ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3041/2010

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele:

- câte 4 ani închisoare (25 pedepse) pentru fiecare din cele 25 de infracțiuni de complicitate la trafic de influență prevăzute de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. și art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (25 cumpărători de influență, cetățeni români care s-au autodenunțat (fapte ilicite comise în perioada ianuarie 2000 - 20 septembrie 2000);

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (25 acte materiale corespunzătoare infracțiunilor consumate de trafic de influență sus-menționate);

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (parte vătămată fiind numitul T.F.Ș./obiect material circumscris la suma de 2.500 DM/fapta ilicită în luna octombrie 2000) și;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale cu referire la adeverințele eliberate numiților S.R.O., C.A., C.V., P.I. și T.M. în perioada ianuarie 2000 - 20 septembrie 2000) aplicându-i-se în final ca pedeapsă rezultantă, conform art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită la 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă aplicată într-un loc de detenție potrivit art. 57 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. și art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998/999 C. civ. a fost obligată inculpata T.M. la restituirea prin echivalent a sumelor în valută pretinse/date pentru traficarea/cumpărarea influenței ori a celei ce a format obiectul material al infracțiunii de înșelăciune - la cererea autodenunțătorilor ori a părții civile T.F.Ș. - respectiv:

- 12.943.800 lei, echivalentul a 900 DM către numitul S.R.O.;

- 14.000.000 lei către numitul P.l.;

- 15.820.200 lei, echivalentul a 1100 DM către numitul M.M.;

- 15.820.200 lei, echivalentul a 1100 DM către numitul C.V.;

- 14.000.000 lei către numitul L.C.;

- 7.000.000 lei către numitul T.E.;

- 7.191.000 lei echivalentul a 500 DM către numitul M.C.;

- 7.000.000 către numitul Ș.N.;

- 750 euro sau echivalentul în lei la data plății către numitul G.I.;

- 500 euro sau echivalentul în lei la data plății către numitul C.O.;

- 150 euro sau echivalentul în lei la data plății către numitul F.T.;

- 7.191.000 lei, echivalentul a 500 DM către numitul C.A.;

- 35.955.000 lei, echivalentul a 2.500 DM în favoarea părții civile T.F.Ș.;

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. dispune obligarea inculpatului B.l. la:

- 7.191.000 lei, echivalentul a 500 DM către numitul M.C.;

- 300 euro sau echivalentul în lei la data plății către numitul T.L.

A constatat că părțile vătămate N.Ș., F.A.M., L.M. (dosar urmărire penală), V.A. (dosar urmărire penală), C.A. (dosar urmărire penală), C.V. (dosar urmărire penală), H.F. (dosar urmărire penală), L.V. (dosar urmărire penală), P.I. (dosar urmărire penală), P.A. (dosar urmărire penală), P.V. (dosar urmărire penală), T.C. (dosar urmărire penală), G.I. (dosar urmărire penală), M.D. (dosar urmărire penală) nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea ca fiind false a înscrisurilor sub semnătură privată, respectiv a adeverințelor și confiscarea lor în favoarea statului.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpata la 1.000 RON cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul B.l. la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul reînregistrat la această instanță, în urma desființării Sentinței penale nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor cu trimitere spre rejudecare dispusă prin Decizia penală nr. 139/A/2005 a Curții de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat trimiterea în judecată a inculpaților R.F., pentru comiterea a 30 de infracțiuni prevăzute de art. 257 cu referire la art. 258 C. pen., art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), cu aplicarea art. 33 C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2000 a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obținerii vizei pentru Spațiul Schengen, lăsând să se înțeleagă că are relații la funcționarii din cadrul Consulatului Austriac din Republica Ungară și a acceptat eliberarea unui număr de 4 adeverințe prin care s-a atestat în mod nereal calitatea de angajat al SC C.I.I. SRL Oradea unde este asociat; T.M., sub aspectul săvârșirii a 25 de infracțiuni prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2000 a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obținerii vizei pentru Spațiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. (cetățean austriac) și a eliberat un număr de 5 adeverințe, prin care s-a atestat în mod nereal calitatea de angajat la SC C.I.I. SRL Oradea; B.I. sub aspectul săvârșirii a 5 infracțiuni prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu art. 33 C. pen., constând în aceea că, în primăvara anului 2000 a intermediat obținerea de vize turistice în spațiul Schengen, în schimbul unor sume de bani oferite coinculpatului, cetățean austriac R.F. din partea unui număr de 5 persoane în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de foloase materiale.

