ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3204/2010

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Fetești la data de 09 iulie 2008, reclamantul G.l. a chemat în

judecată pe pârâta A.M., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc

de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 2 ha și 6.000 mp teren

situat în extravilanul comunei Ciochina, județul Ialomița.

Judecătoria Fetești,

prin Sentința civilă nr. 2035 din 16 octombrie  2008, și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Excepția de

necompetență teritorială a fost invocată de instanță, din oficiu, în raport de

dispozițiile art. 13 C. proc. civ., reținându-se că imobilul litigios este

situat în raza teritorială a Judecătoriei Slobozia.

Judecătoriei Slobozia

a pronunțat Sentința civilă nr. 3291 din 26 noiembrie  2008, prin care a admis

excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamant, și și-a

declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a hotărî

astfel, această instanță a reținut că, în speță, nu-și găsesc aplicarea

dispozițiile art. 13 C. proc. civ., deoarece acțiunea dedusă judecății nu este

o acțiune reală, ci o acțiune personală imobiliară, situație în care competența

teritorială se stabilește potrivit art. 5 C. proc. civ., în raport de

domiciliul pârâtului. Cum, în speță, domiciliul pârâtei este în Constanța,

instanța competentă teritorial este Judecătoria Constanța.

Prin Sentința civilă

nr. 2817 din 16 februarie 2009, Judecătoria Constanța a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, cu consecința declinării competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești și, constatând ivit

conflict negativ de competență între ea și Judecătoria Fetești, a sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de

competență.

În motivarea soluției

de declinare s-a reținut că, față de caracterul mixt al acțiunii în pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui

imobil, competența teritorială se stabilește potrivit art. 13, iar nu art. 5 C.

proc. civ. În consecință, întrucât imobilul litigios se află în raza

teritorială a Judecătoriei Fetești, această instanță este competentă să judece

în primă instanță cauza.

Învestită cu

soluționarea conflictului negativ de competență, în condițiile art. 22 alin.

(3) raportat la art. 20 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

În speță, reclamantul

a sesizat Judecătoria Fetești cu o acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru un bun imobil, susținând

că a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare, pe care aceasta a

refuzat să-1 execute, neprezentându-se la notariat în vederea perfectării

actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Antecontractul de

vânzare-cumpărare nu este o convenție translativă de proprietate, ci dă naștere

doar la un drept de creanță, ce are ca obligație corelativă o obligație de a

face, respectiv de a încheia ulterior contractul translativ de proprietate.

Prin urmare, ținând

seama de natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse

judecății, aceasta este o acțiune personală imobiliară, așa încât competența ei

de soluționare nu se stabilește potrivit art. 13, aplicabil exclusiv acțiunilor

reale imobiliare, ci potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 5 C. proc.

civ., potrivit cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Norma înscrisă în

art. 5 C. proc. civ. are caracter relativ, de ordine privată.

Astfel, din

coroborarea art. 159 pct. 3 cu art. 19 C. proc. civ. rezultă că numai în

pricinile privitoare la bunuri și numai dacă nu este vorba de unul din cazurile

prevăzute de art. 13 - 16 C. proc. civ., competența teritorială este relativă.

Cum, în speță, este

vorba despre o pricină privitoare la bunuri, dar care nu se încadrează în

cazurile prevăzute de art. 14 - 16 C. proc. civ., ce se referă la cererile în

materie de moștenire, în materie de societate și respectiv în materie de

insolvență, și nici în cel prevăzut de art. 13 C. proc. civ., deoarece nu este

o acțiune reală imobiliară, ci una personală imobiliară, norma de competență

teritorială ce-i este aplicabilă, înscrisă în art. 5 C. proc. civ., are

caracter de ordine privată.

Fiind vorba despre o

normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe

calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi

de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece

litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție

relativă.

Prin urmare, nu are

nicio relevanță, în speță, că instanța sesizată de reclamant cu cererea de

chemare în judecată, respectiv Judecătoria Fetești, nu era cea de la domiciliul

pârâtei, pentru că atâta timp cât pârâta, singura care putea invoca excepția de

necompetență teritorială relativă, nu a invocat-o, Judecătoria Fetești a rămas

competentă să judece litigiul, neavând dreptul să ridice, din oficiu, excepția

de necompetență teritorială relativă, cum greșit s-a procedat în cauză.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte va stabili competența teritorială de judecare a cauzei

în primă instanță în favoarea Judecătoriei Fetești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamantul G.l. și pe pârâta A.M. în favoarea Judecătoriei Fetești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 mai 2010.

Procesat de GGC - LM