ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2447/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2447/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 50 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost recunoscută Sentința penală nr. 12/08 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Torrevieja la data de 12 februarie 2008, astfel cum a fost modificată prin Sentința nr. 87/09 pronunțată de Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei la data de 5 februarie 2009 și a dispus transferarea condamnatului G.N. în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare într-un penitenciar din România.
S-a dedus prevenția de la 17 iunie 2006 la zi.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că cetățeanul român G.N. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 12/08 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Torrevieja la două pedepse de câte 4 ani închisoare și la două pedepse cu amendă de 10 luni cu o cotă zilnică de 10 euro pentru săvârșirea a două infracțiuni de prostituție prevăzute de art. 188.1 C. pen. spaniol și la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de avort prevăzută de art. 144 C. pen. spaniol.
În fapt, s-a reținut că, în cursul lunii martie 2006 persoana condamnată G.N. a adus din România pe numitele G.C.E. și T.F.R. pe care le-a constrâns să practice prostituția în diverse localități din Spania. Totodată, s-a reținut că la data de 6 iunie 2006 a obligat-o pe T.F.R. să întrerupă cursul sarcinii pentru a continua practicarea prostituției.
Ulterior, prin Sentința penală nr. 87/09 pronunțată de Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei la data de 5 februarie 2009 sus-numitul a fost achitat pentru infracțiunea de avort, urmând să execute cumulat cele două pedepse de câte 4 ani închisoare în total 8 ani închisoare, și cele două pedepse cu amenda de 10 luni cu o cotă zilnică de 10 euro, aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de prostituție în total 6000 euro.
S-a apreciat că faptele au corespondent în dispozițiile art. 329 alin. (1) C. pen. român și că, astfel este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 19 lit. e) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a reținut că hotărârea de condamnare este definitivă, că cetățeanul român G.N. și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei și că la data primirii cererii de transfer avea de executat mai mult de 6 luni din pedeapsa finală și că astfel sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art. 129 lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.
Referitor la sancționarea pecuniară instanța a considerat că aceasta comportă o procedură diferită și că sesizarea parchetului a vizat numai pedeapsa închisorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a susținut că instanța de fond a fost învestită și cu recunoașterea pedepsei pecuniare și a solicitat casarea hotărârii atacate și executarea amenzii de 6000 euro pe lângă pedeapsa închisorii aplicate condamnatului G.N.
Recursul declarat este întemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate de statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.
Potrivit art. 122 alin. (2) și (6) din Legea nr. 302/2004, hotărârile penale străine recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române, iar începerea executării în România au ca efect renunțarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în are condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândește dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândește dreptul la executare, începând din momentul în care este informat asupra neexecutării totale sau parțiale a acestei pedepse.
Or, în cauză prima instanță, legal învestită cu cererea de recunoaștere a hotărârii de condamnare în integralitatea ei, a dispus recunoașterea numai a pedepsei închisorii de 8 ani, fără a mai avea în vedere și pedeapsa amenzii rămasă de executat în cuantum total de 6000 euro.
Așa fiind prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale evocate, ceea ce constituie caz de casare conform art. 385
9
alin. (3) pct. 17
1
C. proc. pen.
În consecință, Curtea, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de parchet, a casa sentința primei instanțe numai cu privire la omisiunea recunoașterii pedepsei amenzii de 6000 euro aplicată prin sentința penală de condamnare și omisiunea executării acestei pedepse.
Rejudecând se va dispune recunoașterea Sentinței penale nr. 12/08 din 12 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Torrevieja, astfel cum a fost modificată prin Sentința nr. 87/09 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei și cu privire la amenda de 6000 euro se va dispune executarea acestei pedepse pecuniare pe lângă pedeapsa închisorii.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimata persoană condamnată G.N., să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 50 din 16 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimata persoană condamnată G.N.
Casează sentința numai cu privire la omisiunea recunoașterii pedepsei amenzii de 6000 euro aplicată prin sentința penală de condamnare și omisiunea executării acestei pedepse și, rejudecând:
Recunoaște Sentința penală nr. 12/08 din 12 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Torrevieja, astfel cum a fost modificată prin Sentința nr. 87/09 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei și cu privire la amenda de 6000 euro și dispune executarea acestei pedepse pecuniare pe lângă pedeapsa închisorii.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană condamnată G.N., în sumă de 320 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21 iunie 2010.