ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P. Mureș – Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea

executării actului deciziei de impunere din 20 iulie 2011 privind obligațiile

fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală în baza raportului de

inspecție fiscală din 20 iulie 2011 împreună cu anexele acestuia, fiind îndeplinite

prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că desfășoară activități de producție cu un număr de 56 de

salariați cu carte de muncă pentru care are obligația de a plăti lunar

contribuții considerabile, așa cum rezultă din statele de salarii depuse la

dosar, că are emise bilete la ordin pentru furnizorii de materie primă

neachitate în sumă de 690.217,32 RON, scadente, care trebuie onorate de

partenerii contractuali, neonorarea unui singur bilet la ordin atrăgând automat

introducerea reclamantei în evidența Centralei Incidentelor de Plăți, cu

consecința imposibilității folosirii pentru viitor a instrumentelor de plată și

totodată a contractării liniilor de credit.

Executarea în fapt a sumelor

stabilite prin decizia de impunere atacată, ar crea imposibilitatea achitării ratelor

scadente aferente contractului de credit pentru investiții pentru cofinanțarea proiectelor

eligibile în cadrul programului S.A.P.A.R.D., a contractului de credit cu actele

adiționale aferente, a sumelor datorate către creditori diverși, nemaivorbind de

plata unităților concurente ale societății sau de impozitele și taxele locale, iar

blocarea conturilor societății ar face imposibilă onorarea obligațiilor contractuale

de furnizare marfă, pe care societatea și le-a asumat față de anumite instituții

publice.

În concluzie, reclamanta

a arătat că are plăți scadente de onorat în sumă considerabilă, fiindu-i imposibil

de suportat suplimentar și suma stabilită prin decizia de impunere, arătând, de

altfel, că în urma estimării efectuate, inspectorii fiscali au stabilit fără nicio

fundamentare și fără bază legală, venituri suplimentare care ar fi trebuit realizate

de societate, venituri asupra cărora au calculat T.V.A. suplimentar.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată, considerând că nu

sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Sentința instanței de

fond

Prin sentința nr. 192

din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ

formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere

din 20 iulie 2011 a D.G.F.P. Mureș până la pronunțarea instanței de fond în cadrul

acțiunii în contencios administrativ.

În aprecierea condițiilor

privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, prima instanță

a reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unor împrejurări de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei atacate, iar

prin executarea deciziei de impunere s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a

funcționării societății, prin producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia,

care are contracte în derulare, ceea ce ar conduce la blocarea activității.

Prima instanță a avut

în vedere și recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului

Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă

prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat

, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care

instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor,

se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative,

dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea

actului emis.

Prima instanță a reținut

că obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite prin estimare, iar conform

H.G. nr. 1050/2004, la pct. 65.1 se prevede că estimarea bazelor de impunere va

avea loc în situații cum sunt: c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă și

fiscală, însă reclamanta susține că a condus evidența contabilă conform reglementărilor

în domeniu.

În speță, aprovizionările

de materii prime, materiale consumabile și mărfuri, precum și vânzările, s-au efectuat

pe bază de facturi fiscale, există note de recepție pentru materii prime și materiale

la preț de achiziție, note de recepție pentru mărfuri la preț de vânzare, producția

lunară este înregistrată în baza centralizatoarelor de produse finite, se întocmesc

inventare permanente sau intermitente, se depun declarațiile fiscale la termenele

stipulate, iar registrele de contabilitate sunt conforme.

Prima instanță a reținut

că reclamanta a dovedit că are bilete la ordin pentru furnizorii de materie primă,

iar neonorarea unui singur bilet la ordin atrage introducerea reclamantei în evidența

Centralei Incidentelor de Plăți, cu consecința imposibilității folosirii pe viitor

a instrumentelor de plată și totodată a contractării liniilor de credit, iar blocarea

conturilor societății ar face imposibilă achitarea ratelor scadente aferente unor

contracte de credit precum și onorarea obligațiilor contractuale de furnizare de

marfă față de mai mulți parteneri contractuali.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs D.G.F.P. Mureș, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate

în esență pentru următoarele motive:

Instanța de fond în mod

greșit a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 având în vedere că reclamanta a invocat doar situația financiară fără

să aducă probe în acest sens privind procedura de executare.

Se apreciază de recurent

că suspendarea executării unui act administrativ este o situație de excepție de

la regula executării din oficiu și susținerea reclamantei referitoare la imposibilitatea

realizării activității sale economice în contextul crizei economice generale, nu

duce la îndeplinirea cazului bine justificat și a prejudiciului iminent.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă .

Apărarea intimatului –

pârât

Intimatul –pârât a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

În conformitate cu prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 “În cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată

nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează

de drept și fără nicio formalitate.”

Se reține că instanța

de fond în mod corect a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Este un indiciu care poate

răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, împrejurarea că

raportul de inspecție fiscală și respectiv decizia de impunere stabilesc în sarcina

reclamantei obligații fiscale suplimentare prin estimare.

În conformitate cu prevederile

pct. 65.1. lit. c) din Normele metodologice estimarea bazelor de impunere va avea

loc atunci când contribuabilul nu conduce evidența contabilă și fiscală.

Având în vedere că reclamanta

pentru toată perioada a emis facturi fiscale, bonuri fiscale pentru toate livrările

și bunurile înregistrate în evidența financiar – contabilă, a întocmit jurnalele

de cumpărături, jurnale de vânzări , a depus deconturile de T.V.A. – și a depus

dovezi în acest sens urmează ca la nivel de aparență să se considere că există un

caz bine justificat, iar determinarea bazei de impunere prin estimare de către organele

fiscale va trebui supusă analizei de fond și prin raportare la prevederile art.

67 C. proc. fisc. și pct. 65.1. lit. c) din Normele metodologice de aplicare a C.

proc. civ. Acest caz bine justificat este în conexitate cu prejudiciul iminent care

a fost de asemenea bine apreciat de instanța fondului ca fiind reprezentat de imposibilitatea

achitării unor note scadente aferente unor contracte de credit, onorarea biletelor

la ordin pentru furnizări de materie primă, onorarea obligațiilor contractuale de

furnizare marfă.

Constatând că sentința

civilă recurată este temeinică și legală, în conformitate cu art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a Județului Mureș - Activitatea de Inspecție Fiscală împotriva sentinței

nr. 192 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2012.