ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4353/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

23 noiembrie 2007, reclamanții M.C. și M.I.V.

au chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al

Municipiului București solicitând să fie obligat la emiterea, respectiv

comunicarea într-un termen de 10 zile de la emitere, a unei dispoziții de

restituire în natură a terenului în suprafața de 1000 mp teren liber de

construcții, situat in municipiul București, sector 5 și de acordare de măsuri

reparatorii, în echivalent bănesc, pentru construcția demolată, bloc de

locuințe compus din 14 apartamente, amplasata pe terenul sus menționat,

invocând incidența prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

In motivarea cererii,

reclamanții au susținut că imobilul

pentru care pretind acordarea de măsuri reparatorii a fost dobândit în anul

1932, prin contract de vânzare-cumpărare, de către autorul lor, M.E.I. și că

acesta fost preluat de stat, ca efect al Decretului de naționalizare nr.

92/1950, fiind menționat la poziția nr. 5086 din anexa la decret.

Reclamanții au susținut, totodată, că

prin notificările nr. 3631 si nr. 3632 din 21 august 2001 emise de BEJ E. &

P. au solicitat, alături numita M.M.M., acordarea măsurilor reparatorii în

forma mai sus arătată, prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001, însă până

la această dată pârâtul a refuzat în mod nejustificat soluționarea acestora.

Cu adresa nr. 41362 din 21 ianuarie

2008, fila 18 dosar, pârâtul Primarul municipiului București

a comunicat instanței faptul că

notificările au fost soluționate prin dispoziția nr. 8122 din 25 mai 2007, în

sensul formulării unei propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent către numiții Popa Rodica, M.M.M., M.C. și M.I.V. pentru construcția

demolată, fost situată în municipiul București, sector 5, imposibil de

restituit în natură.

Reclamanții au precizat își mențin

cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâtului la

completarea acestei dispoziții prin indicarea cuantumului despăgubirii propus a

fi acordate pentru construcția demolată și, respectiv, cu măsura restituirii în

natură a terenului liber de construcții, în suprafață de 1000 mp.

Prin sentința civilă nr. 893 din 22

iunie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, într-un al doilea ciclu

procesual,

a respins

cererea, ca neîntemeiată.

In motivarea sentinței,

instanța a reținut că pretenția de

cuantificare a despăgubirii propus a fi acordată prin dispoziția nr. 8122 din

25 mai 2007 emisă de pârât, pentru construcția demolată, nu poate fi primită în

prezentul proces, întrucât o astfel de operațiune, de cuantificare a

despăgubirilor, a fost atribuită, prin dispozițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea și Plata

Despăgubirilor.

Cât privește terenul în suprafață de

1000 mp, pe care s-a aflat edificată construcția demolată, instanța a reținut

că acesta a făcut obiectul unei alte legi de reparație, respectiv a Legii

fondului funciar nr. 18/1991.

Anume, instanța a constatat că pentru

terenul în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitei

M.I.E., fiica autorului invocat și de reclamanți, M.E.I., sens în care a fost

emis de Prefectura Municipiului București, în conformitate cu prevederile art.

35 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, Titlul de proprietate nr. 7017/5 din 1

noiembrie 2000, respectiv, s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie

nr. 299 din 5 decembrie 2000.

In atare condiții, instanța a statuat

că terenul în litigiu, în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, nu mai poate intra și sub incidența acestei legi de reparație, motiv

pentru care solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită, reclamanții având a urma,

în vederea valorificării drepturilor pretinse cu privire la acest teren,

procedurile speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991, în contradictoriu și cu

ceilalți moștenitori.

Prin decizia civilă nr. 664A din 27

iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a respins apelul declarat de

reclamanți, ca nefondat, pentru aceleași considerente reținute și de prima

instanță.

Instanța de apel a statuat, totodată,

că nu poate primi apărarea prin care reclamanții solicită a se înlătura, pentru

motive de nulitate, titlul de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991,

întrucât excede limitelor investirii prin cererea de chemare dedusă judecății

în prezentul proces.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

reclamanții susțin că instanțele de

fond, reținând greșit incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu

au cenzurat, prin hotărârile pronunțate, refuzul pârâtului de a se pronunța,

prin dispoziția de soluționare a notificărilor, cu privire la pretenția de

acordare a măsurilor prevăzute de această lege de reparație pentru terenul în

litigiu.

In argumentarea criticii, reclamanții

susțin că instanțele de fond, constatând, pentru motivele reținute,

imposibilitatea restituirii în natură a terenului în litigiu, în aplicarea

prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, trebuiau să dispună

obligarea pârâtului să emită dispoziție motivată prin care să le acorde „în

compensare alte bunuri sau servicii" ori, după caz, prin care să propună „acordarea

de despăgubiri".

Neprocedând astfel, reclamanții susțin

că instanțele de fond au încălcat prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, sens în care solicită modificarea hotărârilor recurate.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept,

este de observat că art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, în redactarea și numerotarea legii avută anterior

modificării aduse prin Legea nr. 247/2005, a devenit art. 26 alin. (1) al

legii, după republicare, caz în care, în analiza criticii de nelegalitate

formulată de reclamanți se va avea conținutul textului de lege la data

sesizării instanței de judecată.

Potrivit dispoziției art. 26 „(1) Dacă

restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz,

entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul

prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare

alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu

este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. ".

Dispoziția legală menționată nu este

incidență însă raportului juridic dedus judecății, astfel cum eronat susțin

reclamanții prin recurs.

In speța supusă analizei,

se constată că instanțele de fond nu

au statuat cu privire la existența unuia dintre cazurile prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 de imposibilitate obiectivă de restituire în

natură către reclamanți a terenului în suprafață de 1000 mp teren, situat in

municipiul București, sector 5, situație în care se putea proceda la acordarea

celorlalte categorii de măsuri reparatorii prevăzute de această lege de

reparație.

Dimpotrivă, instanțele de fond, în

aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, au statuat că terenul în

litigiu nu cade în sfera de aplicare a acestui act normativ de reparație,

întrucât, anterior intrării sale în vigoare, a fost restituit în natură către o

terță persoană în procedura Legii nr. 18/1991, caz în care este exclusă, de

plano, acordarea vreuneia dintre categoriile de măsuri reparatorii prevăzute de

art. 1 din Legea nr. 10/2001.

De altminteri, astfel cum rezultă din

lucrările dosarului, la data formulării notificării de către reclamanți,

pârâtul Primarul municipiului București nu avea calitatea de deținător al

terenului în litigiu și nici calitatea de entitate învestită cu soluționarea

notificării, în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte constată că nu poate primi critica privind greșita interpretare și

aplicare de către instanțele de fond, raportului juridic dedus în concret

judecății în cauză, a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și ale art. 26 alin. (1)

(fost art. 24) din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, în raport de limitele

investirii, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanți, ca

fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții M.C. și M.I.V. împotriva deciziei nr. 664A din 27 iunie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 iunie 2012.