AFFAIRE ZDEB c. POLOGNE

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

05.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (non-épuisement des voies de recours internes);Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ZDEB c. POLOGNE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ZDEB c. POLONIA Cererea nr. 72998/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 decembrie 2006 DEFINIF 05/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Zdeb c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președintele dl Casadevall Pellonpää Pavlovschi Garlicki Mijović, dnii Šikuta, judecători și dlui T.L. Early, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 14 noiembrie 2006, renunțarea la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 72998/01) îndreptată împotriva Republicii Polone și al cărei resortisant al acestui stat, dl Tadeusz Zdeb ( reclamantul a sesizat Curtea la 29 mai 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 21 octombrie 2005, președintele secțiunii a patra a decis să comunice cauza care decurge din durata procedurii guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis ca Curtea să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamantul, domnul Tadeusz Zdeb, este un resortisant polonez, născut în 1954 și rezident în În cadrul ședinței din 26 noiembrie 1990, părțile au încheiat un regulament pe propria răspundere în ceea ce privește o parte din cererea de partajare a bunurilor. Audierile au avut loc la 19 decembrie 1990 și la 1 martie 1991. La data de 14 septembrie 1992, tribunalul de district a respins cererea reclamantului de a recuza un judecător. O audiere a fost programată pentru data de 4 noiembrie, dar a fost amânată la cererea fostei soții a reclamantului, având în vedere absența avocatului său. 13. O altă audiere programată pentru 18 noiembrie 1992 a fost amânată pentru a permite audierea, înainte de 2 martie 1992, a martorilor care locuiau în străinătate. 14. La 18 decembrie 1992, tribunalul regional a primit recursul reclamantului și l-a recuzat pe judecătorul în cauză. 15. La 14 ianuarie 1993, tribunalul de district a dispus suspendarea procedurii. În urma anulării acestei decizii la 22 februarie 1993 de către instanța regională, procedura a fost reluată. 16. În cadrul procedurii din 8 aprilie 1993, a fost solicitat un expert pentru pregătirea unei expertize. 17. Două audieri suplimentare au avut loc în 1993 18. Nu a avut loc nici o audiere n a culpei în 1994 19. În timpul inaugurării din 7 august 1995, un alt expert a fost însărcinat cu pregătirea unei expertize. 20. La 11 ianuarie 1996, instanța trebuia totuși să își facă decizia, procedura a fost redeschisă pentru a obține informații suplimentare de la o bancă cu privire la patrimoniul exsoților. 21. În urma unei plângeri din partea reclamantului care a raportat întârzierile în desfășurarea procedurii, la 15 februarie 1996, președintele Tribunalului Regional L La 30 septembrie 1997, Tribunalul Regional a respins recursul părților. 25. Reclamantul s-a ocupat de casarea sa la 2 februarie 1998. 26. La 9 decembrie 1999, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 27. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 28. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 august 1990 și s-a încheiat la 9 decembrie 1999. În consecință, Curtea constată că procedura a durat nouă ani și trei luni pentru trei instanțe. Cu toate acestea, ținând cont de competența sa rațională temporală (declarația poloneză care recunoaște dreptul individual de recurs care a intrat în vigoare la 1 mai 1993), Curtea nu poate lua în considerare decât perioada de șase ani și aproximativ șapte luni care a trecut de la 1 mai 1993. Mai 1993, chiar dacă aceasta va lua în considerare stadiul pe care l-a atins la acea dată (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 123, 26 octombrie 2000, Rec., p. CEDH 2000 XI). Cu privire la admisibilitate 29. Guvernul ridică o excepție preliminară de la nerealizarea căilor de atac interne. 30. În primul rând, guvernul consideră că reclamantul ar fi trebuit să facă uz de art. 417 din Codul civil, dispoziție care permite obținerea unei satisfacții pentru prejudiciile cauzate de comportamentul greșit al organelor statului. El susține că această cale de atac a fost eficientă pentru a contesta durata excesivă a unei proceduri începând cu 18 decembrie 2001, dată a hotărârii Curții Constituționale, care precizează interpretarea acestei dispoziții. 31. Curtea constată că procedura în cauză a încetat la 9 decembrie 1999. Aceasta reamintește că aceaceasta este deja pronunțată cu privire la problema eficienței acestei căi de atac de mai multe ori în que que que nu putea fi considerată ca atare (a se vedea Skawińska c. Polonia (dec.), 4909/98, 4 martie 2004 Małasiewicz c. Polonia, n 22072/02, 14 octombrie 2003 și recent Barszcz c. Polonia, n 71152/01, 30 mai 2006). Guvernul nu prezintă niciun element nou de modificare a jurisprudenței existente, prin urmare, acest argument ar trebui respins. 