Prin Sentința penală nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor, inculpatul R.F. a fost condamnat la 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen., pentru comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lui, inculpata T.M. a fost condamnată la 4 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen., iar inculpatul B.I. a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen., prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2003 fiind disjunsă latura civilă a cauzei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel doar inculpații R.F. și T.M., față de inculpatul B.I. sentința rămânând definitivă sub aspectul soluționării laturii penale.

Prin Decizia penală nr. 139/A/2005 a Curții de Apel Oradea, au fost admise apelurile penale declarate de inculpați împotriva Sentinței penale nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor, față de inculpatul R.F. s-a încetat procesul penal ca urmare a intervenirii decesului acestuia pe parcursul judecării apelului, iar față de inculpata T.M. cauza a fost trimisă cu rejudecare la Tribunalul Bihor pe motiv că aceasta nu a fost legal citată. Astfel, deși a figurat cu domiciliul ........., de asemenea cu adresa de la locul de muncă SC „C.I.I.” SRL, cu sediul în B., aceasta a fost citată în străinătate, și constatându-se lipsa de procedură cu aceasta din străinătate, a fost citată la sediul Consiliului Local și prin afișare la sediul instanței.

Ca urmare a trimiterii cauzei cu rejudecare pe latură penală, acest dosar a fost conexat la dosarul unde a rămas să se judece în continuare latura civilă a aceleiași cauze disjunse prin încheierea din 15 decembrie 2003.

Prin încheierea penală din 24 octombrie 2005 Tribunalul Bihor a dispus citarea inculpatei de la adresele cunoscute. Din procesul-verbal privind îndeplinirea mandatului de aducere pe numele acesteia, întocmit la 2 ianuarie 2006 reiese din spusele mamei acesteia că inculpata este plecată din țară în Austria de circa 1 an și nu se cunoaște când se întoarce în țară, același lucru reieșind și din procesul-verbal întocmit de poliție cu ocazia citării ei la reședința de pe str. T. La fel reiese și din procesul-verbal întocmit în 4 aprilie 2006 aflat la dosar. Din procesul-verbal din 3 noiembrie 2006 de la dosar rezultă din spusele unui prieten al inculpatei că aceasta și-a stabilit domiciliul în Austria unde locuiește de 3 - 4 ani și că vine în țară doar de 2 - 3 ori pe an. Din lipsa adresei la care inculpata locuiește în Austria, citarea acesteia s-a îndeplinit și prin afișare la ușa instanței conform art. 177 alin. (3) C. proc. pen.

Inculpata nu s-a prezentat deloc în instanță.

Față de decesul inculpatului R.F., în cauză s-au făcut demersuri în vederea identificării eventualilor moștenitori, care să fie introduși în cauză pe latură civilă. În cauză a fost citată curatorul succesiunii desemnată prin hotărâre judecătorească de autoritățile austriece, iar din răspunsul acesteia de la dosar, rezultă că procedura succesorală nu s-a putut efectua datorită lipsei activului succesoral. Pe de altă parte, în același răspuns se învederează faptul că toate persoanele cu vocație succesorală au renunțat la moștenire, astfel că nu există niciun moștenitor care să răspundă de datoriile decedatului și nici văduva nu poate răspunde de aceste datorii, „cota-parte din proprietatea locuinței nu intră în moștenire, ci trece legal în proprietatea văduvei moștenitoare.”

Din coroborarea întregului material probatoriu existent la dosarul cauzei, respectiv declarațiile părților vătămate, adresa Camerei de Comerț și Industrie Bihor, actul adițional al SC „C.I.I.” SRL Oradea, adresa Ambasadei Austriei, înscrisurile falsificate, adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă a Județului Bihor, procesele-verbale de confruntare, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților, acte din faza de urmărire penală, instanța reține în fapt următoarele:

I. Inculpații R.F. și T.M. au fost asociați la SC „C.I.I.” SRL Oradea din 3 decembrie 1997 și au locuit împreună în Oradea, str. T., jud. Bihor.

