriva unei

astfel de sentințe. Potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare în prezent,

apelul împotriva unei sentințe de fond privind infracțiunea de evaziune fiscală

este de competența Curții de Apel, chiar dacă asupra fondului s-a pronunțat

judecătoria și nu tribunalul, în condițiile în care tribunalul nu mai poate

judeca apeluri, față de dispozițiile procesual penale în vigoare, iar

judecătoria era competentă material să judece infracțiunea de evaziune fiscală

la momentul soluționării cauzei în fond.

În consecință, în

ședința publică din 20 octombrie 2011 Curtea a calificat calea de atac ca fiind

apel și a constatat că potrivit legislației în vigoare și jurisprudenței

Înaltei Curți de Casație și Justiție, este instanța competentă să judece apelul

formulat împotriva sentinței penale.

S-a reținut că apelul

declarat de inculpată vizează doar modul de executare a pedepsei; aceasta a

solicitat a se avea în vedere că deși instanța de fond a făcut aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și a redus limitele de pedeapsă, trebuia să constate că

beneficiază și de dispozițiile art. 74 lit. a), b), c) C. pen. raportat la art.

6 C. pen., deoarece nu este cunoscută cu antecedente penale, a recunoscut fapta

comisă atât in faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării

judecătorești, este mamă a șase copii, cel mai mic are vârsta de 2 ani, astfel

că scopul pedepsei poate fi atins și fără să fie privată de libertate.

Examinând sentința

penală raportat la motivele de apel, la dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. și ale art. 371 și următoarele C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul

declarat de inculpată este fondat.

Întrucât inculpata

s-a prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., recunoscând în totalitate faptele comise și renunțând la administrarea

probelor s-a apreciat că temeiul pentru care poate exercita calea de atac a

apelului este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existența vinovăției.

Din punct de vedere

al legalității, Curtea a constatat că pedeapsa stabilită de prima instanță

respectă limitele prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Potrivit art. 320

1

C. proc. pen., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța va

pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de

reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul

pedepsei amenzii.

Cum pentru

infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2)

din Legea nr. 241/2005, minimul special al pedepsei închisorii este de 4 ani,

iar maximul de 10 ani, reiese că, prin aplicarea art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., instanța de fond nu putea stabili pedepse mai mici de 2 ani și 8

luni închisoare și mai mari de 7 ani și 6 luni închisoare.

În consecință, s-a

constatat că pedeapsa aplicată inculpatei, de 2 ani și 8 luni închisoare, respectă

limitele prevăzute de lege.

Referitor la

reținerea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., Curtea a apreciat că

atitudinea sinceră a inculpatei în fața instanței a fost deja valorificată prin

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., iar inculpata nu a

avut o atitudine cooperantă pe tot parcursul procesului penal, în cursul

urmăririi penale dând declarații ambigue.

De asemenea, s-a

apreciat că reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C.

pen. nu se justifică, față de împrejurarea că inculpata nu a achitat nicio

parte din suma datorată statului, prejudiciul nefiind recuperat.

Cât privește

circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., s-a reținut că lipsa

antecedentelor penale nu este suficientă pentru a fi îndeplinite cerințele

textului de lege menționat, fiind necesar ca inculpata să dovedească cu

înscrisuri în circumstanțiere conduita sa bună anterior săvârșirii faptei.

Din caracterizarea

aflată la dosarul cauzei la fila 49, Curtea a reținut că inculpata are un

comportament corespunzător, nu creează probleme de ordin moral sau social, însă

nici nu este cunoscută pentru merite deosebite în comunitate, iar simplul fapt

că aceasta are șase copii în întreținere nu justifică reducerea pedepsei sub

minimul special prevăzut de lege, după cum nu justifică nici comiterea unor

fapte de asemenea gravitate.

În consecință, Curtea

a apreciat că nu există temeiuri pentru a se reține vreuna dintre

circumstanțele atenuante prev. în art. 74 C. pen., și nici alte circumstanțe

favorabile inculpatei care să poată fi avute în vedere din oficiu.

Referitor la

modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță - în regim de

detenție - Curtea a constatat că deși faptele inculpatei sunt de o gravitate

ridicată, raportat la cuantumul prejudiciului produs, circumstanțele personale

ale acesteia permit aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.

A reținut că

inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, nu a mai comis alte fapte în

perioada 2008 - 2011, are o familie numeroasă, astfel încât există toate

premisele de a fi reintegrată în societate, iar scopul educativ și preventiv al

pedepsei pot fi atinse și prin suspendarea executării acesteia, pe termenul de

încercare prevăzut de lege.

Raportat la

gravitatea faptei – evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 100000 de euro –

Curtea a apreciat că se poate trage concluzia unei lipse de responsabilitate

din partea inculpatei, astfel că a reținut că se impune suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, iar nu suspendarea condiționată așa cum a

solicitat aceasta.

Raportat la urmările

produse, concretizate în prejudiciul ridicat produs bugetului de stat, precum

și la faptul că până la acest moment inculpata nu a achitat nimic din suma

datorată bugetului de stat, Curtea a dispus ca supravegherea inculpatei să se

facă de către Serviciul de probațiune pe durata unui termen de încercare de 6

ani.