32. Guvernul susține, în al doilea rând, că recurenta ar fi trebuit să recurgă la art. 16 din Legea din 17 iunie 2004, care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004 (denumită în continuare Legea din 2004, care permite contestarea în fața instanțelor interne a duratei excesive a procedurii și care face trimitere la art. 417 din Codul civil. 33. Curtea reamintește că aceaceasta este deja pronunțată și cu privire la problema dacă art. 16 din Legea din 2004 în legătură cu: art. 417 din Codul civil constituia o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție. Această cale de atac a fost considerată eficientă în cazurile în care procedura a cărei durată a fost supusă Ös Õ a fost încheiată cu mai puțin de trei ani înainte de intrarea în vigoare a legii din 2004, termenul de prescripție a acțiunii din art. 417 (a se vedea Hotărârea din 14 iunie 2005, Krasuski c. Polonia, nr 61444/00, § 72). 34. Cu toate acestea, Curtea a statuat că această dispoziție nu putea fi considerată o cale de atac efectivă dacă procedura a cărei durată a fost contestată se încheiase cu mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a legii din 2004 (a se vedea Ratajczyk Polonia, (dec.) nr. 1115/02, 31 mai 2005). 35. În acest sens, procedura sa se încheie la 9 decembrie 1999, deci cu mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a legii din 2004. În consecință, reclamantul nu dispunea de o cale de atac eficientă pentru a contesta durata excesivă a procedurii în fața instanțelor interne. Prin urmare, argumentul guvernului nu poate fi luat în considerare. 36. În cele din urmă, guvernul consideră că termenul de prescripție a acțiunii din art. 417 din Codul civil nu ar trebui să fie calculat de la data încheierii procedurii a cărei durată este contestată, ci din momentul în care prejudiciul apare ca atare. Potrivit guvernului, ambele evenimente nu au loc la aceeași dată. 37. Curtea amintește că această teză a făcut, de asemenea, obiectul evaluării sale în Hotărârea Barszcz c. Polonia citată anterior. Guvernul nu prezintă niciun element nou, prin urmare, trebuie respinsă excepția sa preliminară. 38. Curtea constată, în sfârșit, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d 1 din Convenție. 40. El își concentrează afirmațiile asupra prejudiciilor suferite ca urmare a unei perioade lungi de timp da procedura, în special în a dispune de o parte din bunurile sale, necesitatea de a continua să locuiască cu fosta sa soție, dat fiind că apartamentul era un bun comun și intra în masă pentru a împărți, necesitatea de a împărți cutia poștală cu fosta sa soție. 41. De asemenea, reclamantul pune accentul pe absența unor motive care ar putea justifica o întârziere atât de mare în procedura în cauză. În special, acesta ia notă de o perioadă lungă de inactivitate a instanțelor interne în cursul anului 1994. 42. În ceea ce privește argumentele reclamantului, Tribunalul susține că nu se poate reproșa nicio neglijență autorităților interne și că prelungirea procedurii a fost cauzată de comportamentul de reclamant constând, printre altele, în formularea mai multor cereri în cursul procedurii în litigiul ulterior. 43. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 44. Curtea a tratat în repetate rânduri cauzele care abordează problema duratei procedurii și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea în special Czech c. Polonia, n 49034/99, § 44, 15 noiembrie 2005 Wojda c. Polonia, n 35233/00, § 9, 8 noiembrie 2005). 45. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea justifica durata procedurii în litigiu, în special perioada de inactivitate completă a anului 2004. Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, această durată este excesivă și nu răspunde cerinței În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 47. Reclamantul solicită 40 000 PLN (aproximativ 10 000 EUR) pentru prejudiciul material și 40 000 PLN (aproximativ 10 000 EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 48. Guvernul consideră aceste sume exorbitante și solicită Curții să respingă cererea în ceea ce privește prejudiciul material. 49. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul invită Curtea să decidă că, în caz de încălcare a constatării acesteia, aceasta ar reprezenta o satisfacție echitabilă suficientă. Cu titlu subsidiar, acesta solicită Curții să aprecieze valoarea satisfacției echitabile pe baza jurisprudenței sale în cauze similare și în lumina contextului economic intern. 50. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Reclamantul nu depune nicio cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Interese moratoriu 52. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit ; această sumă care urmează să fie convertită în zloți polonezi la rata aplicabilă la data decontării, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză, apoi comunicată în scris la 5 decembrie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președinte