Începând cu 1995, inculpatul R.F. a intermediat obținerea unui număr de circa 100 vize de intrare în Spațiul Schengen pentru cetățeni români, cărora le-a făcut invitație în nume propriu.

În cursul anului 2000, inculpatul a intermediat obținerea vizei Schengen pentru un număr de circa 50 persoane, împrejurare care coroborată cu declarațiile inculpaților T.M. și B.l. dovedește existența unei relații privilegiate pe care acesta a avut-o cu consulul austriac de la Consulatul Austriei din Republica Ungară, care a avut atribuțiuni legate de eliberarea vizelor respective.

Conform înscrisurilor existente, rezultă că procedura obișnuită pentru obținerea vizelor de intrare în spațiul Schengen prin intermediul autorităților austriece, constă în depunerea documentelor de către cetățenii români la Ambasada Austriei din București și numai în cazuri excepționale acestea pot fi acceptate și de Consulatul Austriei din Republica Ungară - Budapesta. Această precizare vine să confirme că inculpatul R.F. l-a cunoscut pe consulul austriac.

La începutul anului 2000, s-a răspândit vestea în rândul celor interesați că inculpatul R.F. obține vize de intrare în spațiul Schengen, care a devenit de notorietate, motiv pentru care persoanele care au apelat la serviciile acestuia nu s-au mai interesat în mod expres despre existența vreunei relații dintre acesta și consulul austriac sau alți funcționari de la Consulatul Austriac din Budapesta.

Deși inculpatul R.F. a negat că ar fi avut asemenea relații privilegiate, apare în mod evident că acesta a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență față de consulul austriac sau față de alți funcționari ai consulatului.

Procedura de intermediere de vize a fost următoarea:

Inculpatul R.F. a fost contactat prin intermediul inculpatei T.M. care primea de la cetățenii români documentele necesare depunerii acestora la Consulatul Austriac împreună cu suma de 500 DM, care reprezenta avansul din suma totală de 1000 DM.

După ce a primit documentele și banii în avans, inculpata T.M. îl înștiința pe inculpatul R.F. care formula cererea de chemare în Austria.

Inculpatul R.F. s-a întâlnit cu fiecare persoană solicitantă în municipiul Oradea fie la domiciliul .......  aparținând societății și promitea obținerea vizei în termen de 1 - 2 săptămâni.

Inculpatul R.F. s-a deplasat împreună cu persoana solicitantă la Budapesta în vederea depunerii documentelor. După ce a obținut viza, persoana solicitantă preda inculpatului R.F. diferența de bani, respectiv suma de 500 DM.

Începând cu 20 septembrie 2000, un număr de 25 persoane au reclamat că au fost înșelați de inculpatul R.F. cu participarea inculpaților T.M. și B.l., solicitând recuperarea sumelor achitate ca avans pentru obținerea vizei Schengen.

Din declarațiile părților reclamante rezultă că un număr de 25 persoane (dintre care 5 nu au depus plângeri penale) au predat documentele și suma de 500 DM ca avans inculpatei T.M., iar un număr de 5 persoane a predat inculpatului B.I.

La data indicată de inculpatul R.F., documentele au fost depuse la Consulatul Austriac din Republica Ungară de către persoanele solicitante de vize, iar acestea au fost respinse.

Un număr de 5 persoane au predat documentele și valuta în avans inculpatului B.l., care a știut că inculpatul R.F. are influență la Consulatul Austriac din Budapesta și că poate să obțină vize Schengen în acest scop, inculpatul a solicitat câte 1300 DM de la fiecare, din care și-a reținut în scop personal următoarele sume: 300 DM de la G.I., 500 DM de la M.D., 500 DM de la M.C. și 500 DM de la T.L. (în total 1800 DM), iar suma totală de 4700 DM a predat-o inculpatului R.F. Acesta a restituit sumele primite prin intermediul inculpatului B.I., mai puțin suma de 300 DM față de T.L., cu privire la care aceasta se constituie parte civilă în cauză cu 300 euro. Parte civilă în cauză se constituie și M.C. cu suma de 500 DM față de inculpatul B.l.