În consecință, prin

decizia penală nr. 271 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția

I penală, a admis apelul declarat de inculpata C.M., a desființat în parte

sentința și rejudecând a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 86

1

C. pen. cu instituirea în sarcina inculpatei pe durata termenului de încercare

de 6 ani stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 86

2

C. pen.,

a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d)

C. pen.

Împotriva deciziei a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care invocând

cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 și 11 C.

proc. pen. a susținut că hotărârea instanței de fond - urmare modificărilor

aduse art. 27 pct. 2 C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010 – putea fi atacată

doar cu recurs, iar competența de soluționare a acestei căi de atac revenea

Curții de Apel București.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet, dar și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

și alin. ultim

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat, dar pentru alte

considerente decât cele arătate în scris și susținute oral de procurorul de

ședință.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că intimata inculpată C.M. a fost trimisă în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art.

9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că în calitate de

asociat și administrator al SC A.I. SRL a omis să evidențieze în actele

contabile ale societății ori în alte documente legale, operațiunile comerciale

efectuate sau veniturile realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în

sumă de 752.400,88 lei din care, 354.643,75 lei reprezentând impozit pe profit

și 397.57,13 lei, reprezentând TVA.

Întrucât prejudiciul

cauzat de inculpată este mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei

naționale, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

reținută în sarcina intimatei inculpate prin rechizitoriu din infracțiunea

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Art. XXIV din Legea nr.

202/2010, în alin. (1) prevede că „Hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.

Alin. (2) al textului

de lege sus-menționat prevede că „procesele în curs de judecată la data

schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate

de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor C. proc.

pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele

aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au

fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi”.

Alin. (3) al textului

de lege sus-menționat prevede că „În caz de desființare sau casare cu trimitere

spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt

aplicabile”.

Prin Legea nr. 202/2010,

infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 au

fost trecute din competența de judecată în primă instanță a judecătoriei, în

competența tribunalului (art. 27 pct. 1 lit. e

1

) C. proc. pen.).

Atât înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, cât și după intrarea în vigoare a

acestui act normativ, sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală

prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 sunt supuse apelului și recursului.

Prin urmare, nici

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nici după intrarea în

vigoare a acestei legi, sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală

prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu sunt supuse unei singure căi de

atac (recursul), ci apelului și recursului.

Neoperând prin Legea nr.

202/2010 nicio modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentințelor

privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005,

normele tranzitorii referitoare la numărul căilor de atac (XXIV alin. (1) din

Legea nr. 202/2010 din interpretarea căruia s-ar desprinde concluzia că

sentințele pronunțate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010

sunt supuse numai căii de atac a recursului) nu sunt incidente în cazul acestei

categorii de sentințe.

Singura normă

tranzitorie referitoare la numărul căilor de atac – art. XXIV alin. (1) din

Legea nr. 202/2010 - privește acele categorii de sentințe pentru care legea

nouă a eliminat o cale de atac (apelul), iar nu și sentințele pentru care

posibilitatea atacării atât cu apel, cât și cu recurs, a rămas nemodificată. O

normă tranzitorie nu poate privi decât o situație modificată, iar nu și o

situație nemodificată.

Este ceea ce rezultă

din formularea art. XXIV alin. (1) sus-menționat „hotărârile (…) rămân supuse

căilor de atac”- utilizarea verbului rămân incluzând ideea că pe viitor hotărârile

la care se referă nu mai sunt supuse acelorași căi de atac, nu mai sunt supuse

căilor de atac anterioare.

În consecință, în

opinia Înaltei Curți, dispozițiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 –

singurele dispoziții legale care se referă la căile de atac - nu sunt incidente

în cazul sentințelor privind infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9

din Legea nr. 241/2005.

Referitor la instanța

competentă să judece căile de atac formulate împotriva sentințelor penale

pronunțate în cazul infracțiunilor de evaziune fiscale prevăzute de art. 9 din

Legea nr. 241/2005, din interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. (2) și (3)

din Legea nr. 202/2010 rezultă că sentințele privind infracțiunile prev. de art.

9 din Legea nr. 241/2005 pronunțate de judecătorii după intrarea în vigoare a

Legii nr. 202/2010 sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de

apel.

Astfel, art. XXIV alin.

(2) din Legea nr. 202/2010 constituie temeiul legal pentru continuarea

judecării în primă instanță a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art.

9 din Legea nr. 241/2005 de către judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr.

202/2010 dacă aceste instanțe au fost legal investite înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010.

Referirea la „procesele

în curs de judecată” cuprinsă în art. XXIV alin. (2) vizează însă, nu numai

judecata în primă instanță, ci și judecata în apel și recurs.

În același timp, art.

XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 prevede că, în caz de desființare sau

casare cu trimitere spre rejudecare (la prima instanță) sunt aplicabile noile

dispoziții privind competența, de unde rezultă că, în lipsa dispoziției de

desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare (la prima instanță) sunt

aplicabile vechile dispoziții privind competența de judecată în apel și în

recurs.

Raportând

dispozițiile legale sus-menționate la speța dedusă judecății, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, se va

casa decizia și se va trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de

inculpata C.M. împotriva sentinței penale nr. 133/2011 pronunțată de

Judecătoria Bolintin Vale la data de 6 aprilie 2011, la Tribunalul Giurgiu.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor

rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 271 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a I-a penală, privind pe intimata inculpată C.M.

Casează decizia

recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului inculpatei la Tribunalul

Giurgiu.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 23 mai 2012.