Din declarațiile părților vătămate V.A., P.I., P.V. rezultă că un număr de 5 persoane nu au formulat plângere împotriva inculpaților, respectiv B.C., Ș.N.A., D.R., P.S., G.N. De asemenea, din declarațiile inculpatului R.F. care susține că a restituit în jur de 20 - 30.000 DM persoanelor care i-au solicitat viză, rezultă că numărul persoanelor care a apelat la serviciile sale este mai mare de cifra 30, cât a fost reținută.

Totodată, rezultă că unele dintre părțile reclamante au achitat ca avans suma de 1000 DM, fie că au plătit ambilor inculpați R.F. și T.M., fie că au mai depus încă o dată cererile pentru vize la Consulatul Austriac din Budapesta.

Părțile vătămate nu au mai achitat diferența de preț întrucât nu au obținut viza pentru Spațiul Schengen.

II. Prin plângerea penală, partea civilă T.F.Ș. a reclamat că în octombrie 2000 a achitat suma de 2.500 DM cu titlu de avans inculpatului T.M. pentru a intermedia obținerea vizei de intrare în Spațiul Schengen prin Ambasada Spaniei la București.

Întrucât viza nu a fost obținută iar prejudiciul nu a fost recuperat, partea civilă a reclamat că a fost înșelat de către inculpată, în sensul că a fost indusă în eroare cu privire la asigurările și demersurile acesteia că-i va obține viza solicitată.

Coroborând datele prezentate de partea civilă cu aspectele descrise la pct. 1R s-a desprins concluzia că suma primită de către inculpată a fost folosită la restituirea sumelor plătite ca avans de către celelalte părți vătămate.

III. În scopul obținerii vizelor pentru Spațiul Schengen, pentru un număr de 4 persoane, inculpata T.M. a completat adeverințe prin care a atestat în mod nereal că acestea sunt angajate la SC C.I.I. SRL Oradea și au fost depuse de inculpații S.R.O., C.A., C.V. și P.l. la Consulatul Austriac din Budapesta, împreună cu celelalte documente necesare obținerii vizei. Adeverința eliberată pe numele învinuitului L.M.C. poartă semnătura inculpatei T.M., deși aceasta nu a recunoscut că ea ar fi scris acest act.

Faptele reținute în sarcina inculpatei T.M. întrunesc elementele constitutive a 25 de infracțiuni de complicitate la trafic de influență, prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., a unei infracțiuni de tentativă la înșelăciune în formă continuată, prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a unei infracțiuni de înșelăciune, prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1 și 3 C. pen. și a unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzute și pedepsite de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen.

S-a reținut săvârșirea de către inculpată, atât a infracțiunilor de trafic de influență, cât și a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată pe motivul că, față de unele părți vătămate s-au comis ambele infracțiuni, atâta vreme cât, din declarația acestora rezultă că inițial inculpata a solicitat 500 DM în vederea obținerii vizei Schengen, după care, odată ce aceasta a fost obținută, inculpata a mai solicitat bani, fără ca aceștia să fi fost solicitați anterior, susținând că aceștia sunt necesari tot pentru obținerea vizei, încadrarea corectă pentru această ultimă faptă fiind înșelăciune pentru că actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului față de care s-a traficat influența a fost îndeplinit, iar inculpata Ie-a indus în eroare pe părțile vătămate. Față de aceste mențiuni nu se poate reține apărarea formulată cum că în cauză trebuie schimbată încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 215 C. pen., în cauză săvârșindu-se și infracțiunea de trafic de influență.

S-a susținut în apărare că funcționarul cu privire la care s-a traficat influența nu era cunoscut, însă art. 57 C. pen. nu prevede o asemenea condiție, este suficient să fie indicată funcția celui față de care se va trafica influența, iar acest funcționar să fie competent să îndeplinească actul solicitat.

În baza art. 72 C. pen. instanța a trecut la individualizarea judiciară a pedepselor și ținând seama de dispozițiile din Partea generală a Codului penal de limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială, de faptele comise, numărul lor mare, împrejurările în care s-au comis acestea, persoana inculpatei, faptul că nu are antecedente penale, a condamna inculpata potrivit dispozitivului sentinței atacate.

În cauză s-a solicitat restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale, dat fiind faptul că urmărirea penală a fost efectuată de organul de cercetare penală, iar în cauză aceasta trebuia făcută personal de procuror, în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile la data respectivă. Această solicitare a fost respinsă de instanța de judecată în ședință publică pe motiv că o astfel de cerere nu poate fi formulată în rejudecare. Art. 332 C. proc. pen. prevede un termen imperativ cu până la care se poate face această cerere, respectiv până la începerea dezbaterilor. După acest moment o astfel de solicitare nu se mai poate face, în cauză efectuându-se cercetare judecătorească, superioară urmăririi penale și s-a făcut cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege vizând un proces echitabil. în acest sens s-a pronunțat și doctrina românească, nicăieri nu se specifică faptul că această cerere se poate formula și cu ocazia rejudecării cauzei în primă instanță.

Pe de altă parte, instanța este ținută de limitele deciziei de rejudecare, care în cauză sunt legate de nelegala citare a inculpatei, nefăcându-se referire în decizia de trimitere a cauzei la faptul că urmărirea penală este nulă pentru necompetență materială.

În al treilea rând, în cauză, inculpatul B.l. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor și nu a declarat apel, astfel că față de el hotărârea a rămas definitivă și a și executat pedeapsa, față de el urmărirea penală făcându-se tot de organul de cercetare penală, ca și față de ceilalți, astfel că, ar fi inechitabil, ca, în aceeași cauză, vizând fapte între care există legătură de conexitate, față de un inculpat urmărirea penală să se facă de organul de cercetare penală, iar față de un alt inculpat, ca urmare a restituirii cauzei la procuror în rejudecare, aceeași urmărire să se facă de procuror, atâta vreme cât cauza nu a fost disjunsă în raport cu fiecare dintre inculpați.

Nu în ultimul rând, se pot invoca rațiuni legate de oportunitatea unei asemenea restituiri, atâta vreme cât unul dintre inculpați a decedat, un altul a executat pedeapsa în baza hotărârii care a fost desființată, ca urmare a faptului că nu a declarat apel.

Pe de altă parte, s-a solicitat de către apărătorul inculpatei T.M. audierea martorilor cuprinși în rechizitoriu dat fiind faptul că aceștia nu au fost audiați în primă instanță, solicitare de asemenea respinsă de instanță care a arătat că audierea lor s-a făcut, declarațiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei. Instanța apreciază că probele sunt legal administrate în cauză, procedura cu inculpata fiind legal îndeplinită pe tot parcursul procesului penal, atâta vreme cât, din procesele-verbale întocmite cu ocazia îndeplinirii mandatului de aducere cu privire la inculpata T.M. rezultă că aceasta se afla în Austria la un domiciliu necunoscut pe toată durata judecării procesului penal, stabilindu-și domiciliul în străinătate, astfel încât în mod legal citarea acesteia s-a făcut prin afișare la ușa instanței.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. a dispus obligarea inculpatei T.M. la despăgubiri civile potrivit dispozitivului sentinței apelate.

La calculul sumelor solicitate în DM, s-a avut în vedere ultimul curs valutar comunicat de B.N.R. pentru marca germană, care la data de 28 februarie 2002 era de 14.382,00 ROL, astfel cum reiese din Adresa din 18 ianuarie 2008 a B.N.R. aflată la dosarul cauzei.

Ca urmare a faptului că, față de decesul inculpatului R.F., în cauză nu au existat moștenitori care să fie introduși pe latură civilă, la plata despăgubirilor solicitate a fost obligată doar inculpata T.M., pe de o parte, față de părțile vătămate cu privire la care a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa la pct. 1R, și inculpatul B.l. pe de altă parte, față de infracțiunile săvârșite la pct. 1R, separat de cele săvârșite de inculpată, aceștia nefiind coinculpați, fiecare acționând separat alături de inculpatul R.F.

A constatat că părțile vătămate N.Ș., F.A.M., L.M., V.A., C.A., C.V., H.F., L.V., P.I., P.A., P.V., T.C., G.I., M.D. nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea ca fiind false a înscrisurilor sub semnătură privată, respectiv a adeverințelor și confiscarea lor în favoarea statului.

Inculpata T.M. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând următoarele:

(i) - în principal: restituirea cauzei la refacerea urmăririi întrucât cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent (organe de cercetare ale poliției judiciare în loc de procuror) motiv de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) raportat la art. 209 alin. (3) și art. 332 alin. (1) teza I C. proc. pen.;

(ii) - în primul subsidiar desființarea sentinței și rejudecarea cauzei de către instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru motivul că judecarea cauzei la prima instanță a avut loc în lipsa inculpatei nelegal citate (separat de adresele cunoscute în România nu a fost citată și la domiciliul indicat din Austria).

(iii) - în cel de al II-lea subsidiar - desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri noi de instanța de apel - în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. - după refacerea cercetării judecătorești cu respectarea garanțiilor procedurale arătate la pct. (ii) - în sensul schimbării parțiale a încadrării juridice a faptelor din art. 26 raportat la art. 257 C. pen. în art. 215 alin. (1) C. pen./din art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen./iar din art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. în art. 215 alin. (1) C. pen. și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. dată fiind lipsa elementului material ori subiectiv ale infracțiunilor amintite (lipsa unui contract încheiat cu pretinsele părți civile și a intenției de a le prejudicia).

(iv) - în ultimul subsidiar: achitarea în baza art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

C. pen. (lipsa de pericol infracțional a activității ilicite comise) ori reducerea cuantumului pedepselor și aplicarea unei modalități de individualizare neprivative de libertate în conformitate cu dispozițiile art. 81 sau 86

1

C. pen. prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1), lit. a) și b) C. pen. (nu a mai fost condamnată anterior; a restituit sumele primite de la cumpărători de influență; are în îngrijire un copil minor).

Curtea, a examinat admisibilitatea și temeinicia pretinselor vicii de procedură și erori de judecată susținute de inculpata - apelantă T.M., stabilind următoarele:

ad.(i) - într-adevăr cercetarea penală cu privire la infracțiunea de trafic de influență iar prin conexitate și celelalte infracțiuni a fost efectuată în majoritate cu încălcarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. ce atribuie această activitate procedurală sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 912 alin. (2) și (3) C. proc. pen. în competența exclusivă a procurorului; actele de cercetare respective sunt însă reale iar restituirea devine obligatorie numai atunci când excepția de necompetență amintită este invocată de procuror, de către părți ori chiar din oficiu - în conformitate cu dispozițiile art. 332 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. - înainte ori în cursul cercetării judecătorești/în cazul în care cercetarea judecătorească a fost epuizată și s-a trecut la dezbateri judiciare deoarece actele de cercetare penală au fost verificate prin actele de cercetare judecătorești, vătămarea procesuală existentă a fost acoperită iar restituirea fiind lipsită de utilitate judiciară nu mai poate avea loc; în speță, invocarea excepție de necompetență a organului de cercetare penală are loc în cel de-al doilea ciclu procesual în apel inculpata fiind, decăzută din dreptul de a beneficia de remediul procesual al arestării cauzei la procuror;

ad.(ii) - susținerile inculpatei în sensul că prima instanță în rejudecare nu s-a conformat indicațiilor Curții de apel de a efectua procedura de citare cu aceasta și la adresa din străinătate sunt neîntemeiate; astfel din procesul-verbal întocmit de organele de poliție a rezultat că inculpata locuiește pe raza municipiului Oradea, fiind plecată însă în străinătate fără a i se cunoaște adresa (Dosar nr. 9230/P/2003); ca atare, întrucât inculpata nu s-a conformat obligației procedurale prevăzute de art. 177 alin. (3) C. proc. pen. de a indica adresa din străinătate pe parcursul judecării cauzei în primă instanță a fost citată la domiciliile cunoscute din............. și prin afișare la Consiliul Local Oradea și ușa instanței; la judecata actuală în apel - avându-se în vedere caracterul devolutiv total al căii de atac amintite - inculpata prin apărătorul său a indicat adresa din străinătate, respectiv Austria, str. B. unde a fost citată cu scrisoare recomandată însă, deși procedura a fost îndeplinită, aceasta a refuzat să se prezinte în fața instanței de apel; de menționat de asemenea că la termenul de judecată din apel din 12 ianuarie 2010 citația inculpatei a fost restituită cu indicația că este mutată de la domiciliul indicat în Austria/în aceste împrejurări avocatul ales al inculpatei a învederat instanței „că va încerca să indice noua adresă a inculpatei” obligație procedurală ce nu a fost îndeplinită astfel că aceasta a continuat să fie citată în condițiile anterior arătate în plus, citarea inculpatei/prin/în prezența apărătorului ales al acesteia, instanța de apel a admis cererile în probațiune de audiere a părților civile și a martorilor propuși în apărare T.O. și P.D.D.;

ad.(iii) - din analiza probelor dosarului (declarațiile părților vătămate, martorilor, inculpaților din faza de urmărire penală, procesul-verbal de confruntare dintre inculpați) rezultă fără dubiu că inculpata T.M. se face vinovată de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, de tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, de infracțiunea de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că, în cursul anului 2000, a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obținerii vizei pentru Spațiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. (cetățean austriac) lăsând să se înțeleagă că acesta are relații la funcționarii din cadrul consulatului austriac din Republica Ungară. Inculpata a solicitat sumele de bani în vederea obținerii vizei Schengen, după care, odată ce aceasta a fost obținută, inculpata a mai solicitat bani, fără ca aceștia să fi fost solicitați anterior, susținând că aceștia sunt necesari tot pentru obținerea vizei. În scopul obținerii vizelor pentru Spațiul Schengen, pentru un număr de patru persoane, inculpata T.M. a completat adeverințe prin care a atestat în mod nereal că aceștia sunt angajați la SC C.I.I. SRL Oradea, adeverințe care au fost depuse împreună cu celelalte documente necesare obținerii vizei la consulatul austriac.

În speță, se reține existența elementelor constitutive ale laturii obiective a complicității la infracțiunea de trafic de influență câtă vreme inculpata a susținut ca persoană intermediară că inculpatul R.F. ar avea influență fată de funcționarii de la consulatul austriac. Referirea la calitatea persoanei pe lângă care a promis influența pentru a determina părțile vătămate să îi înmâneze sumele de bani convenite, este suficientă pentru reținerea infracțiunii de trafic de influență, din moment ce calitatea indicată dădea posibilitatea, prin atribuțiile de serviciu, să fie adus la îndeplinire actul solicitat.

Sub aspect subiectiv, inculpata a știut că foloasele, respectiv banii primiți reprezintă prețul influenței asupra funcționarului, neexistând niciun dubiu asupra atitudinii sale de conștiință și voință.

Referitor la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, curtea apreciază că, în speță, în mod corect s-a reținut forma agravantă a acesteia, inculpata, în baza unei convenții, a unui acord de voință dintre ea și părțile vătămate, a solicitat și obținut bani sub pretextul că aceștia ar fi necesari tot pentru obținerea vizei, deși aceasta a fost obținută, inducând astfel în eroare părțile vătămate, prejudiciindu-le.

ad.(iv) - reținând corect activitatea infracțională și vinovăția inculpatei, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și atribuind faptelor o încadrare juridică legală, instanța de fond a individualizat în mod just pedeapsa aplicată inculpatei, care atât ca cuantum cât și ca modalitate de executare, corespunde atât gravității faptelor, cât și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real, persoana inculpatei, cât și aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Având în vedere ansamblul datelor, stărilor și situațiilor referitoare la faptele săvârșite de inculpată, evidențiate de probe și care demonstrează un grad ridicat de pericol social, considerăm că scopul pedepsei nu se poate realiza decât prin privarea de libertate a inculpatei.

Astfel, față de natura infracțiunilor săvârșite, de relațiile sociale afectate, de circumstanțele reale în care inculpata a săvârșit faptele, de persoana și conduita acesteia, de pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului, apreciem că pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare cu privare de libertate este corespunzătoare faptelor comise și periculozității sociale ale inculpatei și în măsură să atingă scopul preventiv, educativ atribuit de lege, neimpunându-se a fi redusă și schimbată modalitatea de executare a acesteia, așa cum în apărare a solicitat inculpata.

În cauză nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante, întrucât inculpata pe parcursul soluționării cauzei nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus stăruințe pentru repararea prejudiciului, conduita bună a inculpatei înainte de săvârșirea faptei neîndreptățind instanța să coboare pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.

De fapt, împrejurările invocate de inculpată și-au produs efectul în mecanismul individualizării pedepsei aplicate.

Nu se poate reține nici că există argumente ce ar atrage aplicarea prevederilor art. 18

1

C. pen., așa cum în apărare s-a solicitat, ci dimpotrivă există suficiente temeiuri, așa cum s-a arătat mai sus, pentru a se menține în totalitate hotărârea instanței de fond în ce privește individualizarea pedepsei aplicată acesteia.

Din oficiu, în aplicarea dispozițiilor art. 121 alin. (1), art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. privind prescripția specială a răspunderii penale cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pedepsită de legiuitor până la 5 ani închisoare/durata prescripției speciale a răspunderii penale de 7 ani și 6 luni fiind împlinită în cursul anului 2008 - Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul inculpatei T.M. și a desființat parțial sentința numai cu privire la infracțiunea sus-menționată pentru care a decis încetarea procesului penal în baza art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fiind menținute nemodificate celelalte dispoziții ale sentinței atacate).

Apelul coinculpatului B.I. a fost respins ca tardiv declarat în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. fiind obligat acesta potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare statului.

În acest sens s-a reținut și motivat că în conformitate cu dispozițiile alin. (1) al art. 363 C. proc. pen. termenul de apel este de 10 zile, și curge potrivit alin. (3) de la pronunțare pentru partea prezentă a dezbaterii astfel cum a fost situația inculpatului B.I. prezent la termenul de judecată din 10 decembrie 2007 când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei; în continuare a fost amânată succesiv pronunțarea până la 21 ianuarie 2008 când, în lipsa părților, a fost pronunțată sentința atacată; în raport cu data amintită termenul legal de apel s-a împlinit la 1 februarie 2008, declarația de apel a inculpatului fiind înregistrată ulterior la 4 februarie 2008, împrejurare ce atrage sancțiunea decăderii și nulitatea actului procesual/procedural amintit potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. pen.

10

C. proc. pen. susținută oral cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul din oficiu pentru motivele de netemeinicie privind reducerea pedepselor și aplicarea art. 81 sau 86

1

C. pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în hotărârea atacată, preluate în totalitate și de instanța actuală de control judiciar.

Este recunoscut de inculpată în declarațiile repetate date în prezența apărătorului ales și a interpretului autorizat, la organele de cercetare penală ale poliției judiciare și procurorului întrucât ulterior a refuzat să participe nemijlocit la desființarea procesului penal stabilindu-se în străinătate, persoanelor vătămate/părți civile și ale martorilor, că:

a) în perioada ianuarie - 20 februarie 2000 a pretins câte 500 DM de la fiecare din cele 25 părți vătămate indicate în rechizitoriu, pentru a le obține vize de intrare în Spațiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. cetățean austriac/asociatul acesteia în SC „C.I.I.” SRL Oradea/și concubin, referitor la care a pretins că are relații privilegiate cu consulul austriac de la Consulatul Austriei din Republica Ungaria;

b) cu aceiași ocazie s-a înțeles cu părțile vătămate să-i mai remită fiecare ulterior după obținerea vizei câte 500 DM sub pretextul că ar reprezenta o prestație legală a operațiunii administrative inițial arătate;

c) în luna octombrie 2000 a pretins de la partea vătămată T.F.Ș., afirmând că ar avea relații la Ambasada Spaniei din București pentru a-i obține o viză de intrare în Spațiul Schengen;

d) în scopul declarat al obținerii vizelor de intrare în Spațiul Schengen pentru 5 persoane vătămate arătate la lit. a) respectiv S.R.O., C.A., C.V., P.I. și L.M.C. a completat adeverințe prin care atesta fictiv că acestea sunt angajate la SC „C.I.I.” SRL Oradea, fapte ilicite ce realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență, tentativă la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 26 rap. la art. 257 și 258 C. pen. (25 infracțiuni), art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care în mod corect i-a fost reținută/confirmată vinovăția penală de instanțele anterioare.

Gravitatea infracțiunilor amintite și conduita procesuală manifestată de inculpată justifică pedepsele cu închisoare aplicate și modalitatea de executare într-un loc de detenție în condițiile art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de față - pentru considerentele arătate în decizia atacată - se reține legalitatea/temeinicia celorlalte rezolvări în cauză adoptate de instanțele anterioare.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.M. împotriva Deciziei penale nr. 26/A din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2010.

Procesat de GGC - CT